TRIBUNA NOASTRA
Nr. 50, septembrie - noiembrie 2005

Jamaica? … No Problem!
 Marcela Trana

  Mai mult de un milion de turisti viziteaza Jamaica in fiecare an. Fie ca se bronzeaza sub soarele fierbinte al Caraibelor, fie ca sorb punch-uri cu rom, fie ca danseaza pe ritmul de reggae facut celebru de (sau care l-a facut celebru pe) Bob Marley… oricum, ei lasa anual in insula care l-a vrajit pe Cristofor Columb peste 400 de milioane de dolari. Se zice ca dupa ce a debarcat pe insula, la prima sa calatorie peste ocean, "amiralul Ocea-nului"- cum ii placea genovezului sa i se spuna - s-a intors atat de impresionat in Spania, incat a descris-o ca pe un "paradis" si s-a grabit sa o viziteze din nou, la prima ocazie! La afirmatia ca el ar fi "descoperit" Jamaica, localnicii de azi raspund ca, dimpotriva, ei l-au gasit pe Columb atunci cand, pierdut intr-o lume noua, pe care si-o imaginase cu totul altfel, trasese la mal undeva intre Montego Bay si Ocho Rios… Partea cetoasa a chestiunii este ca din bastinasii Arawak gasiti aici de spanioli n-a mai ramas nici amintirea… Actualii locuitori nu sunt decat urmasii sclavi-lor africani adusi de englezi prin secolele XVII-XVIII, dupa ce au preluat stapanirea arhipelagulului Caraibelor… "Meritul" lor in gasirea lui Cristofor Columb nu poate fi asadar decat cel putin indoielnic… Dar asta e cu totul alta socoteala. Legendele plac si ii amuza pe vizitatori, care se intreaba cand le va veni si lor randul sa figureze intr-o poveste cu "rataciti" gasiti pe plaja de o vesela societate, iesita sa se racoreasca in mare dupa cine stie ce partida indracita de reggae…
 		  
  Dupa aproape 200 de ani de dominatie spaniola, Jamaica a trecut sub control englez. Aceasta s-a petrecut in ultima parte a secolului XVII, in cadrul fenomenului de decadenta a imperiului colonial al Spaniei (cel in care "soarele nu apune niciodata", cum obisnuia sa spuna Carol Quintul, ca sa arate cat de intinse sunt posesiunile sale). Marea Caraibelor a fost timp de trei sute de ani terenul de desfasurare a rivalitatii maritime dintre spanioli si englezi. Sistemul de "brigandaj de stat" promovat sub regina Elisabeta I a Angliei a dus la aparitia unei adevarate gene-ratii de pirati, denumiti "corsari", deoarece cumparau "permisul de lucru" de la Coroana britanica si-i plateau acesteia un impozit pe "venituri". Capitanul Blood, Morgan (celalalt pungas, nu bancherul), familia Cabot n-au facut nimic altceva. Acesti corsari isi aveau "baza de operatiuni" in minuscula insula Tortuga, adevarat "melting-pot" al violen-tei si talhariei, unde cutitarii englezi se imbatau alaturi de sclavii fugiti sau rascumparati, convertiti la cultul sabiei de abordaj. Si, din Tortuga, ei lansau expeditii impotriva bogatelor porturi spaniole din Cuba, Porto Rico sau Jamaica, de unde i-au si alungat, pana la urma, pe iberici.
 


Din 1962 Jamaica a devenit independenta, ramanand, totusi, in cadrul Commonwealth-ului. Si a iesit "in lume". Cu reggae, dar si cu o oferta turistica din ce in ce mai tentanta. Poate ca nimic nu impresioneaza mai mult decat atitudinea pasnica si binevoitoare a localnicilor, de la care, dupa aspectul rasta – inselator agresiv si "macho" – dar si cunoscand mostenirea de violenta si faradelege a secolelor trecute, te-ai astepta la un cu totul alt comportament. Pesemne, fosta administratie britanica a avut meritele ei in aceasta directie…

Important este ca, desi viata paturilor largi ale popu-latiei nu este prea indestulata, jamaicanul te intampina neabatut cu un "Yeah, man!" sau cu un "No problem!" care iti creeaza o stare de autentica buna dispozitie. De altfel, buna dispozitie, agrementata cu o anumita doza de nepa-sare, este cartea de vizita a localnicilor. Pana si postul de politie este poreclit, aproape cu simpatie, "free hotel". Doar ca el e gratis doar la check-in. La check-out te asteapta, de regula, si nota de plata, sub forma unei amenzi… Si, tot ca regula, orice sejur in insula se desfasoara intre cateva repere bine definite: plaje precum cele de la Montego Bay, Ocho Rios sau Negril, cu atractiile lor, inclusiv incantatoarea vecinatate dintre mare si munte, atmosfera de permanent carnaval si … romul cu aroma si dulceata specifice (mai tineti minte asa–zisul rom "Jamaischi", dupa numele mijlocasului rapidist de prin anii '60"?) impreuna cu derivatele lui.

Blue Mountains, adica inaltimile care trec aici drept munti, nu sunt doar un complement excitant al peisajului marin. Se spune ca pe coastele lor creste cea mai grozava cafea din lume. Evident, asta o spun jamaicanii si nicidecum columbienii sau etiopienii din provincia Harrar!
 

  
Sunteti cumva naturalisti amatori? Un numar important de specii unice in lume, de raritati vegetale si floristice va asteapta. Peisajele submarine pot incanta si pe cel mai exigent scufundator. Bariera de corali este inca demna de interes, atat timp cat daunatorii aparuti in ultimii ani n-au apucat inca sa o distruga. Un motiv sa va grabiti… sau sa intrati in randurile ecologistilor. Sau si una si alta!
Iar daca nu sunteti, de fapt, decat niste vilegiaturisti inraiti, tot acolo va este locul!
Hotelurile? Aproape fara cusur si pentru toate pungile. Servicii de buna calitate, o gastronomie variata, de la cea continentala clasica la cea exotica, baruri cu cocktail-uri dintre cele mai ametitoare, infratind muzica si alcoolurile. Localuri primitoare, plaje imbietoare, bogate in activitati specifice de tot felul - scufundare, surfing, navigatie cu pinze, pescuit oceanic (poate nu chiar à la Hemingway, dar oricum…). Pajisti bine amenajate, care nu asteapta decat cart-urile si bastioanele jucatorilor de golf.
Curiozitati peisagistice de genul cascadei de la Dunnis River Fallas: o succesiune de repezisuri sau cataracte, daca preferati, pe o lungime de aproape doua sute de metri si pe care o puteti parcurge in grup, tinandu-va de maini si balan-sandu-va, desculti pe pietrele raului de munte ce se arunca in mare de la cativa pasi de dumneavoastra. Amuzant, interesant si … racoritor! Sau delfinii ce dau spectacole in largul plajei de la Port Antonio, sub privirile turistilor incantati.		  

 
Dupa o sedere odihnitoare si nicidecum prohibitiva ca pret (se poate rezerva o saptamana de vacanta la doar 1200 de dolari, in ocupatie dubla, dar si la preturi mai mari, cu avantaje inerente), plecati acasa purtand in suflet o nostalgie comparabila cu cea care il facea pe Harry Belafonte (o vreme locuitor in Jamaica) sa cante Jamaica Farewell sau Kingston Market…