TRIBUNA NOASTRA
NR. 57, aprilie - iunie 2007

Cartea “Poezii de suflet si dor” aparuta la finele anului 2006, la editura satmareana “Daya” din Satu Mare, cu o prefata semnata de regretatul eminescolog Gh. Bulgar, om de alesa cultura din partile Satmarului, si sustinuta de poetii: George Vulturescu si Dumitru Timerman, vine sa incheie bogatul an editorial al poetului Teodor Curpas.

Teodor Curpas, este pana in prezent autorul mai multor volume de poezii; debutand cu volumul “Marea minune a lumii” aparut la editura “Steaua Procion”, Bucuresti, 1998, urmat de volumul “Muzeul sufletului” aparut in colectia “Poeti de azi” a prestigioasei edituri “Dacia” din Cluj-Napoca, 2004, dupa care vine in forta cu alte volume “Povoara dorului” si “Ceasuri de dor” aparute la editura “Daya” din Satu Mare, 2006. Trebuie amintit ca poetul Teodor Curpas si-a exprimat gandurile si in proza scriind o carte; “Ah! Fotbalul…” aparuta la editura “Daya” din Satu Mare, 2006, dovedind un real talent si bun cronicar al evenimentelor din lumea sportului, in speta a sportului rege; fotbalul.

Volumul “Poezii de suflet si dor”, in cele peste 300 de pagini, da nastere unei intrebari din partea Mariei Sale Cititorul; unde zace atata putere creatoare, unde exista atata forta bine strunita in sufletul creatorului ? Raspunsul vine dat insusi de autor prin versurile: “Sunt singurul care aude/ Cum arde sufletul in mine/ Eu sunt vestitorul existentei mele/ Si-aduc soarele in fata voastra./ In viata aceasta nimeni nu se odihneste/ Nici cand luna acopera pamantul.” (Enigma)

Majoritatea poemelor cuprinse in op-ul supus analizei critice ne dezvaluie o lume a supravetuirii, cu toate implicatiile ei cuprinse intre realitatea de zi cu zi si abundenta imaginarului, purtata sub acele neiertatoare ale ceasornicului: “Poti sparge timpul in cioburi zimtate/ Sa nu se scurga atata de singur” (Timpul) pe o poteca ce ne duce mereu spre o nesfarsita dorinta de cunoastere: “Voi consulta albume, voi citi randuri./ Ele m-au pus si ma pun pe ganduri…” (Calatorii).

Teodor Curpas, este un autor sarguincios, mereu preocupat de acesta lume care a pasit in al treilea mileniu dezlantuit, iar retragerea in mediul rural, il face pe autor sa-si goleasca tolba cu amintiri: “In copilarie imi placea s-ascult/ Orele de seara ce vin de pe deal” (Amintire). Nu uita sa aminteasca de obiceiuri: “Se-aduna oaspetii langa pahar/ Gazda a pregatit slana si ceapa” (Veselie cu vin) si traditiile purtate prin viu grai din generatie in generatie ale acestui neam: “In ograda se taie porcul an de an/ Pe scanduri, in flacara, trazneste parul ars/ Si vantul isi ia inapoi zapada-nsangerata./ Copiii cu nasurile inghetate tremurau/ Si infigeau o spada in tocul de la usa” (La noi…) intr-un moment in care vin europenii sa ne impuna anumite reguli de convetuire pentru omul simplu din mediul rural.

Unele poeme ce alcatuiesc acest volum sunt pline de naturalete si gravitate, trecute prin grija autorului la o forma de sensibilitate imbracand haina autencititatii, avand in centrul atentiei pe cea care i-a dat viata urmarindu-o pe parcursul acestei carti in diferite ipostaze: “Dac-o fi sa plec de langa tine, mama,/ Ti-oi lasa o unda a privirii mele// Te voi chema cu-n glas de dincolo de moarte,/ Tu vei fi aici si eu voi fi departe./ Dar… Ai plecat tu de langa mine, mama” (Destainuire). Dorul de mama il mistuie pe autor: “Dorului de mama sunt supus orbeste” (Fagaduinta), sau: “Te simt, mama, tot mai aproape” (Dor) , dorul parintesc capata cote alarmante: “Ca cel mai tare dor este de mama” (De dor…), “Ce mult te vreau cand soarele moare pe cer” (Dor de mama) amitirile il inving obsesiv, amintindu-si de mama la principalele sarbatori ale anului: “Cand mama-i mama cu miros de paine,/ Cand toti, cu mic cu mare, spun Craciun” (In ajun). Puritatea si simplitatea femeii din mediul rural a fost un exemplu demn de urmat pentru autor: “Am vazut albul de camasa al mamei/ Simbol al curateniei trupesti” (Tablou real). Dragostea de mama il urmareste toata viata:” Distanta dintre inima si mama/ E ax stelar si unda de iubire,/ Pe care le traiesc mereu in gand” (Te vad mereu).

O serie de poeme ca: “Dacica”, “Dealul lui Mihai”, “Cinstire”, “Avram Iancu” sintetizeaza drama poporului din care isi trage obarsia autorul punctand vitregiile acestui neam prin versuri incarcate cu puternice mesaje usor receptate de cititorul de drept comun.

Poetul Teodor Curpas, oscileaza intre versul alb si forma fixa a poeziei simtindu-se deopotriva in ambele cazuri in largul sau, este adeptul claritati expresiei, sigur pe el, se-avanta uneori direct asupra problemelor ce framanta lumea ce-l inconjoara incercad raspunsuri la numeroasele intrebari: “Ce s-a intamplat ? ” (Soarta) sau “Oare toate culorile au un nume ? ” (Lacrimi) etc.

Poezia lui Teodor Curpas, este privita cu interes atat de publicul cititor, cat si de catre critici, temele abordate incita la lecturarea cartii pana la capat. Acest fapt ne pune in situatia de a-l astepta cu interes pe Teodor Curpas cu noi volume.