TRIBUNA NOASTRA
Nr. 47, octombrie - decembrie 2004

La sfarsitul lunii noiembrie s-a aflat la Montreal soprana Virginia Zeani Rossi Lemeni.

Prezenta domniei sale s-a datorat numirii in juriul celei de-a 65-a editii a Concursului Standard Life (sectia canto) organizat de Orchestra Simfonica din Montreal. Cu aceasta ocazie, doamna Zeani a avut amabilitatea sa acorde un interviu publicatiei noastre.

Ana Maria Surugiu: Stimata doamna Zeani, va rog sa va prezentati cititorilor nostril.

Virginia Zeani:Sunt romanca, complet romanca. Sunt nascuta la 3 km de Reghin, in Transilvania, in 1925 intr-o comuna care se numeste Solovastru si am plecat din Romania in 1947. Aveam 21 de ani si am plecat in Italia, unde am studiat serios la Milano; deja studiasem tot atat de serios de  la varsta de 13 ani in Romania.

Deci, mi-am inceput cariera in 1948; aceasta a durat pana in 1982, cand, dupa 34 de ani de cantat am vrut sa predau si am venit impreuna cu sotul meu, Nicolas Rossi-Lemeni, si el mare cantaret la Scala. Am venit sa predam la Indiana University, care este cea mai importanta scoala de muzica din America. Aici, din pacate, l-am pierdut pe sotul meu acum 13 ani. Eu am ramas sa dau lectii, 24 de ani deci. Am avut nenumarate eleve din toata lumea. Am fost foarte legata de tara, unde m-am dus foarte rar, fiindca cu regimul trecut nu era usor. Niciodata nu m-au acceptat ca romanca; m-au acceptat ca italianca. M-am dus sa cant in Romania ca italianca.

A.M.S.: Ce locuri ati prefera sa revedeti in Romania?

V.Z.: Cred ca locurile importante sunt cele unde te-ai nascut. Pentru mine, Transilvania. Dar nu pot sa uit unde am studiat, Bucurestiul. Imi place Bucovina cu manastirile ei. Ceea ce este important la varsta mea este sa mai regasesc cate un prieten. Incet-incet au disparut. E normal. Insa mi-au mai ramas cativa prieteni extraordinary, cu care sunt in contact intotdeauna.

A.M.S.: De cat timp n-ati mai mers in tara?

V.Z.: Am fost in tara cu o ocazie foarte importanta. Inainte de a fi ales dl Iliescu, l-am intalnit pe profesorul Constantinescu, care m-a invitat in tara pentru a-mi oferi distinctia Doctur Honoris Causa, atat la Bucuresti cat si la Cluj, si multe alte medalii, pe care le-am primit cu multa bucurie; pentru prima data eram recunoscuta ca romanca.

A.M.S.: Inteleg ca de la fostul presedinte Constantinescu ati primit o medalie..

V.Z.: Da, Meritul pentru o cariera exceptionala. In octombrie anul trecut am implinit 79 de ani. Un lucru important sa va spun: am fost la Montreal in 1966…

A.M.S.:Ati interpretat rolul Violetei din Traviata de 650 de ori….

V.Z.: De 648 de ori (rasete). Am cantat 69 de opera diferite. Sunt fericita sa am un contract cu romanii…

A.M.S.: Opera Nationala din Washington sarbatoreste 50 de ani de existenta. Intentionati sa participati la aceasta aniversare?

V.Z.: In general nu ma duc la aniversari pentru ca sunt mereu in voiaj. Acum locuiesc la Westmont Beach in Florida, unde temperature este mai calda, unde ma simt foarte bine si unde vreau sa ma odihnesc, insa un lucru la care tin foarte mult este sa am niste master class la Conservatorul din Bucuresti. Imediat ce voi face un voiaj in Europa, voi relua contactul cu Bucurestiul.

A.M.S.: Ati avea un mesaj pentru comunitatea romaneasca din Montreal?

V.Z.: Sigur ca da. As vrea sa va urez din tot sufletul sa ramaneti uniti. Nu va uitati la personalitatea componentilor unei comunitati, ci la sufletul lor!Este asa de important sa fim uniti! Transmit tururor cititorilor dumneavoastra si compatriotilor mei dorinta de a-I vedea din cand in cand si de a putea sa ma intorc sa fiu sarbatorita si de ei la anul, cand voi implini 80 de ani.