Ideolog al poporanismului, a desfasurat o prodigioasa activitate, fiind prezent mai tot timpul in paginile revistei “Viata romaneasca”. Din publicatiile sale se vede ca a promovat teoria specificului national, avand ca punct de plecare in aceasta directie chiar pozitia “Daciei literare” cu “Introductia” lui Mihail Kogalniceanu, promotoare in cultura noastra, a curentului national si poporan. Ibraileanu vede in literatura o forma de reflectare a realitatii prin imagini artistice, iar in scriitori, seismografe sensibile ale unui popor ce oglindesc pecetea realitatilor nationale. Acest lucru se vede in “Scriitori si curente”. Cheia de bolta a conceptiei sale o constituie ideea ca specificul determina valoarea, Ibraileanu fiind un adept al determinismului social si istoric, de unde si teza “selectiei literare”.
De la o viziune sociologica va trece, mai tarziu, la o critica mai nuantata, cu criterii sociale, pe care le include in cele psihologice si estetice. In studiul sau din 1909 “Spiritul critic in cultura romaneasca” Ibraileanu vizeaza un intreg ansamblu de idei al epocii 1840-1880, realizand o adevarata opera de istorie literara. Are un eseu foarte important, in care disociaza doua modalitati de realizare a romanului: “creatia”, prin infatisarea comportamentului personajului, si “analiza”, adica descrierea trairilor sufletesti ale acestora. Acest eseu, “Creatie si analiza” (1926), a stat la baza multor materiale privind analiza romanelor din literatura noastra. De fapt, Ibraileanu este citat in majoritatea lucrarilor cu tenta literara si se afla pe lista bibliografica a autorilor. Si pentru ca vorbim de romane, sa nu uitam ca Ibraileanu este creatorul unui exceptional roman de analiza: “Adela”.
La Ibraileanu intalnim, in galeria marilor personaje, o stratificare:
• Tipuri de caractere: Don Quijotte-comicul tragic, Tartuffe-ipocrizia, Harpagon-avaritia.
• Tipuri de pasiuni: Otello-gelozia, Hamlet-tipul complex de natura filozofica, Romeo si Julieta-iubirea interzisa.
Ibraileanu fixeaza o serie de judecati critice memorabile despre:
• Eminescu, la care explica inefabilul prin muzicalitatea versului si prin limbajul de esenta filosofica: “Eminescu nu canta incidentele unei iubiri, ci iubirea; nu canta farmecul unei femei, ci femeia; nu ne da crampee separate din natura, colturi de peisaje, ci ceea ce este mai general in natura.
• Creanga: “Opera lui Creanga este epopeea poporului roman. Creanga este Homer al nostru”.
• Caragiale: Prin analiza caracterelor in studiul “Numele propriu in opera lui Caragiale”;
• Sadoveanu: Prin stabilirea particularitatilor tipului taranesc sadovenian (“rezistenta si tacerea”).
Prin toata activitatea sa, Ibraileanu marcheaza un moment insemnat in evoutia criticii literare romanesti.
