TRIBUNA NOASTRA
NR. 54, IULIE - SEPTEMBRIE 2006

Cu trei luni in urma imi faceam planuri despre textele pe care am sa le scriu in acest numar al Tribunei. Iata-ma cu o seara inaintea inchiderii editiei fara sa am nici cea mai mica idee despre ce as putea sa scriu. Ma intreb si acum, aproape retoric, pe cine ar putea interesa ce cred eu, felul in care vad eu lucrurile? Ce as putea sa va spun astfel incat sa vi se para interesant, astfel incat sa-mi cauta si numele in urmatorul numar al ziarului? Mi-ar fi placut sa fi putut relata o stire, asa cum obisnuiam acum cativa ani in urma, pe vremea cand lucram intr-o redactie, acasa. Ei, acum nu este cazul pentru ca n-am mai participat la o conferinta de presa de cativa ani si nici n-am primit vreun telefon care sa-mi dezvaluie o stire nemaipomenita pe care s-o pot impartasi cu citi-torii mei. Drept urmare, tot ce mi-a ramas este sa va spun ca n-am mare lucru sa va spun. Nimicuri care pana la urma, ajungem la concluzia ca ne impaienjenesc existenta. Insa, trebuie sa va dezvalui ca am avut cateva idei de articole: m-am indignat extrem de tare cand am constatat ca Guvernul canadian refuza sa imbarce in vasele de salvare rezidentii canadieni prinsi in valtoare atacurilor din Liban, ca m-am simtit tratata ca si un cetatean de mana a doua citind stirea aceea. Pana la urma am aflat ca totusi statul s-a lasat induplecat si i-a imbrcat pe toti amaratii in vapoarele de salvare. Mi s-a mai atenuat si mie indignarea. Mi-am spus ca e bine sa fii mai tolerant, sa nu judeci lucrurile dupa prima impre-sie, sa astepti pana la derularea lor.

O alta stire care ar fi meritat un articol decent ar fi fost concertul Goran Bregovic care a inchis Festivalul de jazz anul acesta. Toata durearea si incantarea Europei de Est adunate pe scena General Motors din Place des Arts. L-as putea aminti si pe Roger Waters, unul dintre co-fondatorii Pink Floyd. L-am ascultat acum cateva zile la Centru Bell. O intoarcere in timp as putea spune. Si Waters ar fi meritat un articol detailat. Sper sa se fi incumetat alti colegi de-ai mei de breasla, de pe la alte pubicatii romanesti.

De patru ani citesc aproape dumnezeieste editorialele semnate de Pierre Foglia in La Presse. A fost primul meu contact cu realitatea de aici, iar de atunci am refuzat aproape sa citesc editorialele semnate de altii. Mi se pare ca nimeni nu-l poate egala cu toate ca nu cunosc prea multi editorialisti de-aici. Oarecum am cunoscut Canada prin editorialele fogliene. Sunt sigura ca s-ar prapadi de ras daca ar citi aceste randuri si mi-ar transmite sa-mi bag mintile in cap. Sper insa ca nu a invatat inca sa citeasca romaneste.

E mult mai simplu sa percepi lumea prin ochii altora. In felul acesta iei opinii gata impachetate, gata elaborate, fara sa ai bataie de cap, fara sa te obosesti, fara sa fii nevoit a face conexii. In plus, opiniile gata luate sunt si verificate, sunt political corecte spre exemplu. Le iei pur si simplu. Daca ai norocul le mai poti retransmite. Poate ai sansa sa dai bine intr-un mediu sofiscticat, sa mai primesti si complimente.

Iata, inchei pe un ton la fel de sincer cum am inceput spunandu-va ca n-am mare lucru de spus. Nimic de criticat, nu mare lucru de laudat. Insa, fie vorba intre noi, cred ca ar fi un execitiu excelent de a incerca sa vedem realitatea prin ochii nostri, fara a fi nevoiti sa tinem cont de influente. In felul acesta lucrurile pot deveni mai clare, iar nimicul de zi cu zi sa se transforme intr-o reala incantare.