TRIBUNA NOASTRA
anul 9 • nr. 52, ianuarie - martie 2006

Ion Creanga
de Teodor Curpas

Nascut la 1 martie, acum 169 de ani, la Humulesti, in tinutul Neamtului, “plin de legende si proverbe”, cum l-a caracterizat candva Eminescu, Nica a lui Stefan a Petrei si al Smarandei asculta, in noptile de iarna, povesti spuse de batranii satului. Aceste povesti l-au vrajit si i-au aprins imaginatia: “... culcat pe cuptor, ascultam cu amandoua urechile si simteam atat de mult interes si asa de mare emotie, incat, dupa ce povestitorul inceta, eu nu puteam sa adorm ceasuri intregi”.

Este bine sa ne aducem aminte de scriitor, de intaia lui invatatura cu badita Vasile, la Brosteni, la Scoala domneasca din Targu-Neamt, la Scoala de catiheti din Falticeni si la Seminarul din Socola (Iasi). Nu a trait mult: a murit in acelasi an cu prietenul sau Eminescu, cel care i-a calauzit drumul spre scris. S-a stins din viata in ultima zi a anului 1889, la varsta de doar 52 de ani.

Povestile sale isi au izvorul in folclor. „Soacra cu trei nurori”, prima poveste scrisa si publicata de Creanga, este construita pe conflictul dintre nora si soacra, prezent si in varianta populara „Soacra”. In „Capra cu trei iezi”, Creanga isi alege personajele din lumea animalelor, carora le imprumuta caractere omenesti (ca si La Fontaine). In „Punguta cu doi bani”, pedepsirea boierului, care, desi bogat, ia „punguta” gasita de cocosul mosului sarac, se face in numele eticii satesti. In „Danila Prepeleac”, eroul povestii devine din „pacalit”, „Pacala”. Creanga a mai scris „Povestea porcului”, „Povestea lui Stan Patitul”, „Povestea unui om lenes”, „Fata babei si fata mosneagului”, incat talentul sau de povestitor, prin care a devenit, dupa expresia lui G. Ibraileanu, „Homer al nostru”, ii ridica opera la valoarea de „epopee a poporului roman”. „Povestea lui Harap Alb” este construita pe universala lupta dintre bine si rau, cu triumful binelui. Eroul, desi neascultator la inceput (nesocoteste sfatul tatalui), iese victorios din toate incercarile la care il supune Spanul. Creanga foloseste proverbe si zicatori extrem de savuroase: „Apara-ma de gaini ca de cani nu ma tem”, „cand nu sunt ochi negri, saruti si albastri”, sau „cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale” etc. Umorul isi gaseste substanta in expresii ca: „sa traiasca trei zile cu cea de alaltaieri” (ureaza Gerila Imparatului Ros) sau „Pana acum ti-a fost mai greu, dar de-acum inainte tot asa are sa-ti fie...”. Ca si in celelalte povesti, Creanga strecoara si aici unele aluzii sociale: „Cand vei ajunge si tu odata mare si tare, vei crede celor asupriti si necajiti, pentru ca stii acum ce e necazul”.

„Povestea lui Harap Alb” constituie apogeul creatiei artistice a lui Creanga. Apare aici gigantismul si grotescul celor cinci nazdravani: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila, care amintesc de personaje din literatura universala, de ispravile nastrusnice ale eroilor lui Rabelais, Gargantua si Pantagruel.

Tot atat de fermecatoare sunt povestirile „Mos Nichifor Cotcariul”, „Popa Duhu”, „Mos Ion Roata si Unirea”. Scriitorul se inspira din realitati istorice, din framantarile politice din preajma Unirii de la 1859, al carei contemporan a fost.

In literatura romana, Creanga ii continua, cu talentul de a povesti, pe Neculce, pe Anton Pann, pe Negruzzi. Dupa opinia lui G. Ibraileanu, adevaratul autor al operei lui Creanga e poporul: „Conceptiile lui Creanga sunt ale poporului; al lui Creanga e numai talentul, pe care-l are din nastere”. O opinie asemanatoare a exprimat despre genialul povestitor si George Calinescu: „Creanga este o expresie monumentala a naturii umane in ipostaza ei istorica ce se numeste poporul roman, sau, mai simplu, e poporul roman insusi, surprins intr-un moment de geniala expansiune”.

Intocmai ca si Eminescu, Creanga apartine deopotriva literaturii romane si literaturii universale. A incorporat vigoarea realista si substanta sufletului national, simbioza organica a umanismului si optimismului poporului roman. Ion Creanga a dat o opera rapsodica reprezentativa in care se manifesta nu numai ca un „frate genial” al povestitorilor populari, ci ca un scriitor cult, cu tonus vital propriu, un observator rafinat al realitatilor lumii sale. Creanga este un prozator care gandeste mitic si epic, dar si un dramaturg deghizat in prozator. Fara exceptie, toate operele sale capata contururi social-taranesti, etice si nationale pregnante. Ele insumeaza urme ale mentalitatii satului arhaic romanesc. Este  comparat cu Rabelais, Stern, Perrault si Anatole France, legitimandu-si prezenta in aceasta ilustra galerie prin rafinamentul „artei spunerii”, prin tehnica speciala de pura natura carturareasca, prin ironia disimulata, prin fantezii verbale si un umor spumos.

Oricum, arta scriitorului humulestean este o arta de povestire, nu de compozitie. Personajele sale se caracterizeaza prin vorbire. Stilul este simplu si direct. Creanga este un scriitor vizual, un auditiv. La el exista ceva, care-l face unic: oralitatea, relieful plastic, spontaneitatea, dinamismul. Opera lui este o proza dramatizata.

Mircea Eliade
de Teodor Curpas

Mircea Eliade s-a nascut la 9 martie 1907 in Bucuresti. A studiat la liceul Spiru Haret, dupa care a plecat in India, la Universitatea din Calcuta, unde si-a pregatit doctoratul. Ulterior, a devenit asistentul lui Nae Ionescu la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. Vor urma patru ani de diplomatie la Londra si Lisabona, doi ani de profesorat la catedra de Istoria Religiilor a Universitatii din Chicago. In 1977 a devenit membru al Academiei regale belgiene. La moartea sa, in 1986, Eliade a lasat o opera filosofica (Tratatul de istoria religiilor, De la Zamolxis la Genghis Han, Aspecte ale mitului etc.), eseuri (India, Oceanografie, Fragmen-tarium etc.), romane (Huliganii, Maitreyi, Nunta in cer), nuvele si povestiri fantastice (Domnisoara Christina, La tiganci, Pe Strada Mantuleasa, Secretul doctorului Honigberger, Nopti la Sirampore etc.)

La anul se vor implini 100 de ani de la nasterea lui Mircea Eliade.

*******

Cronica de carte

PAMANTUL DINAUNTRU
de Denisa Parvete

 „Pamantul dinauntru” este o antologie care cuprinde extrase din precedentele trei volume, ale Liviei Nemteanu-Chiriacescu. Antologia este construita in jurul fantasticului: „Montmartre”, „Strigoaica”, „Nevroza”, al intrebarilor, al indoielii creatoare, al umorului stapanit, persiflant, fin, al obsesiei timpului care trece, a timpului care nu exista, a mortilor care se petrec in afara lui. Obsesia unui ceva ce ar fi dincolo, o cautare fara sfarsit, introspectiva adeseori, extravertita alteori, o insumare a timpului si a spatiului intr-o identificare cu ele pana la dezagregare si reincarnare, o viziune a culorilor si formelor necreate, prospetimea unei lumi edenice noi - incarcate de sensul indoielii, care amesteca inauntrul cu dinafara.

Lauda creatiei universale este o alta tema majora, exemplificata mai ales, dar nu numai, in Marele Pan:

E campul mov de floare si de bruma,
De fum, de ceata si de ochi visand
E timpul cand din aburul padurii
Ca dintr-o mare, ziua vezi nascand.

(Facerea Lumii, Ziua intai).

Erosul, sub toate formele, de la romantic la senzual, de la senzual la pasiune, strabate de-a lungul celor patru volume, dar chiar atunci cand este puternica, senzualitatea este voalata:

Dar noi nu vedeam...
Ci numai pamantul infierbantat din ochii nostri
Pentru care ne-am fi dat trecutul si sangele,
Si pentru care lancezeam
Ca doua pietre care ne-am fi rostogolit spargandu-ne.
(Poemul Lung).

La aceasta poeta fantasta nostalgiile sunt creatoare de lumi, fantasmele sunt blande sau monstruoase, dar fara sa o sperie.  pana si moartea, obsesie amalgamata vietii, dragostei, eternitatii materiei, o framanta, dar nu ca un sfarsit lugubru, ci ca un ciclu ritmic, firesc, dar ineluctabil ca o intoarcere in natura.

«Ochii» si «Mainile» sunt cicluri de poezii care denota impresionabilitatea autoarei la expresia lor, ca si capacitatea sa de descifrare a unor emotii invizibile in limbajul curent.

De la fantastic la filosofic (Columna de fum, Amurgul alb, Pamantul dinlauntru) poeta se desfasoara intr-o expresie lirica cu mijloace proprii, contrastante, impunandu-se ca o excelenta manuitoare a versului clasic, cu un gust anume pentru melodie si pentru aluzia mitica.

Livia Nemteanu-Chiriacescu a evoluat odata cu cele patru carti de poezii pe o spirala ascendenta in sondajul cunoasterii de sine, cu o limba bogata dar concisa, sensibila dar virila, cu un mestesug rar de asociere paradoxala a cuvintelor, care creeaza imagini sugestive, alegorii neuzate, ce par a fi scoase pentru prima data la lumina.

******* 

Lectura – Conferinta

La 19 aprilie 2006, a avut loc la Bibliothèque et Archives nationales du Québec, sala: 515 RC
475, boul. De Maisonneuve Est, lectura-conferinta asupra romanului «La reine et le soldat» al  scriitoarei Felicia Mihali.

Invitati :

André Vanasse – scriitor, director literar al Editurii XYZ si director al revistei literare «Lettres québécoises»

Stanley Péan – scriitor, redactor sef al revistei « Le libraire », presedinte al UNEQ

Lectura va avea loc in prezenta doamnei Elena Sava Stefoi, Ambasador al Romaniei si comanditar al evenimentului.

De asemenea, va fi prezentata revista de cultura TERRA NOVA precum si echipa care o realizeaza.

Evenimentul este dedicat Anului Francofoniei in Romania, care este gazda a Summitului OIF 2006.

*******