Insemnari zilnice*
La 28 iunie 1940, Romania pierdea Bucovina de Nord si Basarabia. La 30 august, era nevoita sa cedeze Ungariei Transilvania de Nord-Est, pentru ca la 12 septembrie sa piarda, in favoarea Bulgariei, Dobrogea de sud (Cadrilaterul). In 6 zile (28 iunie-3 iulie), Romania a pierdut 50.762 km2 (Basarabia - 44.500 km2 si Bucovina de Nord - 6.262 km2) si 3.776.309 locuitori. Prin Dictatul de la Viena, Romania ceda Ungariei 43.492 km2 si 2.6 milioane de locuitori. Odata cu pierderea Cadrilaterului, Romania pierdea 6.921 km2 si 425.000 de locuitori. In total, intr-un interval de 77 de zile, Romania a pierdut aproximativ 100.000 de km2 din teritoriu si 6.829.547 de locuitori.
„Consecintele pierderilor teritoriale din vara anului 1940 au fost multiple: In primul rand, s-a prabusit Romania intregita, opera cea mai pretioasa infaptuita de romani de-a lungul intregii lor istorii. De aceea, rapturile teritoriale au fost resimtite in primul rand ca o lovitura morala: s-a prabusit un ideal care animase generatii de romani si care s-a infaptuit in 1918. Intregul edificiu al statului national unitar s-a naruit dupa numai 22 de ani, in vara anului 1940. Era o pierdere ireparabila, resimtita de toti romanii, din adancul sufletului lor. Aproape 7 milioane de romani au trecut, din nou, sub stapaniri straine, avand de suportat politica de razbunare a celor care dictau la Kremlin, la Budapesta si la Sofia. Mai ales in primele saptamani de ocupatie soarta lor a fost ingrozitoare: deportari, asasinate in masa, confiscarea averii, schimbarea numelui etc., etc.“ **
Romania Mare
Joi, 27 iunie
Oh! Ce zi ingrozitoare, de cumplita durere si zi de absoluta lasitate a unor romani. Am iesit din infernul zilei de astazi moralmente zdrobit si imbatranit cu 10 ani. Dar sa recapitulez faptele. La 2 dimineata, am fost des-teptat de un telefon de la Urdareanu, zicand ca Davidescu de la Moscova a telefonat ca Molotov i-a remis o nota ultimativa, dupa ce toate legaturile telefonice au fost intrerupte. La 7, un al doilea telefon, prin care s-au primit preciziuni. Ni se cere, de catre URSS, sa cedam Basarabia si Nordul Bucovinei si sa dam raspunsul in 24 de ore. Aceasta stire m-a traznit ca o lovitura de maciuca si m-a revoltat in cel mai inalt grad. Este un lucru asa de oribil, incat nici o minte romaneasca nu poate sa-l conceapa. Oricari ar fi riscurile, parerea mea este ca trebuie sa rezistam la astfel de injonctiuni si sa ne tinem la ceea ce am spus atat de des, ca, daca vom fi atacati, ne vom apara. Se asteapta textul telegramei, ca sa se poata lua o hotarare. Si azi trebuia sa fie zi de mare bucurie, a bacalaureatului lui Mihaita. Inceput la 8, am putut sa asist 3/4 de ceas si am constatat ca copiii au raspuns foarte frumos. Sedinta este solemna, toti baietii in frac. La 9 vin Tatarescu si Gigurtu, ca sa discut situatia; a asistat si Urdareanu. Nota e mai grava decat credeam. Ni se cere evacuarea acestor teritorii in 4 zile si ocuparea oraselor Cernauti, Chisinau si Cetatea Alba incepand de maine, ora 12. Eu sunt hotarat pentru rezistenta, Gigurtu nu vede cum, iar Tatarescu sovaie, inclinand mai mult pentru cedare. Ceea ce face pozitia noastra mult mai grava este ca n-avem siguranta pe granitele Ungariei si Bulgariei si riscam o situatie foarte critica, daca vom fi atacati pe trei fronturi.
Totusi, nu pot concepe, ca suveran al tarii, cum pot sa cedez teritorii care sunt, hotarat, de fapt si istoric romanesti. Rationamentul URSS, ca cere nordul Bucovinei, ca o slaba despagubire pentru 22 de ani de ocupatie romaneasca in Basarabia, este, pur si simplu, ridicol.
Ca prim gest, am hotarat sa chem si sa pun la curent ministrii Axei. Vine, intaiu, neamtul, destul de rece asculta comunicarea. Ii adaug, pe urma, dupa ce a vorbit Tatarescu, ca nu vad cum demnitatea tarii mele poate accepta o injonctiune de astfel din partea Sovietelor. Pe cand era la mine, i se aduce o telegrama din partea lui Ribbentrop, in care ne sfatuieste, in numele interesului mentinerii pacii in aceasta parte a lumei, sa acceptam ultimatumul. Il rog totusi sa expuie situatia la Berlin si sa roage sa se tie cel putin in frau Ungaria si Bulgaria. I s-a mai aratat ca, la toate acestea, Germania are o parte de responsabilitate morala, caci, ca sa-i fim pe plac, am evitat orice raporturi prietenoase cu URSS. Stana de piatra a ramas Fabricius si singurul lucru ce l-am putut obtine este ca va comunica, cat mai neintarziat, la Berlin comunicarea ce i s-a facut.
A urmat italianul Ghigi, care a declarat ca a fost tot atat de surprins ca si noi de aceste evenimente, dar ne sfatuieste si el sa cedam. Atragandu-i atentia ca Roma ne sfatuise sa rezistam la orice injonctura sovietica, a raspuns ca, astazi, situatia s-a schimbat si ca dusmanul principal este Anglia. Deci, de fapt, aceeasi atitudine cu colegul de Axa.
Pe urma, Ilcus si Tenescu. Parerea lor este ca nu putem rezista pe trei fronturi si ca rezistenta ar putea duce la pierderea fortei noastre armate. Intre timp, am convocat, pentru ora 12, Consiliul de Coroana. Deoarece Dinu Bratianu s-a inscris in ''P.N.'', i-am oferit sa-l numesc Consilier Regal, a refuzat insa. Mare si frumos gest patriotic in aceste momente tragice ale Romaniei, n-am ce zice!?!?!
La ora indicata, a avut loc Consiliul de Coroana, care a inceput printr-o expunere a faptelor, facuta de Tatarescu si Gigurtu, dupa care, Tenescu a expus situatia militara. Presedintele Consiliului si Ministrul Afacerilor Straine au aratat cuprinsul Notei, ideea noastra de a cere discutii si raspunsul dat de Germania si Italia. Seful Marelui Stat Major, fara a da un aviz, a expus situatia militara, a carei concluzie era ca, daca suntem obligati sa luptam pe trei fronturi, mergem la dezastru sigur, ca chiar asa ne va fi greu, fara nici un ajutor de nicaieri, de a rezista. S-a mai pus chestiunea ca este important de a ne pastra armata intacta pentru zile, poate, si mai negre. Chiar de la inceputul avizului dat de vorbitori, intre cei prezenti, consilieri regali si ministri s-au desenat doua curente. Iorga pentru rezistenta, iar Argetoianu, pentru cedare. Iorga a fost indignat fata de Marele Stat Major. Rezultatul votului [...] a fost pentru primirea ultimatumului : 11 NU, 10 DA, 4 pentru discutii si 1 rezervat.
[...] Sfarsindu-se masa, a venit si Tatarescu cu proiectul de raspuns, pe care l-am aprobat. Din discutiile cu el, a reiesit ca este pentru cedare, rationamentele lui sunt, incontestabil, logice, nefiind sustinuti de nimeni, chiar aliatii nostri din Intelegerea Balcanica, iugoslavii, sfatuindu-ne sa primim, iar pe de alta parte, primejdia de a fi atacati pe 3 fronturi; totul este logic in aceasta parere. Eu insa gasesc, si am zis-o, in afara de logica mai exista si o morala nationala si politica, trebuie rezistat la aceste feluri de injonctiuni brutale si nejustificate, decat prin forta brutala, trebuie rezistat, am spus eu, si sper ca dupa trimiterea cererii noastre, care desigur va fi refuzata, timpul de reculegere al fiecaruia va face sa revie la sentimente mai barbatesti. Alta mare deceptie, chiar decretul de mobilizare, care l-am iscalit azi de dimineata, n-am putut obtine sa fie publicat, atat a intrat in sufletul unora ideea cedarii, incat Tatarescu si chiar Ilcus m-au sfatuit sa fie retinut.
Tot dupa-amiaza, l-am primit pe Killinger, inspectorul diplomatic al Reichului. I-am pledat, cu toata caldura, cauza noastra, i-am aratat convingerea mea ca aceasta agresiune nu este indreptata contra noastra, ci contra Germaniei. El a fost de acord cu punctele mele de vedere, dar mi-a atras atentia ca toata strategia germana a fost sa nu se angajeze pe doua fronturi si ca dusmanul lor principal este, astazi, Anglia. Pe de alta parte, URSS a facut asa servicii Reichului, incat acesta nu se poate intoarce, de dragul nostru, impotriva Sovietelor. Totusi se angajeaza sa telegrafieze cele spuse de mine la Berlin. De fapt, desi ne-am apropiat de Germania, ea ne-a vandut, fara scrupule, intereselor sale.
[...] Consiliul are loc si am iesit din el amarat si dezgustat, toti acei cari faceau pe eroii la pranz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenti, am fost pentru rezistenta. Numele lor merita sa fie inscrise cu litere de aur in cartea demnitatii romanesti : Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Stefan Ciobanu, Ernest Urda-reanu. Toti ceilalti, cu oaresicare nuanta, au fost pentru acceptarea ultimatumului. [...] Am mai avut un oribil sentiment astazi, cand mai multi ofiteri au venit, dupa masa, sa ma roage sa cedez, caci altfel mergem la un dezastru sigur. Oh! De ce oare romanii nostri n-au cea mai mica doza de orgoliu national in aceste clipe intr-adevar grele? E o zi a rusinei nationale. [...] (p. 198- 205)
Joi, 29 august
[...] Dupa-masa, la 53/4, s-a produs drama care poate sa ne duca departe. La Viena s-a pus in vedere lui Manoilescu ca, pana la 12 noaptea, trebuie sa raspundem daca primim arbitrajul celor doi ministri ai Afacerilor Straine ai Axei, fara sa ni se spuie macar principial despre ce e vorba. [...] Trebuie sa marturisesc ca numai la asta nu ma asteptam, este lucrul cel mai dezastruos ce ni s-ar fi putut intampla. Telegramele se tin lant, dar prea putine sunt licaririle de speranta. Asa, din senin, trebuie sa cedam teritorii, fiindca asa o doresc ungurii si acolitii lor, aceasta mi se pare depasind orice masura.
Vineri, 30 august
M-am sculat tarziu, cu teama in suflet de ce va fi stirea ce va veni de la Viena. Dupa-masa am primit in audienta pe acei cari au lipsit ieri, incepand cu Iorga, care avea intentia de a fi suparat, caci fusesera convocate si alte elemente decat consilierii, mai ales Horia Codreanu; din punct de vedere politic, rezonabil vede realitatile. [...] A urmat mitropolitul Nicolescu, care, ca ardelean, este in contra oricarei cedari. Pe urma, cel mai interesant, Maniu. Tema lui este binecunoscuta, rezistenta la extrem, caci nimeni nu are dreptul de a dispune de un popor decat el insusi. A trecut, pe urma, la o critica a sistemului politic de astazi, punandu-se pe tema ca prea sunt eu expus si ca singura o democratie, cu tot adausul ei de institutiuni, poate sa stapaneasca situatia. El considera starea tarii ca dezastruoasa si ca comunismul bate la usa; nefiind libertatea de grai, nu poate fi combatut, caci el vede comba-terea lui numai in legatura cu combaterea regimului. Ultimul a fost Gh. Bratianu, care pricepe, desi nu admite, Arbitrajul, care, dupa informatiile lui, ar fi dezastruoase, crede ca nu le putem primi.
Vine, pe urma, stirea hotararilor, care, intr-adevar, sunt ceva nemaipomenit. Ni se traseaza o noua granita, care, plecand de la Salonta, se indreapta spre Oradea Mare, urmeaza Crisul, ne ia Ciucea, Cluj, ne lasa Turda si, pe urma, ne ia Secuimea de la Sf. Gheorghe spre nord, adica jumatatea de Miazazi a Transilvaniei, ingloband si centrul cel mai mare romanesc al Bistritei-Nasaud. Cand am auzit aceasta, am fost ca lovit de o maciuca in cap si indignarea mea n-a mai avut culme. Singura compensatie este garantia erga omnes ce ne-o dau Germania si Italia.
Urmand impulsul meu de lupta, l-am chemat si pe Mihai spre a lua masurile necesare. Totusi, trebuie foarte multa chibzuinta, am eu dreptul de a impinge tara la un dezastru sigur? Era o vreme cand credeam ca o rezistenta eroica poate scapa o tara, dar astazi, dupa pilda Poloniei si a Belgiei, in fata unor armamente si a unor aviatii covarsitoare, tarile cu mijloace limitate pot ele rezista? Cedand, pot sa-mi pastrez armata, pot pastra entitatea statului roman, pot sa recladesc, cu o munca fara preget, un suflet nou tarii mele, pot sa nadajduiesc intr-un viitor mai bun? S-a recreat iridenta romaneasca, ne-au intors la zielele copilariei mele, cand toti aveau pe buze si in inima „Idealul National“.
Stiu, pe de alta parte, ce risc personal iau primind aceasta infrangere, stiu ca pentru cel putin mult timp eu sunt pierdut si ca tot ce voi face si voi zice va fi considerat ca vorbele si faptele unui tradator de neam si unui vanzator de tara. La 8 iunie eram la Zenit, azi sunt la Nadir. Ma chinuie de ieri gandul daca am dreptul de a lua aceasta raspundere, intr-un fel sau altul, daca n-as face mai bine sa renunt la toate si sa fac gestul suprem de a abdica. Simt ca in zilele ce vor veni se va acumula asa o cantitate de ura impotriva mea, incat cu greu voi putea tine capul sus. Atacurile vor fi conjuncte din partea lui Maniu si a Garzii de Fier. [...]
La ora 20, soseste Nindi de la Viena, aducand protocoalele. Povesteste atmosfera de acolo si felul in care n-a avut vreo putinta de aparare. El considera ca daca am fi rezistat la injonctiunile Axei, eram stersi de pe suprafata pamantului, pentru el, garantiile ce ni se dau sunt salvatoare si, cu toate ca pretul cu cari au fost platite este nemaimpomenit, ele sunt un real castig. Cele ce povesteste, intrucatva imi usureaza constiinta, desi cu totul impotriva sentimentului meu. Suntem siliti a inghiti cele ce ni s-au intamplat si sa lasam Istoriei sa judece daca este bine. Sa dee Dumnezeu sa fiu acela care va reintregi, din nou, tara si granitele ei firesti.
La 12, Consiliul de Coroana, unde au mai luat parte si Maniu si Gheorghe Bratianu. Atmosfera grea, as putea spune chiar incarcata, se simte in atitudinea majoritatii consilierilor o vadita ostilitate impotriva celor ce s-au intamplat. Bazandu-ma pe faptul ca in Consiliul de ieri arbitrajul a fost acceptat si ca cele de azi nu sunt decat o consecinta, am hotarat ca nu se va lua avizul celor intruniti, considerand intrunirea ca informativa, lasand totusi fiecaruia posibilitatea de a-si expune parea.
Eu deschid sedinta cu cateva cuvinte adanc simtite, imi afirm hotararea mea de a ramane neclintit carmaciul tarii prin momente de furtuna, cu nadejdea ca cele intamplate nu sunt decat trecatoare. Pe urma, Gigurtu expune faptele, iar Nindi citeste protocoalele si descrie ceea ce s-a intamplat la Viena. Incep, dupa aceea, opiniile fiecaruia. Primul vorbeste Arge-toianu, care conchide ca trebuie, cu fruntile sus, sa acceptam inevitabilul. Iorga, pe urma, facand consideratiuni istorice, nu acuza decat trecutul si nu se pronunta contra, vorbeste rezonabil. Urmeaza Maniu, care se rasteste ca la o intrunire publica spre a vorbi de drepturile Ardealului si ale po-porului ardelenesc, care, singur, este stapan pe destinele sale; ataca regimul, facand incursiuni in politica interna, pe cari sunt obligat a le opri. Dupa el mai spune lucruri vagi si incurcate Gh. Bratianu, care este pentru rezistenta. Au mai vorbit si altii, fara importanta.
Asa se incheie aceasta trista, sfasietoare zi de adanca mahnire sufleteasca. Eu nu mai sunt om, acestea toate m-apasa intr-un mod ingrozitor. N-as fi crezut ca in timpul vietii mele sa vad o asa catastrofa nationala. [...] (p. 249-252)
* Vol. II (1939-1940). Bucuresti: Casa de editura si presa ''SANSA'' S.R.L., 1996
** Istoria Romanilor. vol. VIII. Romania intregita (1918-1940). Coordonator: prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2003, p. 591
