TRIBUNA NOASTRA
Nr. 50, septembrie - noiembrie 2005

In ciuda celor spuse de presedintele Americii, lumea nu este mai sigura sau mai protejata de cand Irakul este sub ocupatie. Ba dimpotriva, am putea spune, reteaua Al Qaida nu a fost distrusa, Oussama Ben Laden este in libertate, iar Istambulul, Bali, Casablanca, Madridul si Londra au fost deja lovite de furia djihadista.

Conform serviciilor de inteligenta americane, Irakul a devenit un “laborator al terorii”, “o scoala de guerila urbana” pentru voluntarii din toata lumea araba. Violenta depaseste imaginabilul: in 18 luni au fost ucise 12.000 de persoane, iar fortele militare de ocupatie nu sunt capabile sa opreasca un asemenea carnaj.

Bilantul dezastruos insa nu afecteaza determinarea administratiei Bush de a-si continua remodelarea Orientului Mijlociu. Pasul urmator va fi invadarea Iranului. Asupra Teheranului se abat aceleasi acte de acuzare care i-au fost aduse lui Saddam Hussein in urma cu doi ani: fabricarea de arme de distrugere in masa, sustinerea terorismului, legaturi cu Al Qaida…
Diferenta fata de vechiul regim irakian este ca Iranul intr-adevar dezvolta un program nuclear care ar putea fi folosit in scopuri militare.

Incepand cu 1990, Iranul si-a accelerat normalizarea cu tarile vecine - in special cu Arabia Saudita. A intarit legaturile economice si comerciale cu Uniunea Europeana, China si India. Chiar daca, dupa 1979, relatiile Republicii Islamice a Iranului cu regimurile americane au fost mai degraba ostile, in ultimii ani, cele doua tari au avut, in politica externa, pozitii asema-natoare. In 2001, Teheranul a sustinut Washingtonul in razboiul din Irak, iar in 2003, anumite organizatii chiite irakiene au cooperat cu trupele americane la invazia Irakului. Cu toate acestea, Statele Unite isi accelereaza planul de “democratizare” a zonei. Pentru a incercui Iranul isi desfasoara fortele militare in statele vecine, iar pe plan politic si diplomatic cauta sa-l izoleze.

La o analiza realista putem vedea ca in spatele “mesianismului democratic” se ascund o serie de ratiuni majore care determina atitudinea belicoasa a administratiei Bush. Pozitia geostrategica a Iranului, un potential uman si economic important, independenta sa si cooperarea militara cu Rusia si China ii confera un statut de putere regionala.

Daca Iranul ajunge putere nucleara, va fi un concurent de rang egal cu Statele Unite. In acelasi timp, Iranul sustine o serie de organizatii precum Hezbollah, care sunt in conflict cu Israelul. Fara ajutor iranian, aceste organizatii ar fi neutralizate de superioritatea militara israeliana.

In ultima vreme s-a conturat o convergenta strategica intre Statele Unite si Uniunea Europeana pentru a impiedica Iranul sa intre in “clubul nuclear”. In acelasi timp, sunt diferente de opinii asupra realizarii strategiei: europenii sunt multumiti daca Iranul renunta la ambitiile nucleare cu caracter militar, pe cand Statele Unite cer oprirea oricarui program nuclear civil sau militar si cauta sa accelereze caderea regimului iranian existent. In strategia americana se intrevad doua planuri pentru stoparea ambitiilor nucleare ale Iranului: fie folosirea fortei pentru distrugerea instalatiilor nucleare, fie intensificarea presiunilor diplomatice.
In prima situatie, Washingtonul si Tel-Aviv-ul ar trece la distrugerea imediata a instalatiilor iraniene (cum de altfel aviatia israeliana a facut-o bombardand reactorul irakian Osirak in 1980), numai ca actiunea comporta riscuri serioase.

Primul obstacol este constituit de dispersarea instalatiilor nucleare pe intreg teri-toriul iranian. Un alt obstacol este pe plan militar determinat de intentia ferma a Iranului de a riposta in caz de atac, lovind in primul rand teritoriul israelian.

Daca pana la ora actuala a fost evitata confruntarea directa intre Teheran si Washington, proiectul american de remodelare a Orientului Mijlociu lansat de administratia Bush nu va putea fi pus integral in aplicare fara neutralizarea Iranului. O confruntare militara cu Iranul poate duce la un conflict care va putea cuprinde intre-gul Orient Mijlociu, iar intr-un scenariu “apocaliptic” poate degenera intr-un conflict planetar.
Pe plan religios, in timp ce, in ultimii ani, in America crestinismul medieval ce aminteste de epoca cruciadelor cunoaste o recrudescenta ingrijoratoare, lumea islami-ca tinde spre un neofundamentalism care denunta orice compromis cu cultura dominanta a Occidentului.
In scolile americane se incearca reintoarcerea la teoria creationista in detrimentul conceptiei evolutioniste si a interpre-tarilor stiintifice, ceea ce “explica” interzicerea avorturilor si a experimentelor genetice. In lumea islamica, neofundamentalismul vrea sa impuna charia ca un cod unic  pentru comportamentul uman si social.

Aceasta inseamna refuzul oricarei referinte la alte manifestari ce ar putea exista in paralel: artele plastice, muzica, filozofia, literatura sau cutumele nationale. Cu stiinta, neofundamentalistii intretin doar o relatie instrumentala: accepta ordinatorul ca mijloc de transmitere de informatii, dar nu si rationalitatea stiintifica ce sta la baza sa; manifesta o opozitie violenta la crestinism si iudaism, denuntand orice compromis religios; charia transeaza intre licit si ilicit pana la cele mai banale gesturi (taierea barbii la talibanii afgani, spalarea pe dinti sau utilizarea cartii bancare). Neofundamentalismul islamic se dezvolta si se adapteaza la contexete sociale si politice variate. In Europa si in America de Nord, in micile moschei de cartier, imamul insista ca fetele sa poarte voal, sa nu mearga la cursuri de gimnastica ori ca barbatii sa nu dea mana femeilor s.a. Pe alocuri (in Londra, de exemplu), predicatorii au un discurs radical, condamnand participarea tinerilor din cea de-a doua generatie de imigranti la viata politica si sociala a tarii in care s-au nascut. In schimb, ii fanatizeaza si-i fac sa viseze la renasterea marilor califate si la refondarea unui islam universal, purificat de cutume si traditii si adaptabil la toate societatile. Neofundamentalistii arabi islamizeaza globalizarea, cautand sa inlature cultura occidentala si cea americana in special. Urmariti de spectrul unui complex istoric de superioritate - nejustificat in epoca contemporana -, vor cu incrancenare sa inlocuiasca McDonald’s-ul cu McHallal-ul - prin intermediul unui islam in kit adaptabil la toate situatiile, de la desertul afgan la universitatile occidentale.