TRIBUNA NOASTRA
NR. 51 OCTOMBRIE - DECEMBRIE 2005

EDITORIAL

“Leaganul civilizatiei”  ar putea deveni “mormantul ei”

Basile Gliga   Se stie astazi ca invazia Afganistanului de catre Uniunea Sovietica, in 1979, a fost decizia unei parti a biroului politic sovetic, prin care se incerca evitarea caderii unei tari vecine, a unui aliat traditional, in mana extremistilor musulmani.
Cu ajutorul serviciilor pakistaneze si saudite, administratia Reagan i-a inarmat pe fundamentalistii cei mai extremisti si i-a preferat, in detrimentul unei opozitii moderate. In cele din urma, Uniunea Sovietica s-a retras din Afganistan, iar nu peste mult timp, comunismul, cel mai redutabil inamic al Occidentului, s-a prabusit in mod neasteptat. Lumea iesea din perioada razboiului rece. La inceputul anilor '90, teoreticieni sau universitari americani, precum Francis Fukuyama, intretineau starea generala de euforie, prevestind victoria definitiva a liberalismului, care se va extinde pe toata planeta. In 1993, un alt teoretician, Samuel Huntington, vorbea de « socul civilizatiilor », aratand ca in viitor conflictele nu vor mai fi de natura ideologica sau economica, ci de natura culturala.
In acest timp, serviciile de informatii americane si occidentale, toate centrele de studii strategice asupra Uniunii Sovietice (care au pronosticat la unison o invazie sovietica in Europa Occidentala) au ramas fara obiectul muncii. Disparand inamicul pe care-l supravegheau si studiau zi si noapte, bugetul fara limite pus la dispozitia acestor organisme nu-si mai aveau rostul. In consecinta, pentru ca toate aceste structuri tentaculare sa supravietuiasca, trebuiau depistate alte forte obscure si, in masura posibilului, chiar mai periculoase decat comunismul. Nu au fost greu de gasit. Ele existau intr-o forma
 
latenta; trebuiau doar scoase din umbra, conturate si lansate in discursul politic : terorismul, armele de distrugere in masa si statele rebele. Odata cu atacul asupra lui World Trade Center si a Pentagonului, la 11 septembrie 2001, scenariile au devenit realitate, motiv pentru care, inca sub soc, buna parte dintre americani s-au raliat razboinicilor.
In timp ce contemporanii nostri se cutremura, pe de o parte, in fata crimelor gratuite, rod al actiunilor teroriste din lumea musulmana, si in fata brutalitatii militare sau a ipocriziei discursului administratiei conservatoare americane, pe de alta parte, adevarata lupta pentru suprematia unei rase si a unor culturi se da sub ochii nostri, in viata de zi cu zi. In Europa, leaganul civilizatiei occidentale, declinul demografic este evident. In urma cu o suta de ani, cand europenii populau America si Australia, ei reprezentau 14% din populatia lumii; astazi, potrivit datelor ONU, cifra a ajuns la 6%, iar previziunile indica pentru anul 2050 un procentaj de 4%. In asemenea conditii, Europa este nevoita sa creasca imigratia legala. Ca si predecesorii lor din ultimele decenii, noii imigranti apartin spatiului musulman din sudul si estul Mediteranei.
Paradox istoric sau ironie a sortii ? Musulmanii, care au fost infranti in batalia de la Poitiers in 732, alungati din Spania in 1492, opriti de la portile Vienei in 1683 (ceea ce «salva» civilizatia Occidentului crestin), vor fi cei care vor coloniza societatea imbatranita a Europei.
Alt paradox sau doar o alta ironie a sortii? Libertatile sociale ne mai intalnite in istorie, obtinute printr-o evolutie individuala si sociala proprie spatiului european, sunt respinse de fundamentalismul musulman. In acelasi timp, toleranta religioasa lasa civilizatia crestin-europeana fara aparare.
In timp ce mii de biserici isi schimba destinatia (unele sunt chiar transformate in discoteci sau in cluburi), minaretele se inmultesc ca ciupercile. Asadar, «leaganul civilizatiei» ar putea deveni «mormantul» ei, iar Europa s-ar putea sa devina, spune scriitorul de origine egipteana Bat Yeor, Eurabia. Evenimentele recente din Franta au scos in evidenta primele simptome ale unui rau social ce nu poate fi eradicat decat de fuziunea dintre musulmanii din a doua generatie de imigranti si urmasii europenilor crestini. «Scuzele sociologice» care stau la baza miscarilor emigrantilor musulmani nu rezolva problemele; fara o perfecta intelegere a genezei lor, acestea nu pot avea solutii. Dincolo de motivatia economica, ne gasim in fata unei confruntari ideologice, religioase si spirituale intre doua civilizatii care se gasesc pe trepte diferite de evolutie.
Dincoace de ocean, previziunile pentru 2050 arata ca populatia Statelor Unite va creste cu 44%; unul din factorii de baza ai acestei cresteri demografice este imigratia, fata de care America de Nord are o politica destul de coerenta. Politica de «melting pot» face ca, in societate, fiecare cetatean sa fie un american, iar acasa, ce doreste. Copiii al caror program la scoala incepe zilnic cu imnul Americii vor fi (si deja sunt!), la maturitate, capabili sa se sacrifice oriunde pentru tara lor. In Canada, care cultiva si promoveaza toleranta si pacifismul, se acorda prioritate «comunitatilor culturale»: acestea sunt incurajate sa-si pastreze identitatea culturala, sa traiasca in cercuri etnice, dar si sa contribuie, alaturi de popoarele fondatoare (englezii si francezii) la organizarea si administrarea tarii. Sentimentul patriotic canadian este deosebit de atenuat, iar majoritatea copiilor si chiar a adultilor nu stiu imnul canadian (si nu numai!).
Chiar daca, in ansamblu, populatia Statelor Unite creste, populatia anglo-saxona care a  fondat America scade cu fiecare deceniu care trece. La ora actuala, ea reprezinta 67% din populatia totala a tarii, dar se preconizeaza ca in cateva decenii va fi minoritara. Natalitatea cea mai ridicata (si, in plus, imigratia cea mai puternica) este a populatiei provenite din America latina. In Florida si in California, limba spaniola este a doua limba oficiala a administratiei publice. Populatia originara din America latina este profund catolica, deci riscul de «musulmanizare» a Statelor Unite este minim. Insa, date fiind performantele economice ale Americii latine, ne intrebam daca Statele Unite, cu populatie majoritar «latina», nu vor deveni, din liderii globalizarii bogatiei, lideri ai globalizarii saraciei.
Evenimente din Franta nu au ramas, evident, fara ecou in Canada. In Calgary Sun, E. Levant se intreaba daca politica multiculturalismului, asa cum este promovata astazi in Canada (al carei guvern aduce in tara in fiecare an un sfert de milion de imigranti) este suta la suta benefica. Mare parte dintre imigranti sunt de confesiune musulmana si, cum multiculturalismul nu favorizeaza integrarea lor, s-ar putea ca «Franta anilor 2005 sa fie un preludiu al anilor 2015 in Canada». In Globe and Mail, unul dintre parintii politicii multiculturale, Bernard Ostry, scrie ca este timpul sa se creeze o comisie regala care sa traseze noi directii pentru Canada de maine. In conditiile in care, in urmatorii 12 ani, minoritatile vizibile, mai ales asiaticii, vor forma aproape jumatate din populatia oraselor Toronto si Vancouver, in conditiile in care Montrealul este preferatul etniilor de origine africana si araba, continuarea politicii multiculturalismului s-ar putea sa aiba repercusiuni negative. Daca mai adaugam la toate acestea si miscarea separatista din provincia Québec (care cauta sa atraga tot mai multi adepti din randul etniilor), in viitor ar putea fi pusa sub semnul intrebarii insasi existenta statului canadian. Speram ca luciditatea sa domine emotiile gratuite si interesele meschine ale unor politicieni, pentru ca statul canadian sa ramana in lume acelasi exemplu de convietuire pasnica, armonioasa, care este astazi.