TRIBUNA NOASTRA
NR. 51 OCTOMBRIE - DECEMBRIE 2005

 Vine un moment in viata individului cand aude de prieteni “rezolvati” prin strainatati, si-i invidiaza in surdina, sau ajunge singur la ideea ca nu mai are rost sa se chinuie pe plaiurile duios ondulate ale Mioritei si atunci hotaraste sa plece undeva, departe, cat mai departe.

In acest cocktail Molotov, de idei de plecare sau de ramanere, intra o multitudine de factori subiectivi si obiectivi, de la diplomele de pe perete, pana la cati bani ai strans in momentul plecarii sau de cati bani au sa-ti dea parintii (pentru ca sunt si emigranti de lux care pleaca cu zeci de mii de euro sau dolari la ei pentru a incepe o viata « mai buna » dincolo) sau de cata greata inabusita ai strans in tine fata de natia cioraniana cu mai multa apa in loc de sange.

Este impotriva firii sa  vorbesti de exil cand traiesti in paradis, de aceea dupa cate am observat, toti pleaca intr-o miscare de evolutie (sperata cel putin), inspre un mai bine social sau economic, insotindu-i o unda de regret ca paradisul i-a refuzat aici. Nu exista individ care sa  nu aiba o alta motivatie a plecarii, precum si preferinte aparte in ceea ce priveste locurile de destinatie ale exilului: de la tipul de relatii sociale predominante in viitoarea tara de adoptie, la clima tarii si pana la diploma de inginer sau medic, cel putin a unuia din soti, care va deveni pionul de sacrificiu al perioadei de adaptare.

Cum  ajungem sa alegem Canada?
Poate ca cel mai mare flux informational, legat de emigrare sau de amicii plecati in strainatate vine pe aceasta ruta: « - Am si eu un prieten in Canada.! » Si apoi da-i si lupta neicusorule: legaturi refacute cu ajutorul mailurilor, cititul paginilor de Internet cu informatii despre Canada etc. S-a trecut de la: am un prieten in Italia la cel din Canada. Este adevarat ca si politica guvernului canadian in privinta emigrarii este destul de putin birocratica si atractiva prin transparenta, astfel incat iti castiga increderea de a face pasul, mai ales cand te gandesti ca in 6-12 luni poti avea statutul de rezident canadian.

Dupa  ce te-ai hotarit si ti-ai depus actele astepti febril data programarii la interviu, iti faci calcule, incepi sa ai anxietati nebanuite pana atunci si incepi sa-ti zici: ”- Dar imi las toti prietenii aici. Nici acolo nu sunt cainii cu covrigi in coada. Familia X s-a intors dupa 6 luni pentru ca nu s-a putut adapta. Insa…”.

Apoi te incurajezi singur, ca totusi iti va fi mai bine in Quebec sau pe partea engleza, decat in mocirla romaneasca in care te infunzi pe zi ce trece. Si tot asa pana la epuizare.

Esentialul acestui balans intre un aici si un acolo este nesiguranta ce inconjoara viitoarea situatie din Canda si cea relativ ”sigura “ din Romania, sporita sau echilibrata de gradul de informare pe care-l atingi, de personele care iti dezvaluie (mai mult sau mai putin sincer) experienta lor canadiana, in fond gradul lor de reusita. Cu toate acestea, nu poti invata sa inoti daca nu vei intra macar o data in apa. De aceea, pana nu vei ajunge pe taramul  fagaduintei canadiene, nu vei sti daca atunci cand te-ai dat jos din avion ai aterizat in iad sau in rai.

Poate ca eu sunt un individ de moda veche si as risca sa spun ca nu caut in Canada  Eldorado-ul  aurului, ci putina normalitate sociala pe care nu am apucat sa o traiesc nici in  comunism, nici in tranzitie. As putea spera sa se intample, dar mai bine incerc sa fac sa se intample. Daca nu va fi fost sa fie, atunci voi incerca singurul exil posibil ramas: in mine insumi.

 Al dvs. ”Golan” de Romania…inca
Ovidiu Fora