|
TRIBUNA
NOASTRA |
DIALOG CU PUTEREA DIVINA
Mariana Chiselenco
![]() |
Iarna, mijloc de saptamana, fara prea multa publicitate, fara programe la intrare sau in sala si fara nici un cuvant de introducere sau de ramas bun, maestrul Gheorghe Zamfir onoreaza sala Wilfrid Pelletier si publicul cu muzica special aleasa pentru a dovedi puterea naiului, acest instrument divin. De la muzica clasica, la muzica
contemporana, folk, de la teme din filme pana in inima muzicii noastre de
acasa, maestrul Zamfir, acompaniat de cvintetul de coarde Athenaeum, a
daruit publicului o seara de neuitat. Coordonarea si dialogul naiului cu
coardele au fost la nivelul unei inalte perfectiuni muzicale si fiecare
piesa ne-a adus splendoarea si incantarea temei respective. Dialogul s-a
rupt la un moment dat, tacerea a cuprins scena si intreaga sala odata cu
plecarea celor cinci… Nici un zgomot, nici o soapta, luminile
s-au schimbat, indreptandu-se spre centrul scenei pentru a-l mangaia pe
acest maestru al naiului si a-i crea atmosfera necesara pentru o
interpretare inedita: a fost doina lui de jale, a fost o rugaciune, o
spovedanie sau un dialog cu Dumnezeu? Numai Naiul stie… Au fost momente de
meditatie profunda si de binecuvantare pe care cei prezenti si cu putere de
a le intelege nu le vor uita niciodata. Concertul a continuat la intoarcerea pe
scena a cvintetului care a interpretat piese de valoare ale muzicii noastre
romanesti, apreciate de publicul roman si canadian. |