|
TRIBUNA NOASTRA |
Argentina: Cascadele de la Iguazu
Sorin Aradean
|
De ce Iguazú ca si destinatie turistica? Pentru ca, daca te afli in Argentina, a vizita aceste cascade tine de un "must see" care sa te includa in lungul sir de indivizi ramasi inmarmuriti de aceasta minune a naturii, sir inceput in decembrie 1541, odata cu descoperirea cascadelor de catre exploratorul spaniol Alvar Núñez Cabeza de Vaca (asa e, Alvar Nunez, cel poreclit "cap de vaca"!). Dupa aproape 400 de ani de uitare, secolul XX a reaprins flacara dorintei de explorare a cascadelor, astfel incat, in aprilie 1916, unul dintre parintii aviatiei moderne, brazilianul Alberto Santos-Dumont, a survolat pentru prima oara intreaga zona a cascadelor, aflata la granita dintre Brazilia si nord-estul Argentinei. In urma acestui survol aviatic, interesul stiintific pentru cascade, dar si pentru intreaga panoplie de fauna si flora adiacenta zonei a crescut vertiginos, astfel incat pe partea argentiniana, in 1928, Guvernul Argentinei a cumparat intreaga portiune de teren, in 1934, o lege stipuland faptul ca o zona de 55.000 ha este declarata Parc National, intr-un areal de 6.000 ha fiind chiar interzisa orice infiintare de asezari umane. Cercetarile minutioase care au urmat au stabilit si coordonatele tehnice ale cascadelor de la Iguazú: sunt 275 de cascade (75% aflate pe partea argentiniana) ce produc in sezonul ploios varfuri de debit de pana la 11.000 m3/s, cu caderi de apa de pana la 80 m inaltime, largimea totala a cascadelor atingand 2.700 m. Spre comparatie, mult-mediatizata cascada nord-americana Niagara are o inaltime de doar 50 m si o largime de doar 1.200 m. Cascada africana Victoria aflata pe raul Zambezi sta tehnic ceva mai bine, avand 108 m inaltime si 1.700 m largime. Oricum, doar Iguazú ofera locuri de vizitare a cascadelor in care poti fii literalmente inconjurat de cascade, pe 260 de grade, aproximativ trei sferturi de cerc existand caderi de apa!! Iguazú este o locatie la care se ajunge cu avionul, calatoria de la Buenos Aires si pana in zona Misiones in care se afla Iguazú, durand o ora si jumatate. Ca de obicei, primul contact cu ceva inedit contine ceva anume ce frapeaza inainte de toate. In zona Misiones, inca in avion fiind, frapeaza privelistea data de contrastul dintre verdele sanatos al padurii sub-tropicale si caramiziul viu al solului, dovada a continutului foarte bogat in oxizi de fier pe care acesta il are. Cascadele sunt situate pe raul Iguazú, la cativa kilometri de punctul de varsare al acestuia in raul Paraná. Punctul de varsare in Paraná este un "triconfinium", un punct in care se intalnesc granitele a trei state: Argentina, Brazilia si Paraguay. Zona poseda clima sub-tropicala, umeda, propice dezvoltarii padurilor luxuriante, tipic sub-tropicale. Precipitatiile din zona sunt de aproximativ 2000 mm/an (adica de peste 3 ori mai mult decat media anuala de la noi), contribuie cu siguranta la mentinerea bogatiei si diversitati de flora. Harta intregului tur prin Parcul National Iguazú prezinta fidel traseul urmat, un parcurs de 6-7 ore. Turul a inceput cu o scurta deplasare facuta cu un trenulet turistic, care pret de cativa kilometri, ne-a dus pana la 1.100 m de cea mai spectaculoasa cascada: Garganda del Diablo (Gatul Diavolului). Denumirea cascadei, sa recunoastem, nu tocmai pozitiva, a fost data de bastinasii guaráni, care au asemuit zgomotul infernal produs de aceasta cu fortele teribile ale Diavolului, crez ce face parte din zona intunecata a mitologiei acestor populatii. Cei 1.100 m pana la cascada, i-am parcurs pe jos, pe o pasarela solida din beton si metal, construita prin 1993, in apropierea vechii pasarele, distrusa complet de inundatiile din 1992. Ajunsi la Cascada Diavolului, impresia pe care ti-o lasa enorma cadere de apa e una, intr-adevar, de neuitat. O prima surpriza provenita dinspre fauna zonei sunt pasarile benséncho, un fel de randunici mai mari care, atentie, isi fac cuiburile in spatele cascadelor, strabatand vitejeste suvoiul de apa de la capetele acestora. Cu gandul ramas la tunetul cascadei am strabatut inapoi pasarela, trenuletul turistic ducandu-ne la o gara intermediara, de unde a urmat strabaterea la pas a Circuitului Superior, pentru a ne apropia la maximum de cota superioara a cascadelor Dos Hermanas, Bossetti, Bernabe Mendez, Mbigua si San Martin. In drumul spre aceste cascade am dat de ceva chiar neasteptat: un artist popular (Francisco Parédes), sculptor in lemn, dar nu orice fel de lemn, ci lemn de pin de Paraná. Mai precis, e vorba despre inima trunchiului de pin (doar copacii cazuti in mod natural la pamant pot fi utilizati), inima care la varsta inaintata a exemplarului dobandeste o consistenta ceroasa, usor de modelat cu dalta in forme sculpturale. Specia de pin se gaseste in exemplare cu varste cuprinse intre 150 si 400 ani, copaci ce au inaltimi situate in plaja de 40-50 m, diametrele trunchiurilor ajungand pana la 2-2,5 m!! Alaturi de Sequoia nord-americana sau de africanul Baobab, pinul de Paraná se situeaza printre cele mai vechi specii de arbori de pe Terra, specii ce descind inca din Epoca Tertiarului. Tocmai de aceea, nu intamplator, Francisco Parédes sustine ca: “Nu am gresi daca am considera pinul de Paraná un mesager din timpuri stravechi, un fel de fosila vie.” Am purces mai departe. Am vazut Circuitul Superior, urmat de Circuitul Inferior, care ofera o vedere de jos in sus a unora din cascade. La sfarsitul parcurgerii Circuitului Inferior, o barca pneumatica ne-a dus pana pe insula San Martin, de unde, dupa un urcus de cateva sute de trepte (!) am ajuns la un nou punct culminant: o vedere splendida, frontala a maretei cascade San Martin, dar si a suratelor sale mai mici: Mbigua si Bossetti. Pe drum am dat si de cateva splendide exemplare de gaite cu creasta de plus, parca coborite expré pentru a deveni subiectul central al unei scurte sesiuni foto de vedete ale faunei de la Iguazú!! Revenind inapoi la debarcaderul de plecare din capatul Circuitului Inferior, am ajuns si la ultima, dar si cea mai spectaculoasa parte a turului Iguazú, o aventura nautica, ce presupune cateva intrari cu barca sub cascade. Includerea aventurii nautice a fost un element esential, asupra caruia am insistat inca de la organizarea in tara a turului. Inaintea intrarii in barca, a existat evident si o mica pregatire prealabila, in care toata lumea s-a dezbracat in costum de baie, s-a descaltat si si-a introdus lucrurile personale intr-o plasa impermeabila, primita spre uz pe durata aventurii. Apoi fiecare a primit cate o vesta de salvare. Aventura a inceput cu cateva intrari sub micile cascade Dos Mosqueteros si Tres Mosqueteros (asta asa, ca de incalzire!), culminand apoi cu 4 (patru!) intrari sub cascada San Martin. De neuitat!! Mai apoi, Noelli, ghidul nostru, ne-a destainuit ca lucrase in anul precedent la firma de aventuri nautice, si, pentru ca ne-a simpatizat ca si turisti, i-a rugat pe fostii ei colegi, barcagii, sa ne ofere un bonus, asa ca cele doua intrari sub cascada, la care ne-am asteptat cu totii s-au transformat in patru intrari. Noelli gracias por todo! Si, in incheiere, o intamplare amuzanta, petrecuta cu multe decenii in urma, intamplare a carei protagonista a fost Prima Doamna a Americii, Eleanor Roosevelt, sotia fostului presedinte american Franklin Delano Roosevelt. La sfarsitul vizitarii cascadelor de la Iguazú, d-na Roosevelt a fost intr-atat de entuziasmata de cele vazute, incat a constatat cu parere de rau: “Poor our Niagara Falls” (saracele noastre cascade de la Niagara)... Tuturor cititorilor acestor randuri, le spun un calduros la revedere, dar in limba bastinasilor guaráni: auithipé-tapehótu-pandibé.
Video si alte imagini in adresele de mai jos:
http://picasaweb.google.com/sorin.aradean/IguazuParculNationalIguazu |