TRIBUNA NOASTRA
Nr. 47, octombrie - decembrie 2004

Vizita sfidatoare a ex-presedintelui Ion Iliescu la Montreal a generat impartirea comunitatii romanesti in doua tabere: unii hotarati sa-l tamaieze, altii alergand sa-l demoleze. Principiile democratice au functionat cat se poate de firesc, atata vreme cat cele doua grupuri au actionat in limitele impuse de lege pentru asemenea ocazii. Insa de partea celor indignati de tupeul iliescian se afla si un protestatar care si-a manifestat indignarea pecetluindu-l pe presedinte cu o bucata de branza. Nimic iesit din comun daca ar fi sa facem referire la alte asemenea situatii similare inregistrate si la case mai mari. Considerat inofensiv, gestul nu a fost sanctionat de organele de ordine. Sanctiunile au venit insa din Palatul Cotroceni, la o zi dupa derularea evenimentului. Cu un vocabulary execrabil, ministrul culturii, nimeni altul decat istoricul Razvan Teodorescu dadea in cotidienele romanesti declaratii in care-I desfiinta pe cei de la Montreal care au indraznit sa scandeze diverse lozinci impotriva presedintelui Iliescu si a regimului de la Bucuresti. Lansandu-se in afirmatii degradante la adresa protestatarilor montrealezi, Theodorescu nu facea decat sa distraga atentia opiniei publice de la realul motiv al protestelor din Piata Romaniei din Montreal: toti cei care ne-am cautat fericirea inafara granitelor tarii am facut-o din cauza mizeriei si umilintei la care am fost supusi de un regim care continua sa haladuiasca in Romania. Trebuie sa recunosc ca in mare parte strategia theodoresciana a reusit. In loc sa trateze esenta, publicatiile de limba romana din Montreal s-au grabit sa publice cartyi de vizita ale protestatarului-vedeta in care se evidentiaza faptul ca “domnul cu branza” nu este nici ratat, nici marginalizat, asa cum spunea Razvan Theodorescu. Lucruri fara sens in contextul acela. De cand dreptul de a protesta este legat de situatia sociala, academica sau financiara? Trebuie oare sa ocupam pozitii manageriale in companii multinationale, sa avem conturi in banci elvetiene sis a purtam kilograme de aur la gat pentru a avea dreptul de a huidui un presedinte? De cand cele mai elementare principii democratice se negociaza in termini de pozitii sociale? Noi, romanii care traim la Montreal ne-am castigat aceste nepretuite drepturi de doua ori: o data acum 15 ani, cand in Romania au murit tineri nevinovati, si a doua oara emigrand pe acest continent. Oare nici acum nu ne-am obisnuit cu aceasta idée, ramanand in continuare sclavii unor mentalitati invechite?