TRIBUNA NOASTRA
Nr. 49, iunie - august 2005

Ideea acestui articol mi-a fost data de un cititor care m-a intrebat daca, pana la Nicolae Ceausescu, Romania a mai avut presedinti. Asa ca vom face o scurta incursiune in istoria presedintilor Romaniei. Desigur, nu putem vorbi despre presedinti decat dupa crearea Romaniei ca stat suveran la 1 decembrie 1918. Or, Marea Unire a fost realizata sub domnia Regelui Ferdinand, care a fost rege al Romaniei pana in anul 1927, cand a murit la Sinaia rapus de o boala necrutatoare la varsta de 62 ani. Pentru felul in care si-a dedicat viata tarii sale de adoptie, Regele Ferdinand a fost numit „Intregitorul“ sau „Lealul“. Regele Ferdinand era cel de-al doilea fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern, fratele mai mare al Regelui Carol l, primul rege al Romaniei.

Constantin I. Parhon (1874-1969) este considerat a fi primul sef de stat al Romaniei. Acesta a fost ales presedinte provizoriu al Prezidiului Republicii Populare Romane la 30 decembrie 1947, chiar in ziua in care Regele Mihai I a fost obligat de catre comunisti sa abdice. Provizoratul la presedintia Prezidiului R.P.R. a durat pana la 3 aprilie 1948, cand C. I. Parhon a fost ales presedintele Prezidiului Marii Adunari Nationale, functie pe care a indeplinit-o pana la 12 decembrie 1952. Medic si savant renumit, C.I. Parhon era un filorus notoriu, care inca din noiembrie 1944 a fost numit presedinte al Asociatiei Romane pentru Strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica - ARLUS. C.I. Parhon a fost ales ca parlamentar timp de 15 ani (intre 1946 si 1961).

Dupa abdicarea Regelui Mihai, a fost adoptata Legea nr. 363 prin care Romania devenea Republica Populara; iar la 13 aprilie 1948 Parlamentul a adoptat noua Constitutie - dupa modelul sovietic (un Prezidiu al MAN format dintr-un presedinte, trei vicepresedinti, un secretar si 14 membri). Profesorul C.I. Parhon a fost ales presedintele Prezidiului MAN desi, practic, puterea o detinea Partidul Comunist.

Al doilea sef de stat al Romaniei a fost Petru Groza (1884-1958). Acesta si-a inceput cariera politica la varf ca sef al primului guvern aia-zis de „larga concentrare democratica“, in realitate, un guvern comunist. Groza a fost sef de guvern din 1947 pana in 1952, cand a fost propulsat in functia de presedinte (sau sef) al statului roman. Desigur, functia era onorifica, deoarece „forta politica conducatoare“ era Partidul Munci-toresc Roman. Totusi, se considera ca a fost presedinte al Romaniei in perioada 1952-1958.

In anul 1958 a fost ales Preiedinte al Marii Adunari Nationale, deci sef al statului, Ion Gheorghe Maurer (1902-2000). Desi avocat de meserie, a avut vederi comuniste de tanar, ceea ce a determinat conducerea partidului sa-l aleaga membru in Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Roman imediat dupa al doilea Razboi mondial. In anul 1957 este numit ministrul Afacerilor externe pentru doi ani, dupa care a devenit sef al statului roman pentru o perioada de trei ani (1958-1961), ca urmare a alegerii sale in functia de presedinte al Marii Adunari Nationale. In perioada 1961-1974 a fost seful guvernului Romaniei, dupa care „a iesit la pensie“ ca urmare a unor neintelegeri cu Nicolae Ceausescu.

Desi sefii partidelor comuniste conduceau practic destinele tarilor lor, ei nu erau recunoscuti de sefii statelor occidentale. In aceste conditii, Gheorghe Gheorghiu Dej face o „bresa“ in „sistem“ si se proclama sef de stat in anul 1961, desi era si prim-secretar al Partidului Muncitoresc Roman. Dej s-a nascut la 8 noiembrie 1901 la Barlad si a murit la 19 martie 1965 la Bucuresti, fiind liderul comunistilor romani din anul 1948 pana la moarte. Desigur, in anul 1948 a devenit liderul comunistilor in conditii de legalitate, deoarece fusese liderul partidului si in perioada de ilegalitate. Gheorghiu-Dej a fost initiatorul destalinizarii Romaniei, fapt pentru care, se pare, ar fi murit in conditii suspecte dupa o vizita efectuata la Moscova, in anul 1965.

Urmatorul sef de stat, propus, se pare, de Nicolae Ceausescu (pentru ca era mai usor de manipulat), a fost Chivu Stoica (1908-1975), fost membru in Biroul Politic al Partidului Comunist si prim-ministru al Guvernului Romaniei intre 1955 si 1961. In anul 1965, dupa moartea lui Gheorghiu-Dej, este numit in functia de presedinte al Consiliului de Stat, deci sef de stat, functie pe care a detinut-o pana in anul 1967, cand, culmea, propune de la tribuna Plenarei Comitetului Central sa-i cedeze functia lui Nicolae Ceausescu. Ceausescu a fost liderul Partidului Comunist de la moartea lui Dej pana la executarea sa in decembrie 1989. In anul 1944 devine (pentru doi ani) Secretarul General al Uniunii Tineretului Comunist Roman. In anul 1946 este ales secretar al Partidului Comunist pentru Regiunea Oltenia si intra si in Parlamentul Romaniei. Avid de putere, Ceausescu este numit in anul 1948 ministru adjunct al agriculturii, functie pe care o va detine doi ani (1948-1950). Dar steaua lui il calauzeite mai departe: in perioada 1950 –1954 este ministru adjunct, cu grad de general-locotenent. Cariera lui politica il cheama spre structurile inalte ale partidului, astfel ca in anul 1952 este ales in Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Roman, ca membru plin, dupa inlaturarea Anei Pauker. Ceausescu urca vertiginos in ierarhia partidului, astfel ca in anul 1954 este ales secretar al Comitetului Central al PMR, iar in anul 1955 devine membru plin al Biroului Politic.

In 1965 Nicolae Ceausescu este ales, la propunerea lui I.G. Maurer, liderul PMR, care, la solicitarea lui Ceausescu, este rebotezat PCR. La 21 august 1965 Ceausescu modifica Constitutia: Romania devine republica socialista, deoarece „socialismul a invins la orase si sate“. Urmeaza o perioada de oarecare liberalism politic, sustinut de majoritatea populatiei, dar si de tarile occidentale - mai cu seama ca urmare a adversitatii pe care Ceausescu a afisat-o fata de URSS, a condamnarii interventiei armate din 1968 in Cehoslovacia si mai apoi in Afganistan. In atari conditii, in anul 1967 Ceausescu stabileste relatii diplomatice cu Republica Federala Germania si restabileste relatiile cu Israelul. In anul august 1969, Nixon face o scurta vizita in Romania, in urma careia Romania primeite clauza natiunii celei mai favorizate. De asemenea, Romania este primita in GAAT (Acordul General pentru Tarife si Comert), in Banca Mondiala, in Grupul Tarilor Nealiniate etc.

Intrucat nu suna bine, mai ales pentru Occident, Ceausescu devine, din presedinte al Consiliului de Stat, Presedintele Republicii Socialiste Romania. Continua sa duca o politica dualista, lasand impresia ca este prooccidental si impotriva URSS, fapt dovedit de participarea Romaniei la Jocurile Olimpice de la Los Angeles (in 1984, Romania a fost singura tara din „blocul sovietic“ care participa la Olimpiada).

Aceasta politica de oarecare separare de URSS placea Occidentului, fapt dovedit si de faptul ca Romania a fost prima tara din „blocul estic“ care a stabilit relatii cu Comunitatea Europeana. Cu toate aceste acte de bunavointa din partea Occidentului, Ceausescu a refuzat sa implementeze unele reforme cu caracter liberal-democratic, dand si mai multa putere organelor Securitatii si Partidului Comunist Roman, care controlau totul in tara.

Daca pe plan extern unele masuri luate de Ceausescu au fost primite bine de Occident, pe plan intern a aplicat o serie de masuri care mai de care mai nepopulare:

- 1966: avorturile legale sunt interzise (ceea ce face ca in 1989 Romania sa inregistreze tristul record de circa 100.000 de copii handicapati sau orfani)

- 1967: crearea Departamentul Securitatii Statului

- 1971: vizita in China ii in Coreea de Nord (urmata de introducerea in Romania a unor concepte ale „revolutiei culturale“ care facusera ravagii in cele doua tari asiatice)

- 1972: Elena Ceauiescu este aleasa membra a Comitetului Central al PCR

- 1973: „tovarasa“ este avansata in Biroul Politic al Partidului Comunist ca sefa a Sectiei de Personal, calitate in care supervizeaza „selectia“ cadrelor atat pentru aparatul administrativ din institutiile centrale din tara cat ii pentru cele care trebuiau sa plece in strainatate (selectie care se facea pe baza de dosar ii nu pe baza de profesionalism). Tot in acest an Ceauiescu introduce conceptul de „societate multilateral-dezvoltata“ si ia masuri pentru „sistematizarea localitatilor“ prin daramarea unor constructii istorice, a unor biserici sau aiezari culturale etc. Dispune urbanizarea satelor si transformarea lor in „centre agro-industriale“.

- 1981: introducerea conceptului de „alimentatie rationala“, pentru a justifica lipsa alimentelor de prima necesitate de pe piata.

- 1982: masuri de austeritate in domeniul importurilor pentru a se plati datoria externa de circa 12 miliarde USD.

Ca urmare a acestor masuri antipopulare, in tara creite numarul actiunilor de dizidenta, iar Secretarul de Stat american G. Shultz il acuza pe Ceausescu de „incalcarea drepturilor omului“.

- 1987: actiuni antiguvernamentale la Brasov (reprimate de fortele de politie si de securitate). Miscari de protest se inregistreaza si printre minerii din Valea Jiului.

- martie 1989: „scrisoarea celor sase“, in care figuri proeminente ale partidului criticau abuzurile de putere si politica economica a regimului Ceausescu. „Scrisoarea celor iase“ a circulat si in Occident, fiind citita si la postul de radio Europa Libera; ea anunta pentru prima oara organizarea in Romania a Frontului Salvarii Nationale, care-si propunea sa scape tara de dictatura ceausista.

-16 decembrie 1989, Timisoara: primele demonstratii impotriva lui Ceauiescu. Ca urmare a evenimentelor de la Timisoara, a fost decretata starea de necesitate, iar armata a intrat in dispozitiv pentru reintroducerea "ordinii si disciplinei". Ecoul evenimentelor de la Timisoara s-a simtit si in Bucuresti, mai ales ca aici se pusese la cale modul de derulare ulterioara a evenimentelor (dovada constituind-o chiar asa-zisul Front al Salvarii Nationale ce figura si in ''scrisoarea celor sase").

Urmatorul presedinte, si cel mai controversat, a fost Ion Ilici Iliescu, ajuns presedintele Romaniei pe fondul evenimentelor din decembrie 1989 si prin condamnarea la moarte si executarea sotilor Ceausescu. Am fost putin socat cand am vazut ca il cheama si Ilici, dupa celebrul vizionar comunist din Rusia Sovietica. S-a nascut pe 3 martie 1930 la Oltenita. Bunicul sau, Vasili Ivanovici, „un bolievic rus“ cautat de politia tarista, se stabilise la Oltenita, unde si-a schimbat numele din Ivanovici in Iliescu. Pentru ca aschia nu sare departe de trunchi, tatal lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu, avea si el, desigur, vederi procomuniste si prorusesti. Cautandu-si, probabil, obarsia, Alexandru Iliescu s-a dus pentru o perioada de circa patru ani in „patria socialismului victorios“ sa vada pe viu comunismul, dupa care s-a intors in Romania (fiind inchis in 1945). Alexandru Iliescu a divortat de mama lui Ilici - probabil pentru ca nu-i impartasea ideile comuniste - si s-a recasatorit cu Marita, de care Ion nu prea era legat. Ion Ilici a fost un baiat studios, incepandu-si cursurile universitare la Politehnica din Bucuresti si continuandu-le in Marea Uniune Sovietica, la Universitatea din Moscova. Urmand linia politica a bunicului si a tatalui sau, tanarul Ion Ilici s-a alaturat in anul 1944 Uniunii Tineretului Comunist, devenind, in 1956, secretar general al Comitetului Central al UTC, iar in anul 1965, membru al C.C. al PCR. In 1967 a fost numit si ministru pentru pro-blemele tineretului.

Vazand in Iliescu un om avid de putere, Ceausescu incepe incet, incet, sa-l margina-lizeze; in anul 1971 il trimite ca prim-secretar la Timisoara, iar in 1974, la Iasi - in aceeasi functie. Intrucat l-a mai „contrat“ pe Ceausescu in unele probleme de partid, in 1984 este trimis la „reciclare“ ca director la Editura Tehnica, unde a stat pana la evenimentele din decembrie 1989. Dupa decembrie 1989 a creat FSN, devenit ulterior FDSN, PDSR ii apoi, pacalindu-i pe cei din Partidul Social-Democrat, le fura identitatea prin contopire pentru a intra in Internationala Socialista, iar PDSR devine PSD. A reusit sa-i „abureasca“ pe romani cu sloganul „sarac si cinstit“ si a castigat, dupa primele alegeri (mai) libere (cu un incredibil scor de 85% din voturile exprimate la alegerile din 20 mai 1990), functia de presedinte al Romaniei.

„Domnia“ lui Iliescu este legata de aducerea minerilor la Bucuresti pentru „curatirea“ Pietei Universitatii, de creiterea fenomenului coruptiei la un nivel fara precedent (care a condus la formarea unei adevarate retele de baroni centrali ii locali implicati intr-o serie de privatizari incorecte sau in acordarea spre executie a unor lucrari de la buget fara licitatie) ii mai ales de implicarea in evenimentele din decembrie 1989.

Iliescu a pierdut o singura data alegerile - in anul 1996 in favoarea lui Emil Constantinescu. Aia cum singur recunoitea, acesta a avut preiedintia dar, din cauza lipsei de experienta politica, n-a avut „puterea“. Emil Constantinescu s-a nascut la 19 noiembrie 1939 in localitatea Tighina din Basarabia ii a fost preiedintele Romaniei intre 1996 ii 2000. Este membru fondator al Aliantei Civice ii preie-dinte al Forumului Roman al Antitotalitarismului, care ulterior s-a transformat in Conventia Democrata Romana - CDR. In 1992 a fost ales rector al Universitatii Bucuresti si a devenit candidat la presedintia Romaniei din partea CDR, insa a pierdut alegerile in turul doi in favoarea lui Ion Iliescu. In 1996 Emil Constantinescu a reusit sa se impuna in alegerile prezidentiale din partea Conventiei Democratice in fata aceluiasi etern candidat la sefia statului roman, Ion Ilici Iliescu.

In sfarsit, ultimul presedinte ales in mod democratic este Traian Basescu (nascut la 4 noiembrie 1951 in localitatea Basarabi din judetul Constanta, dintr-o familie originara insa din Basesti, o localitate din judetul Maramures). Traian Basescu este ruda cu marele politician Gheorghe Pop de Basesti (1835-1919 ), care a luptat pentru unirea Transilvaniei cu Regatul, fiind chiar presedintele Adunarii de la Alba Iulia, unde a fost declarata Marea Unire. Actualul presedinte a terminat Institutul de Marina din Constanta in anul 1976, iar in perioada 1981-1987 a fost capitan de cursa pe petrolierul Biruinta, cel mai mare petrolier construit in Romania. Intre 1987 ii 1989 a fost seful Agentiei Navrom din Anwerp ( Belgia). Dupa evenimentele din decembrie 1989 a intrat in politica, unde a avut o ascensiune rapida. A fost membru FSN ii apoi PD, in partidul lui Petre Roman, pana in 2001, cand l-a „detronat“, devenind liderul acestui partid pana la alegerile prezidentiale din 2004. A avut o ascensiune rapida si in „administratie“, fiind ministrul Transporturilor intre 1991 si 1992 (in Guvernul Stolojan) si intre 1996 si 2000 (in guvernele conduse de Victor Ciorbea, Radu Vasile si Mugur Isarescu). Fiind un tip vulcanic, caruia nu-i place sa stea in aceeasi functie, ca nu cumva sa intre in „eroziune“, isi incearca norocul la alegerile pentru Primaria Capitalei si, desi intrat destul de tarziu in cursa, caitiga in fata reprezentantului PSD, doctorul Sorin Oprescu, care era mai bine cotat in sondaje. In anul 2000, participa din nou la alegeri pentru acelasi fotoliu de Primar General, invingandu-l, cu un scor confortabil, pe reprezentantul PSD, fostul ministru de externe Mircea Geoana. In anul 2004, dupa retragerea din cursa prezidentiala a lui Theodor Stolojan, propus de Alianta Dreptate si Adevar (DA), il invinge pe Adrian Nastase, fost prim-ministru, care-si anuntase deja victoria chiar la Washington, inainte de alegeri. Traian Basescu este un tip deosebit de politician. Este un „animal politic“, dupa cum l-au caracterizat multi jurnalisti (din cauza remarcabilului sau instinct politic) si este ferm in decizii. Nu este ambiguu si nu aplica, precum predecesorul sau, principiul „negatiei marxiste“, potrivit caruia, „negatia este un nu care contine si pe da“. La Traian Basescu, majoritatea raspunsurilor incep cu „categoric da“ sau „categoric nu“. Cred ca este omul de care Romania avea nevoie in aceasta perioada, chiar daca a facut si unele greseli in activitatea sa („Axa Washington-Londra-Bucuresti“, de exemplu, care i-a atras unele critici, in special din partea germanilor, pe care cuvantul „axa“ si trimite cu gadul la Axa Roma-Berlin-Tokio). Dar lucrurile se vor lamuri in timp. Asa cum a declarat chiar de la castigarea alegerilor, Traian Basescu se vrea un presedinte activ, lucru ce-i deranjeaza pe unii politicieni, obisnuiti ca presedintii mai mult sa doarma in fotoliul de la Cotroceni decat sa se ocupe de problemele tarii. Sa asteptam ca timpul sa confirme sperantele puse in acest personaj mai aparte.