| |
L-am cunoscut pe Romulus
Bena in anii de dupa revolutie, cand fusese numit Consul General la Consulatul
General al Romaniei la Montréal.
Mi-a atras atentia
printr-o inalta tinuta profesionala si dragostea de tara care transparea din tot
ce facea. Cartea sa «Statul de drept la el acasa» demonstreaza ca a inteles
foarte bine mecanismul societatilor occidentale si totodata problematica si
aspiratiile compatriotilor sai expatriati din motive politice sau economice.
Dupa incheierea mandatului sau la Montréal, o serie de diplomati s-au peregrinat
prin Consulatul General al Romaniei din Montréal, insa nici unul nu a mai reusit
sa comunice cu toate «factiunile» comunitatii romane din Montréal asa cum el a
stiut sa o faca. Mai mult, serviciile Consulatului cu publicul s-au inrautatit
de la an la an.
In ciuda cuvintelor frumoase si a promisiunilor rostite in desert de guvernanti
de la Bucuresti in trecere prin Montréal, relatia emigratiei cu tara a ramas
deosebit de precara. M-am convins ca nu exista la Bucuresti o adevarata vointa
politica de a crea punti trainice intre tara si emigratia romana. Din punctul
meu de vedere, scrisorile de mai jos (una adresata mie, celalata adresata
Ministerului Afacerilor externe al Romaniei) ale lui Romulus Bena, diplomat de
cariera, ce a reprezentat Romania sub toate formele de guvernare, sunt
edificatoare in acest sens. Citindu-le, veti trage singuri concluziile.
Draga Basile,
Nu
ma mira ca ai fost surprins de ultimile fraze ale „cogitatiei” asupra generatiei
mele. Explicatia este urmatoarea: misiunea mea de Consul General al Romaniei la
Marsilia s-a incheiat la 31 august a.c., mandatul meu fiind scurtat cu un an de
o maniera discretionara – scoatere fortata la pensie – de catre ex-ministrul
meu. In preajma plecarii mele, ca un „la revedere” adresat prietenilor, fac
sa-ti parvina aceasta fronda dulce-amara. O reflectie „sagalnica” asupra
generatiei mele, a capacitatii ei de a actiona si de a nu se lasa imbrobodita
si, de ce nu?, impotriva exercitiului abuziv al puterii ministeriale, asa cum
este el practicat la noi de „ministrul satrap” al Afacerilor externe.
Ca suntem la poarta Levantului, se vede si se simte! In secretul cabinetului
ministrului s-a pus la cale planul de a elimina din corpul diplomatic o
generatie neinteleasa si neiubita. S-a plecat de la o „gaselnita” - varsta
pensionarii (inca nefiresc de scazuta in Romania) - si gaselnita a fost
ridicata, teoretic, la rang de principiu general. S-a facut lista
pensionabililor dupa care, stupoare!, „ministrul satrap” nu semneaza pentru toti
ordinul de rechemare de la post incepand cu cei mai in varsta, ci isi serveste
„à la carte” pensionabilii. Sunt scosi la pensie, ca pedeapsa, incomozii,
neamicii si prietenii acestora, dar sunt pastrati „prietenii prietenilor
nostri”. Varsta pensionarii in Europa incepe de la 65 de ani, iar pentru
diplomati, de la 70 de ani. In toate tarile lumii senectutea, intelepciunea
„seniorilor” ii innobileaza pe diplomati. Mai putin in Romania, unde tanarul si
infierbantatul ministru de Externe i-a botezat „dinozauri” pe diplomatii trecuti
de 63 de ani si-i mazileste in ce ordine vrea. De o maniera selectiva si,
evident, deloc inocenta. Pai cum altfel? Scoti la pensie pe Romulus Bena la 63
de ani! Ce daca e un consul bun, profesionist, autor a numeroase analize
pertinente asupra serviciului consular roman, al unor propuneri si puneri in
garda (prevestind dezorientarea consulara actuala), precum si al unui text de
„lege ferenda” (pentru o veritabila reforma consulara, ceruta de ani de zile de
catre diaspora romaneasca)? Consulatul a devenit o „cutie postala”, un loc unde
se completeaza formulare complicate, se platesc taxe piparate, dupa care... se
asteapta. Si ce daca trec sapte luni de cand s-a facut cererea de pasaport, si
ce daca omul si-a programat vacanta etc.? Ministerul de Externe s-a lasat
amputat de un numar de competente si de atributii ce sunt ale sale, firesti, si
acum arata cu degetul spre Ministerul de Interne!
Anturajul ministrului tuna si fulgera impotriva lui Romulus Bena, care a
indraznit sa se razvrateasca impotriva acestui hatis birocratic, denuntand
„lipsa de profesionalism si de reflex european” in activitatea consulara romana.
Acest consul rebel a devenit incomod si trebuie scapat de el. Nu are decat sa
protesteze si sa propuna – flit! nu suntem impresionabili! (La recenta reuniune
anuala de trei zile cu Ambasadorii si Consulii Generali nu s-au acordat decat
doua ore (inghesuite intru-un grup de lucru, la concurenta cu alte patru)
importantei problematici a romanilor din strainatate si a activitatilor
consulare. Nu s-a dovedit receptivitate fata de nevoile si asteptarile
consulilor si cu atat mai putin ale romanilor din strainatate.
Nu ma agat de functie – am 45 de ani vechime in munca –, insa constat ca, in
timp ce, sub pretextul varstei, eu nu mai sunt lasat inca un an consul la
Marsilia; colegul Donca (mai in varsta cu doi ani decat mine) este trimis
Ambasador la Moscova, incredintandu-i-se un nou mandat de patru ani – decizie
care calca in picioare principul evocat, credibilitatea, onestitatea si o
elementara decenta. Incredibil dar adevarat! Sa inteleaga cine poate! Binenteles
ca am protestat viguros impotriva acestui comportament abuziv si duplicitar, dar
ministrului putin ii pasa. Crede ca „abureste” pe toata lumea cu lozinci ce
prind la o anumita categorie de media, formule rasuflate, dar cu priza (la
nestiutorii nemultumiti de orice) precum „Afara cu dinozaurii!”, „Faceti loc
pentru tineri!” etc., etc. In practica, aceste lozinci sunt perdea de fum pentru
preocuparea reala: „Faceti loc pentru ai nostri!”. (In presa scrisa romaneasca
exista, din pacate „rechini” gata oricand sa-i denigreze pe diplomatii actuali,
dovedind deseori ca au „un dinte” impotriva acestui corp de elita; ca atare, pe
un fond de necunoastere a problemelor consulare reale, o buna parte a presei
este de partea ministrului).
Principul „omul potrivit la locul potrivit” este necunoscut fostului meu
ministru; pentru el nu conteaza decat clientelismul politic. Nulitati
profesionale si „pilosi”, impostori de toate calibrele dar cu tupeu, botezati de
pe o zi pe alta „consuli”, sunt parasutati in consulate. Daca sunt mai tineri
decat cei pe care ii inlocuiesc este suficient. Pretextul devine motiv.
Comparatia devine ratiune si se conteaza pe instinctul descurcaret, pe
capacitatea de a tamaia sefii, proprie parvenitului. Meseria o vor invata pe loc
- „calificare la locul de munca” -, obligandu-si subalternii sa-i instruiasca,
sa le explice babeste „cu ce se mananca consulia”, pana se lipeste ceva si de
ei. Aceasta este „reforma” fostului meu ministru! In buna limba romaneasca,
aceasta se cheama „a pregati ciolaniada”! Gurile rele (mai precis, „radio-santul
politic”) spun ca tot soiul de consilieri care de care mai isteti ce bantuie in
cercurile Puterii avertizeaza cu timbrul ritos al cunoscatorului, al
„analistului politic”: „mai avem loiali de recompensat ca urmare a ultimelor
alegeri si trebuie sa ne pregatim de anticipatele ce se profileaza deja la
orizont. Ele vor fi aspre, cu atacuri la baioneta, iar rezultatul nu poate fi
prezis. Partidul nostru are nevoie de oameni de condei, oameni cu pana muiata in
vitriol pentru a da curaj, aplomb si ascutime echipei de campanie. Daca bani nu
sunt, putem recruta un mercenar frecventabil si inchiria serviciile lui cu
promosiunea ca o sa-i dam un post in diplomatie. Nu neaparat Ambasador, este bun
si cel de Consul General. Iar daca este in Europa sau America de Nord este
perfect. Miza merita. Puneti presiune pe omul cu painea si cutitul, pe Ministrul
Afacerilor Externe sa faca rost de locuri!''
Aceasta sa fie oare explicatia? Poate. Eu va multumesc pentru gestul amical
de a publica aceasta „filipica” ce nu ma angajeaza decat pe mine, acum, un fost
diplomat. Am pretuit revista „Tribuna Noastra” de la aparitia ei. Calitatile
dumneavoastra de om de spirit si de suflet sunt un capital la care ma vad in
situatia sa apelez, stiind cat de mult tineti la valorile perene ale romanilor
care inca sufera si se bat, in tara sau in strainatate, pentru interesele
neamului. Va spun doar la revedere si, sper, „pe curand”.
Al
dumneavoastra
Romulus Patru Bena, fost Ministru Plenipotentiar si Consul General al Romaniei,
septembrie 2005,
Marsilia, 18.02.2004
MINISTERUL AFACERILOR
EXTERNE
DIRECTIA GENERALA AFACERI CONSULARE
Domnule Director General,
La
faxul dv. DVII-1/3599 din 16.02.2004 va trimitem, alaturat, propunerile de „lege
ferenda” in vederea elaborarii unui nou act normativ, care sa reglementeze
regimul pasapoartelor din Romania. Trimitem totodata, ca anexa, paragraful
referitor la pasapoarte din lucrarea „Cercetare comparativa: ce servicii
consulare presteaza consulii din ambasadele si consulatele tarilor membre U.E.,
care din aceste servicii consulare nu sunt prestate de consulii romani”
intocmita in luna ianuarie a.c. Precizam si cu aceasta ocazie ca terminologia
din anexa este cea folosita de interlocutori – consulii de la Consulatele
Generale de cariera la Marsilia ale tarilor membre U.E.
Paragraful prezinta practica europeana in materie si motivatia de pe pozitiile
comunitare a acesteia. Noua lege romana a pasapoartelor, daca se vrea aliniata
la practica europeana in materie, ar trebui sa inscrie si sa detalieze
principiile fundamentale comune tarilor membre U.E.
Ca surse de inspiratie si tehnica legislativa, credem ca ar trebui evitate cel
putin urmatoarele tentatii ce au viciat uneori actele normative emise dupa
Revolutie, cu expuneri de motive elaborate pretentios, dar cu prevederi concrete
eclectice si depasite de cerintele vietii sociale, tentatii dintre care
mentionam:
a)
incercarea de a se inspira din cat mai multe legislatii, ceea ce produce texte
eclectice; experienta arata ca legislatia tarilor latine europene si mai ales
franceza cuprinde prevederi ce se inscriu mai armonios in ansamblul legislatiei
romane;
b)
ignorarea tendintelor moderne clar conturate pe plan european: un exemplu de
lege cuprinzand prevederi depasite de viata, cu spatele spre Europa, este Legea
119/96, mai ales ca priveste „originalele” actelor de stare civila si procedura
transcrierii lor.
c)
includerea in lege a unor reglementari de amanunt, cu toate ca este clar in
momentul elaborarii legii ca in anumite domenii au loc evolutii rapide, ce vor
impune schimbari; normal ar fi ca, referitor la astfel de aspecte, in lege sa
fie stipulate doar principiile de baza, detaliile – in plina evolutie si, deci,
in schimbare – urmand a fi reglementate in instructiunile de aplicare, mai usor
de modificat pentru a tine seama de aceste evolutii.
Luand in consideratie cele de mai sus, supunem atentiei dumneavoastra
urmatoarele propuneri:
1.
Pasapoartele – proprietatea statului roman - sa fie similare celor portugheze,
spaniole, franceze, italiene; completate informatizat si cu fotografia scanata;
2.
Cetateanul ce nu are vreo interdictie specifica sa aiba dreptul de a i se
elibera – la cerere – un pasaport, indiferent de varsta. Copiii sa nu mai fie
inclusi in pasapoartele parintilor, ci sa li se elibereze pasaport individual;
3.
Valabilitatea pasapoartelor sa fie de 10 ani pentru adulti, de 5 ani pentru
minorii de peste 14 ani, si de 3 ani pentru cei sub 14 ani (la data eliberarii);
prin aceasta se face o economie substantiala de resurse materiale si umane
(cheltuielile se reduc, practic, la aproape jumatate fata de situatia in care
pasapoartele sunt valabile doar 5 ani);
4.
Valabilitatea pasapoartelor sa nu poata fi prelungita (macar la cel valabil 10
ani). Sa se favorizeze eliberarea unui nou pasaport ori de cate ori datele din
vechiul pasaport nu mai sunt valabile;
5.
Rubricatura pasaportului sa fie intocmai cu cea a pasapoartelor emise de
autoritatile competente ale tarilor membre U.E. Fara nici o exceptie, derogare
sau adaptare:
a)
In pasaport sa figureze domiciliul titularului la data eliberarii
pasaportului (adresa fiscala), renuntandu-se la orice
discriminare/deosebire/mentiune ca domiciliul este in tara sau in strainatate.
Toata constructia actuala – pasapoarte pentru romanii din tara si pasapoarte in
care se inscrie domiciliul in strainatate este o imensa falsa problema la care
nimeni si nimic nu obliga Romania sa se preteze. Autoritatile straine – in speta
cele franceze – ignora, nu acorda absolut nici o importanta mentiunii facute de
autoritatile romane referitor la domiciliu. Este cateodata si jenant sa constati
ca romani titulari de pasaport CRDS, respectiv cu domiciliul in Franta,
(mentionat in pagina respectiva de autoritatile romane) sunt expulzati fara
menajamente, in timp ce unui roman cu pasaport proaspat eliberat (cu domiciliul
in Romania) i se acorda cetatenia franceza, fara sa i se ceara ca in pasaportul
romanesc autoritatile romane sa-i treaca domiciliul in Franta; nici inainte si
nici dupa naturalizare. Si atunci: „Qui prodest” acest exercitiu gen
„cooperativa munca in zadar”, dar care amaraste grav si lasa resentimente
durabile in viata romanului din strainatate intrat in cunoscutul cerc vicios:
autoritatile tarii gazda sunt de acord sa-i acorde o carte de sejur sau de
rezident, cu conditia normala ca sa prezinte un pasaport valabil; or, pasaportul
celui in cauza a expirat sau este aproape de expirare, iar autoritatile romane,
pentru a-i elibera un pasaport CRDS, ii cer tocmai cartea de sejur sau rezident
ce nu i se acorda pentru ca nu poate prezenta un pasaport valabil; la care se
adauga dificultatile de transcriere a actelor.
Sa
nu fii in sufletul romanului impins in acest cerc vicios din care nu poate iesi
decat cu deplasari in tara sau procuri dupa procuri, cu cheltuieli mari , din
putinii lui bani, pierderi de timp pe care nu-l are si oportunitati care (unele
cel putin) vor fi ratate. Romanul se descurca si pana la urma gaseste o solutie
sa iasa din acest cerc vicios si sa obtina cetatenia franceza. Dar nu o data,
dupa ce i se comunica la telefon procedura de urmat pentru obtinerea
pasaportului romanesc, petentul ramane descumpanit si, in functie de
temperament, reactia este din registrul: „Mai oameni, eu trebuie sa merg intr-o
saptamana cu pasaportul la prefectura, de ce nu ma ajutati, consulatele altor
imigranti cum pot?”; „Ca la noi la nimenea” si pana la „'Rati ai dracului de
(neo, cripto)-birocrati nesimtitori la nevoile oamenilor, bine fac ca nu va
primesc inca in Europa” etc, incheind cu naduf: „Ma descurc eu cumva si o sa am
in curand pasaport frantuzesc si apoi sa nu mai aud de voi”. Intre constatarile
deloc imbucuratoare – uneori chiar paradoxale – sunt si cele ca in Occident
Romania are o emigratie relativ numeroasa, dar are un lobby romanesc foarte
firav, ca, statistic, in fiecare tara occidentala romanii sunt cu zecile de mii,
dar la vot la ambasade si consulate se prezinta doar cateva sute; or, in
dezafectarea emigratiei romane fata de Romania oficiala isi are partea sa de
contributie si actualul sistem de eliberare a pasapoartelor numai in tara, dupa
luni de zile de asteptare de la acceptarea dosarului, care dosar, pentru a fi
constituit (cu acte greu de obtinut si de transcris), il obliga pe solicitantul
pasaportului la un adevarat „parcurs de combatant”.
Nepasarea fata de disperarea romanului aflat in astfel de situatii face din
principiile generoase si frumoase (ce ni se reamintesc tot timpul si care vor
figura probabil in preambulul legii), din solicitudinea autoritatilor din tara
si a reprezentantelor diplomatice si consulare fata de romanul din strainatate,
simple lozinci, fraze sforaitoare fara acoperire in realitatea dura cu care se
confrunta romanul din strainatate cand solicita un pasaport. Va fi un merit
important al noii legi daca va reusi sa rezolve aceasta problema la standarde
europene sau o mare ocazie ratata daca va mentine sistemul actual. Nici un
argument cu adevarat hotarator nu poate fi invocat in favoarea sistemului actual
de discriminare (pasaport cu domiciliul in tara si pasaport CRDS); italienii ce
se repatriaza beneficiaza de facilitati si scutiri vamale similare cu romanii,
dar pasaportul italian este unul si acelasi, fara nici o discriminare intre
italianul cu domiciliul in Italia si cel cu domiciliul in strainatate.
Discriminarea aceasta are picioare scurte in perspectiva integrarii in U.E.,
deci un motiv in plus sa se renunte la ea prin noua lege.
b)
Cetatenie si nationalitate; in pasapoartele tarilor membre ale U.E. rubrica
este doar „nationalitatea”.
In
cultura politica si administrativa din tarile membre U.E., sferele notiunilor de
cetatenie si nationalitate sunt identice si se suprapun. In state ca Franta,
Italia, Spania, Germania, in tarile nordice etc., se considera ca existenta unor
minoritati nu afecteaza caracterul national al statului: in Franta, de exemplu,
bascii, bretonii, alzacienii, corsicanii nu numai ca sunt francezi, dar fac
parte integranta din natiunea franceza. In Franta, ca cetateni, traiesc
francezii. Cetateanul francez este de nationalitate franceza; nu exista cetatean
francez de o alta nationalitate, chiar daca cel in cauza se considera atasat
natiunii sale de origine; chiar si in cazul in care si ea, aceasta natiune, il
considera ca al ei. (Se mai foloseste, cu acelasi inteles, si termenul de
„resortisant”, prin care se intelege o persoana protejata de reprezentantele
diplomatice si consulare ale statului de origine ca „national” al sau, persoana
aflata pe teritoriul unui alt stat, indiferent cu ce titlu, dar numai atat timp
cat nu a obtinut cetatenia/nationalitatea statului pe teritoriul caruia se
afla).
In consecinta, in tarile comunitare termenul folosit pentru a desemna
apartenenta unui individ la un stat nu este „cetatean” ci „national”; termenul
„cetatean” pare a fi considerat excesiv juridic, oarecum pompos si amintitor de
revolutia franceza si de cunoscutele drepturi „ale omului si cetateanului”.Va
trebui si este in interesul national sa ne aliniem si noi candva la aceasta
terminologie.
In mod consecvent, pasapoartele emise in tarile comunitare au o rubrica
speciala: „nationalitatea” (si nu „cetatenia”), pasapoartele romanesti facand o
contraproductiva si periculoasa exceptie din acest punct de vedere.
De mentionat ca politologia occidentala considera ca distinctia cetatean (de un
fel) de nationalitate (alta decat cetatenia) este o relicva „leninista”,
comunistii rusi fiind cei care vedeau peste tot imperii si state multinationale
si indemnau nationalitatile din tarile capitaliste la razvratire; celor din
Rusia, Lenin si Stalin le-au acordat drepturi doar pe hartie si in vorbe. Cand
teza „dreptului minoritatii nationale la autodeterminare pana la despartire” a
fost luata in serios, s-a vazut ce-a iesit.
La noi, desi Constitutia prevede ca statul este „national”, problema ramane in
continuare sensibila si, in mod evident, nu viitoarea lege a pasapoartelor o va
rezolva. De aceea, cel mai simplu ar fi ca in lege sa se inscrie un articol
potrivit caruia „Rubricatura pasaportului este cea comuna pasapoartelor emise de
statele membre ale U.E.”. Pentru ca, de fapt, ce ar trebui sa intereseze in
cadrul viitoarei legi, este alinierea la modelul si standardele europene.
In
concluzie, suntem de parere ca in noua lege trebuie stipulat clar „expresis
verbis” ca pasapoartele vor fi eliberate atat de formatiuni administrative din
tara, cat si de reprezentantele diplomatice si consulare ale Romaniei in
strainatate. Aceasta este teoria si practica tarilor membre U.E.; alinierea la
standardele europene obliga si Romania sa nu-si mai amputeze reprezentantele
diplomatice si consulare de aceasta functie de baza – eliberarea de pasapoarte.
Singurul argument (prezumat a fi temporar, dar care la noi confirma si intareste
principiul potrivit caruia „nimic nu-i mai durabil ca tranzitoriul si
provizoratul”), inexistenta aparaturii adecvate in dotare, nu mai rezista la o
analiza pertinenta. La preturile actuale ale echipamentelor de completare
informatizata a pasapoartelor nu mai ramane de facut decat deosebirea intre
motivul util si pretextul facil, provocand un moment de adevar in aceasta
chestiune. (A se vedea - pentru plasarea dezbaterii in contextul teoretic si
practic - ideile culese de la consulii unor tari membre U.E., in anexa).
Prezentand propunerile si comentariile de mai sus – uneori in termeni duri,
folositi de solicitantii de pasapoarte – am pornit de la ideea ca aceasta
Comisie comuna de lucru, constituita in vederea elaborarii proiectului noii legi
a pasapoartelor are nevoie de o „radiografie” veridica a situatiei actuale.
Trecand in revista toate ideile – inclusiv cele care nu plac -, cantarind
argumentele pro si contra diferitelor propuneri, credem ca ceea ce reprezinta
actualmente acquis-ul comunitar trebuie favorizat si promovat in noua lege,
chiar daca uneori costurile sunt insemnate; nu atat din punct de vedere material
cat prin faptul ca presupun o adevarata reforma in spirit comunitar, obligand la
o schimbare nu numai a fundamentarii teoretice prin prisma cerintelor statului
de drept, dar si la o schimbare de mentalitati, obiceiuri si practici, cat
priveste locul si rolul administratiei interne, precum si al reprezentantelor
diplomatice si consulare in eliberarea pasapoartelor. Reusita integrarii este la
acest pret.
In bugetul de idei al Comisiei credem ca merita sa se includa, spre a fi supuse
dezbaterii, si ideile prezentate in aceasta sinteza facuta in urma documentarii
si convorbirilor avute la Marsilia cu consulii de la consulatele de cariera ale
tarilor membre U.E.
Cu
deosebita stima si consideratie,
CONSUL GENERAL
Romulus BENA
COGITARI
APOCRIFE
Fac
parte dintr-o generatie de diplomati nascuti inainte de ultimul «razboi cald» si
primul «razboi rece» in Europa; oamenii din aceasta generatie au in comun
anumite trasaturi care merita sa fie semnalate in zilele noastre, cand constatam
adevarul profund din dictonul latin Fugit irreparabile tempus!
* Suntem nascuti inainte de a se inventa televiziunea, penicilina,
produsele congelate, fotocopiile, copiile scanate, internetul, curierul
electronic, mesagele SMS, videoul, jocurile mecanice, lentilele de contact,
pilula contraceptiva si prezervativul (nu neaparat necesar daca erai fidel).
Noi eram pe lume
inainte de bomba atomica, de laser, de climatizare, de legaturi prin satelit,
inainte ca omul sa faca primii pasi pe Luna.
- Mediul inconjurator
nu era atat de poluat caci eram mai putini numerosi noi, oamenii, natura nu era
atat de agresata de dezvoltarea industriala. Où sont les neiges d’antan?
-
Ideea de sot casnic era de neconceput. Noi ne-am casatorit inainte de a
trai impreuna (intai la Sfat si apoi la pat). In zilele noastre, totul incepe
devreme, uneori prea devreme; nu existau casatorii «homo». O tempora,
o more!
- In tineretile nostre noi n-am auzit vorbindu-se de inima artificiala,
de transplant, de clonaj, de fecundare in vitro; nimeni nu-si permitea
experiente cat priveste creatia si procreatia de teama de a nu deschide o
cutie a Pandorei. Astazi, pentru noi boala vacii nebune este dovada ca
omul – inaintea vacii - a devenit nebun, un biet sclav al productivismului
sacrosant, maltratand natura, fascinat de mutatii si mutanti omul isi
grabeste sfarsitul; aceasta dovada este in egala masura dirimanta,
irefragabila, irefutabila, iremisibila si irepresibila, cuvinte de neinteles
astazi, nici macar de juristi daca au fost facuti la repezeala, cumparandu-si
diplomele. Se spune ca « on n’arrête pas le progrès » ! Fie! Dar omul
contemporan este el oare mai fericit? Autant en emporte le vent !
- Nu ne erau cunoscute multe dintre bolile actuale. Hepatita -
galbenarea - era cunoscuta dar nu si formele sale insidioase: B, C la confuzie
cu cronicitatea; teribila SIDA era necunoscuta. Existau boli rusinoase,
dar pe cale de a fii eradicate si exista intelepciunea de a nu le trata cu...
usurinta, de unde si adagiul Honni soit qui mal y pense!.
- Pentru noi, un ordinator era cineva care conferea ordine. Un
paduche (puce) era parazitul stiut, soricelul (souris) era cel
vanat de pisici, post de lucru (post de travail) era locul de munca,
explorator windows te ducea cu mintea la un explorator de geamuri englezesti,
conturile utilizatorului erau la banca nu intr-o icoana in
panoul de configuratii (o blasfemie pentru crestini) ; realitatea nu
batea fictiunea, violenta nu era omniprezenta in real,
mesajele nu agresau subliminalul si mai ales, virtualul nu dadea
impresia ca in real orice trasnaie poate fi reparata apasand pe « reset » ;
omul nu traia « scotché » de un ecran.
- Parabolele
se gaseau in
Biblie, nu pe acoperisuri, un sit (chiar pronuntat sait) era un loc ce
oferea o vedere panoramica asupra imprejurimilor.
- O garnitura (joint) imiedica un robinet sa mai picure, iarba era
pentru animale, un telefon celular ar fi fost instalat in celula unui
penitenciar.
- Piercengul
era rezervat pentru a gauri loburile unei fetite, spre a pune cercei (nu erau
inca tineri cu cercel, amintitori de vremea Domnitorului Petru Cercel). Numai in
ratul porcilor si narile taurilor se puneau belciuge. Intru-un alt loc ar fi
fost o perversiune si a fixa acolo o bijuterie, o idee cel putin ciudata..
- Ca o fata sa-si exhibe buricul, altfel decat imbracata in port oriental ar
fi fost indecent si fusta prea scurta ar fi atras oprobiul public si fulgerele
morale ale Bisericii. Cu toate astea, mai tarziu minijupa a intrat in
peisajul strazii si in moravuri. In zilele noastre o alocutiune tinuta de
cineva care se respecta trebuie sa fie ca o fusta de fata frumoasa: destul de
scurta pentru a trezi interesul, dar suficient de lunga pentru a acoperi
subiectul. Autres temps, autres mœurs.
- Pe vremea noastra parintii nu erau abandonati la azile de batrani
(maison de retraite) decat in cazul in care nu aveau copii sau acestia erau
netrebnici.
- Noi, in estul Europei, am trait si simtit comunismul in carnea nostra,
pana la os. Cine n-a trait cosmarul n-are cum intelege - si nici dreptul sa
judece – pe cei care au durat indurand, rugandu-se «sa nu-i dea Dumnezeu omului
cat poate duce!». Asta explica alergia noastra fata de mentorii si lectiile
stangiste pritocite pe terrasse-café-urile din Occident. Primum vivere deinde
philosopare.
- Banii erau
importanti, dar ei nu erau regele pagan de astazi. Noi le duceam uneori
dorul, dar nu am avut niciodata atat de multi incat sa le ducem grija. Nu ne-am
agatat de functii, am fost si suntem constienti ca „Cimitirele sunt pline de
cei ce s-au considerat de neinlocuit», precum si de faptul ca «ce nu
rezolva omul, rezolva timpul – este adevarat, in felul lui». Sic transit gloria
mundi.
Suntem de un soi bun, care tine la tavaleala; judecand prin cate am trecut,
suntem niste supravietuitori ai unei epoci incrancenate. Viata era destul de
dificila. Adeseori, fructele ostenelii noastre nu tineau promisiunile florilor
reprezentate de sperantele noastre in mai bine. Dar pofta de a ne bate cu viata
nu ne-a parasit, nici bucuria de a trai si de a musca din marul vietii cu toti
dintii. Mult-putinul
agonisit a fost facut prin munca cinstita. Suntem inca in stare sa replicam
celor care gasesc depasite ardoarea si consecventa noastra in principiile in
care am crezut o viata.
Cine nu ne respecta
valorile (confundand serenitatea noastra cu vulnerabilitatea) vor descoperi ca
umilirea noastra ii poate costa scump. Nu ne lasam usor imbroboditi si matrasiti.
Eh oui, « Dieu et mon droit ! » Plecati, cei mai multi dintre noi, de jos, unii
am ajuns destul de sus, cultivandu-ne spiritul, fara sa ne pierdem sufletul;
adica nu am fost nesmantici, am facut compromisuri,– asa a fost lumea si ca
lumea am fost si noi – dar suntem multi diplomati care nu ne-am compromis.
Impostorii si tupeistii ne-au hartuit toata viata, iar acum au devenit
redutabili (au fost intre noi si hahalere), dar nu ne-au invins. Cernute in timp,
valorile in care credem au devenit tot mai putine, sfinte ramanand doar patria
si neamul, iar la loc de cinste inca cateva, ca adevarul, dreptatea,
profesionalismul, probitatea morala si dorinta de a face bine, de a ajuta -
perle rare! Stapanii nostrii vremelnici au produs doar gargara politicianista,
praf in ochi cu promisiuni desarte, verbiaj sforaitor care pe noi nu ne mai
pacaleste. Ca atare, nu-i de mirare ca multi dintre noi suntem mandri si putem
privi in ochi pe oricine; pacatul sa fie al lor, al celor ce au pe constiinta si
de ce rosi pentru ce-au facut in viata, mai ales dupa 1989. Qu’on se le
dise !
AAl dumneavoastra cu
frenezie,
RRomulus Patru BENA
|
|
