TRIBUNA NOASTRA
NR. 56, ianuarie - martie 2007

Romancierul Marius Tupan este una dintre cele mai importante voci ale romanului contemporan romanesc. La Bucuresti, el conduce revista «Luceafarul», una dintre cele mai vandute publicatii literare din Romania. Insa, dincolo de director de revista, Marius Tupan este un creator care, in ciuda clanurilor literare, create mai ales in tranzitia cenusie romaneasca, ignora zgomotul si furia literatilor si isi construieste o opera, pe care cu greu o poti cuprinde. Printre volumele publicate, dupa 1990, pentru ca in epoca totalitarismului comunist nu avea voie sa publice, amintesc trilogia «Coroana Izabelei», pentru care a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, cartea de proza scurta «Vamile depresiunii». In toamna anului trecut i-a aparut, la Editura Fundatia Luceafarul, a doua trilogie «Batalioane invizibile». Ea cuprinde romanele «Craterul», «Rhizoma» si «Asteroidul». Trilogia are un caracter religios. In urbea damboviteana, lumea scriitoriceasca este impartita in tabere. In categoria celor entuziasmati de opera lui Marius Tupan, autorul este fie un Orwell al nostru, fie un Umberto Eco sau Herman Hesse. La trilogia «Batalioane invizibile» - dupa spusele sale - a lucrat 20 de ani. Un timp al reflectiei asupra conditiei romanului postmodern si al maturitatii creatoare. In fapt, trilogia este construita pe doua importante personaje - Grigore Plagamat si Miru Rozeta -, care inseamna lupta dintre Diavol si Inger. In jurul acestor personaje se tese cu migala parabola, alegoria, realismul magic si situarea scriitorului fata de cititorul sau. O complexitate de situatii, care mai de care mai stranii, ce ne dezvaluie o fictiune greu de stapanit.

Insa cum orice fictiune se leaga de realitate, Marius Tupan depune marturie asupra a ceea ce am trait, asupra a ceea ce traim si ce se va intampla intr-un viitor nu prea indepartat. Primul volum, «Craterul» este gandit, asemenea Purgatoriului lui Dante, in noua trepte si plasat intr-o localitate, care, se pare, a existat cu adevarat, undeva pe langa Turnu Severin, locul de nastere al autorului. Sipote este in realitate Romania totalitarist comunista, unde oamenii traiau egali cu ei insisi, iar conducatorii lor nu se gandeau la multimea, al carei reprezentant erau, ci la ei insisi. In aceasta localitate rupta de orice legatura cu restul lumii, consangvinismul da nastere la monstrii, iar Grigore Plagamat se gandeste cum sa ia puterea de la Razvan Patriciu, guvernatorul asezarii. Se poate spune ca acest prim volum ne aduce aminte de Vechiul Testament, unde sexualitatea, tradarile si colportarile se regasesc din plin. Dar tot in Sipote, retras traia Miru Rozeta, sfantul care mai tarziu va salva planeta de la catastrofa cosmica. Se ascunde o lupta surda intre Diavol (Grigore Plagamat) si Inger (Miru Rozeta). Altfel spus, suntem pregatiti pentru cel de al doilea volum, «Rhizo-ma». Acum, actiunea este mutata in Marconia, recognoscibila in Romania trazitiei, unde Diavolul isi creaza un complex, in care sunt pregatite femei pentru a deveni spioni internationali. Complexul Dia-volului este format din sapte tunele, care fiecare in parte poarta nu-mele celor sapte porunci divine. Daca Diavolul face si desface intrigi politice si erotice, Ingerul este un marginal si descopera particulele divine. Ce sunt ele? Cele care armonizeaza firea, dar si universul.

Ultimul roman, «Craterul» este in dinamica trilogiei revelator pentru latura religioasa a trilogiei. Actiunea se petrece acum in Caldeira. Dincolo de desfasurarea pe o plaja mare a evenimentelor, autorul introduce latura textualista. El ne propune o meditatie asupra textului in relatie cu divinitatea. Practic, Marius Tupan merge pe mai multe planuri. Unul este cel al intertextualitatii, al doilea este conditia scriitorului fata de cititor si al cititorului fata de textul propus, iar al treilea ar fi realitatea zgomotoasa, grotesca si caricaturala rezumata la materia textuala. Cred ca aceasta trilogie deschide in romanul   nostru postdecembrist un drum, nearat pana acum nici de tinerii postmodernisti.

Creuzetul, in care autorul amesteca tot ceea ce s-a incercat in arta na-rativa, este potirul din care umanitatea ar trebui sa se impartaseasca si sa ceara iertare lui Dumnezeu pentru ororile comise atat in ultima jumatate a secolului trecut, cat si la acest inceput de mileniu.