TRIBUNA NOASTRA
NR. 53 APRILIE - IUNIE 2006

Extrem de des, romani proaspat veniti sau romani din tara m-au intrebat cum gasesc mediul de munca romanesc in comparatie cu cel canadian, care sunt similaritatile si deosebirile si daca am ceea ce englezii numesc un «tips and tricks cookbook», mai clar, un manual de adaptare rapida.

E o candoare socanta in aceasta intrebare. Vrem sa reusim mai repede daca incepem aici. Vrem sa reusim mai repede daca repetam experienta diasporei in Romania. Se poate raspunde cu un aer usor infumurat ca diferenta este atat de mare, incat e imposibil sa dai sfaturi. Dar toate trec si acum in Romania se munceste din greu pentru bani putini. Am, deci, un manual de adaptare rapida? Nu am. Am, fireste, o experienta bogata, care se intinde pe un deceniu, si cateva concluzii statistice. Fara sa-mi asum dreptul de judecator suprem, cred sincer ca viitorul natiunii noastre, aici, depinde si de modul in care ne vom ajuta unii pe altii. Voi impartasi, deci, cu dumneavoastra, cititorii, experienta mea. Insa concluziile mele nu pot fi utile decat daca le veti filtra prin propria dumneavoastra experienta. Atentie la paradoxuri, toate au o logica.

Evident, inainte de a incepe sa lucram pentru o companie, ne informam asupra situatiei economice a acesteia. Putem avea surpriza sa constatam ca merge negativ si ca «jobul» nostru nu este decat un simplu «write-off», o maniera de a se sustrage de la taxe. Companiile care au o curba ascendenta sunt cele de dorit. Dar cum sa le alegem? Si pe ce criterii? Pentru inceput, cel economic (aici e simplu, indicatorii sunt buni, ne este si noua bine), profilul companiei, marimea, componenta etnica (si ea ne poate influenta viata si veti vedea cum).

In Québec si oriunde in lume exista companii mici, medii, mari. O companie mica, in general, nu este capabila sa mentina personalul pe termen lung. Cativa specialisti buni (sau patronii...) castiga suficient ca sa acopere lipsa de beneficii (pensii, asigurari, optiuni de actiuni, indemnizatii de parking, conditie fizica); aceasta este o caracteristica a companiilor medii si mari. In general, companiile mici sunt cele care ii angajeaza pe primii veniti, dar si primele care disponibilizeaza, fiind mai sensibile la capriciile pietii. Putem spune mai usor Bonjour Martin, Hi Joe, putem avea acea atmosfera prietenoasa / familiala, mai ales daca venim dintr-un oras mic. Specializarea este mai larga, suntem propriul nostru telefonist, tehnician de computer, salesman. Se munceste deseori haotic, nu exista politici complexe de personal si, daca suntem buni, ne afirmam repede. Primeaza eficacitatea si competenta. E locul ideal pentru incepatori si pentru supertehnicienii care vor sa inchida o istorie profesionala.

In cazul unei companii mari, contracte de anvergura permit avantaje sociale de multe ori excelente, dar care cresc considerabil, pe de alta parte, costul de mentinere a unui salariat. Tehnic, acesta trebuie sa fie bine pregatit si specializat. In aceste conditii, este «timp» ca acesta sa dezvolte politici complexe pentru a-si  mentine postul: trebuie sa faca parte din grupuri de interese, trebuie sa-si supravegheze comportamentul, tinuta vestimentara si... viteza de lucru. Valurile de concedieri ii afecteaza de obicei pe ostracizati si au rareori explicatii bazate exclusiv pe competenta tehnica sau pe nonperformanta profesionala.

Sa ne intoarcem in Romania. Nu-i vad rezistand usor in companiile mari pe cei care vin din orase mici, in care exercitiul social este redus (eu provin dintr-un oras de provincie). Rezista mai bine oamenii din capitala, compensand inapetenta pentru efort cu excelenta cunoastere a mediilor de munca populate de caractere diverse. Omul orasului de provincie, chiar net superior tehnic si cu o buna capacitate de munca, va trebui sa invete abilitatea interactiunii sociale pentru a reusi integrarea. O companie mare nu depinde decisiv de supertehnicieni, dar are nevoie de oameni care sa-i asigure un fluid social pozitiv.

Toate companiile mari si medii si, de putin timp, si cele mici, isi spioneaza salariatii. Conversatiile telefonice, adresele internet vizitate, e-mail-ul. Se intocmesc profiluri. Se poate intampla sa fiti provocat sa faceti afirmatii si sa fiti inregistrati de amicul (care poate fi chiar roman) care are doi ani in plus in companie, dar care va simte ca pe un potential concurent. Nu aveti incredere in nimeni la inceput (decat in dumneavoastra)! Toti sefii si clientii dumneavoastra si sunt geniali, buni, capabili si impecabili – acest raspuns plat va va feri de probleme suplimentare de integrare pe care oricum le veti avea. Loialitatea colegilor romani este in general direct proportionala cu departarea de orasul dumneavoastra de origine.

Fiti politicosi, dar nu exagerat de buni cu colegii. Nu se poarta prea mult relatia job-familie, chiar daca veti citi pe pliante multe lucruri frumoase.

Profilul companiei comparativ cu profesia dumneavoastra este un alt crieriu. Un informatician va lucra enorm intr-o companie farmaceutica (de exemplu), iar nivelul de stress va fi suplimentar. Va fi un auxiliar, primul pe lista cand e vorba de concedieri si printre ultimii la premii si beneficii (nu este o regula generala, doar un rezultat statistic). Este in general mai bine sa lucram intr-o companie pe profilul nostru, dar trebuie sa fim foarte performant ca sa intram – paradoxul este ca putem rezista mai bine intr-o companie care nu este pe profilul nostru, dar trebuie sa muncim pe masura. Nu trebuie sa fim foarte competitivi, nu exista acelasi nivel de judecata a competentelor.

Iata o particularitate decisiva pentru o companie: este ea publica sau privata? Traducerea este urmatoarea: traieste aceasta companie din taxele noastre sau din banii pe care ii produce dandu-si masiv coate concurentiale pe piata? Care este diferenta? Enorma! Un post intr-o companie publica este mult mai solid, mai avantajos financiar (prin beneficiile uriase, planurile de pensii, si, hai sa o spunem direct, volumul de efort cerut). Companiile publice ofera in general posturi pe viata: ministerele, invatamantul, Hydro-Québec, sanatatea, municipalitatile. Problema este ca se intra extrem de greu in aceste institutii ca salariat permanent. Compania privata, in schimb, ofera o viata profesionala mai bogata si ne poate netezi drumul spre o specializare performanta. Trebuie sa fim eficienti si intr-o stare perpetua de activitate - suntem pe o piata concurentiala. Daca ne iubim meseria, o mare companie privata este mediul de vis: informatician la IBM, farmacist la Schering etc. Toate vin cu un pret, mai ales atunci cand numarul mare de ore de munca poate afecta echilibrul familial.

Factorul etnic. In aceasta tara formidabila factorul etnic este un tabu. Orice conotatie rasista este pedepsita dur de lege. Printr-o lege recenta, guvernul ne permite sa acuzam in justitie hartuirea morala. Totul are o aparenta impecabila, dar masura in care nu este trebuie stiuta.

In perioada Landry, Guvernul provinciei Québec a lansat un studiu aproape pionier, care demonstra devastator ca numai 2% din institutiile de stat din Québec angajasera emigranti, desi procentual acestia reprezinta circa 20% din populatie. In ciuda unui un grup de masuri anuntate cu surle si trambite si menite sa mareasca procentul lor (al nostru!), intr-una din cele 5-6 dati in care am incercat sa aplic pentru un post permanent la Hydro-Québec am fost deviat pe un site unde a trebuit sa-mi declin nationalitatea, limba vorbita, ma rog, un sir intreg de date care nu aveau sens, dar care erau cerute in masura in care aceasta companie incerca sa tina pasul cu noile politici guvernamentale. Nu am fost «deranjat» niciodata, nici macar pentru un concurs, desi dosarul meu era foarte bun (studii, experienta, certificari de la cam toate marile companii), deci sunt destul de sceptic in ceea ce priveste «succesul». Prietenul meu a plasat, la sfarsitul unui CV, un text de control: «Multumesc pentru efortul de a ma fi citit pana aici. Nu m-ati eliminat din cauza numelui, deci sunati-ma si platesc un lunch.» Nici el nu a fost «deranjat». Exista totusi emigranti care lucreaza pentru aceste institutii, chiar daca procentul este infim.

Nu trebuie sa ne grabim sa tragem concluzii - problematica este foarte complexa. Ceea ce se intampla azi in institutiile guvernamentale este rezultatul unui proces discriminatoriu de tip invers: dificultatile pe care le-a intampinat nativul francofon inainte de Revolutia linistita din 1960 ne sunt acum rezervate noua.

Nu se aplica aceleasi reguli in institutiile federale canadiene, unde exista foarte bune sanse de intrare. La Ottawa multi emigranti lucreaza pentru aceste institutii, pe pozitii de decizie avansate si nu doar ca simpli pioni. Daca studiile va permit, incercati-va sansele, puteti locui in Gatineau si lucra in Ottawa.

Colegul englez este un muncitor sustinut, excelent; il veti gasi mai aproape de dumneavoastra si va va respecta. Seful englez este mult mai dur decat seful francez si tinde sa-si prelungeasca sefia spre viata  personala a subalternilor. Englezul, in general, integreaza, dar si controleaza. Nu va pierdeti timpul laudandu-l peste masura! Suck-up-ul nu merge. Munciti bine! Munciti foarte bine si veti functiona, indiferent de cum sunteti imbracat sau de bizareriile dumneavoastra comportamentale.

Seful francez este un bon viveur, de vita latina, cunoscator al vietii, dar respectul colegului si sefului francez fata de un emigrant depind de mai multe criterii decat cele ale anglofonului. Sistemul de masurare a muncii unui anagajat emigrant este mai expus surprizelor. Merita, deci, sa va pierdeti timpul laudandu-va seful din cand in cand. Am fost invitat deseori in medii engleze, italiene, evreiesti pentru ale impartasi din experienta mea romaneasca si am fost de-al lor. Francezii, in schimb, va controleaza extrem de rar viata privata. As spune ca, daca nu aveti ambitii deosebite, puteti avea o viata placuta de outsider intr-un mediu majoritar francofon, dar daca vreti sa urcati pe masura competentelor dumneavoastra, aveti mai multe sanse intr-o companie internationala sau majoritar anglofona. Este o informatie si nimic mai mult.

Concluzii. Nu va opriti niciodata din studiul carierei! Perfectionati-va si, daca vreti sa va diversificati cunostintele, faceti-o, dar nu va indepartati prea mult de ceea ce deja STITI. Concurenta e enorma: suntem in America de Nord.

Iata un posibil portret de cariera…

Va puteti incepe cariera intr-o companie mica, pentru ca va plateste un salariu mai mic si risca mai putin angajandu-va. Treptat, veti vorbi si franceza si engleza si veti dori un salariu mai mare. Va veti muta intr-o companie mare, privata. Primii ani vor fi dificili. Veti visa la anii petrecuti in compania cea mica. Treptat, veti deveni puternici si veti dori sa va continuati studiile. Veti termina un masterat. Veti dori sa avansati, dar poate competenta sau concurenta sau factorul etnic nu va sunt favorabili. Veti aplica pentru posturi in sectorul public si, dupa ani de zile, veti lucra pentru guvernul canadian intr-o functie manageriala. Dar anii trec si veti dori noi experiente sau bani mai multi. Atunci veti fonda impreuna cu 2-3 colegi, specialisti de prima mana, propria dumneavoastra companie mica unde va veti bucura de independenta. In aceasta companie, veti anagaja cativa salariati-pioni, emigranti la inceput de drum, incheind ciclul...

Succes!