TRIBUNA NOASTRA
Nr. 38, aprilie - mai 2003

     Adrian Erbiceanu

  CUVANTUL
 
  Cu-o leganare de felina,
  O boare-n jocul ei emfatic
  Imi racoreste fruntea plina
  De-atatea ganduri. Simptomatic.
 
  Atras in jocul ei ascuns,
  Cu-afilieri de pantomima,
  Patrund prin valul nepatruns
  Sa caut o banala rima.
 
  Devalizari de nume proprii,
  Reintegrari in alte sensuri,
  Zadarnicii, cand vreau s-apropii
  Doua cuvinte-n patru versuri.
 
  Exasperat de neputinta
  Ma las tarat de-nvolburare
  Ca o suprema pocainta
  Pe masa de sacrificare.
 
  CUVANTUL, el e inceputul
  Acestui joc interminabil
  Prin sensuri noi grabind debutul
  Unui sfarsit indubitabil.
 
 
 
  De crezi sau nu
  (lui G. Bacovia)
 
  De mult eu ti-am citit durerea
  Transcrisa-n versuri funerare
  Eram atat de mic. Tu, mare,
  Nascuta-n van mi-era parerea.
 
  Prin Parc, vagi Gari ori Abatoare
  Fizic, rebalansand puterea
  O asteptai ca pe averea
  Ce-ti moare-n maini de desfatare.
 
  Punand drept acrobati actorii
  - Iredescente criptograme
  Pe socluri de complicitate,
 
  Cu plumb pe ceruri iluzorii
  Trasai inflorate drame.
  Ieri nu, dar azi, iti dau dreptate!
 
 
 
  CAND NEPUTAND PRICEPE
 
  Isi sfarma orologiul bataia din perete
  Se spulbera semnalul concentric in ecou.
  Eu doar la masa vieti, ma bat cu trei sonete,
  Grotesc, ca Don Quichotte cand se credea erou.
 
  Le spulbera stihia prin vrafu-mi de caiete
  Vad rosu, alb si negru in dungi si in carou.
  Tot ce-ncropesc se frange sub marea de regrete
  Deliberate-n mraja limbajului de-argou.
 
  Si iarasi orologiul isi sfarma aroganta
  In large trepidante, intr-un ecou profund,
  Sfidand, antopomorfic, ce-a ordonat instanta
 
  Cand neputand pricepe, s-a prabusit la fund.
  De-atunci citesc asiduu, argumentandu-mi stanta
  Debarasat de gandul ce se credea fecund.
 
 
 
  ODA TIMPULUI PIERDUT
  (lui Francois Villon - "Diata mica")
 
  Planul l-am desfasurat de-a latul,
  Sa fie ca-n jurnale, pe de-antreg;
  Atat imi ia pe zi bacsis umblatul,
  Si-atat pantofii rupti cand vreau sa-i dreg.
 
  O parte-o iau si-o tai in parti egale :
  Atat la suta, mie cu castig;
  Atat imi iau durerile de sale,
  Si-atat inghebosarea cand mi-e frig.
 
  Ciupesc din ce-a ramas a cincea parte;
  E timpul ratacit hai-hui,
  Imi trebuie din raft sa scot o carte,
  Si-un sfert intreg in mine s-o incui.
 
  Din ce-a ramas jumate dau degeaba,
  C-asa sunt eu grabit n-am timp de mas
  Ma pierd si eu din cand in cand cu treaba
  Si uit sa vad din timp cat a ramas.
 
  Dar cat mai e, e pentru poezie.
  E tot ce pot din el sa inteleg
  Cand retractat in propria-mi fobie
  Nu izbutesc o litera sa leg.
 
  Si cand revad intreaga sublimare
  De ore revarsate pe cadran,
  Deja e timpul varstnic de culcare,
  Si-mi fac pe-a doua zi acelasi plan.
 

           Adriana Cornelia Jurj

  LUNGUL DRUM AL ZILEI CATRE NOAPTE
 
  Strabat un drum
  Plin cu neprevazut.
  Alerg putin,
  Ma opresc,
  Ma-ntorc
  Si-o iau de la inceput.
  Trec prin intuneric
  Apoi prin lumina
  Totul mi se pare feeric.
  Astept pe cineva sa vina.
  Uite-l ca apare!
  Imi da mana.
  Alergam impreuna ....
  Ne oprim.
  Ne despartim la o rascruce
  Raman speriata
  Privindu-l cum se duce.
  Incepe o furtuna
  Dar merg
  Nu ma mai opresc,
  Merg, merg si obosesc,
  Rasare din nou soarele.
  Acum e bine,
  Ma am totusi pe mine.
  Alerg din nou
  Apoi ma-npiedic
  Cad si ma ridic
  Si merg din nou,
  Drumul e lin
  Urmeaza pietre, apoi stanci
  Le trec zambind
  Imi ies in cale ape-adanci
  Dar nu renunt
  Le trec gandind
  Ca drumul meu e inainte.
  Urmeaza mlastini in drumul meu,
  Le trec cum pot si stiu si eu
  Ma tarasc si ies din ele
  Si drumul e lin
  Si cerul plin cu stele.
  Acesta este drumul meu,
  E lungul drum
  al zilei catre noapte.
  E scurtul drum
  al vietii catre moarte.

     Alexandru Vlad Lungu

  URMELE PASILOR NOSTRI
 
  timpul a sters
  urmele pasilor nostri
  de pe nisipul miscator
  al existentei
 
  Sunt un gand
 
  Inchid ochii si incep un joc
  de-a v-ati ascunselea cu amintirile.
 
  amintirile numara, iar eu m-ascund
  dupa tipatul unui albatros,
 
  dupa mugetul unui val spart de stanci
  iar ele cautandu-ma se pierd ...
 
  si-atunci le caut si le-adun
  intr-un castel de fire stravezii de nisip si alge
  si ma las rostogolit printre urmele altor iubiri
  de vei asculta ghiocul ce-am ajuns,
  vei auzi vuietul nesfarsit al vietii:
  vuuu, vuuu, vuuu . . .
  
 
  AMINTIRI
 
  am uitat adierea zefirului care sa te mangaie
  acum, cand ai nevoie mai mult ...
  l-am lasat sa-mi fuga printre degete,
  crezand ca voi gasi alta putere in orizontul zarii.
  dar valul tumultos din linistea firii se sparge
  lasand linistea sa planga pe pereti.
  urmele pasilor nostri se pierd in nisipul vamilor ce le platim
  prin suferinta din destin, intre doua clipe eterne si sigure
  care trec ca un suspin
  din nefiinta-n nefiinta
  ramanand o amintire dintr-o multime de amintiri.
 
 
   TE INTREBI ...
 
  te intrebi cine sunt eu ....
  nu m-ai descoperit inca?
  sunt castelul de nisip si alge,
  sunt tipatul pescarusilor
  in linistea noptii,
  sunt valul care sapa tarmul,
  sunt raza de luna care-ti vegheaza somnul,
  sunt ploaia care-ti picura lacrima
  pentru neajutoratii lumii,
  sunt cel ce-ti aduce un zambet
  ca o raza de soare
  printre margaritarele de roua
  ce-ti aburesc ochii,
  sunt rosul din apusul aprins,
  sunt bolta apasatoare a iernii,
  sunt anonimul
  care ar putea sa te mangaie
  cu pala de frunze rasucite ale toamnei,
  sunt poate totul sau nimic
  din romantismul visurilor tale ...

     Nela Ene

  Lectia de zbor
 
  Dezvata-te de mine
  precum fierbintele iulie
  uita in roua lacrima privighetorii;
  nu inchide umbra mea
  dincolo de poarta alba a serii
  cata vreme mai stii sa te miri
  in somn mai lasa-ti mana
  sa sangereze trandafiri
  dar mai ales
  cand va sa vina
  noaptea promisa
  uita-ti pana la lacrimi
  pleoapa deschisa -
 
  din umarul meu tasneste in zori
  pasarea care te-nvata sa zbori.
 
  
  CIRESE AMARE
 
  Desi e vremea cireselor
  cine sa te mai strige pe nume
  cand vanzatorii de iluzii
  dau faliment in piata de flori
  si traficantii de candoare
  se sinucid in triste mansarde
  cand nu stii ce nume sa dai ploii
  prinsa de umerii unui curcubeu -
  darul de-o noapte nu se ia inapoi
  mereu pregatita pentru alt dar desi
  nu te mai striga nimeni pe nume
  desi e vremea cireselor
  o dulce porunca:
  cumpara-mi un munte si-o blana de urs
  cu focul vin eu.

   BILET DE VOIE
 
  O primavara bezmetica
  cu zambete si lacrimi de-mprumut
  frange inima teilor din oras
  infloriti mult prea neasteptat
  chiar sub ochii nostri
  care se mai intalnesc uneori
  intr-o nepermisa lacrima
  de care am uitat;
  e invoire generala la liceul de fete
  ma prinde amurgul scotocind prin sertare
  panglica alba - buchetul de imortele
 
  Asa de tarziu pentru pasari
  doar teii mai semneaza
  bilete de voie pe cer.
 
  
  DESPRE O MARE IUBIRE
 
  despre Patria aceasta eu va vorbesc
  ca despre un liliac inflorit
  si deodata ochii mei
  mainile sufletului meu
  iata infloresc
  despre Patria aceasta eu va vorbesc
  ca despre o iarba
  inmiresmata si dulce
  si iata cum visele
  si gandurile mele incoltesc
  despre Patria aceasta eu va vorbesc
  ca despre o mare iubire
  care ma infloreste
  si ma inmiresmeaza
  si ma preface in dulce iarba
  si-n liliac inflorit.
 
  Nu cred in ..."mai bine mai tarziu decat niciodata"
  dar sper ca toate acestea vor fi pret de-o clipa - leac
  pentru sufletele care mai asteapta inca ....

     Traian Gardus

  Cuvantul
  Lui Homer
 
  Din ochi de noapte poate ca sa vaza
  Cetati ce-au fost si alte ce-o sa vie
  Miscari de-ostiri pe camp de batalie,
  Caci el detine o putere treaza.
 
  Cu-n vers o intreaga lume reinvie,
  Obscure fapte viu le coloreaza,
  Si-n tot ce e neclar arunc-o raza
  De palimpsest atins cu apa vie.
 
  Cuvantul manuit cu har, Poete,
  Cuvantul dur - solemnul semn pe-o carte,
  Menit sa lumineze de departe;
  Suavei file viata noua-i dete
  Cum astri sori sau trene de comete
  Si astfel, iata, mantuie de moarte.
 
 
 
  Batranul cavaler
 
  Acum, batran si vinovat,
  Ma-ntorc, Domnita mea, la tine
  Si ranile de doruri pline
  Ravnesc iar pacea din palat.
 
  Prin cruciade bizantine,
  De ani si ani inmarmurat
  Si-acum batran si vinovat,
  Ma-ntorc domnita mea, la tine!
 
  Iatacul nostru preacurat
  Stropeste-l dar, cum se cuvine,
  Cu-arome fine, levantine,
  Caci vin ca mire si barbat,
  Acum, batran si vinovat.
 
 
 
  Tristele nunti
 
  Batranii, negre semne de-ntrebare,
  Trecand solemn pe uliti desuete,
  Zapezile mai vechi le poarta-n plete,
  Pe cele noi le calca in picioare.
 
  Cu mersul lor stangaci pe indelete,
  Ne par piezise pietre funerare;
  Batranii, negre semne de intrebare,
  Trecand solemn pe uliti desuete
 
  Pe drept cuvant am sa te-ntreb poete,
  Cu care din licorile Barbare,
  Facura mosi si babe sa se-mbete
  Pornind peste troiene la plimbare
  Batranii negre semne de-intrebare.

     Ileana Anghel Mester, Montreal

  Icoana de Maramures
 
  SOARELE uimit
  s'a rostogolit
  Din crestet de bolta
  Si-a risipit aurul
  Si s'a oprit PLOAIA
  a spalat
  Obrazul uscat
  Al pamantului.
  Si, rasucind franghie, in joaca
  Din pletele vantului,
  A adapat izvoarele
  Si in unda lor, a lasat sa zaca
  Oglindit,
  OMUL
      si
      POARTA
          si
          SOARELE
  CURCUBEUL
  Si-a prelins culorile
  Pe toate florile
  Pe cruci, pe oluri, pe naframa
  Si s'a tesut
  Cu mana grijullie de mama
  In albul de zapada
  Al camesii de fata,
  Pe cerga, pe covor in zgarda.
  NOAPTEA, invarstata cu sange,
  A incremenit pe zadie
  Si strange
  Trup tanar de Marie
  Sa se stie
  Ca este intaiasi oara
  Si pruncul ce va sa vie
  Ion ori Irinca ori Marioara
  Va sa fie
  Soarele drag
  Din prag
  In casa lui Gheorghe si Marie,
  Cu franghie rasucita si innodata
  Si soare alb
  Rotit in lemn
  La poarta.
 
 
   CHRISTOS A INVIAT
 
  La icoana din odaia mare
  O maicuta a ingenunchiat
  Ruga-i se sfarseste-n asteptare;
  Pentr-a cata oara, i se pare,
  Ca atata dor si-atata jale
  Va aduce-n pragu-i de baiat
 
  Isi dorea sa-i vina-acum feciorul
  De-undeva, din lume-nstrainat.
  De-un pustiu de vreme-i duce dorul.
  Si-ar fi vrut sa-l vada, azi, in sat,
  Mandru cu flacaii laolalta,
  In gub nou si clopul instrutat.
 
  Clopotul doineste a chemare
  La biserica de lemn din sat.
  Pleaca-ncet maicuta pe carare.
  Cosu-i randuit a-ndestulare,
  Pentru Taina Sfanta de-nchinare
  Cu colac si ou incondeiat.
  ........................................
  Slujba s-a sfarsit spre dimineata
  Si de-acum satenii au plecat.
  Singura, maicuta-si da povata:
  "Daca Domnu'asa a judecat ..."
  Resemnata, sterge de pe fata
  Lacrima,
  "Christos a inviat!"