Sa petreci cateva zile in capitala Cataloniei, este intotdeauna o sarbatoare, nu numai pentru ca spaniolii sunt intr-o permanenta "fiesta", ci pentru ca este un oras absolut superb, cu cladiri impresionante si magazine minunate, un oras al artei.
Arhitectii de
ieri si designerii de azi nu au facut economie de imaginatie, nimic nu este
facut pe jumatate. Spaniolii au avut intotdeauna mania grandorii si ceea ce
au construit a fost ca si cum aristocratia imbogatita de pe urma coloniilor
a vrut sa se impuna si sa se imortalizeze.
Si cine spune Barcelona spune Gaudi, un geniu al formei si al spatiului, care a adaugat faima orasului.
Dar inainte da a-l descoperi pe Gaudi, te surprinde urbanistica orasului: bulevarde extrem de largi, cladiri impunatoare intr-un eclectism arhitectural - "art nouveau" cata-lan alaturi de edi-ficii neoclasice si neobaroce cons-truite intre cele doua razboaie - care pastreaza to-tusi o mare unitate de conceptie.
Barcelona este un oras al arhitectilor. Un fel de compe-titie a stimulat ima-ginatia creatoare, timp de 30 de ani - intre 1880 si apro-ximativ 1910 -
metamorfozand complet orasul.
Barcelona este un oras nou. Arhitectii avantgardisti au fo-losit caramida, fie-rul si otelul in structura - sticla, ceramica si mozaicul in decoratie; pentru ca in decoratie se afirma cel mai mult originalitatea curentului modernist. Dar pe langa imaginatia debordanta a artistului, mai este ceva care face ca manifestarea modernismului sa fie unica in Barcelona: ea devine un mijloc de exprimare a identitatii catalane, acesta fiind motivul pentru care curentul nu s-a extins in restul Spaniei si cu atat mai putin in restul Europei.
Barcelona este un oras unic.
Cei trei reprezentanti de geniu ai miscarii moderniste, Antoni Gaudi (1852-1926), Josep Puig (1867-1957) si Lluis Domenech (1850-1923) cauta inspiratie in stilul gotic, debarasandu-se apoi de reguli rigide, dand frau liber formelor curbe sau inventand forme.
Pe minunata artera Passeig de Gracia, care este cea mai mare artera din centrul Barcelonei, putem admira doua dintre cele mai importante opere ale lui Gaudi: Casa Mila si Casa Batillo cu linii curbe - simbol de miscare si lumina - in care realul se confunda cu irealul, alaturi de Casa Amatller, una din fanteziile cele mai surprinzatoare ale lui J. Puig. Nu departe, pe aceeasi Passeig de Gracia, Casa Lleo Morera de Lluis Domenech cu fatada sa stil "art nouveau" in care predomina motivele florale.
Passeig de Gracia este de asemenea o artera a luxului cu magazine ultra-moderne, ultra-luminate (nimic nu te duce cu gandul la epoca de economii in care traim) intr-un design nou si nonconformist.
Barcelona este un oras al design-ului. Boutique-uri de decoratie interioara si design, de bijuterii, mari case de haute-couture franceze si italiene dar si marci locale cum ar fi Custo, Loewe, Antonio Miro, de o eleganta mai sobra decat moda franceza, sau marile magazine Zara si Mango cu preturi mai accesibile. Dar chiar si in boutique-urile cele mai sic, preturile sunt de foarte multe ori mai mici decat in Franta.
Departandu-ne de Passeig de Gracia si revenind la arhitectura, doua sali celebre de spectacol: "Gran Teatro del Liceu" si "Palau de la Musica Catalana".
Gran Teatro del Liceu - opera in stil neobaroc construita in 1847 - de dimensiuni mai mici decat La Scala din Milano, dar mai importanta decat La Fenice din Venetia, este locul unde si-au facut debutul cei mai mari cantareti catalani, cum ar fi Jose Carreras si Montserrat Caballe. Pablo Casals a cantat in orchestra teatrului, in anii lui tineri inainte de a se lansa la Londra si Paris in cariera internationala pe care o cunoastem.
Decoratia interioara evoca fastul secolului al XIX lea, iar mijloacele tehnice cele mai moderne (adaugate in anii 1995-1999) permit stocarea unui mare numar de decoruri, ca sa nu mai vorbim de acustica.
Palau de la Musica Catalana este un crescendo de vitralii, motive florale, pietre sculptate si mozaicuri. Construita de Lluis Domenech intre 1905-1908, este cea mai importanta sala de concert din Barcelona conceputa ca un fel de templu al Renasterii Catalane, totul culminand cu o enorma cupola compusa din o mie de vitralii in care predomina albastrul si auriul. Programul pe care il ofera astazi aceasta sala, este foarte variat, mergand de la muzica lirica pana la fado, orchestra simfonica avand sediul intr-o sala ultramoderna "l'Auditori" conceputa de Rafael Moneo.
In acelasi cartier - La Ribera - muzeul Picasso este unul dintre locurile cele mai vizitate din Barcelona.
Cu o colectie de peste 3500 opere, muzeul pune accentul pe perioada de formare a artistului, anii de tinerete petrecuti la Malaga si Barcelona inainte de a se stabili definitiv in Franta, in 1904.
Alaturi de Picasso (1881-1973), Barcelona, inceputului de secol XX, este marcata de alti doi mari artisti: Joan Miro (1893-1983) timid, introvertit, isi descopera vocatia artistica la numai 20 de ani, si Salvador Dali (1904-1989) om al spectacolului, fantasmagoric pana la bufonerie.
Dar la Barcelona nu este neaparat nevoie sa intri intr-un muzeu pentru a veni in contact cu arta; arta se admira, ca la Florenta, pe strada. Fresca de Picasso pe fatada Colegiului de Arhitectura, sculpturi sau mozaicuri de Miro in parcul consacrat artistului sau pe La Rambla (strada comerciala cu usoara atmosfera de balci), sculpturi in port sau in orasul olimpic, apartinand unei generatii noi de artisti, lampadare de Gaudi in Piaza Real, lampadare in fier forjat turnate in atelierele lui Eiffel la Paris, pe Passeig de Gracia. Nimic nu e lasat la intamplare, pana si tasnitoarele datatoare de viata, vara, sunt ornamentate cu o mica si hazlie statuie in bronz. Si bineinteles parcul Guell, unde imaginatia si imensul talent de peisagist al lui Gaudi se exprima in mod exemplar din mai multe puncte de vedere. Intrand in parc ai impresia ca te afli mai degraba intr-un decor de teatru decat intr-un parc de promenada. La intrare, doua pavilioane te duc cu gandul la opera "Hansel si Gretel" de Engelbert Humperdinck, apoi un templu doric urmat de o esplanada de teatru grec. Peste tot, spatiul este populat de personaje imaginare, fantani, coloane din piatra incarcate cu motive florale ce se armonizeaza cu vegetatia inconjuratoare de tip meridional.
Si in sfarsit, acest surprinzator foc de artificii care este catedrala "Sagrada Familia" de Gaudi, inceputa in 1884, al carei santier faraonic se continua si astazi si va fi terminat probabil in 2030.
O odisee de un secol si jumatate, ceea ce nu este surprinzator pentru un asemenea sanctuar, daca ne gandim… constructia marilor catedrale a luat intotdeauna 2-3 secole, uneori chiar mai mult.
Realizand proiectul si incepand constructia acestei catedrale, Gaudi are in memorie imaginea impozantelor catedrale gotice spaniole, care au dat goticului european o majestuoasa exuberanta a formelor si dimensiunilor. Decorul de la "Sagrada Familia" este extrem de bogat. Fatadele sunt animate de o flora si o fauna luxurianta, evocand mitologia populara hispanica si legendele biblice.
Dintre arhitectii modernismului, Gaudi este poate singurul care prin limbajul artei sale, intelege sa apere, profetic, facultatile imaginative ale omului in pragul unei epoci de expansiune a tehnologiilor, ce ameninta cu standardizarea si uniformizarea.
Parasind Barcelona iti spui ca trebuie sa revii sa stai mai mult, sa vezi portul, orasul olimpic, colina Montjuic, si multe altele...
Iti spui ca poate ti-ar place chiar sa locuiesti in acest oras. Din pacate, cum te departezi de centru, Barcelona devine orice alt oras al Europei, unde "cuburile" in care traiesc sute de mii de spanioli si emigranti - in special din America Latina - nu au nimic comun cu arhitectura, cu design-ul sau cu fastul.
Si realizezi ca Barcelona ofera foarte multe subiecte de reflectie, nu numai pe teme artistice....
