TRIBUNA NOASTRA
Nr. 49, iunie - august 2005

„Cine n-are batrani, sa si-i cumpere“. Cine are copii, sa-i asculte, fiindca au multe de spus. Mai ales pe masura ce cresc si pentru ca se maturizeaza atat de repede! Am invitat la dialog cativa copii si tineri de origine romana din Montréal pentru ca am vrut sa vedem si sa intelegem ce simt ei fata de tara lor de origine si fata de tara de adoptie, fata de limba materna si fata de limbile „de imprumut“ in care vor trebui sa se exprime de acum inainte, fata de problemele pe care emigrarea le-a ridicat sau le ridica – lor si parintilor lor. Am plecat de la premiza ca, pe langa dificultatile pe care noi, adultii, le intampinam in primii ani de „adaptare“, o problema aparte, extrem de complexa si de delicata, o constituie primii pasi pe care copiii nostri ii fac in noua lor tara. Si aceasta pentru ca cei mai multi dintre noi am ales calea emigrarii si suntem dispusi la orice sacrificiu de dragul copiilor nostri. Vad, inteleg ei toate acestea? Credem ca da si recunoastem ca raspunsurile lor ne-au impresionat si emotionat in acelasi timp. Dincolo de candoarea specifica varstei sau de primii muguri ai intelepciunii, raspunsurile lor tradeaza emotii, sentimente, amintiri, sperante, vise – in realizarea carora vrem sa credem din tot sufletul.
Le multumim prietenilor nostri pentru bunavointa de a ne fi raspuns la intrebari si le dorim o vacanta de vis.

T.N.: La ce varsta ai venit in Canada?
Victor M., 8 ani si 7 luni (actualmente in vacanta in Romania): La 6 ani si jumatate.
Paul Suciu, 13 ani: La 7 ani.
Sergiu Sava, 14 ani: La 11 ani.
Andrei Anghelescu, 15 ani: La 13 ani.
Andreea Toma, 15 ani: La 10 ani.
Iulia Fleseru, 16 ani: Am venit in Canada la 9 ani. Era iarna, dar mi-a placut. Acum gasesc iernile prea lungi, dar nu spun asta ca sa ma plang.
Alexandra Ciuria, 18 ani: Aveam 12 ani cand am ajuns in Canada.
Horia Vulpe, 18 ani: Am venit in Canada la varsta de sase ani.

T.N.: Cum iti imaginai Canada inainte de a veni aici?

Paul Suciu: Multe masini, fara carute.
Sergiu Sava: Mai calda.
Andrei Anghelescu: Un loc friguros, cu munti inalti, cu blocuri mari si unde lumea era foarte bogata.
Andreea Toma: Nicicum !
Iulia Fleseru: Cand parintii mei mi-au vorbit de Canada, imi amintesc ca mi-au vorbit de ierni lungi si de zapada, de scoala intr-o alta limba decat cea materna. N-am stat sa-mi imaginez nimic, numai gandul calatoriei cu avionul ma facea nerabdatoare.
Alexandra Ciuria: Sincera sa fiu, nu prea mi-o imaginam intr-un anumit mod. Stiu doar ca asocierea dintre viata din Canada si cea din America, despre care auzisem fie din filme fie de la prieteni, era foarte puternica. Adica o vedeam mare, moderna, bogata, tara in care, daca muncesti, primesti. Si nu mi-am schimbat parerea.
Horia Vulpe: Nu mai tin minte…

T.N.: Ce sentimente ai acum fata de Romania? Mai este ea tara ta „natala“ sau incepe sa devina o tara „straina“, ca atatea altele?

Victor M.: Este foarte interesanta.
Paul Suciu: Este inca tara mea natala.
Sergiu Sava: Intotdeauna va fi tara mea.
Andrei Anghelescu: Mi-e dor de Romania si, da, mai este tara mea natala.
Andreea Toma: Mai este tara mea natala, dar nu as vrea sa ma mai intorc.
Iulia Fleseru: Pentru mine Romania ramane tara in care m-am nascut.
Alexandra Ciuria: Romania va ramane mereu tara mea natala, nicidecum straina. E inca locul unde am copilarit si mi-am creat amintiri frumoase, pe care nu le pot uita usor. Nu va fi niciodata pentru mine o „tara ca toate altele“, si mereu cand pomenesc de Romania un uit sa mentionez: e locul de unde vin.
Horia Vulpe: Este tara mea pentru ca am bunici, casa si prieteni acolo. Daca n-as mai fi avut pe nimeni cred ca mi-as fi pierdut sentimentul de apartenenta.

T.N.: Ce simti fata de limba romana? Mai este ea limba in care puteai exprima, dintr-o suflare, tot ce voiai sa exprimi sau devine, ca si tara, ceva de care te indepartezi sau instrainezi pe masura ce timpul trece?

Victor M: Imi place foarte tare limba romana.
Paul Suciu: Ramane limba mea materna, pe ea o folosesc cel mai mult.
Sergiu Sava: Nu, deloc, deoarece acasa vorbim romaneste. In plus, am multi prieteni romani.
Andrei Anghelescu: Este limba in care ma exprim cel mai bine si nu are cum sa devina o limba straina, deoarece o vorbesc in fiecare zi la scoala si acasa.
Andreea Toma: Nu mai este limba in care pot sa ma exprim usor.
Iulia Fleseru: Cand vorbesc in limba romana, ma simt in familie. Nu am vocabularul complet, dar cat stiu, imi doresc sa nu uit!
Alexandra Ciuria: Romana este limba in care continui sa exprim exact ceea ce vreau, in care nu-mi caut cuvintele sau anumite expresii, chiar daca vorbesc foarte bine atat engleza cat si franceza. Mi se intampla des sa imprumut unele cuvinte si din cele doua limbi, dar cunosc la fel de bine echivalentul lor in romana si nu mi se pare ca ma instrainez de romana deloc. Dimpotriva, o vorbim in casa si printre prietenii romani.
Horia Vulpe: Eu n-am facut scoala in Romania, deci nu am invatat limba decat de la parinti. De aceea imi este mai greu sa citesc literatura si sa scriu, dar faptul ca vorbesc acasa romaneste ma ajuta sa ma exprim oral aproape la fel de bine ca si in engleza sau franceza. Un avantaj pentru cei care au un accent puternic este ca in romaneste nu te cunoaste nimeni ca esti strain. Cunosc persoane care simt ca se exprima mai bine in limba lor materna, ceea ce este absolut normal. Mai conteaza si in ce limba gandesti. Daca gandesti in franceza, pot sa-ti vina cuvintele mai greu in romana.

T.N.: De ce persoana din Romania iti este cel mai tare dor?

Paul Suciu: De bunici.
Sergiu Sava: De bunici.
Andrei Anghelescu: De tata.
Andreea Toma: De bunici.
Iulia Fleseru: Vara imi este cel mai dor de bunici, de mare, de prietenii din Romania cu care tin inca legatura prin internet. Tot vara incepem sa ne povestim mai des amintirile, de multe ori le repetam, sunt mereu aceleasi, doar cuvintele si amanuntele sunt uneori diferite... Imi place sa-mi amintesc de Romania, cum este acolo primavara (ghioceii, toporasii si pomii infloriti), vara (ciresii, vacantele si marea), toamna (culesul viilor si mirosul gutuilor).
Alexandra Ciuria: Bineinteles ca bunicii sunt cei la care ma gandesc cel mai des, pentru ca am copilarit la ei si nimeni care a petrecut vacantele la bunici nu ii da uitarii cu una cu doua! Am si cativa prieteni foarte apropiati, cu care am pastrat legatura si chiar cativa profesori pe care ii sun cu placere de fiecare data cand merg in vizita in tara. Dar sincer, bunicii si umorul lor imi lipsesc enorm…!
Horia Vulpe: Imi este dor de prietenii mei din copilarie si de bunici.

 T.N.: Ti-a fost usor sa-ti faci noi prieteni aici?

Victor M. : Da
Paul Suciu: Da.
Sergiu Sava: Da, majoritatea emigranti ca si mine.
Andrei Anghelescu: Destul de usor pentru ca in scoala mea (St.-Luc) sunt foarte multi romani, iar ceilalti copii (de alta nationalitate) sunt destul de prietenosi.
Andreea Toma: Da.
Iulia Fleseru: Cel mai dificil mi-a fost sa-mi fac prieteni printre copiii ROMANI. (Nu am nici acum). Mai devreme sau mai tarziu te vor invidia si iti vor intoarce spatele, de obicei fara motiv sau pentru un motiv inventat.
Alexandra Ciuria: De toate natiile, fara problema! Cred ca si varsta m-a ajutat, precum si faptul ca am prins repede franceza la scoala.
Horia Vulpe: Prietenii romani se fac intotdeauna mai usor, pentru ca avem multe in comun (inclusiv parintii, care sunt prieteni). Défi-ul este sa-ti faci prieteni Québécois, sa te integrezi si sa nu ramai tot timpul cu gasca ta de romani. Cunosc romani care nu au decat prieteni romani, sau aproape, si intr-un fel ii inteleg pentru ca este greu sa te imprietenesti cu cineva cu care ai putine in comun. Si limba, cand esti mic, poate fi o bariera greu de surmontat.

T.N.: Te oboseste viata intr-o metropola precum Montréalul, alaturi de copii veniti din toate colturile lumii, sau dimpotriva, te atrage, iti da energie?

Paul Suciu: Nu ma oboseste.
Sergiu Sava: Uneori ma oboseste, alteori ma atrage.
Andrei Anghelescu: Depinde din ce unghi o privesc. Daca este vorba de cate limbi sunt vorbite aici, ma cam oboseste: cand intorci capul auzi chineza, in fata auzi franceza etc. Daca este vorba de persoane, da, imi place sa vad si alt fel de persoane (fizic vorbind), care sa nu fie la fel.
Andreea Toma: Imi place viata de aici.
Iulia Fleseru: Imi place Montrealul, iar oboseala o simt numai atunci cand fac o activitate care nu-mi place. Probabil aici pot spune mai multe adultii, ei obosesc mai usor, ei sunt mai sensibili la tot felul de factori. Deh, EXPERIENTA!...
Alexandra Ciuria: Ador Montrealul! E un oras atat de dinamic, incat nu ai cum sa te plictisesti... De la distractie la cultura, si de la sport la plimbare, Montréalul ma atrage. Pana acum nu m-a enervat deloc faptul ca e un oras atat de mare. Chiar cand stau in tra-fic gasesc ceva frumos in jur. A devenit locul in care ma bucur sa revin atunci cand venim din vacanta, oriunde ar fi ea. E adevarat ca ies foarte des, deci am ajuns sa-l cunosc si sa-l apreciez destul de bine. Ma bucur ca sunt atatea etnii in Montréal, cunosc tineri cu obiceiuri diferite si asta ma imbogateste mult pe plan personal. Dar sincer, cui nu-i place Montréalul vara in Vieux-Port?
Horia Vulpe: Montréal este orasul in care am trait, asta-i tot ce cunosc din acest punct de vedere. Este adevarat, am calatorit foarte mult, atat in Europa cat si pe continentul american, insa n-am trait niciodata efectiv intr-un alt oras. In general cred ca multiculturalismul Montréalului este un lucru pozitiv deoarece ai oportunitatea sa fii alaturi de multe culturi si obiceiuri diferite.

T.N.: Cum te simti la scoala?
Victor M.: Ma simt bine.
Sergiu Sava: OK, poate un pic prea francez.
Andrei Anghelescu: La scoala ma simt bine. Cam plicisitor... Nu prea ai voie sa faci nimic, te supravegheaza intruna, zici ca suntem cobai.
Andreea Toma: Super bine.
Iulia Fleseru: In perioada de accueil m-am simtit intr-o vacanta continua, iar parintii mei au inceput cu comparatiile intre scoala romaneasca si scoala de aici. Povestea nu s-a sfarsit nici acum si tot ce pot sa spun e ca nu fac decat sa ma indeparteze de ideea de a ma intoarce vreodata in Romania. Cum scoala romaneasca e mai buna, clar ca fostii mei colegi din tara sunt mai buni, mai bogati in cunostinte etc...
Alexandra Ciuria: M-am acomodat foarte bine si sunt acum la Marianopolis, unde e un nivel ridicat de invatamant si, din nou, zeci de etnii diferite. E un lucru extraordinar…
Horia Vulpe: Pot spune ca prefer vacantele…

T.N.:. Care sunt, dupa parerea ta, marile diferente intre sistemul de invatamant romanesc si cel canadian?
Sergiu Sava: Scoala romaneasca e mai grea pana la liceu, insa dupa aceea devine mai complicat aici.
Andrei Anghelescu: Pai eu, in Romania am terminat clasa a 5-a, iar aici, anul acesta, la matematica, de exemplu, facem ceea ce am facut in Romania in clasa a 4-a. In concluzie, scoala de aici este mult, mult mai usoara. Singura dificultate pe care o poti intalni este limba.
Andreea: Totul e pe dos!
Iulia Fleseru: De ce voi, adultii, sfarsiti prin a compara mereu? Care e problema cu emigrantii romani, de ce vor mereu sa se compare? Oare e dorul de Romania, oare e amprenta scolii romanesti? Am si eu o intrebare: invatam ca sa avem ce demonstra altora, invatam pentru a ne compara, luam stiinta ca pe o competitie sportiva? La scoala, in Romania, ma simteam protejata, aici ma simt respectata; profesorii iti zambesc frumos si te puncteaza mereu dupa cum meriti, dar probabil mai sunt si exceptii.
Alexandra Ciuria: Daca e adevarat ca la secundar materia e usoara si profesorii „simpatici“, incepe sa se ingroase laptele la CEGEP si din ce in ce mai mult calitatea invatamantului seamana cu cea din Romania. Ma intreb chiar daca nu o intrece la nivel practic, incepand cu facultatea. Stiu ca in Romania se face multa teorie.
Horia Vulpe: Nu stiu marile diferente, dar stiu sigur ca in sistemul canadian se face foarte putina istorie. Din ceea ce am inteles, in Romania se studiaza un curriculum mult mai complet. Multi romani critica scoala canadiana, insa nu stiu daca au dreptate. Intr-adevar, poate ca elevii de-aici sunt mai putin cultivati, dar nici romanii din Romania nu sunt mai deschisi la minte.

T.N.: Probabil ca aici ai invatat (sau aprofundat) limba franceza si/sau engleza. Ce inseamna pentru tine sa vorbesti doua sau mai multe limbi straine si sa poti sa treci cu usurinta de la una la alta, in functie de conversatia in care esti angajat/a?
Paul Suciu: Este important sa cunosti mai multe limbi straine, desi acasa eu vorbesc doar romaneste.
Sergiu Sava: Posibilitatea de a ma face inteles de mai multa lume.
Andrei Anghelescu: Daca reusesti sa stapanesti ambele limbi bine este ok, daca nu, atunci este mai greu sa te exprimi si lumea se plictiseste pana reusesti sa spui tu ceva.
Andreea Toma: Nimic. E ceva normal.
Iulia Fleseru: Nu-mi dau seama, e ceva na-tural cand vorbesc in romana si in franceza, iar in engleza evit, este punctul meu slab.
Aleaxandra Ciuria: Orice limba e frumoasa si utila in felul ei. De asta ma bucur enorm ca am avut prilejul (chiar daca a fost mai mult o necesitate decat un prilej) sa invat mai multe limbi si sa le folosesc totodata. Sincer, ma simt ceva mai bogata, tot pe plan personal! Invatand alte limbi decat romana, am cunoscut, vrand-nevrand, si alte culturi. E o deschidere imensa pe care ma simt norocoasa sa o fi capatat.
Horia Vulpe: Este un exercitiu sa vorbesti doar o limba fara sa amesteci cuvinte din alta. Nu este usor, insa cred ca merita sa separi limbile, sa nu faci o varza din toate trei. Romana este limba mea materna si contine o multime de elemente culturale inexprimabile in nici o alta limba. Fiecare limba are subtilitatile ei si, intr-un sens, felul ei de a gandi.

T.N.: Cat de important este, pentru tine, sa nu uiti limba romana? O vorbesti numai ca sa le faci placere parintilor sau pentru ca inca o iubesti si te simti „ca acasa“ vorbind-o?

Victor M.: Da, este important pentru mine sa nu uit limba romana, o folosesc in conversatia cu parintii.
Paul Suciu: O iubesc si ma simt ca acasa cand o vorbesc.
Sergiu Sava: Da, imi place si ma simt ca si acasa.
Andrei Anghelescu: Nu vorbesc limba romana pentru nimeni, ci o vorbesc pentru ca este limba mea materna si ma exprim mult mai usor in ea.
Andreea Toma: Vorbesc romana pentru ca mama nu prea vorbeste franceza, asa ca nu prea am de ales!
Iulia Fleseru: Vorbesc limba romana in familie si in cercurile de prieteni si cunoscuti ale parintilor.
Alexandra Ciuria: Parintii incearca sa devina cat mai comfortabili vorbind franceza sau engleza si le folosesc cat de des pot, deci, ca sa fiu sincera, le impun mai mult eu sa vorbim romana… Dar trebuie sa recunosc ca adeseori, vorbind cu un roman sau cu o romanca, mai scap si eu cate o fraza intreaga ori in franceza ori in engleza...
Horia Vulpe: Cred ca umorul si hazul in romana sunt unice (ex. Divertis) si din acest motiv este foarte important pentru mine sa pricep bine limba. Vreau sa-mi imbunatatesc vocabularul si sa ma exprim cursiv ca sa o pot transmite si copiilor mei.

T.N.: Care era (este) locul tau favorit in Romania?
Victor M.: Acasa, la Buni.
Paul Suciu: Seica Mare.
Sergiu Sava: Orasul natal, Oradea, si satul bunicilor.
Andrei Anghelescu: Marea. Era locul unde ma distram si imi face placere sa merg cel mai mult.
Andreea Toma: Strada mea si la mare.
Iulia Fleseru: Sunt foarte multe de spus. Imi e dor de bunici, cine oare ii uita? In rest... mersul cu picioarele goale prin praful cald, pomii prin care ma cataram, cotetul gainilor de la care luam paduchi. Imi placea teribil la mare (rasaritul, apusul, culoarea apei in departare, mirosul de alge, vapoarele, valurile, calaritul in amurg pe plaja...)
Aleaxandra Ciuria: Nici un oras nu e mai frumos ca Piatra-Neamt. Nu glumesc! E orasul meu natal, deci e perfect normal sa fie locul pe care il cunosc cel mai bine si de care m-am atasat cel mai mult… Tot cu placere imi amintesc de plaja de la Eforie si de cabanele in munti unde mergeam cu familia si cu prietenii de familie.
Horia Vulpe: Mi-au placut foarte mult Babele si Brasovul. De asemenea, am apreciat barajul Vidraru.

T.N.: Ce meserie ti-ar place sa practici aici in Canada?

Victor M.: Sa fiu astronaut.
Paul Suciu: Desenator.
Sergiu Sava: Nu stiu inca.
Andrei Anghelescu: Informatician.
Andreea: Designer vestimentar si manechin.
Iulia: Aceasta e intrebarea cu raspunsul cel mai simplu cand esti mic, dar devine atat de dificila pe masura ce cresti si trebuie sa te gandesti serios! Acum vreau sa devin profesor de matematica, dar pana acolo mai este mult, vom vedea.
Alexandra Ciuria: Ma gandesc la o meserie in comert, finante sau in contabilitate.
Horia Vulpe: As dori sa fiu medic. Meseria este nobila, cu oportunitati nelimitate (Ex. Médecins sans frontières), prestigiu si satisfactie personala.

T.N.: Crezi ca-ti va fi usor sa gasesti un post pe masura visurilor tale?
Paul Suciu: Cred ca e posibil in Canada.
Sergiu Sava: Nuuu..., va fi greu.
Andrei Anghelescu: Depinde de ce scoala o sa fac. Daca fac scoala care trebuie, cred ca da, ar fi destul de usor.
Andreea Toma: Da.
Iulia Fleseru: Nu stiu, depinde de sansa.
Alexandra Ciuria: De ce nu? Ma pasioneaza foarte mult comertul si voi face tot posibilul sa-mi ating acest vis.
Horia Vulpe: Din moment ce intru la facultatea de medicina presupun ca o sa-mi fie foarte usor sa gasesc un post satisfacator.

T.N.: Care sunt cele mai mari bucurii ale tale, aici in Canada?

Victor M.: Sa joc tenis cu tata !
Paul Suciu: Jocurile video.
Sergiu Sava: Excursiile in afara tarii.
Andrei Anghelescu: Calculatorul.
Andreea Toma: Muzica, dansul si sa ies cu prietenii.
Iulia Fleseru: Aici am invatat sa patinez, am schiat putin, am calarit (dar rar); fac scrima la centrul sportiv Claude-Robillard, ador bicicleta, rolele, badmintonul, am innotat si iarna, am facut canoe pe lacul Basckatong. Stiu sa butonez putin o pianina, dar mai am de invatat.

T.N.: Iti pare rau ca parintii tai au ales sa traiasca in Canada?

Victor M.: Un pic !
Paul Suciu: Nu, chiar imi pare bine.
Sergiu Sava: Si da si nu.
Andrei Anghelescu: Nu.
Andreea Toma: Nu.
Iulia Fleseru: Nu-mi displace alegerea parintilor mei.
Alexandra Ciuria: Oricat de mult as fi dorit sa ma intorc in Romania in primul an, acum m-am adaptat si nu regret deloc pasul facut de ai mei. Le sunt, pe bune, recunoscatoare.
Horia Vulpe: Nu, cred ca a fost o decizie exceptional de buna. Cu ocazia asta am invatat doua limbi straine si am avut ocazia sa profit de un amestec cultural extraordinar. Limba franceza nu-i usor sa o vorbesti, mai ales sa o vorbesti corect. Intr-un fel si engleza, dar anglofonii nu sunt asa de pretentiosi in ce priveste limba. Deci, faptul ca am avut ocazia sa invat franceza si engleza de mic este extraordinar.

T.N.: Ai simtit vreodata ca locul tau nu este aici, in Canada (sau ti-ai dorit sa fii iarasi in Romania sau in alta tara din lume)?

Paul Suciu: Da, cateodata...
Sergiu Sava: Da, ma gandesc cu placere la Spania.
Andrei Anghelescu: Nu. Ma simt foarte bine aici, numai ca nu-mi prea place iarna.
Andreea Toma: La inceput, dar acum, aici sunt acasa.
Iulia Fleseu: Imi doresc sa vad Piramidele din Egipt, sa vizitez Parisul, sa cunosc mai bine Romania. In general visez sa pot calatori. Abia dupa aceea voi sti daca imi doresc o schimbare de tara. Nimic nu-i greu, nimic nu-i usor, depinde cat de important este ce iti doresti, putin noroc ajuta, viitorul va veni cu solutiile.
Alexandra Ciuria: In primul an mi-a fost greu caci imi lasasem in Romania prieteni buni, colegi de clasa si eram o gasca unita - chiar la 12 ani! In plus, nu prea aveam aceleasi activitati ca ceilalti copii de varsta mea, nascuti aici si adeseori ma plictiseam si voiam sa merg in tara. Dar pe masura ce am crescut si am invatat sa ma adaptez, am descoperit si apreciat stilul de viata canadian si mi-am facut multi prieteni noi. La momentul de fata mi se pare ca locul meu e chiar aici, la Montréal.
Horia Vulpe: Nu m-am imaginat niciodata traind in Romania. Diferenta fata de Canada e prea mare. Serviciile sunt proaste si lumea prea diferita ca sa vreau sa traiesc acolo. Dar uneori, din cauza iernii deprimante, m-am gandit c-ar fi fost bine undeva mai cald. In afara acestui detaliu, ma simt confortabil aici. Mai tarziu sigur voi calatori, ma voi stabili poate intr-o alta tara pentru o vreme si proba-bil voi aprecia mult mai mult Canada.

T.N.: Cum apreciezi tu ca s-a schimbat viata parintilor tai dupa venirea in Canada?

Paul Suciu: Poate ca viata lor a devenit un pic mai grea.
Sergiu Sava: Sunt mai stresati... dar vor sa para optimisti.
Andrei Anghelescu: Sunt mai obositi pentru ca aici trebuie sa munceasca mai mult.
Andreea Toma: Nu stiu!
Iulia: Parintii mei au fost si optimisti si pesimisti, si relaxati si stresati, si liberi si ocupati, si nervosi, si tristi si bucurosi, toate la randul lor, si aici si in Romania.
Alexandra Ciuria: Muncesc foarte mult, dar sunt bucurosi ca au venit aici si ca pot vedea mai indeaproape rezultatul efortului lor. Au si timp liber si, la fel ca mine, si-au facut prieteni noi, devenind ceva mai optimisti. Petrecem mult timp in familie si eu una apreciez cat lucreaza in timpul saptamanii ca sa aiba un weekend relaxat si concedii frumoase.
Horia Vulpe: Nu stiu, aveam doar 6 ani.

T.N.: Cum vezi tu integrarea in societatea canadiana? Este greu sau usor?

Paul Suciu: Pentru mine este usor sa ma integrez in viata canadiana.
Sergiu Sava: La inceput mai usor, pe urma, mai greu.
Andrei Anghelescu: Este destul de greu pana te obisnuiesti cu viata de aici.
AndreeaToma: E usor.
 

T.N.: Daca ar fi sa transmiti un mesaj parintilor tai si celorlalti parinti, prin intermediul ziarului nostru, ce le-ai spune?

Victor M.: Ca mi-e dor de ei!
Sergiu Sava: Sa fie uniti!
Andrei Anghelescu: Fiti mai relaxati si nu va mai stresati, totul va fi bine!
Iulia Fleseru: Fiti multumiti de ceea ce faceti, nu va comparati, mergeti la scoala canadiana macar sa vedeti cum este, fiti onesti, vorbiti mai putin despre realizarile din Romania - e plictisitor, obositor, dezgustator si n-are nici un raport cu INTEGRAREA, nu ajuta.
Alexandra Ciuria: Pentru mine venirea lor aici a insemnat o oportunitate de viitor, un prilej de a invata, de a deveni mai sociabila, mai adaptabila. Suna cam cliché chestia cu viitorul, dar mi-am dat seama doar din experienta joburilor de vara cat de mult invatam si cat de norocosi suntem sa avem atatea alegeri pentru viitorul nostru. Le multumesc si sincer sper sa nu o fi facut doar pentru copii, ci sa priveasca emigrarea si ca un mare avantaj pentru ei! La urma urmei, avem spectacole romanesti, magazine romanesti, ne aducem bunicii… nu ne putem plange ca am pierdut tot ce aveam in tara!