De aproape două milenii, pe pământul binecuvântat al României - ca şi în toată lumea creştină - de Sfintele Paşti răsună cuvintele: HRISTOS A ÎNVIAT! Prin care recunoaştem, cu toată puterea convingerii noastre, cea mai mare minune a lumii, slăvita Înviere din morţi a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Timp de 40 de zile, - până la înălţare - ne salu-tăm cu aceste cuvinte simbolice, la care răspundem - cu tăria stejarilor noştri secu-lari - ADEVĂRAT A ÎNVIAT! Mărtu-risim astfel că evenimentul petrecut, potri-vit tradiţiei creştine, duminică 7 aprilie, în anul 30 al erei noastre - învierea Domnului - este adevărată şi-l vom comemora până la sfârşitul veacurilor.
Pentru noi, creştinii, aşa cum razele calde ale soarelui de primăvară trezesc la viaţă, tot aşa, Învierea Domnului din mormântul pecetluit şi păzit cu strajă, umple de lumină, de sens şi de bucurie viaţa noastră. Ne stăruie în memorie chipul preotului care în noaptea Sfintei Învieri, din faţa Sfântului Altar ne cheamă - cu vocea-i caldă - "Veniţi de luaţi lumină". Şi ne-am aprins nu numai făclia pe care, după slujbă, am dus-o la casele noastre, ci mai ales ne-am umplut suflete de lumina cea tainică, dar reală şi vie, a Mântuitorului Iisus Hristos. Căci - aşa cum ne încredinţează Sfântul Apostol Ioan - "El este lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume" (In. 1,9). De această lumină vorbesc sfintele cântari din ziua învierii: "Ziua Învierii şi să ne luminăm popoare, ca din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut" sau "Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii" ori "Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi. Să iertam toate pentru Înviere. Şi aşa să cântăm: Hristos a Înviat din morţi / Cu moarte pre moarte călcând / Şi celor din morminte / Viaţă dăruindu-le!".
Cea mai mare sărbătoare creştină - praznicul Învierii Domnului - este sărbătoarea luminii, a vieţii, bucuriei şi a păcii. Este sărbătoarea luminii, pentru că lumina a răsărit nouă Hristos-Domnul din întunericul mormântului; este sărbătoarea vieţii pentru că - în Hristos - viaţa s-a arătat mai puternică decât moartea şi de atunci Învierea a devenit izvorul vieţii veşnice şi fundamentul învierii noastre; este sărbătoarea bucuriei, pentru că toţi - mari şi mici - ne bucurăm din suflet că a Înviat Domnul Iisus; în sfârşit, este sărbătoarea păcii pentru că Învierea Domnului este adeverirea că prin cruce s-a făcut pace între noi şi Dumnezeu, că Iisus este cu noi, cu Biserica până la sfârşitul veacurilor şi că El ne cheamă la pace cu Dumnezeu, cu noi şi cu semenii.
Învierea lui Hristos nu este numai întoarcerea la viaţa obişnuită, cum a fost cazul lui Lazăr, ci este înălţarea trupului în zona vieţii veşnice, pătrunderea lui în viaţa divină, care nu cunoaşte moarte, căci - după învăţătura creştină - există mai multe trepte ale vieţii: una este viaţa tuturor vieţuitoarelor de pe pământ - de la o clipă pe zeci de ani; alta este viaţa sufletului omenesc, care, fiind viaţă spirituală este nemuritoare; în sfârşit - şi ceea ce-i mai important - este Dumnezeu, viaţa cea veşnică şi absolută, izvorul a tot ceea ce există, a tot ce este viaţa şi al nemuririi sufletului însuşi, al nemuririi noastre.
Căci - dupa cuvântul Sfântului Pavel - "În el viem şi suntem" (F.A. 17,28). Exact aceas-tă viaţă veşnică - cu adevărat fără de moarte şi fără de sfârşit - ni s-a descoperit, ni s-a dăruit şi ni se dăruieşte mereu în Iisus Hristos, în Învierea Lui divino-umană unindu-se deplinătatea dumnezeirii cu cea a firii umane. El este Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit. Firea lui omenească este îndumnezeită, este ridicată pe planul vieţii veşnice.
Această dumnezeire a trupului Domnului s-a descoperit deplin în Învierea Sa. Spre deosebire de învierea lui Lazăr - unde a fost nevoie ca piatra cea grea de pe mormânt să fie dată la o parte - Iisus iese biruitor din mormânt, piatra fiind pe mormânt, intră în camera unde erau adunaţi ucenicii şi iese de acolo, uşile fiind încuiate, se arată Emausului lui Luca şi Cleopa, apoi dispare, pentru ca - după 40 de zile - să se înalţe la cer întru mărire dumnezeiască, de unde va veni la sfârşitul veacurilor să judece viii şi morţii.
Trupul lui îndumnezeit, pătruns de lumina Dumnezeirii, are viaţă veşnică. De aceea Iisus Hristos, Dumnezeu-omul, este viaţa veşnică şi, în el, această viaţă veşnică ni se împărtăşeşte tuturor. Căci El a zis: "Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede întru mine, de va şi muri, viu va fi" (In 11,25), adică va avea parte cu întreaga lui fiinţă de viaţă veşnică.
Viaţa este un mare dar de la Dumnezeu, ea sprijinindu-se pe viaţa veşnică. Învierea lui Hristos este temeiul invierii noastre, al veşniciei noastre. În toate formele vieţii, există un dor, o chemare după veşnicie. Oamenii tind spre veşnicie nu numai prin generaţiile care se succed, ci şi prin cultura şi civilizaţia pe care le creează, le îmbogăţesc şi le transmit prin vigoarea vieţii lor spirituale, expresie a sufletului în goana după Adevăr, Bine şi Frumos, după Desăvârşire, Nemurire şi Îndumnezeire.
Viaţa omului pe pământ trece prin tot felul de ameninţări. Dar noi credem că Dumnezeu, care este viaţa absolută şi veşnică, izvorul însuşi al vieţii şi care ni s-a descoperit în Iisus Hristos în chip desăvârşit, veghează continuu peste cursul vieţii fiecărui om şi fiecărui popor şi ne cheamă să conlucrăm cu El pentru ca viaţa să se dezvolte în chip armonios şi deplin. Învierea Domnului este şi sărbătoarea bucuriei, a celei depline. Ne putem închipui năvalnica bucurie ce a inundat sufletele femeilor mironosiţe când Iisus le-a întâmpinat - după Înviere - cu cuvintele "Bucuraţi-vă" sau a ucenicilor cărora li s-a arătat de mai multe ori înainte de înălţarea la cer. Sau cine ar putea cuprinde în slove omeneşti bucuria sfântă a Maicii Domnului, care era împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele (F.A. 13-14), văzându-şi Fiul cel iubit întors de la moarte la viaţă, bucurie atât de plastic exprimată de Sfânta noastră Biserică ortodoxă în cuvintele irmosului (cântare bisericească): "Îngerul a strigat celei pline de dar, bucură-te Fecioară, bucură-te. Şi iarăşi zic bucură-te căci Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt".
În sfârşit - dar nu şi în cele din urmă - Învierea Domnului este sărbătoarea păcii. Pacea este prima chemare a Domnului după Înviere. "Pace vouă" sunt cuvintele cu care Mântuitorul îi întâmpină pe ucenici la prima Sa întâlnire cu ei. Învierea Domnului ne cheamă direct la pace, la împăcare cu semenii: "Paştele cele prea cinstite nouă ne-a răsărit, Paştele cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişam". Iar la ţară, unde tradiţiile au rămas mai puternice, creştinii îşi dădeau o sărutare a păcii în ziua de Paşti.
Învierea Domnului o trăim fiecare, în felul nostru, dar mai deplin în bisericile comunităţii noastre. Pregătiţi cum se cuvine pentru întâmpinarea "sărbătorii sărbătorilor", iertând greşalele aproapelui, săvârşind fapte bune, îndepărtând zgura păcatului prin spovedanie şi primind Sfânta Împărtăşanie, să ne amintim de frumoasele versuri ale unui poet clasic român:
Ai cântărit,
cu mintea ta, creştine
Cât bine ai făcut, sub cer umblând,
Eşti tu pornit, măcar acum spre bine?
Măcar acum te simţi mai bun, mai blând?
Simţi tu, topită-n suflet vechea ură?
Mai vrei pierzania celui plin de har?
Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoare gură?
|
Iubirea pentru semeni o simţi iar?
O, dac'aceste legi de-a pururi sfinte
În aur,
măcar azi te-au îmbrăcat, -
Cu serafimi în suflet, - imn fierbinte -
Ai drept să cânţi: "Hristos a înviat!"
Cu
ocazia slăvitului praznic al învierii Domnului dorim tuturor Românilor din
ţară şi din exil, sănătate, belsug şi iar belsug.
HRISTOS A ÎNVIAT! (preluat din T.N., nr 1, 1998)
