TRIBUNA NOASTRA
NR. 59, octombrie - decembie 2007

Un poet al lumii satului, dar si a celei citadine, astfel s-ar putea caracteriza demersul profesorului Gheorghe Mecu. Autor a 10 volume de poezie, printre care amintesc “Alergand prin univers”, “Numai stelele stiu”, “Iubire neterminata”, “Raul spe-rantei”, “Destin”, profesorul Gheorghe Mecu este un elegiac. Ii place sa stea in umbra serii si sa priveasca viata cu bunele si relele ei. Coboara din poezia lui Nicolae Iorga, peste care se stratifica experineta modernismului. Am scris despre acest poet in revistele literare romanesti. Ultimele sale volume sunt “Intre cer si pamant” si “Vocea sufletului”, pe care le-a lansat la sediul Uniunii Scriitorilor din Romania, la inceputul lunii decembrie a.c. Interesant este ca Gheorghe Mecu, profesor de Mar-keting la Universitatea Artifex, din Bucuresti si vicepresedintele Asociatiei Inves-titorilor Romani, a scris toata viata poezie. Refugiul in discursul poetic este locul in care profesorul se simte cel mai bine. In volumul “Intre cer si pamant”, autorul se plaseazã la mijlocul cumpenei, care sta intre sacru si profan. Adica se observa o traiectorie spre metafizica, pe care poetul vrea, cu orice pret, s-o strabata. Sigur, cerul este satul Poenari, unde s-a nascut, acea lume mirifica pe care o poarta in suflet mereu. „Pamantul“ este orasul in care autorul isi duce viata acum. Dar, nota elegiaca isi are sursa in iubirea evocata cu o candoare pe care nu o mai intalnesti in poezia ultimului val. „La prima vedere vor fi clipe fericite,/ Iar sufletul tau curat/ Iar zvonurile vor fi nimicite, / Iar noi doi vom fi in afara de pacat” (La prima vedere). Erosul strabate poetica acestui volum ca un fir rosu. Este doar sugerat, cu o sfiiciune pe care nu ai cum sa nu o remarci. Insa dincolo de erosul, ce a adus pacatul originar, exista si fata cealalta a iubirii. Aceea fata de divinitate. O dragoste impartasita, pe care profesorul Gheorghe Mecu a si pus-o in practica. Fiindca trebuie sa spunem ca el construieste o biserica in satul unde s-a nascut. Deci nu este numai vorba de un gand poetic, ci si de fapta umana care-l insoteste. Volumul este construit ca o para-lela intre lumea satului, vazuta de ochii amintirii si lumea „camerei cu carti“. Cea din urma ii readuce „amintirea sufletului“. Exista o impacare intre universul fabulos al copilariei si cel livresc. Poemele sunt rodul „visului din miezul noptii“, iar ele au o adresabilitate exacta. Actantii sunt nu numai lectorul, dar si oamenii satului de unde a pornit poetul. Versurile lui Gheorghe Mecu ne releva nu numai o discursivitate bine cantarita, dar si un poet inzestrat cu darul prieteniei. Pentru ca, autorul stie sa te ia partener in dezvaluirea vietii pe care a dus-o, in decodarea existentului, ca un fapt cotidian. Daca tema satului nu ar fi atat de pregnanta, ai spune ca poetul vine din experienta anglo-saxona, ca discurs. Insa, nu este asa fiindca autorului ii place uneori sa foloseasca rima si ritmul, in detrimentul versului alb. Totodata, inclini sa crezi ca este vorba de o poetica ludica. Dar nu este asa, fiindca poemele din partea a doua a volumului te trimit la „Corola de minuni a lumii“ - vorba lui Blaga. Vesnicul balans intre lumesc si divin, fac din aceste poeme o radiografie a interioritatii eului aucto-rial. Fiindca, Gheorghe Mecu nu triseaza, nu se ascunde in spatele teoriilor poetice, el vine in fata noastra cu sensibilitatea si palpabilitatea faptelor care l-au marcat. Volumul “Intre cer si pamant” realizeaza o punte spre “Vocea sufletului”, in care lumea satului este prezenta si privita cu ochii adultului. Dincolo de toate experi-mentele poetice existente acum in Romania, poezia lui Gheorghe Mecu se asaza in buna noastra traditie. Volumele sale sunt partea, pe care noi nu ar trebui s-o uitam. Adica, o reintoarcere la profunzimea trairii a ceea ce reprezinta adancul fiintei noastre.