Mai
toate popoarele, in perioada de forta creatoare, au dat si dau literaturii
universale opere cu un continut incarcat de umanitate, prin care surprind
artistic lumea ce ne inconjoara si aspiratiile ei spre progres.
Daca literatura nationala insumeaza opere de valoare realizate de scriitorii
unui popor, cea universala aduna acele opere, care au o forma artistica
desavarsita, cu teme si motive majore ce intereseaza intreaga omenire.
Poate tocmai din aceasta cauza la filologie studentii audiaza, cu mare interes,
cursul de istoria literaturii universale, unde fac cunostinta cu titanii lumii
literare. Acolo il gasim si pe Eminescu.
In iulie 2005 mi-a fost dat sa vad in Montreal statuia “exponentului
nedezmintit” al pamantului romanesc -cea a lui M.Eminescu - expresia integrala
a sufletului nostru. Dovada ca el se inalta in universalitate este piata din
Montreal, ce-i poarta numele, stapanita de privirea celui care ramane vesnic
„poet nepereche”. La fiecare 15 ianuarie, in capitalele lumii se sarbatoreste
nasterea marelui poet: conferinte, lansari de noi editii din vasta opera a lui,
dezveliri de busturi si statui, nume de strazi, de biblioteci, de edituri,
concursuri literare, expozitii de carti etc., incat Eminescu apare pe buzele
tuturor.
Eminescu este cunoscut prin temele fundamentale ale poeziei sale: natura,
istoria, iubirea, folclorul, filozofia, el nefiind un descriptiv, dar prezinta
natura ca o proiectie a trairilor interioare, purtand cu sine peisajul
moldovenesc si imagini din largul tarii. Si toate acestea intr-un tipar de
expresivitate, sugestie si limba curata.
Asa sunt: “Sara pe deal”,
“Dorinta”, “O, ramai”, “Lasa-ti lumea” etc.
Desi in programele scolare din Romania nu se mai studiaza cunoscuta „Scrisoarea
III” in care este prezenta istoria neamului trezind sentimente de mandrie pentru
trecutul acestui popor, sunt poezii ce prezinta istoria ca o tema romantica, cu
aspiratiile neamului: “Memento mori“- in care intalnim episodul razboaielor
dacice. Eminescu a manifestat interes pentru problema originii romanilor, fara a
neglija antiteza trecut - prezent. Universul poetic eminescian, este legat de
pamantul si sufletul tarii, de popor, ca tot tezaurul de simtire si expresie.
Isi trage seva din izvorul limbii populare si al folclorului. Ex.: “De-as avea“,
“Revedere“, “Ce te legeni…“, “La mijloc de codru“, “Luceafarul“, “Mai am un
singur dor“, etc.
Se obisnuieste la noi, ca in preajma lui 15 ianuarie, sa se organizeze
concursuri “Cine stie castiga“, pe tema “Mihai Eminescu-poet national si
universal“, unde reprezentantii liceelor din judet se intrec in a raspunde la
intrebari legate de viata, opera si importanta luceafarului poeziei romanesti.
Salile teatrului sau ale filarmonicii, devin neincapatoare, iar juriul apreciaza
prin note raspunsurile concurentilor. Totul se desfasoara pe fundalul unor
cantece pe versuri de Eminescu, interpretate de un grup vocal, cu acompaniament
de la Liceul de muzica. Tinuta de sarbatoare domina scena si sala, iar
proiectiile prezentate pe ecranul de fundal al scenei, il aduc in prim-plan pe
marele sarbatorit.
Oricum, poemul “Luceafarul“ ramane o sinteza a principalelor teme eminesciene, a
motivelor poetice, a epicului, liricului si dramaticului. Rezulta incapacitatea
fiintei obisnuite de a intelege geniul, precum si spaima de necunoscut.
Prezentarea pastelului cosmic ne
duce cu gandul spre a „haosului vai” unde „nu-i hotar”, asemanator cu haosul
din „Scrisoarea I”. Ne punem
intrebari legate de atitudinea lui Dumnezeu fata de lumea din care face parte
Catalina si Catalin, ducand la motivul ce dezvolta textul:
„Ce-ti pasa tie, chip
de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Traind in cercul vostru stramt
Norocul va petrece,
Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece.”
Nu putem sa nu amintim de proza
reusita a lui Eminescu, gandindu-ne doar la nuvela fantastica „Sarmanul Dionis”,
la caracterul baroc al textului , cu secvente descriptive rar intalnite, cu
elemente cheie: apa, lumina si sunetul.
Eminescu, ultimul mare romantic, realizeaza sub aspect ideatic si stilistic
elemente de arta poetica aparte, evidentiindu-se optiunea eului liric pentru
singuratatea de tip romantic ca in versul „N-ai vrea ca nimeni-n usa ta sa bata”
sau in poezii ca „Epigonii”, „Sonet”, „Dintre sute de catarge”, „Scrisoarea I”.
Daca orasul veacului sau nu a avut parte sa se bucure de dragostea si increderea
lui Eminescu pentru ca nu l-a inteles, satul, in schimb, oamenii ce-si duc viata
din adancuri de vreme, s-a bucurat in opera lui Eminescu de necurmate evocari.
El, de fapt, si-a notat in caietele sale intr-o formula de aura poetica
desavarsita: „Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nor
de aur din marea de amar”. Poate privindu-i statuia, nu prea expresiva, din
Montreal, realizata la nivelul solului, te autoinviti sa stai cu Eminescu de
vorba, la o ceasca de cafea. Acolo, fiind departe de tara, nu te simti singur
vazandu-l cum domina piata ce-i poarta numele. Cat de frumoase-s serile langa
el, luminat de fasiile policrome ale focului de artificii din Montreal! Ne
bucura atentia acordata lui de catre autoritatile din Montreal si le aducem
multumiri! Ce multe se pot spune despre Eminescu, la ceas de sarbatoare, ce
sentimente se nasc si cata mandrie ca nu-i numai al nostru, ci al lumii intregi!
S-ar putea ca la renumita universitate din Montreal, studentii romani de la
toate facultatile sa studieze un curs de un semestru: „ Eminescu
in universalitate”
Lui Eminescu
Poate exista o primavara fara tei?
Ti-e sufletul strapuns ca in
poveste,
Doar el dezleaga aerul de vis,
Florile, frunzele, poeziile… E semn ca este!
Sa fie tei de casa parinteasca
In zorii noi de zi ce-au rasarit
Sa fie traiul bun si fericit
Si numele-ti in veci sa straluceasca!
Tara aceasta din margine de mare,
Cu istorie si tei si oameni in tot firescul,
Traieste cu respect, mereu in sarbatoare,
Ca te avem pe tine-Eminescu!
(Din vol. „Muzeul sufletului”, Ed. Dacia-Cluj,2004, Seria-poeti de azi, pag.71)
