TRIBUNA NOASTRA
NR. 56, ianuarie - martie 2007

Intr-o conferinta, prin 1934, la Ateneul roman, Camil Petrescu povestea ca in 1929 se angajase sa scrie repede un volum de nuvele pentru o editura preten-tioasa. Zis si facut ! In  numai 15 zile scrie o nuvela, dar era  prea lunga, de 150 de pagini si se gindeste ca ar trebui s-o faca roman, adaugandu-i cateva zeci de pagini. A lucrat pentru corecturi direct in tipografie si spre necazul tipografilor, le reface de mai multe ori, adaugand cate ceva. Romanul a ajuns la 560 de pagini si a fost nevoit sa-l incheie :  «Cred ca l-as fi continuat daca as fi avut posibilitati fizice, pana astazi, fiindca nu vad de ce m-am oprit acolo.»

Pentru Camil Petrescu, cea mai importanta faza in procesul de creatie era adunarea materialulului. Chiar spune: «La mine acasa fiecare lucrare are cate un dulap al ei, fisele ei, materialul documentar, carti, taieturi din ziare, magazine ilustrate, tot ce constituie atmosfera unei epoci, fotografii, carti postale». De exemplu, fisele pentru «Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi» le stransese timp de 10 ani si le avea pregatite pentru teatru. «Imi faci impresia unui procuror!» ii spune  Eugen Jebeleanu in 1933, privind cele cateva arhive de note. Cand vede dosarul pe care scria «Nae Gheorghidiu», Jebeleanu se ingrozeste si afla ca «Toti eroii din romanul meu iti au fisa documentara».

Sa ne oprim putin  la acest roman, scris  la persoana intai. Este un lung  monolog interior, in care Stefan Gheorghidiu comunica si se autoanalizeaza, incluzand planul interior, adica trairile, sentimentele, reflectiile cu oamenii, cu relatiile, faptele si intamparile, vazute insa dintr-o unica perspectiva, subiectiva, si anali-zate de o constiinta de tragica luciditate de cautari a esentei si adevarului.

Cele doua nopti din titlu sunt prezentate si in structura romanului fara a separa cele doua romane, al dragostei si al razboiului. Ele se pot  citi separat, dar sunt complementare si genereaza si alte semnificatii. Intre ele exista o scena sim-bolica ce sugereaza comunicarea sufleteasca a eroului cu o suferinta straveche si colectiva intr-un loc simbolic: in drum spre front, la popasul de la crasma, unde Stefan este in mijlocul oamenilor simpli si e tulburat de tristetea unui cantec oltenesc.

Stefan traieste o dubla experienta existentiala: in fata  mortii si in dragoste, cand traieste in autenticitatea lui. Finalul romanului nu prezinta un erou infrant, dim-potriva chiar. Acum filozofia ar putea fi o alta experienta: «poate exista o lume superioara dragostei!»

Iubirea pentru Stefan este o problema de cunoastere, nu de traire. In aspiratia spre absolut cauta etaloane de echilibru, puritate, adevar, frumos si ideal in dragoste. Nu adevarul despre Ela il cauta de fapt, ci echilibrul interior, propriu, al sau. Ela apare numai din perspectiva lui. Si Stefan ne ofera doua imagini: inger si demon. Eroul nu o vede pe ea, ci proiecteaaza in ea o anume imagine a feminitatii. De aceea, nici nu are nume (este numita tarziu, in pragul despartirii): «Cu ochii mari, albastri, vii ca niste intrebari de clestar, cu neatsamparul trupului tanar, cu gura necontenit umeda si frageda!» Dar «femeia mea se instraineaza!» Alta imagine a Elei este «nefilozoafa, geloasa, inselatoare, lacoma, seaca si rea» (G. Calinescu).

Stefan considera ca «O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie». De fapt, M. Eminescu spunea in «Scrisoarea V»: «Te imbeti de armonia unui mandru vis de vara/ care-n tine se petrece».

Eroii lui Camil Petrescu ilustreaza toate ipostazele impasului dintre intelectual si lumea din juru-i, cu afacerile, cu intrigile si razboiul absurd. Calitatea de intelectual nu e data de studii sau posturi inalte, ci de superioritatea constiintei, el fiind un ganditor lucid. El poate fi student (Stefan), ziarist (Ladima), conducator politic (Balcescu, Danton), ostas, militant.

In romanele lui Camil Petrescu, problematica sociala prezentata este a refacut imaginea proiectarii in maniera originala, analizand raporturile casatoriei cu averea, ale politicii cu afacerile, regulile snobismului, problematica razboiului modern (psihologie, absurd, drama extentiala).

Recunoastem la el o tematica balzaciana (mostenirea, de exemplu) si personaje tipice (avarul Tache, avocatul fara scrupule Nae Gheorghidiu, femeia de lume, dar ele sunt prezentate dintr-o perspectiva subiectiva, care deformeaza tipicul. Nae, politician viclean si josnic este caracterizat (cand i se atribuie recunoasterea numelui filozofului Kant).

«Jurnalul de campanie» cum a fost numita cartea a doua, include si o istorie a iubirii si apoi iubirea si razboiul sa se implineasca. Se include in roman si experienta personala, multi existand in realitate, iar experientelor de viata li se dau semnificatii importante

Daca am face un proces literar in care sa se dezbata problema vinovatiei in destramarea cuplului Stefan-Ela, ar fi greu sa depistam limitele de gandire si sa stabilim cine-i vinovat. Se mai poate recladi iubirea lor?