TRIBUNA NOASTRA
NR. 60, ianuarie - aprilie 2008

Carturarul Nicolae Balota a publicat la finele anului trecut, la Editura Ideea Europeana, editia definitiva a jurnalului Caietul Albastru, o emotionanta calatorie prin perioada instaurarii comunismului la noi, cat si a realitatilor noastre post decembriste. Aceasta editie este structurata in doua parti: Timpul mort 1954-1955 si Remember 1991-1998.  Povestea acestui Caiet albastru este una proprie perioadei, cand nevinovat, hoardele barbare ale securitatii te ridicau fara niciun motiv. Debutul se petrece in anul 1954, cand tanarul Balota pleca de la Cluj spre Bucuresti si avea intr-o geanta acest manuscris, inchis intre copertile albastre ale unui caiet. Urmarit de securitate (mai trecuse prin puscaria ei) in trenul care avea sa-l aduca la Bucuresti, la un moment dat este ridicat de agenti si dus in Capitala pentru ancheta. In compartiment mai era un student, o cunostinta de la Cluj. In momentul cand a fost luat de agentii securitatii, gandul sau a fost sa lase geanta in compartiment. De ce? Pentru ca in ea era jurnalul sau si cartile, interzise pe vremea aceea. Tanarul student, ajuns in Gara de Nord a luat aceasta geanta si a depus-o la Obiecte pierdute. Imediat l-a instiintat pe Ion Negoitescu care, la randul lui, a anuntat-o pe mama lui Balota, iar jurnalul a fost salvat. Dupa 1990, maturul Balota a refacut acest jurnal, iar prima editie a aparut in 1998 la fosta Fundatie Culturala Romana, azi Institutul Cultural Roman. Ce l-a determinat pe autorul minunatei carti despre Arghezi sa publice acest jurnal care este o contributie deosebita atat pentru literatura noastra diaristica, dar si ca marturie a unui timp, pe care tinerii de azi nu-l pot intelege? In primul rand, jurnalul a fost destinat publicarii. Autorul il considera intim, dar se gandea la un eventual lector. In al doilea rand, la fel ca la Cioran, el este santierul de lucru al cartii dedicate operei si personalitatii lui Arghezi, precum si a Artei lecturii, volume care aveau sa apara mult mai tarziu. In al treilea rand, Balota a simtit nevoia de a-l integra in notatiile facute la revenirea in tara, dupa un exil de mai bine de un deceniu. Aceasta integrare a Timpului mort in Remember este realizata fara trunchierea discursului. Cu alte cuvinte, autorul amesteca in creuzetul existentei sale cele doua perioade, incat ne ia partasi la o calatorie in meandrele amintirilor sale. Uimitoare, la un istoric al literaturii comparate, este arta descrierii. Nicolae Balota observa cu minutie realitatea inconjuratoare. Urata, degradanta pentru conditia umana. Si totusi, tonul nu este cel al ranchiunii, ci unul al reflexiei. In acest balans, bine echilibrat intre Timpul mort si Remember, ai senzatia ca autorul cauta sa-si explice un fapt greu de intelesuri. Cum a fost posibil? In anii interbelici, Romania se asezase pe solul unei normalitati europene. A trebuit sa vina al doilea razboi mondial, pentru ca URSS sa-si intinda tentaculele si toata normalitatea sa fie inchisa in sistemul concentrationar. In acest din urma sistem, tanarul, care visa o cariera universitara, a fost obligat sa intre. Dintr-un jucator onest, a devenit victima a istoriei contemporane. Acest mecanism vrea sa-l inteleaga autorul. Si pentru a-l intelege recurge la o naratiune confesiva, descriptiva, unde fiecare detaliu al existentei capata importanta. Prietenii, relatiile cu lumea scriitoriceasca, cartile, sunt adevarate personaje care populeaza acest roman confesiv. Fiindca acest volum il putem incadra in acest gen romanesc. Nu este un simplu jurnal existential si de idei, ci marturia in fata istoriei necrutatoare. Salvarea autorului au fost lecturile aprofundate din literatura franceza, engleza si germana. Spiritul iscoditor l-a salvat, pentru a nu cadea in zloata mocirloasa a comunismului. Cand nu a mai putut suporta, a ales exilul. Iar in acest exil cariera autorului avea sa se desavarseasca. A predat la universitati prestigioase din Germania si Franta, iar cand s-a intors in tara, Universitatea bucuresteana l-a tratat cu indiferenta. A plecat, iar acum, la Nisa, isi desavarseste opera. Este un destin care spune mult despre realitatile romanesti postbelice. Multi dintre cei care au puterea decizionala nu se pot debarasa de reziduurile comunismului si asta este foarte grav.

Recursul la lectura, pe care o viata intreaga Nicolae Balota ni l-a insuflat, la acea biblioteca borgesiana, a fost salvarea sa in fata unei hidre ce s-a hranit cu simtamintele noastre, cu iluziile si sperantele noastre. Acum, intr-o cvasidemocratie, lectia pe care Nicolae Balota ne-o da este demna de a fi luata in consideratie.