TRIBUNA NOASTRA
Nr. 47, octombrie - decembrie 2004

La inceput a fost un strop, un strop de roua. Ivit de unde? Ba nu, picaturi de ploaie, pentru ca erau si umbrelele, umbrele multicolore si sub ele trecatori zgribuliti. Erau esarfele torsionate de vant, erau norii si mereu multimea zapacita de rafale. Intr-o eleganta socanta, mai vedeai cate-o mana delicate inmanusata, tinand, mai degraba salvand- o palarie…O relaxare de o secunda, si iar incrancenarea. Apoi norii se risipesc si soarele mangaie cu raze lungi de lumina cupluri ingreuiata de prea multi ani impreuna. Sia iar alti stropi impodobind cu sfera lor luminoasa cand o floare, cand un gest.

Am inceput sa caut aceste tablouri, fara sa ma intereseze  deloc daca cel care le semneaza este un pictor sau o pictorita. Titlurile, la inceput, nu ma interesau; le-am gasit, in timp, inteligente si pamantesti. Tradau o fiinta trecuta prin TOT. A venit o zi in care mi-au cazut ochii pe o umbrela deschisa, de fapt, pe motivul preluat din tablouri deja cunoscute. Cum privirea mea intarsia, vanzatorul m-a intrebat: va place THEBERGE?

Theberge? Theberge trebuie sa fie ce sau cine oare? Presupunand ca vanzatorul vrea sa-si vandal marfa, l-am provocat. Pictorul umbrelelor si salurilor multicolore, pictorul magicului strop, era Claude Theberge!

L-am iubit in fiecare tablou nou descoperit! Trecand tesatura panzei, incet-incet m-am amestecat in lumea lui entuziasmata la sarbatori de iarna sau de vara; m-am simtit intre “vizitatorii” de la Perce, intre turistii avizi ai Frontenacului, m-am simtit luminata si protejata intre margarete, trandafiri si orhidee; m-am simtit iubita in toate imbratisarile pentru etern ale cuplurilor gratios contopite. In toate tablourile, echilibrul linistitor al culorilor! Iar acolo unde sunt numai gesture presupuse, acolo unde preafirescul anatomic poate surprinde, Claude Theberge a pus diamantul stropului de roua, magnetizand gandul spre frumosul apropierii si nu spre lumescul ei!

O alta etapa: tot mai multa lumina, intre ocean si soare, doar tipetele de iubire ale “nebunilor de Bassan”, mongolfierele apropae de inalt, nu nori, nu ceata, nu rafale, poate esarfe aduse de cine stie unde de brize ale fluviului. Ca o amintire a inchiderii in sine, mai apare si umbrella sau umbrelele, dar multimea si “lumea” nu mai sunt. Cupluri inaltandu-se spre nemurire in lumina.

Senin, calm, sensual, exotic, vibrand in armonie, de mult eliberat de orgolii, atent numai la frumos..Asa l-am cunoscut pe Claude Theberge.

Nu steam daca il voi gasi in Perce, in Gaspesie, unde ii scrisesem, sau la Montreal. Un mesaj fara inflorituri imi propunea o vizita la atelierul pictorului din Montreal. M-a primit chiar EL, Claude Theberge. Mi-l inchipuisem un batranel infasurat intr-un halat ingreunat de incercari de culori si, in loc, mi-a deschis usa un fermecator gentleman, elegant asorta, curtenitor, cu gesture tineresti de gazda fara cusur. Obisnuit cu vizitele, a cedat primele momente dup ace am trecut pragul creatiei sale. Fireste, am urmat ritualul trecerii in revista a “colectiei” din atelier. Tablourile pe care eu le stiam erau doar varful unui isceberg.

Claude Theberge este un artist de anvergura internationala. Este “masura pereche”, alaturi de Riopelle, a picturii canadiene, cum l-a numit Gerard Dalmaz, reporter cultural al canalului francez Antena 2.

Claude Theberge, cu un simt al observatiei extreme de fin, nu neglijeaza natura, fauna, latura intelectuala si nuantele universale ale mediului in care traieste. Theberge isi pune toate cunostintele si energiile in slujba schimbarii atitudinilor in artele vizuale, in slujba inovatiilor, a initiativelor indraznete. El este astazi un artist care nu neaga din ce in ce mai accentuate a spiritualului in creatia sa.

Asupra acestui aspect am insistat: cat, din tot ceea ce face, este Dumnezeu?”

“Nicaieri in viata mea nu sunt numai eu sau nu e numai Dumnezeu. N-as putea spune unu si cu unu fac mai mult…Nu, pentru ca nu suntem doua entitati diferite! Oriunde sunt eu este si Dumnezeu in egala masura”.

“Pentru mine, linistea este o muzica. Am facut atatea in viata: am visat, am pilotat, am tras petreceri, am calatorit, am vazut cele mai superbe spectacole, am navigat pe ambarcatiuni conduse de mine, am iubit si am urat, am fost lauda oamenilor si barfa lor. Punct. Acum am gasit ceea ce toata viata ar fi trebuit sa am. Pacea, impacarea cu mine, cu toti cei din jur, ca sa profit de libertatea de a ma consacra gandului meu de la 6 ani: acela de a fi PICTOR. Nu ma mai deranjeaza daca pierd un cocktail sau o ocazie de a sarbatori. Pentru mine fiecare zi este o sarbatoare. Daca nu ar fi asa ar trebui sa suport dezamagirea intoarcerii la normalitatea canadiana. Vacantele mele sunt in fata sevaletului..

Toate astea nu ma impiedica sa te reinvit sa-mi vezi panzele noi, dar este drept ca trebuie sa raman destul de riguros.”

Am revenit in momente in care ploua torential. Ploaia ii rapeste pictorului lumina alba si atunci citeste. De altfel, daca ii esti in preajma, “simti” cum “isi deschide umbrella” si, izolat de nimicnicia umana, proiecteaza alte si alte idei, alte trepte spre frumos. Cand albastrul cerului reapare prin tavanul-fereastra al atelierului, penelul si culorile studiate, intelept alaturate, sunt purtatorii mesajului de armonie ce ii sintetizeaza opera: “Sachez voir,sachez entendre et aimez-vous les uns les autres.” Si ca un ritual de o viata, pe coltul din dreapta al tabloului proaspat terminat, cu litere de mana apare: Theberge…