Janine Tessier sau romanul traditional in Québec, de Maria Pascal

 La Québec, in tumultul activitatilor estivale, sarbatorile ocazionate de “Festivités de la Nouvelle France” au reunit artisti, artizani, scriitori din toata provincia.
Pe scriitoarea Janine Tessier o stiam deja. Interesata de categoria ”roman du terroir”, romanul traditional al Quebecului, am citit in ultimul an trei din cele patru romane ale sale: L’Homme de la rivière, La veuve de l’artiste, Constance. Anul acesta Janine Tessier a semnat Les feux de l’aurore. Intalnirea cu autoarea acestor romane mi-a confirmat asemanarile cu romanul romanesc, asemanari care te familiarizeaza in cele din urma cu viata de aici. Sunt asemanari de traditii si obiceiuri, de valori perpetuate intre oameni, intre semenii aceleiasi comunitati, valori care nu sunt de ieri-de azi, ci dintotdeauna. Arhietipuri umane si sociale apropiate! Diferentele sunt minime! Ramane sa incercam apropierea! Cui revine datoria, obligatia sau placerea apropierii si mai ales cum sa facem apropierea? Fiecare hotaraste pentru sine!
Scriitoarea mi-a marturist ca intotdeauna a avut sentimentul unui “ceva” in comun cu cei care au sosit aici. Doamna Tessier a calatorit mult in Europa si apreciaza vechiul continent. Scrie din placerea de a darui frumusetea si nobletea acestui personaj real, precum si a oamenilor care au impresionat-o cu trairile lor. Oamenii de la tara au ramas, pentru scriitoare, locuitorii unui “pamant al fericirii”, unui tinut bucolic. Prinsa in activitati sociale, apoi in educatia copiilor si in viata de familie, ar fi fost greu pentru o persoana ca Janine Tessier, care nu este omul “jumatatilor de masura”, sa scrie aceste romane in tinerete. Cei doi baieti sunt la casele lor, sotul nu mai este… Pentru a scrie este nevoie de o anumita solitudine. In realitate, scriitoarea mi-a marturist ca zilele ii sunt po-pulate cu personaje si fapte care iau diverse turnuri pana sa se astearna pe pagini de roman.
L’Homme de la rivière este romanul de inceput al unei proiectate trilogii. Ceea ce m-a incitat sa citesc acest roman, a fost nota de inceput, care sublinia ca romanul a fost inspirat de un personaj real si ca doar personajele secundare si anecdotele care le inconjoara ar fi «fructul imaginatiei scriitoricesti». Dar dincolo de anecdotic, firul real tine nu mai putin de 1108 pagini, deci si in al doilea roman - La veuve de l’artiste, iar urmasii acestui personaj sunt inca in viata aici, in Québec. In primul roman, Leon-Marie Savoie, tatal a cinci copii, inca tanar, casatorit de 16 ani cu Henriette, trece de la statutul de cizmar al satului, la acela de proprietar al unei fabrici de che-restea si de consilier municipal. Este fondator de biserica, de scoala, fondator al unei noi asezari, pe Raul vidrelor, St.Henri, care exista si azi in nordul provinciei Québec. Construit, din punct de vedere literar, dupa modelul celui care munceste cinstit si totusi pierde tot - copii, sotie, sanatate, ca apoi sa reinceapa o noua viata, acest «Iov» al Québecului anilor ‘30-’40 este modelul omului intreprinzator, inventiv, bataios, care depaseste toate dificultatile. In sirul actiunilor pe care le initiaza, nu pierde drumul drept al vietii, al principiilor, al moralitatii, al iubirii si grijii fata de «aproapele sau», al dorintei de a progresa. Cei care i se alatura nu fac decat sa castige de pe urma lui. Sigur, in viata acestui barbat care nu se lasa infruntat de soarta apare toata panoplia de personaje care populeaza nu un sat, ci o viata umana: un frate profitor, manipulant; un cumnat josnic, imoral si ipocrit; o cumnata nula, dar inca mama a unui card de copii curand orfani; apar «mama» si «soacra», opuse «in toate cele», dar vrand amandoua binele copiilor lor. Apar preotul nelipsit din judecatile, bucuriile si tristetile satului, apare «strainul de sat» adica cel venit si acceptat in sat, acceptat datorita stiintei si ideilor bune! Apare «moasa comunala», dar si «nebunul satului» si nevasta suspectata si invinuita pe nedrept de imoralitate. Apar «baba cu leacuri de toate», care este si stapana vrajitoriilor si nu lipsesc «tradatorii» si «cozile de topor»… Suficiente elemente pentru cititorul de origine romana, pentru ca gandul sa-i zboare la Sadoveanu, Agarbiceanu, Slavici si Rebreanu, la viata satului romanesc.
Leon-Marie aduce fierestraul mecanic in sat, foloseste energia raului dupa patentul unui imigrant… Este incurajat de sotie in toate proiectele. Numai ca intr-o zi se adevereste ca povara este prea grea pe umerii femeii, al carei sfarsit strica pentru o vreme echilibrul protagonistului romanului. Moartea aduce in prim plan obiceiuri ale sa-tului intalnite si in viata satului romanesc: priveghiul, inmormantarea, intrajutorarea neconditionata, rememorarea faptelor bune ale mortilor, pomenirea lor din timp in timp.  Doliul sufletesc face loc filosofiei: omul se simte nedreptatit de Dumnezeu, religia incepe sa piarda teren.
Viata merge inainte… In zadar satul incearca sa insoare barbatul vaduv cu cine «ar fi bine» ! Aleasa inimii este o surpriza repede acceptata, «vaduva artistului», Hélène.
Cel de-al doilea roman incepe cu implinirea acestui nou cuplu, care devine o familie cu patru copii.
Pana aici se pastreaza valorile unui sat, valori cunoscute deja si de cei veniti de aiurea. Campul si florile, padurea si raul sunt descrise cu denumiri in care regasim referinte botanice apropiate sufletului romanesc: papucii Doamnei, gura leului, sapunarita de pe marginea apelor, luminisurile, gradinile, straturile de flori, holdele, drumul de tara proaspat plouat, plin cu baltoace, racoarea diminetilor inrourate, toate raspandesc miresme deja cunoscute din paginile sadoveniene.
Pe nesimtite, scriitoarea isi introduce cititorul in atmosfera citadina. Personajele pastreaza inca dialogul viu ce face referinta la vorbirea populara din zona Bas du Fleuve si chiar Gaspésie: o vorbire specifica, nuantata, care da culoarea locala a satului québécois. Hélène, eroina celui de-al doilea roman este modista; pianul si nu gradina de legume este acum parte din viata familiei… Léon-Marie citeste ziarul cotidian; extrem de cumpatat, admite progresul, dar nu luxul snob! Proprietarul fabricii de cherestea modernizeaza fabrica, creeaza locuri de munca, construieste blocuri (Hélène devine prima prese-dinta a Asociatiei de proprietari de case cu vocatie locativa si comerciala), satenii devin muncitori, muncitorii devin cetateni cu simtul democratiei. Curentul electric si radioul schimba viata locuitorilor in ritm mai rapid. Informatia bulverseaza linistea asezarii; banca si ora de vara starnesc revolta, dar primesc sufragiile majoritatii. De la sareta se trece la automobil. Medicul satului are si el un mijloc de deplasare tip Bombardier, tuberculoza inca nu are remedii, dar cancerul este «operat». Copiii celor instariti se instruiesc «la oras», in scoli cu internate, «magazinul satesc» are «casa de bani» si telegraf, rochiile se croiesc dupa tipare din reviste, produsele se pot cumpara pe comenzi si in rate, telefonul este deja instalat la «casele mari». Numai ca femeile nu au autoritate totala, nu pot semna un cec, banca nu le acorda un imprumut, ele nu pot cumpara nimic fara semnatura sotului si nu pot vota. Invatatoarea satului este inca destinata unui celibat obligatoriu pe vremea exercitarii functiei de pedagog, este obligata la o anumita tinuta vestimentara, si viata ei personala este supusa unor restrictii «exemplare»…
Constance este intaiul roman scris, dar al treilea publicat al Janinei Tessier. Acest roman intareste calitatile de documentarist al autoarei. Documentarea pe care scriitoarea a aprofundat-o cu fiecare capitol reda realitatea Canadei franceze, obligata prin statutul ei politic sa isi trimita tinerii intr-un razboi detestat, care a indoliat pe nedrept atatea familii de pe acest continent. Toate elementele sociale ale romanului sunt rezultatul cercetarilor istorice si genealogice pe care Janine Tessier le-a facut in Laurentides, in Bas du Fleuve.
Odata incheiate participarile la targurile si saloanele de carte estivale, romanciera va finaliza ultimul roman din trilogia inceputa. Dupa L’Homme de la rivière si La veuve de l’artiste ultima parte a fost mai degraba conceputa la cererea cititorilor si a prietenilor. Fara discutie, copiii din primele romane sunt astazi adulti si au o familie pe cat de respectata, pe atat de incercata…
Janine Tessier va fi prezenta la cea de-a 28-a editie a Salonului de carte de la Montréal, intre 17 si 21 noiembrie 2005, ocazie cu care va fi lansat oficial ultimul sau roman, Les feux de l’aurore, si cu care scriitoarea va da cateva conferinte pe marginea literaturii francofone.