TRIBUNA NOASTRA
NR. 58, iulie - septembrie 2007

Luna septembrie, ne oferă o suită de aduceri aminte despre personalităţi şi eveni-mente despre care trebuie să ştie tot omul, oriunde ar fi el.

Aproape fiecare a citit despre Tarzan sau a văzut ecranizarea atât de îndrăgostit de copii, tineri şi de ce nu, de toate vârstele. La 1 septembrie 1875 s-a născut Edgar Rice Burroughs, romancierul american, care în 1912 publica primul roman din seria celor care îl au ca erou pe Tarzan.

Cu regret, septembrie ne oferă si aduceri aminte de lucruri triste. La 1 septembrie 1923, în Japonia a fost un mare cutremur, cu peste 300.000 de victime.

La 3 septembrie 1883 a murit un minunat scriitor rus, cu povestiri alese, pe care traducătorii lumii l-au făcut cunoscut. Este vorba de Ivan Sergheevici Turgheniev  (“Apele primaverii”).

Şi pentru că unele generaţii n-au apucat să-l studieze în liceu, din diverse motive, pe George Bacovia, îl vom prezenta în câteva rânduri pe poetul care s-a născut la 4 septembrie 1881, la Bacău. Câteva din trăsăturile universului bacovian îl defi-nesc prin orizontul închis, cenuşiu, cerul de plumb străbătut de corbi negri (“Tablou de iarnă”, “Plumb”). Societatea este o lume absurdă, halucinantă, alcătuită din ospicii, cazărmi, spitale, abatoare, acoperite de zăpezi, ploi, nori, ca într-un infern dantesc (“Nevroza”, “Plumb de iarnă”). Apare la Bacovia tristeţea, nevrozele, funebrul, boala, moartea (“Decor”, “Plumb”, “Pălind”).

La el, iubirea ca lege generatoare a vieţii este străbătută de moarte. De aceea iubitele, care ar trebui să genereze viaţa, cântă marşuri funebre (“Decembre”, “Tablou de iarnă”, “Nevroză”).

Întâlnim o predilecţie pentru cromatică, muzică ce sugerează corespondenţe sub-tile: “Verde crud, verde crud/ Mugur alb si roz si pur/ Vis de- albastru şi azur/ Te mai văd, te mai aud” (“Note de primăvară”).

Se poate descifra influenţa lui Eminescu, făcând, de exemplu, o paralelă între “Luceafărul” şi “Lacustră”, iar critica socială are note de virulenţă ca la Al. Macedonski, ca şi opoziţia faţă de lumea şi mentalitatea burgheză. Specific lui Bacovia rămâne atmosfera suprasaturată de nevroze, de gust pentru oribil, pentru satanic, ca la Baudelaire.

Tot 4 septembrie dar în 1958, are loc la Bucureşti, primul concurs şi festival internaţional de muzica “George Enescu”, care şi în acest an ocupă luna septembrie cu cele mai grandioase manifestări ce adună în capitala României pe cei mai cunoscuţi muzicieni şi interpreţi într-un festival ce este o mare reuşită. Tot în septembrie, în 1858, s-a născut, la Pleşeşti, Vaslui, Al. Vlahuţă scriitor şi publicist (“România pitorească”), iar la Iaşi, în 6 septembrie 1817, Mihail Kogălniceanu - om poltic, istoric, scriitor şi publicist. În 7 septembrie 1931, Nicolae Titulescu este ales ca preşedinte al celei de-a 12-a sesiuni extraordinare a Adunării Societăţilor Naţiunilor.

Iată ca luna septembrie ne oferă comemorări de tot felul, fără să uităm, că la 11 septembrie 2001 a fost atacul terorist la New York, Iar la 11 septembrie 1787 este votată Constituţia SUA.

La 13 septembrie 1913, a murit Aurel Vlaicu, pionier al aviaţiei mondiale,     într-un accident de avion peste Carpaţi, iar la 14 septembrie 1321, s-a stins din viaţă poetul italian pe care-l studiază cu drag studenţii lumii în cadrul literaturii universale. Este vorba de Dante Alighieri (“Divina comedie”).

La 19 septembrie 1961, a murit Lucia Sturdza-Bulandra, mare actriţă româncă.

În 20 septembrie 1866, s-a născut, la Hordou, George Coşbuc, poetul clasic român, poet al naturii şi iubirii, al istoriei neamului, poet militant social şi excepţional reprezentant al poeziei de specific naţional, de datini, de tradiţii şi de obiceiuri. Este destul să amintim “Fire de tort” sau poezii ca “Nunta Zamfirei”, “Duşmancele”, “Numai una”, “Pe lângă boi”, “Paşa Hassan”, “O scrisoare de la  Muselim Selo”, “Trei doamne şi toţi trei”, şi poezia în care îşi defineşte crezul poetic, “Poetul”, o artă poetică ce exprimă ideea identităţii dintre poet, popor, şi patrie: “ Sunt suflet din sufletul neamului meu/  Şi-i cânt bucuria şi-amurgul / În ranele tale durutul sunt eu/ Şi-otravă deodată pe tine o beu / Când soarta-ţi întinde paharul”/.

S-ar putea spune multe lucruri frumoase despre Coşbuc, despre mesajul textului bine exprimat, despre mijloacele artistice şi stilul ce-l caracterizează, despre idei şi imagini ce au în  structura lor intimă acest sentiment al dragostei de ţară.