| |
ZECE ANI - CE
REPEDE AU TRECUT!
Dan-Liviu
Nicolae,
(primul redactor sef)
Parca a fost
ieri... Nu, nu-i bine. Asta-i un fel de inceput standard. Cand te pregatesti
sa citesti un material aniversar deja te-astepti la o asemenea introducere.
Ori noi, la Tribuna noastra, ne-am straduit mereu sa fugim de
banalele „cai batute”, sa gasim alte modalitati de exprimare. Si nu pot
incalca spiritul Tribunei. Asa ca reiau:
In momentul in
care lui Basile (Gliga, evident), i-a venit ideea unei publicatii romanesti
- care nici macar nu era prima in Montréal - subsemnatul s-a bucurat. Cand
ne-am adunat pentru a pune la punct programul de lansare ne-am dat seama ca
va fi greu - o investitie aproape imposibil de recuperat prin prestatii
comerciale. Si totusi, Basile s-a aratat dispus sa-si asume riscul. N-ar fi
fost nici prima - si nici ultima - data cand isi punea „la bataie”
mijloacele financiare si logistice pentru ceva ce socotea ca avea sa fie in
folosul comunitatii romanesti. A avut, in buna parte, dreptate. Stim asta cu
totii, la fel de bine precum stim ca, intr-o comunitate romaneasca, este mai
mult decat greu sa canalizezi spiritele si mijloacele pe o directie comuna.
Inca nu s-a nascut acela care sa-i convinga pe romani sa-si uneasca
eforturile si cugetele spre un obiectiv comun.
Cunoasteti
„libretul” unei astfel de „opere”. Prima intrebare pe care multi si-o pun
este: „Oare ce interes are?” Putini sunt cei dispusi sa creada intr-o mutare
dezinteresata. Asa ca intrarea Tribunei noastre in comunitate a facut
necesare eforturi - inclusiv financiare - destula rabdare si mult-mult tact.
Rezultatul
este cunoscut. Tribuna noastra apare, este vie, i-ar mai trebui cate
nitel oxigen din cand in cand, dar se descurca.
Cei care
i-au urmarit evolutia imi vor da dreptate. Iar cei care n-au urmarit-o sa-i
intrebe pe ceilalti.
Tribuna
Noastra
Liliana
Nicorescu
(ex redactor sef)
Perioda in
care am scris pentru Tribuna a coincis cu primii mei ani de exil
(sufletul meu da dreptate dictionarului: e un lucru a se exila si un
cu totul alt lucru a emigra), ani plini de greutati, de sacrificii,
de mici (si rare!) bucurii, de mari (si dese!) dezamagiri si tot asa… In
timp ce eu scriam o teza in limba franceza, copilul meu si-a “ales” limba
materna: franceza. In timp ce fiecare capitol de teza scris era pentru mine
o mica victorie, fiecare zi in care copilul meu interpreta lumea cu ajutorul
unei limbi straine era pentru mine o imensa deceptie. Trist paradox:
in timp ce profesorul de franceza care am devenit incearca din rasputeri sa
ridice aceasta limba straina la rang de limba materna, copilul meu
coboara (involuntar, desigur) limba lui materna la rang de limba straina.
Trist, netrist, acest paradox este una din realitatile cele mai zguduitoare
ale exilului / emigratiei.
Anii petrecuti
la Tribuna m-au ajutat sa inteleg ca jurnalismul nu poate fi
practicat, in afara hotarelor Romaniei, decat de cei nascuti acolo;
prea putini dintre copiii nascuti aici sau veniti aici la varste foarte mici
sunt interesati sa se apropie de ziarele scrise de si pentru parintii lor.
Moare romana?
Nu inca…
Scriind la
Tribuna am inteles ca pretentiile jurnalistice nu au nimic de-a face cu
vocatia de jurnalist. A scrie, pentru mine, cel putin, nu inseamna a lovi cu
ajutorul vorbelor ori a mazgali hartia fara a spune nimic. A scrie e un act
de imensa noblete sufleteasca, un act constient, de maxima responsabilitate
morala, e un reflex altruist si nu un gest narcisist. Cu atat mai mult cu
cat cel care scrie si cei care-l citesc sunt departe de tara. Moare romana?
Putin cate putin…
De cand nu mai
scriu pentru Tribuna vad lucrurile altfel. De cand nu mai scriu in
limba romana incerc sa ascult limba romana vorbita de compatriotii mei in
jurul meu. Ea se rezuma la cateva formule de salut soptite in graba in
bisericuta in care ne inghesuim – din cand in cand – ca sa ne ingrijim de
cele ale sufletului, la fraze banale, fals complezente, la fleacuri care
ascund profunde dureri sufletesti, rani pe care doar timpul le va vindeca…
poate… Ochii tristi, privirile obosite ale compatriotilor mei spun mult mai
mult decat vorbele aruncate in graba in stanga si-n dreapta. La magazin, la
restaurant, e altceva: acolo iti versi oful pana la refuz – intre doua
parfumuri sau doua rujuri testate sau intre doua feluri de mancare.
Intr-un
asemenea decor, romana este redusa la doua functii fundamentale: a injura si
a barfi. O a treia functie fundamentala a romanei este fuga de romani. E de
ajuns sa auzi la doi metri de tine cuvantul “ceapa” ca sa-i dai un ghiont
celui de langa tine: tacere brusca, priviri circumspecte, te strecori
binisor pe langa cautatorii de ceapa si gata, pericolul a trecut! Ufff! Ce
se intampla cu noi? Straini in aceasta tara, ne instrainam pe zi ce trece de
cei cu care facem, vrem nu vrem, corp comun. Limba materna nu e singurul
lucru care ne leaga unii de altii. De fapt, durerile lor sunt si ale noastre,
grijile lor sunt si ale noastre, frustrarile lor sunt si ale noastre. Nimeni
nu pretinde o terapie de grup, la scara nationala, o recunoastere publica a
deceptiilor, a esecurilor sau a implinirilor personale. Ar fi absurd si
ridicol. Insa a te inveli in culcusul cald si protector al limbii tale
materne, a o vorbi fara teama de celalalt, a-i explora diminutivele (Cioran
mentiona undeva unicitatea cuvantului “mortisoara”) si nu numai sudalmele,
a-i gusta farmecul, savoarea, plasticitatea, iata o incercare cu adevarat
grea. Caci, sa nu uitam, “dimensiunea romaneasca a existentei” sau
“sentimentul romanesc al fiintei” sunt impregnate de capacitatea limbii
romane de a reda timiditatea pur romaneasca in fata vietii : n-a fost sa
fie, era sa fie, va fi fiind, ar fi sa fie, este
sa fie, a fost sa fie ne-au scaldat copilaria si primii ani ai
maturitatii.
Oricat am
vrea, nu ne vom putea rupe de viziunea fatalista asupra existentei a alor
nostri, de teama lor in fata vietii, de indiferenta lor in fata mortii, a
istoriei, de viziunea lor ambivalenta asupra religiei etc. Oricat am vrea,
nu ne vom putea ascunde de noi insine. Iar romana va fi totdeauna alaturi de
noi, ca sa ne aduca aminte de ceea ce suntem, de locul unde am vazut lumina
zilei – si unde, destul de probabil, nu vom vedea lumina mortii.
Moare
romana? Doar odata cu noi…
LA MULTI ANI
“TRIBUNA NOASTRA”!
Teodor Curpas
Imi imaginez
dialogurile provocate sau nu cu ocazia implinirii a zece ani de la nasterea
“Tribunei noastre”. Nu stiu daca titlul reflecta un adevar
total, dar!... oricum este a noastra, a celor de acolo si a celor de aici.
Se
potriveste de minune acest aprilie cu sarbatorirea Invierii Domnului.
Este si o
inviere a sufletelor noastre care pulseaza alaturi de cele multe ale
romanilor de pretutindeni. Daca in acesti zece ani am simtit intimidari in
presa, a fost din cauza valorii. Aceasta publicatie pe care o aniversam acum,
are valoare prin insasi existenta ei. A reusit sa starneasca interes si
admiratie numar dupa numar. Avem noi o vorba ce o pastram: Frumoasa revista
– cinste cui te-a scris! Este revista care s-a sprijinit doar pe puterile
mintii celor ce o realizeaza, pe biografia de exceptie a ei si pe competenta
sa de a raspunde “prezent” timpului pe care-l traim, in favoarea celor multi
si tot mai multi cei care o citesc.
Am observat ca
in acesti zece ani, realizatorii revistei au crescut odata cu revista si
sunt oameni de buna credinta, predestinati sa-si dedice competentele
interesului romanilor, avand o prestatie laudabila.
Demersurile
facute cu revista “Tribuna noastra” sunt valabile nu pentru ziua de
maine, ci sunt acceptate in totalitate pentru ca s-a ajuns la concluzia ca
cei multi au nevoie de o zvacnire spirituala, de profiluri umane prezentate
de-a lungul existentei sale.
Nici nu
trebuie sa dezvoltam subiecte despre misiunea revistei, aceasta reiesind din
prestatia ei de pana acum. De aceea pastrez o nota de mare respect fata de
cei care se straduiesc sa scoata revista, realizand rubrici constante, dar
si noi. Ne-am obisnuit cu obiceiul acesta productiv al revistei, ne-am
obisnuit cu aparitia a noi si noi semnatari de acolo si de pretutindeni si
vedem tot mai mult innoirea aspectului revistei, incat daca ar trebui sa
votez pentru a o clasa pe primul loc intre revistele de interes, as face-o
cu prisosinta.
Fara sa cunosc
pe nimeni din Colegiul de redactie, am fost prezentat la aparitiile cartilor
mele, surprinzator, intr-o maniera de bun simt, de oameni competenti, culti
si manierati. Cam asa as putea aduce multumiri, la aceasta manifestare
omagiala a revistei, tuturor celor care-si dedica condeiul pentru aceasta
publicatie. Poate vom ramane in continuare fiii acestei reviste, chiar daca
unii privesc acest lucru cu inocenta unei mici dezorientari, dar o punem pe
baza tineretii lor, incat cerul se va apropia mai mult de ei, toate
trebuiesc acceptate in ale scrisului, ca niste lucruri firesti si ne vom
acomoda cu ele, fara a scapa insa acea stare de emotie, pe care, cred eu,
trebuie s-o aiba fiecare om care rasfoieste revista, proaspat iesita de sub
tipar, conservandu-si astfel capacitatea de a rezona la acele lucruri pe
care spiritul si sufletul le recepteaza.
Nu stiu care
sunt prioritatile revistei, fiind departe de voi – cei care o plamaditi, dar
preocuparea noastra in a sustine un dialog cu romanii de peste tot pentru
cuplarea lor la gandurile comune, se dovedeste a fi incununata de succes.
Cred ca daca s-ar petrece un lucru rau-prevestitor, as fi tentat sa
abandonez totul si sa ma simt total integrat in viata voastra din Montreal
si in viata acestei familii, care se numeste atat de frumos “Tribuna
noastra”. As face-o cu gandul sa las idei in urma mea, sa impartasesc
cu voi si cu altii tot ce duce spre bine si spre progres.
In acesti zece
ani s-a simtit acel zambet stralucind pagina de pagina, zambet de reusita,
de ambitii si incurajare a condeielor ce bat la usa afirmarii, la a pasi pe
potecile bine batatorite ale “Tribunei noastre”.
Cu cel mai curat gand si sentiment, acum la a zece ani aniversari ai
revistei, urez redactiei sanatate din belsug, viata frumoasa si luminata de
vesnica lumina a Invierii cu frumosul “Hristos a inviat!”
“TRIBUNA
NOASTRA”
LA
ZECE ANI
Acum zece
ani, de Sfintele Pasti 1998, aparea la Montréal un nou ziar romanesc,
“Tribuna Noastra”, editat de dl. Basile Gliga, antreprenor si om de
cultura. Astfel, presa romaneasca din Lumea Noua se imbogatea cu un nou ziar
pentru informarea corecta a cititorilor sai.
Astazi,
ziarul este editat de Fundatia Romana din Montréal, prezidata de dl. Basile
Gliga si are o aparitie trimestriala.
Atunci,
in 1998, mai exista la Montréal un ziar romanesc, cu aparitie lunara,
“Luceafarul romanesc”, avand ca director pe dl. prof. Dan Fornade, iar in
domeniul bisericesc singura revista era aceea a noastra, “Calea de lumina”,
care apare neintrerupt de la Sf. Pasti 1994, editata de Consiliul parohial
al bisericii Sf. Nicolae.
Noul ziar,
“Tribuna Noastra”, cu subtitlul “Magazin pentru romanii canadieni si nu
numai” are ca motto “Spune intotdeauna adevarul si nu va mai trebui
sa tii minte nimic” (Mark Twain), a ajuns la numarul 60. Primul
redactor sef al ziarului a fost dl. Dan-Liviu Nicolae. Astazi publicatia se
bucura de excelenti colaboratori, printre care Elena Parvana, Marinela Baia,
Mariana Cris, Teodor Curpas.
“Tribuna Noastra”
si-a propus, si a reusit, sa fie diferita de “Luceafarul romanesc” care si-a
incetat aparitia in anul 2000. In fiecare numar, editorul dl. Basile Gliga a
publicat un interesant editorial legat de actualitate, si ii sugeram - cand
va ajunge ziarul la numarul 100 - sa le adune intr-un volum
care va
reflecta peste timp evolutia societatii romanesti canadiene contemporane.
Actualitatea din Romania, politica, economica, sociala si culturala este
asigurata de dl. Marcel Anghel sau de dl. Romulus Patru Bena, fost Consul
General al Romaniei la Montréal, iar cea din Montréal de dna. Ana-Maria
Surugiu, ziarista cu experienta, care a lucrat multi ani ca sef de
departament la Agentia de presa ROMPRES din Bucuresti - azi director al
Fundatiei Romane din Montréal, ziarista care prezinta si contactele
culturale cu comunitatea francofona locala.
In
fiecare numar, dna. Marcela Trana prezinta o interesanta rubrica de turism,
iar dl. Alexandru Vlad Lungu, variate tematici de actualitate, dansul fiind
si graficianul publicatiei, si care ani de zile, s-a ocupat de grafica
revistei noastre, “Calea de lumina”. Rubrica culturala este redactata de d-nele
dr. Liliana Nicorescu, Anca Fetea, iar cea sociala de dl. Petru Axioti. In
fiecare numar, se publica frumoase poezii ale autorilor romani clasici sau
contemporani.
Desi
traim in epoca internet-ului si al google-lui, ziarul “Tribuna Noastra”
este asteptat cu nerabdare de cititorii sai - garantie fiind numarul mare al
abonamentelor, cititori care-i sorb mirosul de cerneala tipografica si-i
mangaie cu privirea paginile care prezinta realitatea romaneasca din Canada,
in mod serios, fara exagerari sau falsuri, cu pozitivul sau negativul sau.
In
calitate de colaborator ocazional al acestui ziar, de redactor principal al
revistei “Calea de lumina” si de prieten al scrisului romanesc, urez
revistei “Tribuna Noastra” - acum la primii zece ani de la aparitie -
continuitate si aceeasi seriozitate in prezentarea realitatii romanesti din
Canada.
La multi
ani, “Tribuna Noastra”!
Pr. Prof. Dr.
Cezar Vasiliu
Montréal, aprilie 2008
LA MULTI ANI,
“TRIBUNA
NOASTRA” !
Tribuna Noastra
a implint 10 ani. La Multi Ani si multi ani inainte! Zece ani e putin si
este mult: este putin pentru ca anii au trecut foarte repede; mult, pentru
ca efortul de a apare regulat cere vointa, perseverare, dedicatie, viziune
si generozitate. Atat din partea presedintelui cat si din partea echipei de
redactie. Pentru toti, felicitari din toata inima.
In 1998,
cand Tribuna Noastra a aparut pentru prima oara, la Montréal nu
exista decat ziarul Luceafarul pentru a raspunde la nevoile unei comunitati
din ce in ce mai numeroasa. O factura diferita, o viziune mai ampla si
articole mai elaborate au adus elemente suplimentare in ceea ce priveste
descrierea vietii comunitatii noastre.
De la inceput,
Tribuna Noastra si-a deschis paginile pentru a publica diverse
articole ce i le-am trimis. Intai, simple comunicate privind asociatia
Mouvement de Solidarité Québec-Roumanie. Apoi, in anii 2004 si 2005,
articole de fond urmarind reabilitarea marelui nostru scriitor Vintila Horia,
crucificat de propaganda comunista din tara - atunci cand a fost ales ca sa
primeasca prestigiosul premiu literar al Academiei Goncourt -, articole in
care aminteam acea injustitie si in care ceream «autoritatilor de azi» sa
repare injustitile create de «autoritatilor de atunci». Si, in sfarsit, in
anii 2006 si 2007, cand, Tribuna Noastra, devenita un periodic
trimestrial, cu un continut mai indepartat de actualitatea imediata, deci
mai cultural, o serie de articole de vul-garizare stiintifica despre
structura materiei, universului, celulei vii si a creierului.
In toti acesti
ani, am putut observa evolutia periodicului: de la o cronica locala, a
trecut la articole variate cuprinzand si sfaturi adresate noilor imigranti,
pentru a ajunge azi la nivelul unei reviste culturale cuprinzand articole
tratand subiecte literare, filozofice, stiintifice, istorice si, bineinteles,
politice. Iar editorialele ocupa un loc deosebit : sunt variate, bine
documentate si deosebit de interesante.
De cand o
editie a Tribunei Noastre apare pe internet, ea este citita peste tot
in lume.
Ca dovada,
am primit comentarii despre articolele mele provenind din Romania si din
alte tari din Europa.
La 10 ani,
Tribuna Noastra a atins maturitatea. Ea este azi un periodic ce se
citeste cu interes si cu placere. Un singur regret : ca nu apare mai des…
Domnului
Basile Gliga, fondatorul ziarului, si echipei de redactie, le adresez
felicitarile mele precum si urarile mele de buna continuare !
Wladimir
Paskievici,
Profesor emerit, École Polytechnique de Montréal
La multi
ani!
S-au
implinit 10 ani de la aparitia ziarului Tribuna noastra, al
carui fidel cititor am fost de la inceput.
Il
felicit pe dl. Basile Gliga pentru calitatea editorialelor sale, a
colaboratorilor, atat din Canada cat si din Romania, precum si pentru
contributia echipei de redactie care il sustine.
Tribuna noastra
este una din numeroasele initiative create si girate de dl. Gliga in
beneficiul comunitatii romane: intre altele, Biroul de emigratie, cursurile
de limba romana pentru copii si adulti, expozitiile pictorilor romani si din
alte comunitati, ajutorarea copiilor orfani din Romania, colaborarea la
fondarea bisericii Sfantul Nicolae din Montreal.
Cu ocazia
aniversarii primului deceniu de cand conduce Tribuna noastra, ii urez
dlui Basile Gliga multi ani si aceeasi vigoare pentru a continua asigurarea
reputatiei actuale a periodicului.
Nicolae Mateescu Matte
Director Emerit Mc Gill University
Avocat BCR
Din 1998 si
dincolo de 2008
In
peisajul canadian, dupa cunostintele mele, singurul ziar editat in diaspora
romanesca de un organism comunitar este “Tribuna noastra”. Astfel,
publicatia apartine Fundatiei romane din Montreal, si nu unui proprietar.
In felul
acesta, “Tribuna noastra” este o adevarata tribuna, in care cei ce
semneaza au o larga sfera culturala. Subiectele sunt variate, atingand
puncte sensibile dintr-o multitudine de domenii. “Tribuna noastra”
este o publicatie bilingva - romana si franceza - si apare trimestrial.
Folosesc
acest prilej aniversar, pentru a-i ura viata bogata si lunga.
La multi
ani!
Alexandru
Vlad Lungu,
redactor
sef |
|
