TRIBUNA NOASTRA
Nr. 39, iunie - iulie 2003

  De la inceputul lunii iunie si pana in prima parte lunii august 1878, Mihai Eminescu poposeste pe meleagurile Olteiniei, invitat fiind de tanara familie a junimistului Nicolae Mandrea, la conacul sau din Campul Cerbului de langa Floresti. Pana la Filiasi poetul a calatorit cu trenul, pe linia Bucuresti-Pitesti-Virciorova, cu o mica intrerupere la Craiova, unde-i viziteaza pe fratii Feraru, amici mai vechi din perioada vieneza, apoi, la Filiasi, unde este asteptat de Sandu Patru - administratorul mosiei Mandrea - si de Dumitru Trasca din Chiciura, cu “olacul” - ultimul olacar din partea acestor locuri.
  Sosirea poetului in Floresti are loc pe fondul unei mari tristeti a celor 350 de familii care-si plangeau eroii cazuti in razboiul pentru independenta. Instalat in conacul mosiei, poetul “a stat singur … si era multumit”. In aceasta singuratate il afla Ion Slavici si Vasile Conta, care treceau spre Ardeal, urcand Valea Gilortului si a Jiului. In corespondenta sa din aceasta perioada, poetul indica prietenilor sa-i scrie la adresa: M. Eminescu, comuna Floresti, plasa Jiul de Sud, jud. Dolj, statia telegrafo-postala Filiasi. Intr-o scrisoare din 23 iulie 1878, adresata colegilor din redactia Timpul, poetul apreciaza tinutul ca fiind deosebit de pitoresc: “Locul in care sunt eu e cat se poate de frumos. Rauri, codru, ses, munti in departare, frumos adeca in puterea cuvantului, incat sa fiu Bodnarescu as nenoroci Convorbirile cu Aminitiri de calatorie ale unui june. Dar numai grija asta n-o am, ci ma marginesc a multumi zailor, indeobste si dlui Mandrea indeosebi de ingaduirea uni colt de padure care-mi da toane bune si sanatate … Va rog sa-mi trimiteti o suta de franci spre ilustrarea existentei cu oarecari calatorii la Tr. Severin si prin imprejurimi. Incolo, salutari multe pentru boieri si pentru doamne, la care ramina la d-vostra supus. M. Eminescu”. Cel care s-a ingrijit de soarta poetului la Floresti a fost administratorul Sandu Patru, un om harnic si credincios familiilor Balcescu si Mandrea (viitor primar al comunei), cum reiese si din consemnarea existenta pe crucea de piata de pe mormantul acestuia, ridicata de sotii Mandrea.
  Aici Eminescu traduce tomul III din Documentele Hurmuzaki, in care gaseste date pretioase despre Mircea cel Mare, pe care il va imortaliza in Scrisoarea III. Creatia de natura erotica din acea vara o punem in legatura cu inceputul unei mici idile confirmata chiar de poet, cu “fata bruneta a popii” din sat, frumoasa Elena, fiica preotului Dumitri Popescu din Bulbuceni.
  Se pare ca, dupa casatoria cu un arendas din satul Bulbuceni - Gorj, Elena Popescu - Stoiculescu a fost in posesia cel putin a unei variante a poeziei Freamat de codru, varianta despre care Perpessicius spune ca are trei strofe mai mult decat textul definitiv, cat si posesia unei fotgrafii care, daca nu este cea publicata in revista Ramuri nr. 10/1968 de un tanar elev pasionat de folclor (Ion Sgaiba), in jurul careia s-au iscat atatea controverse, isi mai asteapta inca descoperitorul: ar fi vorba de una din fotografiile despre care Titu Maiorescu aminteste intr-o scrisoare din 26 februarie 1878, adresata lui Iacob Negruzzi: “Portretele lui lui Rosetti si Mandrea, le tot execut si nu mai izbutesc. Cu Eminescu am sa ma duc maine la fotograf, mai intai insa la barbier sa se rada”, sau una dintre cele doua fotografii trimise de Victor Eminescu, nepotul poetului, lui Ilarie Chendi si O. Goga, spre publicare in “Luceafarul”, cum reiese din doua scrisori inedite aflate in colectia Mariei Paunescu din Bucuresti.
  De la Floresti, Eminescu a facut oarecari calatorii la Tr. Severin si prin imprejurimi: Tantareni, Filiasi, Gura Motrului, Aninoasa, Vladimir, Tg. Jiu, Tismana, Novaci si Polovraci, ultimele cu olacul “ceea ce il veselea foarte mult”.
  Eminescu revine in fiecare an sa petreaca verile la Floresti unde, se pare ca s-a intors dupa 10 ani, tot vara: “mai tarziu, zice arhitectul R.Z. Constantinescu Mandrea, cand Eminescu iesea din spital doborat de boala, Nicolae Mandrea il pofteste din nou la Floresti (1888)”.
  Trecerea lui Eminescu prin Oltenia a ramas adanc intiparita in amintirea locuitorilor. La 20 de ani de la moartea poetului, comitetul de redactie al revistei Ramuri, constituit din: C-tin Saban Fagetel, D. Tomescu, N. Vulovici, Tiberiu Constantinescu si Elena Farago, a hotarat crearea unui “festival” Eminescu, amanat insa din motive “financiare”.
  Parastasul s-a desfasurat totusi in incinta bisericii Sf. Treime din Craiova, la el luand parte 20 de preoti, dintre care C-tin Sandulescu si D-tru Lungulescu au contibuit “cel mai mult la oranduirea parastasului”. Preotul Popescu Breasta, in numele clerului, a omagiat personalitatea lui Eminescu. Lumea de cultura, ne informeaza documentele, “fata de laudele ce se aduc Craiovei, nu a stiut sa-si faca datoria”. Dintre toti cei care au coborat din societatea inalta, a fost “singur, domnul Nicolae Romanescu care se simte bine intre cei ce se straduiesc pentru cultura romaneasca”.
  Numarul 11/1909 al revistei Ramuri a fost dedicat in intregime lui Eminescu, prin materialele inedite si articolele semnate de N. Iorga, I. Slavici, Sextil Puscariu, dr. I. Borcia, O. Pursch, D. Tomescu si C.S. Fagetel.
  In 12 august 1928, in comuna Melinesti ia fiinta biblioteca populara Luceafarul, care in anul 1932 ia denumirea Mihai Eminescu, fiind inzestrata cu 250 de volume donate de intelectualii vremii, la initiativa preotului Ctin Radulescu. In anul 1938 la Craiova functiona pe langa Fundatia Principele Carol II Caminul orasenesc M. Eminsecu, al carui program isi propunea, printre altele: “pastrarea obiceiurilor si datinilor stramosesti, cinstirea credintei si a faptelor nationale, raspandirea slovei intretinatoare de suflet, actiuni de educare, de disciplinare, de intarire a acestui neam al nostru, prin tot ce e bun, sanatos si trainic”.
  Tot in Dolj, o fructuoasa activitate desfasurau caminele culturale din Lipov, Hunia si Macesu de Sus, toate purtand numele poetului. In Gorj, la Tantareni, in 26 sept. 1933, sub indrumarea Oficiului National al Cooperativei Bucuresti si a Uniunii de Cooperative Oltenia ia fiinta o cooperativa scolara, in scopul educatiei practice, pe care initiatorii o numesc M.Eminescu. La apelul Comitetului de constructie a scolii-monument Mihai Eminescu din Ipotesti, scoala din Tantareni da o frumoasa serbare in 15 noiembrie 1936, trimitand 195 de lei din partea elevilor si 40 de lei din partea dascalilor, bani depusi la Banca Solidaritatea din Botosani. Cu ocazia centenarului nasterii poetului, in comuna Tantareni s-a organizat o sarbatoare scolara, in data de 18 ianuarie 1950. Astazi, in acceaiasi localitate fiinteaza Societatea Academica Mihai Eminescu, organizatoare a concursului national Freamat de codru, editor al revistei Luceafarul la Floresti, coordonand in acelasi timp si activitatea Muzeului memorial Eminescu. Se cuvine dar, la 153 de ani de la nasterea lui Eminescu si 114 de la moarte sa cinstim simtirea romaeasca “ca stralucire din stralucirea geniului, ridicat pana in tinuturile Imparatiilor luminii”. Pe drept cuvant remarca N. Iorga: “De toate a dat Dumnezeu si intr-un Om s-a strans bogatia de suflet a neamului nostru de oricand si oriunde. Avand radacinile sale in cele mai departate traditii nationale, acest suflet a atins, cu cele mai desvarsite manifestari ale sale, culmile cele mai inalte ale cugetarii moderne!”
  Tocmai de aceea, binecuvantata fie amintirea LUI!