TRIBUNA NOASTRA
NR. 51 OCTOMBRIE - DECEMBRIE 2005

"Exilul - imi spunea Vintila Horia in octombrie 1990 -  nu inseamna a pleca dintr-un loc si a trai in alt loc. Pentru scriitor exilul este o tehnica a cunoasterii. Pentru mine, dragostea, exilul si moartea sunt cele trei chei ale cunoasterii."

Nascut la 18 decembrie 1915 la Segarcea, Vintila Horia avea sa transforme, patruzeci si cinci de ani mai tarziu, scriind "Dumnezeu s-a nascut in exil", suferinta si constiinta dezradacinarii intr-o capodopera a sperantei si a aspiratiei spre libertate si adevar.

In 1960, Franta si intreaga lume literara europeana au fost  zguduite  de  ceea  ce  s-a  numit  “scandalul Goncourt”. Atunci, prestigiosul premiu i-a fost acordat lui Vintila Horia  pentru romanul “Dumnezeu s-a nascut in exil”. Nici un alt scriitor roman nu mai fusese distins cu acest premiu si nici cu unul similar ca importanta literara mondiala. Dar, in 1960, Romania era in plin regim comunist care nu putea sa accepte faptul ca inalta distinctie literara incununa creatia unui exilat roman. Securitatea si intregul aparat de propaganda comunista au fabricat o acuzatie extrem de grava, menita sa duca la compromiterea scriitorului, la retragerea premiului si la denigrarea lui de catre presa franceza. Si, in parte, au reusit. Acuzatia de legionar si de fascist  a fost preluata mai intai de publicatiile franceze de stanga, apoi si de cele de dreapta. Probele aduse atunci de Vintila Horia si de alti intelectuali romani din exil n-au contat. Vintila Horia a anuntat, in toiul scandalului, ca renunta la premiu, “din dragoste pentru Franta si din respect pentru Academia Goncourt.” Dar nu s-a putut. Prin statutul Academiei Goncourt, un premiu odata acordat nu mai poate fi retras. Totusi, imensitatea scandalului a facut ca festivitatea de decernare a premiului sa nu mai aiba loc. (In Dictionarul Enciclopedic Francez scrie: Vintila Horia-Premiul Goncourt 1960, acordat, nedecernat). Dezamagit, ranit, Vintila Horia s-a retras in Spania unde a trait pana in 1992.

"Scandalul Goncourt - spunea Camilian Demetrescu in 2002, la comemorarea a zece ani de la trecerea lui Vintila Horia la cele vesnice - continua si astazi, cu consimtamantul tacit al clasei noastre, sa zicem, ganditoare. Ma simt dator sa vorbesc in primul rand de rusinea acestui scandal, care ne distinge si ne dezonoreaza pe plan european. Vintila Horia este un scriitor de talie europeana, o punte care ne leaga de valorile spirituale ale Occidentului, o garantie a continuitatii romanesti libere. In contextul demoniac al realitatii post belice al unei Romanii alienate de ideologia calomniei si a delatiunii, o constiinta ca aceea a lui Vintila Horia avea datoria sa plece in lume pentru a spune adevarul. Sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat daca nu pleca. L-ar fi inghitit intunericul Gherlei ori al Sighetului, lagarul de exterminare de la canal sau pustiul Baraganului. Si n-ar fi existat pentru noi nici “Dumnezeu s-a nascut in exil”, nici “Cavalerul resemnarii”, nici “Pérsécutez Boèce”, nici “Mai sus de miazanoapte”, nici una din toate celelalte carti pe care le-a daruit literaturii romane si universale. Cui i-ar fi folosit cadavrul fara nume al unui detinut asvarlit in gropile comune ale gulagului romanesc? Poporului? Partidului? Cui? Sindromul calomniei mai bantuie inca si acum prin inertia transversala a unor cancelarii si redactii. Intimidati, carturarii inchinatori la “Dumnezeul culturii” se feresc sa constate existenta lui Vintila Horia in Panteonul spiritualitatii romanesti. Dumnezeul pe care el l-a slujit nu intra in schemele tardoiluministe ale orgoliului intelectual."

In martie 1990, l-am intalnit pe Vintila Horia la Madrid. De atunci viata mea se imparte in doua: inainte si dupa Vintila Horia. Ii datorez clarificarea sensului existentei, aprofundarea dialogului meu cu Dumnezeu,  angajamentul si acceptarea sacrificiului in numele adevarului si consolidarea credintei ca lumea poate fi schimbata daca noi vrem sa ne schimbam. “Faceti  din voi  insiva ceea ce vreti sa fie lumea  pe  care  voi vreti s-o schimbati”, este indemnul lui. 

Am realizat un film si am scris o carte cu acelasi titlu: Intoarcerea  lui  Vintila  Horia. Nici filmul si nici cartea  nu s-au nascut din nevoia de aparare a  lui  Vintila  Horia, ci, din nevoia de aparare a publicului caruia i s-a indepartat un roman exceptional, un spirit profund crestin si o valoare culturala si artistica de amplitudine universala.  Este  intoarcerea unui adevar (dovedit si prin publicarea dosarului  de la securitate al lui Vintila Horia) si nu a unui  om  care  sufleteste nu s-a despartit niciodata de Romania. “Pe  mine nu m-au atacat, spunea Vintila Horia,  reprezentantii  nu  stiu carei etnii sau ai  nu stiu carui regim politic. M-au  atacat dusmanii omului.” Cititorii cartilor lui descopera o extraordinara forta morala  in  fiinta  acestui  scriitor,  care  n-a incetat nici  o  clipa  sa-si  marturiseasca  iubirea  pentru Tara in care s-a nascut. Intoarcerea avea pentru el sensul revenirii in patria binelui, la radacinile credintei. “Mai devreme sau mai tirziu – spunea – fiecare  lucru  si  fiecare  fiinta  se  vor intoarce la locul  lor,  pentru  ca  ordinea  cosmica,  ordinea divina  sa  nu  aiba  de  suferit”.