TRIBUNA NOASTRA
NR. 59, octombrie - decembie 2007

A venit iarna… si deci sfarsitul unui alt an cu reusite si esecuri, bucurii si tristeti, regasiri sau pierderi, un an plin de atatea si atatea contraste. E timpul pentru ultimul salariu, ultimele ganduri, ultimele pregatiri pentru Sarbatorile de Iarna. Dar si prima zapada, prima zi cu zero sau minus grade, iar pentru unii din noi primele sarbatori petrecute departe de casa, intr-o tara straina.

Este perioada in care oamenii sunt tot stresati; doresc sa cumpere cadourile potrivite, mai bine zis potrivite cu bugetul, intr-o cursa ce se deruleaza ametitor in jurul nostru - printre care, ca sa fim in randul lumii ne regasim si noi.

Traim intr-o lume in care Sfintele Sarbatori si-au pierdut adevarata valoare si ma tem ca n-a mai ramas nimic din traditie. Azi, Craciunul este mai degraba un prilej de a spera ca cineva cunoscut ne va darui in sfarsit televizorul cu plasma sau macar acea vaza care sa mearga cu draperiile din living; de a ne cumpara acea rochie “de investitie”, fara a strange din dinti si pentru ca dna Nume-Nume intotdeauna vine imbracata cu ceva nou la petreceri.

La servici, la scoala, la intalnirile cu prietenii, aud aceeasi intrebare: “Ce faci de Craciun si Revelion?”  Raspunsurile vin din toate partile, ideea generala este ca trebuiesc marcate printr-o vacanta la munte sau intr-o locatie exotica la moda, printr-o seara de pomina la cel mai scump club, bar sau restaurant din oras. Fiecare are in dotare cate un plan impresionant. Dar… pana atunci, alergam dupa cadouri.

Mos Craciun nu mai aduce bucurii doar la copii, la televizor este campanie generala de publicitate care sa te faca sa iesi din casa si sa intri in delirul cumparaturilor: magazinele se bat in reduceri, iar producatorii in filme cu personaje noi, cum ar fi Grinch si Fred Claus. Programele TV au luat deja infatisarea de “X-mas”, unele au emisiuni ce ofera cadouri la copii daca suna la un numar unde minutul oricum costa de zece ori mai mult decat valoarea cadoului pe care-l primesc de la Mosul Vedeta. Ei produc, noi avem banii. Si de aici ecuatia e simpla. De ani de zile, comercializarea Craciunului otraveste incet, dar sigur, insasi ideea de sarbatoare si bucurie - care nu se rezuma doar la copiii care se stramba daca la colind primesc o felie de cozonac in loc de o bancnota cu multe zerouri, intrecerea la bautura a tinerilor sau in cearta cu parintii daca nu te lasa sa petreci revelionul la “un prieten” sau “o prietena”... caci lista poate continua...

Timpul trece, vremurile se schimba si nici n-avem dreptul de a spune: “Nu vreau sa treaca asa de repede!” Astfel, nu ramane decat amintirea: cum in Ajun stateam cu fratele meu pana tarziu in noapte, in speranta ca-l vom prinde pe Mos Craciun cand pune cadourile sub brad, si nici nu stiam cand ne fura somnul, iar dimineata ne trezeam, parca din instinct, cand abia mijea lumina si ne intreceam pana la brad. Iar la amiaza ne strangeam cu mic cu mare, cum se zice, la masa plina de bunatati gatite, in casa, de mama si bunici.

Apoi ieseam pe derdelusul din fata blocului cu prietenii - spre disperarea unor vecini care nu suportau “satul nostru de galagie”. Intr-una din zile, ne-am trezit cu un vecin in spatele nostru si ingroziti, am lasat saniile si am rupt-o la fuga. Fara sa mai stam pe ganduri l-am urmat pe un prieten care a sarit peste un gard si am cazut claie peste gramada: loviti si plini de zapada, cu manusi si caciuli care cazusera pe langa noi. Pentru cateva momente a fost liniste. Si asa, stand intinsi pe jos si uitadu-ne unii la altii, frica a disparut, am uitat de vecin si a ramas, in timp si spatiu, un loc in care am simtit cum e sa razi cu adevarat.

Era un prilej vesel de fi impreuna. Cu tristete ma gandesc ca acum nu mi-a ramas decat sa rememorez privirile de bucurie ale bunicilor, atunci cand eu si fratele meu deschideam cadourile; imbratisarile calde si pline de iubire pe care le primeam atunci cand ne revedeam pentru a fi impreuna in acel sfarsit de an; serile cand veneam de la sanius si ne aruncam ghetutele pline de zapada in hol spre groaza mamei, dar prima ei grija era sa ne cuprinda manutele cu mainile ei si sa ne incalzeasca. Eram copii si nametii de zapada pareau munti, castele ori cazemate, ca o cetate de gheata in jurul nostru, unde glasurile noastre rasunau vesele. Pana si timpul era prietenul nostru atunci... era vacanta.

Eu cred ca Sarbatorile, sunt importante pagini in istoria fiecaruia dintre noi, si chiar daca atunci am primit sau nu cadoul pe care-l asteptam, tot ce am luat cu mine este comoara de a fi fost impreuna cu cei care imi sunt cei mai dragi, in noaptea de Ajun cand ningea si asteptam sa se limpezeasca cerul si in lumina razelor de luna sa-l vad pe Mos Craciun.

Craciunul ar trebui sa insemne familie si prieteni impreuna. Macar pentru o zi sa lasam grijile cotidiene, sa facem o fapta buna, sa iertam si sa cerem iertare, sa zambim mai mult, sa rasfatam pe cineva, sa indeplinim o dorinta daca ne este posibil, sa fim aproape cu sufletul sau macar in gand, daca altfel nu mai avem cum, de cineva drag, dar cel mai important dintre toate acestea este sa nu uitam ca este Sarbatoarea Nasterii Domnului Iisus Hristos.

Haideti anul acesta sa incercam sa readucem putin mai mult din spiritul sarbatorilor de alta data, sa fie ceva mai mult decat un schimb de bunuri. Daca mergem la colindat s-o facem din placere si cu tot sufletul. Sa ne amintim de oamenii care ne-au dat viata, care cu bratele lor calde ne-au oferit un refugiu in momentele grele, au muncit si s-au zbatut sa ne fie noua bine si ne-au facut oameni! Sa oferim mai mult decat o felicitare sau un sms. Sa nu-i lasam singuri nici pe bunici! Sa fim recunoscatori macar acum, pentru educatia si ingrijirea pe care ne-au oferit-o, sa facem macar “efortul” de a le oferi noi paharul cu apa! Si sa avem rabdare cu ei pana isi pun ochelarii ca sa ne vada mai bine pentru ca le-a fost tare dor... 

In incheiere va urez ca Sfintele Sarbatori sa va regaseasca impacati cu voi insiva si in armonie cu cei din jur si Anul cel Nou sa va faca mai puternici si sa aveti parte doar de fericire. La multi ani!