TRIBUNA NOASTRA
NR. 59, octombrie - decembie 2007

Ultimul clopotel anunta inceperea vacantei de iarna. Cate visuri! Cate planuri! Cate amintiri nu ascunde acest cuvant… vacanta!

In aceste doua saptamani, in care se cuprinde sarbatoarea Craciunului, multi si-au propus o iesire din incinta tumultuasa a localitatii in cadrul sublim al naturii, in munti ce adapostesc statiuni renumite: Sinaia, Predeal, Timisul de Sus, ori cele dinspre Maramures, ori Bihor, ori… cate si mai cate. Acolo clopotele bisericii cu greu se mai disting si cand, din intamplare le auzi, te duce gandul spre Ajunul de Craciun, in frumoasele colinzi ce izbucnesc din glasuri de copii. In seara aceea cobori in prima localitate rurala si te atasezi unei familii de gospodari ospitalieri asteptand cu acestia sosirea colindatorilor. Totul se petrece in miros de cozonac, de sarmale proaspat fierte in oale de lut, de carnat incolacit in cratita de tuci, de palinca in canceul mic strabatut de culoarea galbuie a licoarei. Si iata ca apar primii trei copilasi: “Primiti cu Steaua?” Si-i auzi cu glasurile cristaline:

                 “Steaua sus rasare,
                              Ca o taina mare,
                              Steaua straluceste,
                              Si astazi vesteste…”

Nici nu si-au primit darurile, de mult pregatite, ca auzi in curte pocnete de bici si uralele Plugusorului: „Aho, aho copii si frati,
                     Stati un pic si nu manati
                     Si cuvantu-mi ascultati”

Acest gen de colinda are caracter spectacular, avand, de multe ori, la baza un text de balada, ce aminteste de “Badica Traian”, iar numarul ce rostesc uratura este mai mare, intrucat membrii cetei se substituie personajelor dramatizand interpretarea textului.

Va aduc aminte ca o situatie inrudita cu textul de balada-plugusor o au poeziile epice istorice din opera lui V. Alecsandri, despre Dragos Voda si Burcel, cel ce a stat gata sa se jertfeasca pentru Stefan cel Mare.

Ce frumos suna plugusorul adevarat fata de cel transformat in textile de ocazie, asa cum le vedeam regizate cu texte pentru familia Ceausescu.

In zilele noastre se uita de plugusor, de costumele specifice cetei de colindatori, de bici, de buhai sau clopotei, dar sunt localitati care pastreaza si Plugusorul, si Steaua, si Capra, si Viflaemul, si altele. Prin ele trecutul isi arata toate comorile sale ca in niste teascuri si litere de lemn cu pecetea vremii, ale vechii tipografii din care au iesit la iveala carti pastratoare de colinzi, peste care s-au aplecat ochi tineri sau batrani setosi de cunoasterea traditiilor romanesti ce vor dura cat viata.

Cu promisiunea de a reveni candva la locul pomenit mai sus, te invit, draga cititorule, oriunde ai fi, ca in prag de Craciun si de Nou An, sa te intorci cu gandul, cel putin, la satul pe care l-ai cunoscut si care te rascoleste, oricat de bine ar fi acolo unde esti!

Undeva, departe, legendele dainuiesc rasfrante in amintirile tale. Nu le vei uita nicicand! Nu vei uita acestea asa cum nu uiti:

                    “O, brad frumos,…”
                                 Cu cetina-ti tot verde...”