TRIBUNA NOASTRA
Nr. 47, octombrie - decembrie 2004

Luna decembrie este plina de semnificatii pentru noi, romanii. La 1 decembrie 1918 Transilvania se unea cu Regatul, formand Romania Mare. Peste aproape 70 de ani, un bland dar insangerat final de decembrie avea sa ne redea libertatea de a gandi, de a ne exprima, de a fi noi insine. Doar ca jumatatea de secol “rosu” care trecuse intre timp peste noi ne desfigurase deja, iar era libertatii ne-a gasit incapabili sa intelegem exact ce vrem, sa-i intelegem pe cei de langa noi…La 15 ani de la acel Decembrie, suntem la fel de singuri, de tristi, de saraci, de invinsi de propriile noastre aspiratii sau visuri.

Si pentru ca nu putem lasa nici unul dintre cele doua evenimente sa treaca neobservate, am preferat oricarui exercitiu jurnalistic cateva pasaje extrase din comentariile postate de compatriotii nostri pe acelasi site Quebec.ro, alaturi de cateva replici rostite de doua personaje-simbol din piesa Romania III a Cristinei Iovita. Sunt pe lumea aceasta lucruri despre care jurnalistilor le e greu sa vorbeasca. Dar pentru ca ne-am regasit in cele spuse sau scrise de prietenii nostri nestiuti sau in reflexiile sarmanilor Mache si Pache, preferam sa impartasim cu dumneavoastra, cititorii, emotii, ganduri, revolte care sunt dincolo de cuvinte.

LA MULTI ANI ROMANIA!

ROMANIA MEA…

Romania mea e ascunsa  undeva in suflet, este locul unde povestile pe care le-am ascultat in anii devreme ai copilariei isi gaseau loc si spatiu. In anii copilariei, tara era cuvantul pe care cartile de scoala il foloseau poate cel mai des. Era prima si ultima lectie din manualul de citire, era poezia cu care incepeam fiecare an, era compunerea in care ne chinuiam sa spunem cat de mult o iubim….

Nu stiu insa daca atunci o iubeam. Stiu, despre tara se vorbeste in cuvinte putine. Desi tara din suflet ne umple inima, e un sentiment despre care ne e greu sa vorbim.

Romania din suflet este o combinatie fermecata de imagini, de sunete, de gusturi si de culori. O insiruire de imagini care incepe co coronitele din plastic impartite in careul din curtea scolii, cu amfiteatrele reci ale studentiei, cu noptile albe din sesiuni, se continua cu clipele de fericire amestecate cu frica din acel Decembrie, cu sampania de dupa alegerile toamnei lui 1996, cu dezamagirea crescanda a prezentului… Si, mai degraba, un cos de mere ionatane, neatinse de bruma toamnei, mirosul cald al sarmalelor, al colindelor de Craciun, cozonacul cu mac al matusilor..

Romania din sufletele noastre calatoare este o Romania alcatuita din vise si amintiri. Este spatial de care nun e putem desparti niciodata, oricat de depart ear fi diminetile si noptile in care ne ratacim..Romania din suflet este locul de unde nu am plecat niciodata, dar unde vrem mereu san e intoarcem…Asta e Romania mea, o Romanie perfecta despre care vorbim la imperfect.

LA MULTI ANI!

O masa mare intinsa sub bolta batranei vite-de-vie din curtea bunicilor. Cu tot familionul adunat, cateva generatii. Cu specialitati si vin pe masa. Cu mirosul fanului..si al animalelor.

Si veselia generala..Chiar daca nu era permanenta.

Poate doar porcul nu mai putea fi vesel..

Acum familionul s-a cam destramat. Unii am plecat mai la vest, altii au ramas, altii au plecat in sus…

Vita-de-vie s-a uscat si a fost taiata. Porcul ..l-am mancat. Dar o noua vita a fost semanata. Va mai dura pana va face bolta.

Dar eu astept sa creasca.

Si poate va fi din nou la fel.

Cand eu voi fi ultima generatie.

Inainte sa plec si eu sus.

Si mie mi-e dor de Romania mea. Ma gandesc la cei care-l voteaza pe Nastase, la cei care fura voturi, la cei carora nu le pasa…si pentru ca iubesc Romania am acest sentiment de frustrare de care nu pot sa scap..acum…

Niciodata parka nu m-am simtit mai vinovat si mai nemernic decat acum cateva clipe in urma, cand am vazut la televizor multi oameni, care mancau fasolea cu costita gatita ostaseste si oferita de autoritati cu ocazia Zilei Nationale. Si nu era vorba de cersetori, erau oameni absolute obisnuiti. Urat spectacol! Nu mai vreau sa ma uit, nu mai vreau sa vad asa ceva, nu stiu de unde asemenea obicei de a da o farfurie cu fasole la oameni; ce-o fi vazand ei in asta, nu stiu. Poate ca gresesc eu si asa o fi normal….