| |
Cu siguranta ati citit si recitit
de fiecare data cu vadita emotie si placere romanul “Padurea spanzuratilor”.
Cu aceeasi emotie ati vazut si revazut probabil exce-lenta ecranizare dupa
romanul cu acelasi titlu, unde actorii Liviu Ciulei si Victor Rebengiuc au
interpretat magistral doua roluri de exceptie. Dar cati dintre dum-neavostra
stiu ca Emil Rebreanu - cel care se regaseste partial in personajul Apostol
Bologa din romanul mentionat anterior - a facut Scoala Militara de Ofiteri
la Targu Mures si ca tot de aici, de la Targu Mures, avea sa plece apoi pe
drumul fara de intoarcere al mortii? Mai mult chiar, a existat si un
muresean care l-a cunoscut foarte bine.
Cu mai bine de patruzeci de ani in
urma, in “Revista de istorie si teorie literara” editata de Academia Romana,
cercetatorul Stancu Ilin valorifica o parte din scri-sorile familiei
Rebreanu - din care reproducem cateva fragmente mai jos - cea mai mare parte
dintre acestea aflandu-se la Biblioteca Academiei. Ajunsesera acolo gratie
d-nei. Fany Rebreanu, sotia marelui scriitor. Aceasta le donase dupa moartea
sotului ei survenita intempestiv in anul 1944. Un fond bogat, in care se
afla si o buna parte din corespondenta purtata de Emil Rebreanu, fratele
scrii-torului, cu familia, dar si cu prietena sa de suflet, Cornelia Danila
din comuna Catina, raionul Sarmas, fiica protopopului ortodox Ieronim
Danila.
Emil Rebreanu, personaj deosebit
de complex si profund in manifestari si senti-mente - asa cum rezulta de
altfel si din scrisorile sale - intentiona sa se casato-reasca dupa razboi
cu fiica protopopului cu care a purtat o intensa corespondenta, inclusiv pe
front.
Ca unul dintre fratii mai mici ai lui Liviu Rebreanu, Emil, s-a nascut la 17
decembrie 1891, in comuna Maieru, unde tatal lor era invatator. In timpul
vacantelor scolare, Emil s-a angajat ca notar in comunele Pata, Ilva Mica si
Nusfalau. A fost nevoit sa faca acest lucru pentru ca dupa ce Liviu trecuse
muntii, el ramasese principalul sprijin al familiei, mai ales ca in 1910,
tatal lor, Vasile Rebreanu, a iesit la pensie, iar patru ani mai tarziu,
batranul invatator a si murit. Greul intretinerii familiei a cazut atunci pe
umerii sai. Inca de foarte tanar, Emil cocheta si el cu scrisul. Avea insa
probleme de exprimare, asa cum rezulta dintr-o scrisoare din 1913, trimisa
la Bucuresti fratelui sau Liviu Rebreanu: “Cu literatura inca ma ocup si
inca foarte mult…Si eu scriu: poezii, nuvele, franturi de teatru…Nu mi s-a
publicat inca nimic din pricina limbii, care cred insa ca mi s-a mai tocmi
traind mai multa vreme intre romani”. Ca si pe fratele sau, si pe Emil
il atragea mirajul Romaniei, fapt care rezulta dintr-o alta scrisoare:
“…Unica dorinta mi-a fost inca de acum trei ani de zile sa trec in Romania,
sa studiez si sa scriu…”. Tot in acelasi an, 1913, Emil Rebreanu lucra
ca ajutor de notar in comuna Catina. Se inscrisese la Facultatea de Drept
din Cluj - aflat pe front va continua chiar sa-si dea examenele - si
bineinteles, continua sa scrie. In comuna Catina a cunoscut-o pe Cornelia
Danila. Indragostit de aceasta, va purta cu ea o vie si interesanta
corespondenta, gratie careia avem ocazia sa-l cunoastem ca pe un tanar
marcat de profunde trairi sentimentale, dar si de intrebari existentiale
intr-un context istoric deosebit de incarcat. Din pacate s-au pastrat destul
de putine scrisori din perioada respectiva.
In vara anului 1914, Emil Rebreanu a fost incorporat in armata austro-ungara
si trimis la Scola Militara de Ofiteri din Targu Mures. Ce va fi simtit oare
Emil Rebreanu in plimbarile sale prin orasul de pe Mures, de fapt un targ
ceva mai mare. Va continua si de aici sa corespondeze cu frumoasa Cornelia.
In toamna aceluiasi an, semnele apropiatei sale plecari pe front, dar si
presimtirile funeste sunt tot mai evidente, fapt rezultat chiar din
scrisorile pe care i le trimite Corneliei: “Astazi ne-o venit porunca sa
ne vopsim in negru sabiile. Va trebui probabil sa omor oameni pe care nu-i
cunosc. Niciodata nu puteam sa ma uit nici cand taiam vreo
gaina…Catanie-magarie…”. La un moment dat, asa cum rezulta dintr-o alta
scrisoare adresata Corneliei, aflat pe peronul garii din Targu Mures, Emil
ii rezuma alte impresii funeste: “Aseara am fost si eu de fata la
plecarea la razboi a rezervistilor de la regimentul 62…Toti acesti soldati
erau oameni insurati cu nevestele langa ei. Oare ce se petrecea in inimile
lor pline parca de amarul inmormantarii? Intr-adevar, inmormantare parea
acest trist convoi, fara dangat de clopot doar…” Pe data de 23 martie
1915, cu sufletul de doua ori indoit - intre timp tatal iubitei Cornelia ii
refuzase cererea in casatorie catalogand-o drept “joaca de copii” - Emil
Rebreanu pleaca de la Targu Mures pe frontul din Galitia. Va continua sa-i
scrie Corneliei Danila, dar si din acea perioada s-au pastrat foarte putine
scrisori.
Cele ce au urmat sunt insa bine cunoscute gratie romanului “Padurea
spanzuratilor”. Moartea lui Emil Rebreanu va fi anuntata familiei de Jovan
Kurici, ordonanta sa, croat de origine, care va face acest lucru prin trei
scrisori succesive, tocmai pentru a fi sigur ca in conditiile instabile ale
frontului, macar una dintre ele va ajunge la destinatie. Au ajuns insa toate
trei.
Vasile Horga, fost avocat si om politic in perioada interbelica, a avut o
viata bogata in evenimente, cu adevarat demna de intriga unui roman de
aventuri. Cele mai multe dintre ele l-au marcat profund si definitiv.
Marginalizat de regimul comunist dupa ce a facut cativa ani de inchisoare pe
considerente politice - fusese membru al PNL - a murit in 1977, dar a apucat
sa-si scrie memoriile, care in prezent se gasesc la unul dintre cei doi fii
ai sai, dr. Mircea Horga si care mi le-a pus la dispozitie cu multa
amabilitate.
Asternute cu grija, dovedind o mare preocupare pentru detalii, memoriile lui
Vasile Horga se dovedesc a fi astazi un instrument deosebit de util pentru
oricine vrea sa inteleaga atmosfera Muresului interbelic. Originar de langa
Teaca, din localitatea Ocnita, Vasile Horga era in 1906 elev la Liceul
Romanesc din Bistrita. A fost coleg de banca si de clasa cu Emil Rebreanu,
fratele scriitorului Liviu Rebreanu. De altfel, cu Emil a legat o prietenie
trainica. Nu au apucat insa sa termine Liceul la Bistrita pentru ca au fost
exmatriculati. Motivul? Au citit in fata clasei un text de-al lui Alexandru
Vaida Voievod, deputat in Parlamentul de la Budapesta. Textul a fost
considerat a avea continut injurios si de aici masura excluderii din scoala
care s-a luat impotriva celor doi elevi. S-au despartit, dar peste cativa
ani s-au reintalnit, pentru scurt timp, pe frontul din Galitia. Erau amandoi
ofiteri in armata austro-ungara. Dupa aceea nu s-au mai revazut niciodata.
Emil Rebreanu a incercat sa dezerteze la romani, dar asa cum se stie, a fost
prins, judecat, condamnat la moarte si executat prin spanzuratoare. Vasile
Horga a reusit insa sa dezerteze la rusi impreuna cu ordonanta sa. A stat un
timp intr-un lagar din Rusia si tot in Rusia l-a prins revolutia bolsevica.
Cu mare greutate a reusit sa se reintoarca in tara. S-a inrolat voluntar in
armata romana cu care de altfel a intrat in Transilvania si a fost primul
ofiter care a intrat in Ocnita, localitatea sa natala, in uniforma armatei
romane. Mult mai tarziu, dupa razboi, avea sa afle de soarta fostului sau
coleg si prieten, Emil Rebreanu, devenit intre timp personaj (tragic) de
roman.
Scriitorul Liviu Rebreanu avea sa marturiseasca mai tarziu faptul ca romanul
“Padurea spanzuratilor” a fost inspirat de doua evenimente asociate si
deter-minante: o tragedie traita si o intamplare conjuncturala. Tragedia,
asa cum am vazut, era una personala, fratele scriitorului, Emil, ofiter in
armata austro-ungara, fusese condamnat si spanzurat pentru ca incercase sa
treaca linia frontului la romani. La aceasta tragedie s-a adaugat si
puternica impresie generata de faptul ca scriitorul vazuse o fotografie
care-l cutremurase: o imagine care reprezenta o padure de ai carei copaci
atarnau spanzurati militari cehi. Cu o viata interioara bogata si profunda,
osciland intre indoieli, elanuri si caderi, framantat de intre-bari
fundamentale, Emil Rebreanu a fost cu siguranta un personaj complex, atat in
viata reala - asa cum ni se releva ea fragmentar, din scrisorile de la Targu
Mures – cat si in transfigurarea sa literara din romanul “Padurea
spanzuratilor”.
Apostol Bologa, personajul
romanului, imprumuta o buna parte din insusirile si trairile personajului
real pe care il intruchipeaza si pe care scriitorul Liviu Rebreanu reuseste
magistral sa le redea. In acelasi timp, personajul romanului sugereaza o
constiinta treaza, nelinistita, un intelec-tual avid de explicatii logice
despre bine si adevar, mereu in cautare de certitudini. In roman accentul
cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean silit sa lupte la un
moment dat impo-triva propriului neam. Pana la un punct - atat timp cat a
luptat pe fronturile din Galitia sau Italia - Emil Rebreanu a fost un
militar exemplar care s-a evidentiat pe front, fiind chiar decorat. Dar el
nu poate face rabat de la propria sa constiinta atunci cand este pus in
situatia sa lupte cu cei de acelasi neam. Cand viata il pune in situatia sa
aleaga intre sentimentul datoriei de cetatean al statului austro-ungar si
apartenenta la etnia romaneasca, atat personajul real, cat si personajul
roma-nului - este unul dintre cele mai importante puncte de convergenta
intre cele doua personaje - Emil traieste profund o drama de constiinta,
care il va conduce in cele din urma spre un final tragic, dar previzibil. E
de presupus ca fara tragedia fratelui sau, romanul “Padurea spanzuratilor”
n-ar fi iesit deloc sau poate ar fi avut o alta versiune, mai putin realista
si profunda.
(Caseta 1)
“Nelica scumpa,
Osorhei (Targu Mures - n.r.), 31 august 1914
Iti scriu, nu deznadajduitul de
ieri, ci fericitul posesor a unei epistole demult asteptata si primita cu
atata bucurie… iti scriu si nu stiu cum sa incep si nu stiu cum sa-ti scriu.
Eram chiar la exercitiul de seara cand imi daduse ofiterul scrisoarea ce
mi-ai trimis. Am pus-o in buzunar necitita… Exercitiile s-or terminat
de-odata cu coborarea amurgului - frumos, cum n-am mai vazut inca in anul
asta. Am citit scrisoarea scumpa si atat de frumos scrisa, am cetit-o de
atatea ori!!!... O jale si o teama ne-a cuprins inimile tuturor..celor
neatinsi inca. Luna septembrie poate s-o mai petrecem aici, insa de razboiu
nici noi nu vom scapa… O sa vedem ce-o fi, insa pe mine ma framanta multe
presimtiri neintelese si atat de bine stiute. De nenumarate ori ii sarut
mainile Doamnei, salutari calde Domnului, iara D-tale iti sarut manuta
bolnava, daca nu s-ar fi vindecat de tot…si pe cea sanatoasa, pentru ca mi-a
fost atat de draga…
Emil”
(Fragment dintr-o scrisoare
trimisa de la Targu Mures, de Emil Rebreanu, d-rei Cornelia Danila din
comuna Catina, raionul Sarmas)
(Caseta
2)
“Voi muri negresit peste… Peste
cate ore? Atunci il imbratiseaza groaza, din ce in ce mai salbatec,
inghetandu-i sangele... Toate inchipuirile mintii se prabuseau pe rand, ca
niste castele de carti de joc, numai groaza ramanea sfidatoare,
stapanitoare, soptindu-i in suflet un singur cuvant, in fata caruia se
sfarma tot: moartea… ii venea sa planga mereu si nu putea. Se uita la ceas:
patru dupa-amiaza…”
(fragment din romanul “Padurea
spanzuratilor” de Liviu Rebreanu”) |
|
