TRIBUNA NOASTRA
Nr. 43, februarie - martie 2004

Pe vremea cand eram in Romania nu trecea zi fara sa ma indignez de cel putin trei ori. Si asta in cursul unei zile obisnuite. Era asa de simplu sa ai motive de indignare: ba ascultai o declaratie a unui politician de ramaneai mut de uimire, ba aflai ca preturile produselor de baza tocmai tocmai s-au marit in conditiile in care nici n-ai apucat sa rasufli usurat de la ultima majorare, ba cate un evazionist de renume era numit intr-o inalta functie. Sic and limita suportabilului a fost atinsa, mi-am luat lumea in cap la fel ca multi altii, sperand ac la Montreal lista indignarilor se va diminua.

Insa ajunsa in Canada, spre surprinderea mea, tot compatriotii m-au indignat cel mai tare. La primul contact cu comunitatea romaneasca mi-a fost dat sa aud:”Draga daca vrei sa-ti fie bine, fereste-te de romani!” “Doamne iarta-ma ce-ar putea sa-mi faca romanii tocmai la Montreal?” ma intrebasem eu uimita la vremea aceea.

A trebuit sa treaca ceva vreme astfel incat sa pot gasi scuze acestor categorii de romani inspaimantati de conationalii lor.

Eram intr-un magazin, intr-o zona a Montrealului unde e greu sa iesi pe strada si sa nu auzi vorbindu-se romaneste.

In magazine, un cuplu de romani scotoceau in galantarul cu fructe, palavragind una, alta. Eram cu sotul meu la cativa pasi vorbind romaneste. Tocmai cand ma pregateam sad au buna ziua cei doi au tacut brusc. Insa n-a fost tot. Au inceput sa vorbeasca franceza cu un accent inconfundabil. Orecum rusinati, s-au indepartat, marind in mod vizibil pasul. Trebuie sa recunosc ca am ramas cu salutul pe buze, cu un gust teribil de amar. Mi-a fost dat sa assist inmarmurita la fuga romanilor de romani.

Asemenea reactii sunt generate de nesiguranta pe care o simtim cu totii, izbiti fiind de greutatile procesului de emigrare, de acomodarea intr-o tara si cultura total diferite. Este oarecum reactia fireasca a luptei zilnice de a face fata schimbarii, de a o invinge. Vrem sa uitam de unde venim, sperand ac ne va fi mai usor unde am ajuns.

Insa romanismul, oricat ar fi el de ascuns, intr-o forma sau alta, mai devreme sau mai tarziu, tot iese la iveala. Pana la urma, toti avem circumstante atenuante: cu totii suntem mai mult sau mai putin loviti de rigiditatile emigrarii, drept urmare, fiecare incearca sa se mentina.

Pentru ca fiecare dintre noi l-a evocat cel putin o data pe Cioran sub forma de mandrie nationala, nu ma abtin sa nu inchei fara a cita din corespondenta lui Emil Cioran publicata sub titlul Scrisori catre cei de-acasa: “Pe romani evit pe cat pot sa-I vad: in genere sunt intriganti si raspandesc zvonuri false. In plus, nu sunt de folos pe nici un plan”.

Cum va spuneam, oricate locuri am schimba, pe cate continente ne-am invarti, oricat ne-am spolei, ramanem aceiasi!