| |
Astazi s-a nascut
Hristos
Marta
Barbulescu
Linistea cuprinsese Vila dintre brazi. De pe munte, unde se oprise intr-un
scurt popas, luna iscodea. Valea muntelui dormea atat de adanc, incat se auzea
doar sopotul izvoarelor. Iepurasii trecusera demult in somnul lor cu ploapele
intredeschise, pentru ca la cel mai mic zgomot s-o rupa la fuga. Ingerul cobori
la Vila dintre brazi, purtand pe aripi vestea Nasterii Domnului nostru Iisus
Hristos, fiul lui Dumnezeu…
Baietelul se trezi in cantecul ceresc:
Astazi s-a nascut Hristos,
Mesia cel luminos…
Laudati si cantati
Si va bucurati!
In varful picioruselor goale, se apropie de geam si-l atinse cu nasucul. Iarna
desenase geamul cu fel de fel de paduri tropicale. Cu unghia degetelului
aratator, scriji pe geam un loc mic prin care sa se vada pe geam ce se intampla
in curte. Fugi la usa in pijama, cu picioarele goale sa-i cheme in casa, dar nu
mai vazu pe nimeni. Doar zapada rascolita le pastra urmele fara urme. Intr-un
colt de stea ii zari la Betleem in jurul staulului unde se nascuse pruncul
Iisus, cantandu-i cu glasuri ingeresti pe care numai baietelul le auzea:
Astazi s-a nascut Hristos,
Mesia cel luminos…
Laudati si cantati
Si va bucurati!
- Ce faci scumpule? Tu nu dormi?
- Ascultam, mama!
In prag, tanara femeie il privea cu atata iubire, incat baietelul se topi, ca
ingerii in dragostea lor pentru Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos.
O,
CE VESTE MINUNATA!
Pr.
prof. Cezar Vasiliu
In labirintul religios, moral si social care caracteriza omenirea de acum
peste doua mii de ani, intr-o lume in care oamenii ajunsesera sa se inchine la
oameni, crezandu-i dumnezei - cum era cultul imparatilor romani -, intr-o lume
in care pacatul era in floare, inlocuind virtutile, intr-o astfel de lume, pe
care Sfanta Scriptura o numeste ”plinirea vremii”, s-a auzit o veste, o negraita
veste, asemenea careia nu mai fusese alta; nici n-a mai fost dupa aceea, si nici
nu va mai fi, “o ce veste minunata” - cum spune colinda din batrani.
Era vestea minunata a intruparii Fiului lui Dumnezeu anuntata de Proroci cu
sute de ani inainte, vestea nasterii “celui fara de inceput”, a Mantuitorului
IISUS HRISTOS care venea “sa invete cu al sau grai care-i calea catre rai”, deci
sa ne mantuiasca.
Era vestea minunata ca Dumnezeu nu este asemenea oamenilor, ca nu este nici in
Olimp, nici in luna nici in soare - cum isi inchipuiau cei vechi - ci El este
spirit absolut, atotprezent, atotstiutor, atotputernic, Parinte bun pentru toti
oamenii. Unul in fiinta si intreit in persoane sau ipotaze. Tatal, Fiul si
Sfantul Duh.
Era vestea minunata ca omul este inzestrat cu o scanteie divina, ca el rezuma
in sine intreg cosmosul, ca o faptura umana, un suflet cantareste mai mult decat
toate bogatiile materiale ale lumii si ca pentru salvarea unui astfel de
rataciri , de caderi si de pasi gresiti, merita facute orice jertfe.
Era vestea minunata nemaiauzita pana atunci, ca oamenii sunt frati intre ei,
deci egali in fata Creatorului, ca au aceeasi obarsie divina fara deosebire de
culoare sau rasa, ca au aceeasi menire, demnitate si drept de a se bucura de
toate bunurile cu care Dumnezeu a binecuvantat acest pamant.
Este vestea minunata ca valoarea unui om nu se judeca dupa aparente, dupa
haine sau rang, ci dupa frumusetea sufletului, dupa intelepciunea mintii, dupa
binele pe care-l face si mai ales, dupa stradaniile depuse in folosul
comunitatii in care traieste. Era vestea minunata ca munca este ceva fant, o
obligatie absoluta pentru fiecare, pentru intretinerea lui si a familiei sale. O
modalitate sine qua non a existentei umane.
Era vestea minunata ca in Domnul nostru Iisus Hristos avem modelul desavarsit
al unei adevarate vietuiri dupa voia lui Dumnezeu, in El sufletul nostru
putandu-si ostoi setea dupa lumina, bine si adevar, dupa dreptate, pace si
fericire in sensul cel mai inalt.
Aceasta “veste minunata” ce a cuprins toata lumea a ajuns pe meleagurile
noastre chiar in primul secol al erei crestine, a patruns prin Sfantul Apostol
Pavel, care a predicat in sudul Dunarii si prin ucenicii lui care au largit aria
sa misionara, a patruns, mai ales in partile Dobrogei, prin Sf. Apostol Andrei,
cel dintai chemat, a patruns prin negustorii crestini, prin legiunile romane,
unele aduse din Palestina prin colonisti.
Asa se explica faptul ca atunci cand apare in scena istoriei, poporul roman
apare ca un popor crestin, fapt ce l-a ajutat sa infrunte vitregiile de tot
soiul, dovada solida a prezentei si continuitatii noastre pe meleagurile dintre
Carpati si Dunare.
Vestea minunata a nasterii Domnului ne ofera prilejul de a marturisi credinta
noastra comuna in marea taina a crestinitatii - “Dumnezeu s-a aratat in trup (I
Tim 3,16)”. Invatatura despre venirea in lume a Domnului Iisus, Cel Care “pentru
noi oamenii si pentru a noastra mantuire, s-a intrupat de la Sfantul Duh si din
Fecioara Maria si s-a facut om", o marturisim in fiecare duminica si sarbatoare,
in Simbolul credintei, la Sf. Liturghie. Mare si nepatrunsa este aceasta taina
prin care Fiul lui Dumnezeu, parasind sanurile cele vesnice ale Tatalui, se
arata nemijlocit in lume in toata simplitatea omeneasca.
Sfintii Parinti ai Bisericii invata ca intruparea este “cel mai de seama bun
de pe pamant prin care se mijloceste legatura si comuniunea cu Dumnezeu” (Sf.
Clement al Alexandriei). “Prin intrupare, fiul lui Dumnezeu, a ramas ceea ce
era-adica Dumnezeu- si s-a facut ceea ce nu era -adica om- venind intre oameni,
pentru ca acestia sa se poata intaorce iarasi la Dumnezeu” (Sf. Grigorie de
Nazianz). “Facandu-se om, Mantuitorul ne-a reinnoit, desfiintand moartea, si din
fire fiind nevazut, s-a aratat oamenilor ca fiind cuvantul lui Dumnezeu, domn si
Imparat al Lumii” (Sf. Anastasie cel Mare).
Cel mai de seama aspect al intruparii Domnului este acela ca Dumnezu cel
vesnic si neschimbat s-a coborat la noi, s-a facut iarasi om ca noi, luand firea
umana din trupul sfintit al Fecioarei Maria. Intruparea Domnului are inteles
numai ca daruire de sine. In Fiul Sau intrupat, Parintele Ceresc imparte propria
sa viata de har si lumina cu noi, pentru ca sa devenim “faptura noua”, “Si
Cuvantul Trup s-a facut” (Ioan I,14), spre innoirea si viata noastra. Intruparea
Domnului nu este irosita atata timp cat si noi devenim rpin puterea Sf. Duh care
a dat viata trupeasca Mantuitorului Hristos, “nou nascuti” (Petru 2,2). Marea
speranta a Craciunului consta in aceea ca, prin coborarea lui Dumnezeu printre
noi “s-a apropiat de noi imparatia cerurilor” (Mc. 1,15).
Domn al cerului si al pamantului, Mantuitorul Iisus Hristos vine la noi ca om.
Intruparea sa este un act de impacare si legamant al lui Dumnezeu cu Lumea,
creatia sa. De aceea intreaga suflare si faptura doxologeste impreuna cu ingerii
din ceruri “Marire intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intru oameni
bunavoire” (Lc. 2,14).
Nu avem insa dreptul moral de a intona “Astazi s-a nascut Hristos, / Mesia cel
Luminos, / Laudati si cantati, / Si va bucurati”, atata timp cat n-am indepartat
din sufletele noastre orice urma de ura , rautate si nedreptate, caci Pruncul
nascut in ieslea Bethleemului ne cheama la dragoste, unitate si pace.
Adunati in bisericile din comunitatile noastre in Tara sau dincolode
fruntariile ei - acum cand Pruncul Iisus vine in lume - sa-l intampinam cu
inimile deschise, cu bucurie in loc de intristare, cu bucurie in loc de
intristare, cu unitate in loc de dezbinare. Facand aceasta, ne meritam cu
adevarat numele de crestini si de romani si glasuirea colindei “O, ce veste
minunata!” isi regaseste sensul si autenticitatea.
Din adancul sufletului, uram tuturor Romanilor un Craciun Fericit !
|
|
