TRIBUNA NOASTRA
Nr. 49, iunie - august 2005

Incepand cu data de 26 mai, Federatia Asociatiilor Romanesti din Canada are un alt presedinte. Basile Gliga, cel care s-a aflat in fruntea acestui organism timp de sapte ani, a decis sa se retraga. De ce? Buna intrebare. Si cum aceasta nu era singura intrebare la care atat cei care il cunosc si apreciaza pe fostul presedinte FAR cat mai ales cei care, din motive pe care nu le discutam aici, il contesta de o buna perioada de timp, asteptau un raspuns, l-am invitat pe domnul Basile Gliga sa ne raspunda la un set de intrebari - care nu au fost concepute spre a „seduce“ pe cineva sau spre a „demonstra“ ceva, ci doar spre a arunca o simpla privire inapoi peste activitatea (sau trecutul, pentru cei avizi de picanterii) unui om despre care se stiu putine dar se scriu si spun multe.

Tribuna Noastra: Domnule Basile Gliga, in urma cu aproximativ doi ani, ati fost invitat la „dialog“ de catre una dintre publicatiile romanesti din Montréal. Atunci ati refuzat, dar acceptati acum sa raspundeti intrebarilor noastre. De ce?

Basile Gliga: In general, nu-mi place sa vorbesc despre mine. Sunt indeosebi un introvertit, motiv pentru care, daca e sa ma concentrez asupra mea, o fac dintr-o nevoie constanta de autoperfectionare. Dau acest interviu acum, odata cu retragerea din Federatie, pentru a elucida anumite asertiuni. Daca in urma cu doi ani as fi fost invitat la un dialog, as fi raspuns cu placere, dar nu am fost invitat, ci am fost „somat“. Iar inainte de a ma fi somat, ziarul repectiv a lansat la adresa mea o serie de afirmatii elucubrante.

T.N.: Considerati, deci, ca actualul interviu este credibil, dat fiind ca Tribuna Noastra este ziarul editat de dumneavoastra?

B.G.: Pentru unii, interviul nu va fi credibil chiar inainte de a fi citit. Cei cartezieni vor avea posibilitatea sa analizeze afirmatiile mele si sa le confrunte cu realitatea, iar cea de-a treia categorie de cititori, si cea mai numeroasa, nu este interesata de problematica.

T.N.: Ce este adevarul pentru dumneavoastra?

B.G.: Este oglindirea realitatii. Insa aceasta oglindire trece prin filtrul personalitatii fiecaruia; ca atare, majoritatea adevarurilor sunt relative. Si apoi, daca e sa-l credem pe Papini, Pilat din Pont a murit intrebandu-se ce e adevarul...

T.N.: Nu aveti impresia ca neraspunzand la timp atacurilor care v-au fost adresate, ati acceptat, de fapt, minciuna?

B.G.: Nu, nu eu eram cel care traiam in minciuna, ci cei care au starnit-o. Si apoi, dezmintirile mele la ce-ar fi servit? Sau cui ar fi servit? Oare credeti ca faptul ca s-au spus neadevaruri despre mine a putut sa-mi dea senzatia ca traiesc in minciuna? Trecutul si faptele mele nu-mi creeaza nici o clipa probleme de constiinta. Dimpotriva, am cautat tot timpul sa fac fapte bune, chiar daca nu am reusit intodeauna. Nu am concurat si nu concurez cu nimeni decat cu mine insumi; incerc in fiecare zi sa fiu mai bun si mai tolerant.

T.N.: In ce context ati plecat din Romania?

B.G.: In anul 1984 am iesit pentru prima oara intr-o excursie in Europa Occidentala si am decis sa raman la Paris, de unde, dupa doi ani, am emigrat in Canada, selectionat ca emigrant independent.

T.N.: Cum au fost primii ani in Canada? V-ati implicat de la inceput in viata comunitara?

B.G.: Am sosit in Canada la sfarsitul lunii aprilie 1986. Dupa doua saptamani, am inceput sa lucrez. In luna septembrie a aceluiasi an am inceput cursurile de seara, insa am continuat sa muncesc pentru a-mi intretine familia. Avand o gandire pozitiva, vedeam partea frumoasa a noii lumi si de aceea nu am avut probleme deosebite de integrare, insa am inteles foarte repede ca, pentru a fi eu insumi, trebuia sa-mi creez un mediu propriu. Ca atare, cu banii pe care reusisem sa-i adun in Franta si cu o contributie de 10.000 USD a d-lui Constantin Nedea, care mi-a devenit partener, in noiembrie 1987 am deschis o agentie de voiaj - Inter Pallas Voyages - al carei nume este cunoscut astazi la Montréal. Partenerul meu, care era investitor pasiv, s-a retras dupa primele sase luni. I-am rambursat suma investita si am ramas singurul actionar. Cu determinare, lucrand cu asiduitate, ajutat de pregatirea mea economica si juridica, am reusit sa supravietuiesc pe piata necrutatoare a turismului. In ceea ce priveste implicarea in viata comunitara, am inceput-o abia dupa zece ani. Chiar din primul an aici mi s-a propus sa devin presedinele filialei pentru Canada a Uniunii Romanilor Liberi cu sediul la Paris (condusa de I. Ratiu si D. Novacovici, pe care i-am cunoscut in Franta). Am refuzat, deorece am considerat ca pentru a putea oferi ceva comunitatii trebuia in primul rand sa-mi gasesc propriul meu drum.

T.N.: Va amintiti cum arata, la venirea dumneavoastra, comunitatea romana din Montréal?

B.G.: Poate o sa va uimeasca, dar nu va pot spune nimic, pentru simplul motiv ca nu am venit decat mai tarziu in contact cu comunitatea romana. Primele mele contacte cu compatriotii mei s-au stabilit odata cu deschiderea agentiei, cand am inceput sa am si clienti romani.

T.N.: Ce grad ati avut in Securitatea romana? Ati „avansat“ intre timp?

B.G.: (Rade) Imi place ca aveti simtul umorului, dar sa stiti ca am facut armata la Artilerie si nu la Securitate. Ca atare, nu aveam cum sa avansez in grad in „nobila“ arma a Securitatii.

T.N.: Cum va explicati atunci acuzatiile care vi se aduc pe aceasta tema? Pe ce credeti ca se bazau si se bazeaza aceste „reprosuri“?

B.G.: In perioada comunismului, obsesia intregului sistem era sa-i controleze nu numai pe cei din interiorul granitelor, ci si pe cetatenii care, intr-un fel sau altul, reusisera sa se stabileasca in strainatate si mai ales in Occident. Aceasta obsesie a atins paroxismul sub regimul Ceausescu; prin urmare, o puzderie de agenti au fost trimisi in Occident, unde se stabileau sub diferite pretexte - de preferinta azil politic, casatorii, ceva care sa nu bata la ochi. In scurt timp, o parte dintre ei deveneau operativi, facandu-si simtita prezenta in activitatile comunitatilor. Cei mai abili patrundeau chiar in cercurile anticomuniste, jucand rolul marilor persecutati. Cand cineva care nu apartinea formatiilor lor incerca sa faca ceva, trebuia sa fie imediat compromis. Era aratat cu degetul ca fiind securist, cuvant ce crea, evident, frica, iar cel desemnat era ocolit, izolat. Activitatea mea de servicii spre marele public ma facea susceptibil sa vin in contact cu o multime de romani; datorita acestui fapt, am realizat ca ma supravegheau tot timpul. Afacerile mele au evoluat; la un moment dat, aveam trei agentii de voiaj, o scoala de formare a agentilor de voiaj, o companie de cargo, la care se mai adauga un birou de traduceri si autentificari. Dupa revolutia din Romania, am pus bazele companiei „Continental Tours“, primul grosist din Canada care promova Romania din punct de vedere turistic. In urma unui contract de exclusivitate cu firma de transport aerian „Jaro“, am obtinut permisul de zbor Bucuresti-Montréal-Bucuresti. Grupul Pallas, care ingloba toate companiile mai sus citate, atinsese apogeul: aveam 35 de lucratori si un volum de afaceri care depasea 6 milioane de dolari pe an. Insa relatiile de afaceri cu Romania au fost de scurta durata: grupurile de canadieni trimisi la tratament in Romania in diferite statiuni ne-au dat in judecata din cauza serviciilor necorespunzatoare care le fusesera oferite. Firma „Jaro“ s-a dovedit a fi o companie de tip „mafiot“, iar ca atare, dupa numai trei luni, am anuntat Ministerul Transporturilor din Canada ca renuntam la permisul de zbor charter. Intre timp, cercuri de influenta din Romania au cautat sa ma atraga in sustinerea guvernantilor de la Bucuresti. Ca urmare a refuzului meu categoric, in scurt timp, din intreprinzatorul de succes am devenit „ofiterul de securitate“ care beneficia de resurse financiare „oculte“. Buni cunoscatori ai psihologiei de masa, cei din mediul respectiv stiau ca lumea crede ca „De unde nu este foc, nu iese nici fum“; ca atare, s-au pus pe „fabricat“ fum. Cunoasteti, desigur, „probele“: „se spune“, „este banuit“, „se aude“…

T.N.: Cum ati devenit presedintele FAR Canada?

B.G.: Dupa revolutia din Romania, am vrut sa cred in bunele intentii ale Bucurestiului. In anul 1992, la sarbatoarea zilei Romaniei, consulul roman la Montréal mi l-a prezentat pe dl. Jean Taranu, pe care mi l-a recomandat ca fiind fondatorul „Federatiei Asociatiilor Romanilor din Canada“ (FAR Canada). Marturisesc ca era pentru prima oara cand auzeam de acest organism. Din 1994 a inceput implicarea mea mai profunda in cadrul comunitatii. M-am numarat printre cei care au pus bazele bise-ricii „Sfantul Nicolae“ (al carui consiliu l-am prezidat timp de patru ani), ale „Fundatiei pentru ajutorarea copiilor defavorizati din Romania“; ulterior, am creat „Scoala de limba si cultura romana Mihai Eminescu“ si ziarul „Tribuna Noastra“. Intre timp, l-am mai intalnit pe dl. Jean Taranu, care incerca sa ma convinga sa candidez la conducerea „FAR Canada“. In cele din urma am acceptat si la 5 iulie 1998 am fost ales, la Val David, presedintele Federatiei.

T.N.: Ce a facut, pe perioada mandatului dumneavoastra, FAR pentru comunitatea romana din Montréal?

B.G.: Sa stabilim mai intai un lucru: un organism (asociatie, federatie, fundatie etc.) nu trebuie confundat cu o comunitate. El apara si promoveaza in primul rand interesele membrilor sai. Nu vreau sa par cinic, dar aceasta este realitatea. In cazul comunitatii noastre, lucrurile stau un pic diferit. Din motive pe care nu le discutam acum, cea mai mare parte a compatriotilor nostri sunt extrem de sensibili la ideea de „federatie“, „asociatie“ sau orice alt fel de grupare care se presupune ca ii reprezinta sau le apara interesele. Nu poti forta pe nimeni sa adere la o organizatie pentru care nu are nici un fel de interes sau de consideratie. Nu poti obliga pe nimeni sa-ti caute sau sa-ti accepte serviciile, dar fireste ca te bucuri ori de cate ori cei aflati la inceput de drum iti cer sfatul sau ajutorul. De aceea am incercat, inca de la inceput, sa organizez Federatia in functie de necesitatile perioadei de atunci. Comunitatea romana nu se mai rezuma la valuri sporadice de „azilanti politici“, ci se adapta unui flux de emigratie economica, dirijat si controlat de guvernul fe-deral si de guvernele provinciale ale Canadei. In primul rand, am cautat, in limita posibilitatilor si in masura in care s-a apelat la noi, sa-i ajutam pe noii veniti sa-si gaseasca locuinte si locuri de munca. In fiecare an, in colaborare cu o serie de agentii de plasare, 50-60 de specialisti au putut sa-si gaseasca locuri de munca. Sute de locuri de munca cu un statut temporar sau cerand o calificare redusa au fost de asemenea puse la dispozitia compatriotilor nostri. Devenind cunoscuti pentru activitatea noastra, am obtinut de la guvern subventii salariale pentru unii dintre noii veniti, care au putut sa-si desfasoare activitatea in cadrul Federatiei pe o perioada limitata, in vederea acomodarii si integrarii. Membri ai federatiei precum „Asociatia Femeilor“ au desfasurat o activitate prodigioasa, organizand cateva sute de actiuni menite sa-i sprijine pe noii veniti sa se integreze in noua societate sau sa promoveze cultura romana in contextul multicultural din Québec. „Galeria de arta Inter Pallas“ a organizat anual 7-8 expozitii de pictura si grafica, insotite de o serie de manifestari menite sa-i promoveze pe artistii romani. „Scoala de limba si cultura romana Mihai Eminescu“ a organizat cursuri de limba romana, de desen si pictura pentru copiii de origine romana, a organizat pentru ei, pe parcursul a patru ani, tabere in Romania, spectacole si expozitii. „Fundatia pentru ajutorarea copiilor defavorizati din Romania“ a organizat o serie de evenimente in vederea strangerii de fonduri si de im-bracaminte pentru copiii orfani ai Asociatiei PROVITA din Valea Plopului, pentru copiii bolnavi de SIDA din Bucuresti si pentru o serie de alti copii aflati sub tutela unor fundatii si spitale din Romania.
In acelasi timp, in cadrul Federatiei a fost creat „Centrul roman de afaceri din Canada“, care a incercat sa promoveze contactele intre oameni de afaceri din Romania si oameni de afaceri din Canada. O serie de Camere de comert si companii din Romania au benficiat de sprijinul logistic al centrului.
Federatia a intervenit in unele momente dificile sau chiar tragice pentru unii dintre compatriotii nostri. Atunci cand trei tineri romani au fost descoperiti fara viata intr-un container ajuns in portul din Montréal, am reusit sa adunam 5000 de dolari ca sa trimitem corpurile tinerilor in Romania. In acelasi timp, am cerut guvernului provincial o ancheta pentru a determina cauzele decesului. Am sustinut o serie de refugiati, mai ales foarte tineri, in fata instantelor guvernamentale.
Am organizat o serie de evenimente cu ocazia carora compatriotii nostri au reusit sa se cunoasca si sa stabileasca o serie de relatii. Balurile Federatiei au devenit renumite prin tinuta si calitatea participantilor. O serie de personalitati politice din cadrul guvernului provincial, al guvernului federal, al Primariei Montrealului si al altor organisme au participat si ne-au cunoscut mai bine. Ar fi multe de adaugat, dar lucrul cel mai important mi se pare faptul ca Federatia a reusit sa aiba la un moment dat 43 de membri - asociatii si companii conduse de patroni romani din Canada.
Totodata, a fost deschisa, la Windsor, Ontario, o filiala a Federatiei care, in colaborare cu „Asociatia de caritate Catacombe“ din Timisoara, a desfasurat o remarcabila activitate de ajutorare a persoanelor in varsta din Romania.

T.N.: Companiile pe care le conduceti au facut parte din FAR. Care a fost rolul lor in activitatea Federatiei?

B.G.: In primul rand au asigurat baza materiala a Federatiei, spatiul, birotica, etc., si apoi au sustinut material majoritatea activitatilor desfasurate.

T.N.: Si cu toate acestea „prietenii“ spun ca „performanta“ dumneavoastra „majora“ in Canada este „un faliment de aproape 300 de mii de dolari“. Cum comentati acest fapt?

B.G.: Pentru cineva venit recent din Romania, notiunea de faliment poate avea conotatii deosebit de grave. In societatea in care traim, falimentul este un gest controlat prin lege, in anumite conditii, iar pentru unii gestionari este o strategie pentru a iesi dintr-un impas major. Cunoscutul om de afaceri american Donald Trump spunea, inaintea celui de-al doilea faliment, ca pentru un om de afaceri falimentul inseamna deschiderea de noi orizonturi; dupa expresia publicitara a unor specialisti in faliment din Québec, „printr-un faliment iti pierzi doar datoriile“. Falimentul are insa si efecte negative, precum interdictia de a face afaceri o perioada de timp, de a detine un permis de functionare sau de a practica o profesie pana la ridicarea sanctiunii - care este limitata la 6 ani in Québec si la 7 ani in celelalte provincii.
In cazul meu, in ciuda „publicitatii“ facute, nu am declarat pana acum nici o companie in faliment. Pentru cei care doresc sa verifice, voi enumera toate companiile cu care am operat de-a lungul vremii. Ele se gasesc pe internet si oricine poate avea acces la informatii. Unele dintre ele functioneaza si astazi, altele au corespuns unei perioade si au fost transformate sau inchise. Statutul fiecareia este indicat foarte clar. Ele au fost si sunt: „Intercontinental Pallas Gestion Inc.“, „Inter Pallas Voyages“, „Inter Pallas Centre Ville“, „Inter Pallas Lasalle“, „Continental Tours“, „Romexpress“, „École de conseillers en voyages Inter Pallas“ (devenit „Collège de tourisme Inter Pallas“), „Inter Medias Communications“, „Intersoft Computers“, „Galerie d'art Inter Pallas“, „Tribuna Noastra“, „Perspective 2000, revue socio-économique“, „B.G. Traduction et assermentation“, „Basile Gliga - Cabinet de conseil et relations publiques“ si „Bureau d'immigration canadien“.
Din perspectiva personala, conform statisticilor canadiene, majoritatea falimentelor sunt determinate de divorturi sau de pierderea locului de munca. Confidentialitatea acestui tip de faliment este protejata de lege, informatiile sunt date de catre sindic sau de catre agentiile de credit - la cerere - doar bancilor si Justitiei, in cazul unor procese, iar folosirea informatiilor respective in alte scopuri este sanctionata de lege.

T.N.: Cum ati „supravietuit“ acestei sustinute campanii de denigrare?

B.G.: Bine, dar cu mahnire. Am realizat ca oamenii care nu sunt pe placul celor de la Bucuresti vor continua sa fie hartuiti inca multi ani, oriunde se vor gasi. Nu degeaba Nicolae Plesita, generalul de trista faima al fostei Securitati, spunea intr-o emisiune televizata (la OTV, in ianuarie a.c.), ca reteaua agentilor Securitatii este intacta in toate comunitatile romane din exterior, ca se autogestioneaza si se primeneste.
De-a lungul activitatii mele, am raspuns la o multime de intrebari si am acordat o serie de sfaturi - mai ales compatriotilor mei - in domeniul afacerilor si al imigratiei. In acelasi timp, am incurajat si continui sa incurajez initiativa privata, fiindca am convingerea ca o comunitate este cu atat mai puternica cu cat are o pondere economica mai importanta.
In ultimii 18 ani am creat (si continui sa creez) locuri de munca in domenii variate. Am pus bazele unei scoli de turism, care a format pana la ora actuala peste 2000 de agenti de voiaj, o mare parte dintre cursurile de ma-   nagement si de organizare fiind supervizate si predate de mine. Acestea toate imi confera atuul unei practici care isi extrage seva dintr-o complexa pregatire teoretica: masterat in economie, specializare in economia turismului; bacalaureat in drept, cu specializarea in dreptul emigratiei; certificate in management si in relatii publice s.a. „Gena manageriala“ este rubrica pe care o redactez din primul an de aparitie al ziarului Tribuna Noastra si care are la baza, in mare parte, intrebari care mi-au fost adresate de cititori.

T.N.: Iar noi, care eram pe cale sa retragem aceasta rubrica din paginile ziarului... 

B.G.: (Rade) Va sunt recunoscator, deoarece subiectele acestei rubrici vor deveni parte dintr-o carte pe care imi propun sa o scot in urmatorii ani.

T.N.: Ce v-a determinat sa scrieti articolul „Personajul“ (publicat in decembrie 2003 in Tribuna Noastra, n.r.)? Era o reglare de conturi cu persoana in cauza?

B.G.: As fi preferat sa nu revin asupra acestui subiect, dar va raspund. Pentru ca il cunosc pe „personaj“ din anul venirii mele in Canada, s-ar putea crede ca este o reglare de conturi, insa motivatia a fost mult mai profunda. Colaborarea lui de decenii cu „expertii“ Bucurestiului in materie de diaspora, calificativele pline de dispret la adresa comunitatii noastre („incapabili“, „dezbinati“, „imposibil de a face ceva cu ei“) lasa sa se creada ca ar fi singurul interlocutor viabil. De aceea, o parte dintre cei decorati de catre guvernarea Iliescu au fost desemnati de el. Prin articolul respectiv, intentia mea era sa scot la lumina adevarata fata a „personajului“ si sa contribui la crearea unei premize de comunicare realiste cu cei din Romania.

T.N.: A meritat acest articol tot ce a urmat?

B.G.: A fost un gest rational si am realizat, inainte de a-l face, ca vor exista repercusiuni - si asa a fost. „Personajul“ si-a folosit toate relatiile, mai ales din domeniul juridic, pentru a-mi face reclamatii la diverse ministere si organizatii. Avem, insa, sansa ca, traind intr-o societate de drept, nimeni nu ia masuri impotriva nimanui pana ce acuzatiile nu se verifica. Am fost impresionat sa vad cati bani s-au cheltuit pe cercetari si anchete. In acelasi timp, in comunitate, am putut sa ne dam seama cine sunt cei care ii fac jocul si cui apartin. Numai pentru aceasta si gestul meu a meritat.

T.N.: Considerati ca, trecand Tribuna Noastra sub tutela FAR ati inrobit-o intereselor Federatiei?

B.G.: N-as putea spune ca am inrobit-o. Am pus-o in sluj-ba Federatiei pentru a promova activitatile acesteia. In acelasi timp, aveam un program bine definit de denuntare a amestecului guvernantilor de la Bucuresti in conduce-rea si in manipularea diasporei. Am cautat sa-i fac sa accepte adevarul si anume ca plecarea a zeci de mii de tineri din Romania nu se datoreaza spiritului lor „de aventura“, ci incapacitatii clasei politice de a guverna o tara in care omul de rand sa poata sa duca un trai normal; ca este, deci, aberant sa incerce inca sa-i „controleze“ sau sa-i manipuleze pe cei din diaspora.

T.N.: De ce v-ati retras din FAR?

B.G.: In cei sapte ani am dat tot ce am putut pentru a face din FAR un organism comunitar viabil. Consider ca energiile trebuie reinnoite periodic si, mai ales, ca noile generatii trebuie sa aiba posibilitatea sa se manifeste.

T.N.: Considerati Tribuna Noastra ca pe ziarul dumnea-voastra personal?

B.G.: De la inceput am pus foarte mult suflet in acest ziar, insa sunt un om realist si stiu unde si care imi sunt limitele. Acest ziar, fara exceptionalul sau colectiv redactional, nu ar putea sa fie ceea ce este. Deci, as spune ca Tribuna Noastra este... a noastra.

T.N.: Este adevarat ca ati oferit FAR acest ziar, „cu mare pompa“, iar acum, dupa ce nu mai sunteti presedinte,    vi-l reinsusiti „discret“?

B.G.: „Buna credinta“ a celor care fac aceste comentarii este evidenta. Ziarul a fost pus in slujba FAR pe perioada presedintiei mele. Nu a fost nici o pompa, era cat se poate de normal ca activitatile FAR sa fie oglindite undeva. Cu totul intamplator, la vremea aceea, Tribuna Noastra era singurul ziar romanesc din Montréal. Nu cred ca o persoana de buna credinta se astepta la infiintarea unui alt ziar – consacrat in intregime FAR Canada. Cu toate acestea, inainte de alegeri, m-am consultat cu candidatii la presedintia FAR si i-am intrebat daca ar fi interesati sa preia ziarul, dar nimeni nu a fost dispus sa-si asume povara financiara a editarii acestuia.

T.N.: Care este povestea emisiunii de radio „Antena va apartine“?

B.G.: Cand am devenit presedinte, Federatia era realizatorul emisiunii de radio „Ora Romaneasca“. Dl. George Rusu se ocupa de realizarea ei saptamanala.

T.N.: De ce, imediat dupa ce ati devenit presedintele FAR, i-ati „luat“ emisiunea domnului George Rusu?

B.G.: Este o afirmatie eronata. Apreciam foarte mult cali-tatile d-lui George Rusu, insa nu eram de acord cu faptul ca domnia-sa facea emisiunea de unul sigur – dupa principiul „one man's show“. I-am propus formarea unei redactii radio care sa cuprinda mai multe opinii, eventual sa reprezinte mai multe parti si organisme ale comunitatii. Refuzul sau a fost categoric. In consecinta, am format un colectiv de redactie si am schimbat numele in „Antena va apartine“, nume ce ni se parea mult mai potrivit pentru o emisiune comunitara.

T.N.: Simtiti minciuna, ipocrizia si rautatea de care este „bantuita“ comunitatea noastra? Cine pierde? Cine castiga?

B.G.: Noi nu suntem altceva decat reflectia lumii de unde venim. Dictatura in care am trait o mare parte dintre noi a infiltrat frica in fiinta noastra; frica duce la minciuna si la ipocrizie. In fata minciunii si a ipocriziei unii devin neputinciosi si atunci urasc. Daca acesta consideram ca este destinul nostru si ne resemnam, atunci pierdem cu totii. Daca suntem constienti de faptul ca suntem produsul unei anumite lumi, daca ne recunoastem greselile, vom reusi sa indreptam o serie de tare si, in consecinta, vom castiga si vom putea sa ne bucuram de atuurile omului trait in libertate. Delatorii, provocatorii, agentii, cei de rea credinta - care se cred eroi pentru o zi - vor ajunge, mai devreme sau mai tarziu, la cosul de gunoi al istoriei.

T.N.: Sunt lucruri pe care vi le reprosati?

B.G.: Tinand cont de faptul ca intotdeauna caut solutii rationale, in contextul datelor pe care le am la timpul respectiv, mi se intampla foarte rar sa-mi reprosez ceva. Totodata, imi accept limitele.

T.N.: Sunt lucruri pe care ati putea sau ati vrea sa le reprosati altora?

B.G.: Nu. Nu poti sa ceri cuiva mai mult decat poate sa dea, fiindca il nedreptatesti.

T.N.: Credeti ca ati fi putut face mai mult pentru compatriotii dumneavoastra din Montréal?

B.G.: Date fiind posibilitatile si resursele mele materiale si spirituale, nu cred ca as fi putut.

T.N.: Este vreo intrebare la care va asteptati si care nu    v-a fost adresata?

B.G.: Da! As fi dorit sa ma fi intrebat cum a fost posibil ca Federatia sa realizeze tot ce a realizat in ultimii sapte ani. Iar eu v-as fi putut raspunde ca datorita unor oameni minunati, care au fost in toti acesti ani alaturi de mine si au dedicat comunitatii timp si energie. Voi cita numai o parte dintre ei: Marcela Trana, Romel Scorteanu, George Grecu, Radu Roscanu, Alice Tofan, Letitia Militaru, Ana Maria Surugiu, Fidelio Isac, Petru Axioti, Cristian Dimitriu, Daniela Popescu, Lucian Beschea, Victor Simion, Mihaela Craciunas, Radu Paslariu si multi, multi altii, carora le multumesc pentru tot!