| |
Multa vreme m-am intrebat de ce odata admisa in Departamentul de literatura
comparata, mi-am ales ca tema de studiu teoriile postcoloniale. Teza mea de
Master la Universite de Montreal s-a incheiat, slava Domnului, in aceasta
primavara cu un subiect care poarta titlul: "Identite hybride et
post-colonialite dans trois romans anglais contemporains: The Satanic
Verses, The Budha of Suburbia et White Teeth". Autorii acestor romane sunt
respectiv, Salman Rushdie, Hanif Kureishi si Zadie Smith, trei varfuri a ceea
ce inseamna de 20 de ani incoace literatura postcoloniala.
Prima neliniste era legata de faptul ca studiile mele anterioare la
Facultatea de Litere din Bucuresti s-au desfasurat departe de conceptele,
teoriiile si autorii care fac obligatoriu parte din bibliografia mea. Homi
Bhabha, Arif Dirlik, Leela Gandhi, Stuart Hall, Paul Gilroy, Gayatry
Chacracorty Spivak, Aijay Ahmad, Arjun Appaduray, Rez Chow sunt doar cateva
din numele care au intrat in repertoriul meu critic, hranit anterior la scoala
europeana, mai precis la cea franceza.
Ca, a nu stiu cata oara in
viata mea m-am bagat unde nu-mi fierbe oala.
Cu autori precum Salman Rushdie, Hanif Kureinshi, Arundhaty Roy, Bharathy
Mukerjee nu am in comun nici culoarea pielii, care impune o alta dimensiune
vietii emigrantului din est in vest, si nici statutul de fost colonizat
britanic.
Acest statut,
recunosc ca mi-a stranit invidia, caci pe langa unele dezavantaje, autorii
respectivi au cateva avantaje esentiale: aproape fara exceptie sunt toti
formati la scoala engleza si au engleza ca limba de creatie, o prima
deschidere catre un public larg si catre premii prestigioase. Dupa numai un
semestru de scolarizare mi-am dat seama ca problemele mele nu sunt ale lor si
ca tot ce face este o experienta in vitro, asa cum a fost si invatatul limbii
chineze. Dupa patru ani petrecuti la Facultatea de Limbi si Literauri straine
din Bucuresti m-am ales cu o carte, Mica Istorie, de nici 200 de pagini.
Ce va ramane dupa teza mea de master, unde nu am facut decat sa ma aliniez
cuminte la lucrurile facute de altii? Oricat m-am straduit nu am descoperit
nimic nou, nu am facut decat sa pun cap la cap cateva teorii, cativa autori
care m-au fascinat, intr-o incercare de a defini ce reprezinta identitatea
hibrida in cazul celor trei personaje centrale ale celor trei romane. Poate ca
dupa cativa ani, dupa ce voi uita ce am invatat, o sa fiu in stare sa
valorific toate notiunile acumulate care plutesc inca in stratul de suprafata
al creierului meu. Dar pana atunci, eu ca imigrant, ca identitate
Romano-canadiana am invatat cateva lucruri esentiale.
A fi romano-canadian
Prima notiune pe care orice student in Postcolonial Studies trebuie
sa si-o insuseasca este cea de in-between, creata de Homi Bhaba, si pe
care nu incerc sa o explic acum in toata complexitatea ei. Pe scurt, spatiul
pe care il ocupa imigrantul este un spatiu de in-between, un spatiu de
in-intre, sau cum spune Rushdie locul dintre doua scaune. Acest spatiu
ne plaseaza la interferenta intre doua lumi, niciodata total debarasati de
prima, niciodata asimilati total de a doua. Emigranntul, cum spune Tvetan
Todorov, este cineva care traieste intr-o dubla exterioritate, caci pierzand o
tara el nu a castigat o a doua. Rushdie plaseaza noua patrie a emigrantului in
aer, iar radacinile sale in vis.
Imigrantul este deci cineva care poarta incarcatura a doua lumi, iar noua sa
identitate, numita de Homi Bhaba identitate cu liniuta de unire (hyphenated
identity) se situeaza la intalnirea dintre doua identitati care poarta fiecare
propria sa incarcatura sociala, culturala, politica. Rushdie considera ca
aceste identitati raman totdeauna partiale de ambele parti ale liniutei de
unire. Daca e sa il cred, identitatea mea Romano-canadiana este, si va ramane
vesnic un esec, atat timp cat ea se plaseaza exact in jurul liniutei de unire,
o zona de tensiune, de conflicte interioare datorate faptului ca rand pe rand
una din parti, cea romana sau cea canadiana, vrea sa o radieze pe cealalta.
Imigrantul trebuie sa se vada ca un hibrid, adesea nereusit, confruntat in
permanenta cu conditia sa marginala. Chiar daca el reconstituie noi memorii,
noi amintiri, noi istorii, sentimentul de a fi acasa in noua lui tara nu
inseamna ca este si asimilat. Exista in fiecare din noi, acel ghost-values,
valori fantoma care continua sa ne bantuie in cele mai frumoase vise, valori
rezistente la orice incercare de asimilare, si care se manifesta peste tot, la
nivelul comportamentului, al limbajului, al hranei, al vestimentatiei.
Salvarea noastra vine in momentul in care incepem sa ne acceptam ca
identitati non-omogene, cand incepem sa acceptam ca cele doua componente ale
identitatii noastre trebuie sa co-existe in armonie si nu in pozitie
antagonica. Ca intre cele doua jumatati de identitate exista tot timpul un
proces de transfer si ca, in cazul meu de exemplu, jumatatea romaneasca
lucreaza in contextul celei de-a doua, ca se incarca de valorile acesteia fara
a le uita pe ale sale proprii. Chiar daca intelectual devenim produsi ai
vestului, ai Americii, provenienta noastra orientala, balcanica, asiatica nu
poate fi trecuta sub tacere. Reversul este ca, uneori, ori de cate ori nu
putem face fata marilor provocari, ne gasim refugiul in bratele trecutului,
ale unui patriotism de prost gust, sora urata a nationalismului. Noua noastra
identitate trebuie sa se construiasca impotriva tendintei de exotism, impusa
atata vreme de cultura occidentala, in respectul valorilor autentice, dar si
al ramasitelor care nu pot fi niciodata asimilate. Esecul fiecaruia incepe
cand nu gaseste o alternativa viabila, propria sa alternativa la provocarile
noii vieti, cand nu gaseste solutii de a diminua tensiunea din jurul liniutei
de unire, de a o transforma intr-un pod intre cele doua jumatati de
identitate. Aceasta minuscula trasatura pe hartie, dar care in viata de zi cu
zi acopera o intreaga istorie si geografie nu poate fi stearsa. Cei care vor
sa o faca vor vedea intr-o zi in oglinda un personaj monstruos, asa cum
personajul lui Salman Rushdie se trezeste transformat in tap. Fiecare trebuie
sa traim cu luciditatea conditiei noastre hibride, cea care nega afirmatia ca
oamenii sunt toti la fel, dar in acelas timp refuza sa fie definiti prin
prisma etnicitatii, a originii de dinainte de marele voiaj.
Evident ca marile probleme, care incurca cumva teoriile literare, apar
atunci cand indivizii nu pot stabili cu precizie identitatea celor doua parti.
In cazul coidentitarilor mei, cel mai trist este ce multi nu stiu nici
adevaratele valori care dau impreuna ceea ce se cheama romanitate, nici
canadianitate (observ ca adaptarea termenilor la limba romana este
hilara, dar nu ma pot lipsi de ea).
Evident ca al treilea produs, ceea ce rezulta din intalnirea a hoi hibrizi
a-sitorici, a-culturali, a-religiosi nu poate fi decat un monstru. Si, slava
Domnului, exista in fiecare comunitate atatea identitati clocite care nu stiu
nici cine au fost, nici ce sunt si nici ce vor fi.
Chiar daca intrebarea pe care si-o pune fiecare din noi "Cine sunt eu?"
ramane pana la urma fara raspuns, trebuie sa credem cu totii in viabilitatea
acestor identitati diverse. Pana la urma, diversitatea este biblica si fiecare
trebuie sa traiasca in felul in care ii este propriu. Ne amgim ca intr-o zi
lumea va fi din nou o "Gradina a Edenului" unde toate speciile vor convietui
pasnic, unele alaturi de altele.
|
|
