| |
Letitia Militaru: Pentru a debuta dialogul cu Mircea Diaconu, imi
amintesc patru repere in timp, patru ipostaze intre care am putea sintetiza o
lunga tinerete :
·
Mere rosii
·
Intalnirea in “Jeep”-safari, nu la “filmari, ci pe strada Union, din Bucuresti
·
Intalnirea in Piata 1 Mai, la cumparaturi, alaturi de Diana Lupescu, in calitate
de parinti ai primului bebe, cred ca era fiica dvs
·
Stirea preluata de pe site-urile Internet ca sunteti Directorul Teatrului
Nottara.
Intre toate aceste evenimente concrete, cum impartiti dvs timpul care a
trecut?
Mircea Diaconu: Primele trei le consider “clasate”, deci imi este mai
usor cu ele. Cu reperele mai noi, vezi “director”, ma descurc mai greu si-mi
creez mii de probleme. Din fericire, in acest turneu, am izbutit sa nu ma
gandesc nici o secunda la lucrurile de acasa. Fiindca sunt actor, m-am supus
principiului actoriei: acela de a-ti controla, de a-ti impune chiar, mentalul,
starile. Sa-ti impui ca esti, sau ca vrei, sau ca poti… si atunci organismul nu
are decat, automat sa se supuna!
LM: V-ati supus unui regim sever intr-un timp ata de scurt: spectacole,
deplasari, schimbari de fus orar, noi cunostinte, public si reactii diferite …
MD: Uita-ti ce se intampla… am scris odata o poveste si in real,
elev la liceu in niste internate cumplite pe care le-am trait in viata mea, mai
rele decat armata sau inchisoarea poate chiar. Nemiloase, ca viata ! Aveam o
plapuma rosie pe care o luam de acasa, sub care, indiferent ce mi s-ar fi
intamplat, cat de greu as fi dus-o, cat de trist si de chinuit as fi fost ca
pusti, sub “plapuma mea rosie”, visam. Imi puneam in cap ganduri, imagini, acolo
se putea orice. A fost un fel de film cu care am rezistat toata viata.
Formarea mea ca
actor, a avut loc sub acea “plapuma rosie”.
Trairile mele de
sub “plapuma rosie” m-au facut actor si in nici un caz facultatea de mai tarziu,
cand profesori si cursuri au incercat sa ma ajute, chiar sa ma oblige sa intru
in tipare profesionale.
N-am putut niciodata. Si am
avut o arma in aceasta meserie -actoria- : mi-am cunoscut modul meu de a fantaza.
Sub
“plapuma mea rosie” faceam calatorii, “descopeream America”, colt de ntura care
le are pe toate: si sublim si grotesc si forta si pericol si iubire.
Fiecare dintre noi are
obligatia sa “des-co-pe-re America”, aceasta era ideea
povestii-articol pe care am semnat-o in Romania literara. Acest lucru mi s-a
intamplat acum, cu ocazia acestui turneu. Primul meu turneu, in 1979, cand l-am
insotit pe Liviu Ciulei, a fost fabulos, dar n-a contat atat de mult cat a
contat acest turneu…
LM:
Este Liviu Ciulei mentorul actorului Mircea Diaconu?
MD: Pentru mine, domnul Ciulei a fost un tata spiritual, stie bine
si dumnealui acest lucru. La randu-i, m-a considerat ca un copil “al lui”, mi se
spunea si “copilul” cand lucram impreuna si cand eram ingrozitor de tanar fata
de toti ceilalti…
LM: De ce s-a intamplat aceasta “ingrozitoare tinerete” fata de cei de
varsta dumneavoastra, pentru ca, drept este, in Mere rosii ati fost foarte
tanar, in Jeep, erati foarte tanar (actorul ne-a marturisit ca mai are acel jeep
de care se ocupa personal), ca tatic, pareati foarte tanar, totul e petrecea la
timp, pe vreme ce dumneavoastra ramaneati mai tanar cu zece ani decat cei din
jur…
MD: S-a intamplat sa incep foarte devreme - la 22 de ani, am facut
filmul Actorul si salbaticii cu Toma Caragiu - si sa joc la Teatrul
Buleandra in premiere celebre ca Revizorul lui Lucian Pintilie sau O
scrisoare Pierduta a lui Ciulei.
S-a intmplat sa am acest
enorm noroc in profesie, care in acelasi timp s-a transformat in nefericire.
Va spun
exact ce: devreme si la un nivel profesional extrem de interesant, inceputul meu
actoricesc s-a produs intr-o perioada de existenta a teatrului (momente, gen,
stil, nivel intelectual si cultural) pe care n-am mai regasit-o niciodata. Si-am
suferit ca un caine, pentru ca am avut un model pentru care unii ma fericesc.
Niciodata din 1967 (Cum va place a lui Ciulei) n-am regasit un mediu teatral
atat de elevat si rafinat cum am trait atunci …si acum am 53 e ani.
LM: In seara aceasta, cu cateva momente inainte de interviu, mi-ati
spus ca perioada de directorat v-a pus intre luciditate si romantism, al caror
posesor sunteti…
MD: Statutul de director, este mult sub statutul de ACTOR… Deci eu
am coborat, acceptand situatia. Un actor de succes nu are nevoie sa fac lucruri
de tipul acesta. Din pacate, in anii acestia din urma, cica “liberi”, si inainte
si mai tare, foarte multi dintre noi s-au luptat sa devina directori, ca si cum
ar fi avansat. Nu-i adevarat, este exact invers. Dar conditiile in care eu am
devenit director au fost particulare. Teatrul Nottara a trecut printr-o criza
manageriala. Discutii, certuri publice infioratoare, situatie de netrait.
Primaria Capitalei a destituit fostii directori si dupa procese si para-procese,
intr-un context in care unii colegi mi-au cerut sa-i ajut sa treca acest hop, am
acceptat statutul de director, eu avand o vechime considerabila in Nottara. De
patru ani de zile, eu mai am si un alt statut, acele de membru al C.N.A.
(Consiliul National pentru Audiovizual). Sigur, este altceva, am fost ales de
Senat pe criterii profesionale. Dar vreau sa intelegeti ca statutul meu de ACTOR
mi se pare superior oricarui altuia! Mi-e drag, m-il doresc, si abia astept sa
termin reorganizarea teatrului Nottara. Este un program pe care l-am gandi, l-am
scris si l-am predat Primariei, desi situatia de care va vorbesc nu mi-a cerut
niciodata asa ceva. Din pacate, in Romania inca se mai lucreaza cam asa: un
individ conduce pana nu mai este agreat. Enorma prostie! Eu incerc a fac o
demonstratie. Este, daca vreti, un rol pe care mi-l asum. Incerc sa construiesc
un sistem de teatru, avand ca model anii ‘67-’74, de care va vorbeam. O fac
dintr-o datorie profesionala catre colegi.
LM: Intr-un alt interviu, ati dat exemplul lui Petru cel Mare care,
vazand ca arhanghelul ce decora un acoperis nu face nimic, a dat ordin sa se
miste dupa vant… Adica sa devina eficient intr-un fel! Sa inteleg ca vreti
acelasi lucru in teatrul dumneavostra? Sa-l faceti mai eficace? Veti reusi?
MD: Da! A trecut o prima stagiune de cand conduc activitatea de la
Nottara. La inceput am pus pe masa un program pe care l-am conceput eu insumi si
le-am cerut colegilor sa-si dea parerea. DA sau NU? Programul a insemnat un ritm
de lucru infernal pentru Romania de azi. Cand eram tanar, aveam 11 spectacole pe
saptamana …Entuziasmul lor a spus DA. Dupa propunerile mele, au venit termene
precisede premiera, ci distributii initiale.
Din opt premiere ale
stagiunii trecute, una singura am gresit-o ca termen.
Colegii mei au
muncit de o maniera incredibila. Ne aflam la un punct, in care teatrul nostru
izbuteste “un spectacol de venituri”. Un exemplu concret, ca e mai bun decat
orice statistica: intr-o sambata-duminica, jucam la Koln. Pe drum, in autobuz,
m-a sunat pe celular Radio Bucuresti, care m-a intrebat ce spectacole urma sa
joace Teatrul Nottara in acel week-end. Bref, am spus: “sambata-duminica 2
spectacole la Koln, duminica la Salonic in Grecia, tot duminica la Galati si
inca cinci spectacole la sediu: 2 sambata, 3 duminica”. (n.r. si Mircea Diaconu
le insira precum Ghita Pristanda steagurile de prin urbe. Desi nu mi-am oprit
rasul, ceea ce a spus nu este o replica teatrala, ci formidabila performanta pe
care o are tetrul in momentul de fata). Cativa dintre actori au vrut sa monteze
acum, pe perioada de vara, cand altii vor concedii, un spectacol dupa Pedro
Calderon de la Barca. Cum sa-i opresti?
LM: Am perceput un subiect delicat pe care il aveti in vedere: dreptul
de autor si drepturile conexe ale actorului. In fond, o legislatie exista, dar
sunt si “portite”, iar precedentul nu este greu de creat…
MD: Situatia la care va referiti este ca niste “smecheri” care
lucreaza in numele unor firme celebre in Europa au folosit pentru publicitate
filme facute pe vremea lui Ceausescu, pe niste contracte umilitoare. S-a
exploatat aceasta bresa, utilizandu-se imaginea mai multor actori romani care au
murit. Din pacate pentru ei, singurul viu eram eu. Greseala lor, pentru ca sunt
si rau si foarte atent! In CNA de atata vreme, nu sunt strain de aceste
“chichite” si cunosc legislatia dreptului de autor destul ca sa-i fi dat in
judecata, dupa ce nu nonsalanta s-a raspuns la obiectiile mele: “E caraghios,
domnule Diaconu, d-ta ai semnat un contract cu Ceausescu! Mergi la Ceausescu si
cere-i drept de autor!”. Ei, asta m-a enervat atat de tare, ca un etern pusti
bataios ce sunt… intrucat acum suntem intr-un mare proces care sper sa faca
jurisprudenta pentru totdeauna. “Vreti reguli europene? Ei, alea-s cu bani!”
Actorul roman se va apara in fata acestei invazii.
LM: Sa comentam putin piesa pe care a-ti jucat-o in acest turneu.
Operele complete ale lui William Shakepeare , de Borgeson, Long si Singer, un
concentrat de 34 de piese… Considerata de unii o blasfemie la adresa
dramaturgului englez, de altii un succes formidabil, “piesa este scrisa pentru
oameni destepti” - l-am citat pe Emil Hossu.
MD: Piesa a fost un succes naprasnic chiar si la Londra unde a tinut
afisul un an, vizavi de Royal Shakespeare Company. Petre Bokor, care acum se
afla si el in Canada, ne-a adus aceasta piesa la Nottara. Spectacolul nostru, ma
refer la ceea ce noi jucam (impreuna cu Emil Hossu si constantin Cotimanis), are
doua defecte: ar trebui ca proportiea de “Shakespeare bine jucat”, clasic, sa
fie mai ampla.
Sunt doua-trei monoloage,
prea scurte, in care chiar se joaca Shakespeare.
Apoi, mai e ceva:
s-au foloit traduceri arhaice, depasite. Asta creeaza umor, dar as fi vrut sa
folosim traduceri moderne contemporane, cu atat mai mult cu cat piesa se
adreseaza celor din prezent. Este in fond un atac la acest fast-food a orice, de
la mancare pana la cultura.
LM: Cum se impaca actorul Mircea Diaconu cu statutul de tatic, de sot,
de familist?
MD: Pana la urma e profesia mea de baza… Zic si nu gresesc ca
profesia mea de baza este de “provincial”, or, mentalitatea de “provincial
roman” presupune exact aceste obligatii: a-ti intemeia o familie, a-ti face o
casa, a-ti plati daoriile, a da buna-ziua pe strada, a-ti creste copiii in legea
crestineasca si morala. Onorabilitatea este cel mai important lucru adus de la
mine de langa Campulung-Muscel.
LM: Nascut in Capricorn, pana la urma ramaneti sub semnul luciditatii
si cel al eficientei.
MD: Lucid, da. Dar mai am o doza de optimism atat de mare,
bolnavicioasa, care, cateodata ii molipseste pe cei din jurul meu. Este puterea
de convingere, de contaminare, “ca e bine si va fi bine”, in speta la teatru,
dar si in familie. Ei, eficienta este o chestie usor germana, rece…
LM: Sa nu uitam Filantropica pe care am vazut-o de curand la Montreal.
Presa cinematografica a apreciat-o ca o comedie dramatica, o imagine a Romaniei
de azi. D-voastra care ati fost in pielea profesorului Ovidiu, ce puteti sa ne
spuneti?
MD: Ohhh… din fericire, Filantropica face atat de mare succes
in Romania! In Franta a luat Premiul Publicului, a luat un altul in Germania, o
sa mai ia… Filmul este foarte reusit si asta se datoreaza in intregime lui Nae
Caranfil, regizorul filmului si nu mie. Flimul merge atat de bine incat fireste
sunt sluga lui, dar nu este cel mai bun dintre rolurile pe care le-am facut eu.
Sunt multe altele: secvente spre exemplu, este fabulos.
S-a facut intr-o Romanie obtuza si inchisa si nu a avut sansa
Filantropicii.
LM: Rolul Profesorul Ovidiu este totusi un rol-sinteza intre un Mircea
Diaconu comic, tragic, naiv, sarmant…
MD: Ei nu, ca asta este reteta ideala a meseriei noastre! Tragicomedia
este cea care da cele mai mari satisfactii atat actorului, cat si publicului.
Intr-adevar, viata le are pe toate in acelasi timp, cum spuneam la inceput.
LM: Mircea Diaconu este un om politic?
MD: Nu, n-am fost niciodata chiar ce spuneti, desi unii dusmani sau
adversari polemici pun usor aceasta stampila. In ’90, ’91, ’92, parca era o
acuza: “Faci politica!” Ca am avut opinii? Am tot timpul. Sunt si eu un om
normal. In plus, nu pot sa dorm linistit, sa ma urc pe scena mea, sa-mi vad de
treburile mele, care… Care sunt? Nu trebuie sa raspund natiei mele in orice
varianta publica? Este cu totul altceva sa te pronunti daca este bine, daca este
rau, si sa o faci deschis.
LM: Turneul pe care il incheiati v-a dat satisfactii…
MD: Lucrul important in programul teatrului nostru este ca, dincolo de
a servi cetateanul platitor de taxe, caci suntem finantati de Primaria
Capitalei, este obligatia noastra de a cauta publicul romanesc peste tot in
lume, unde el exista. De la Chisinau la Montreal, prin Germania, Franta,
Austria. Faptul ca am trecut acum oceanul, in acest periplu absolut formidabil,
a fost un test al spatiului. Dupa ce vom trage concluziile acasa, vom pregati
anumite texte care merg aici, de care romanii au nevoie. Venim si jucam pe
spezele proprii, fara aprobarea ministerelor, fara suportul statal, dar, ne-am
lovit de probleme de logistica. Aici, la Montreal, ne-am oprit la Consulat, am
facut invitatiile la spectacol personal. N-a venit nimeni! Lucrurile nu vor
ramane asa. Mergand acasa cu niste concluzii trase, vom provoca discutii publice
pe doua directii:
·
interesul autoritatilor romane pentru a servi cultural diaspora sunt infime;
·
rediscutarea exodului romanesc.
Parerea mea: foarte bine ca ne pleaca tinerii. Dar pleaca sa dispara sau sa se
intoarca? Bucuria ca pleaca tinerii inseamna ca sunt niste oameni moderni,
puternici, performanti. Important este sa nu se rupa de Romania, ci sa devina
ambasadori profesionali, morali sau de imagineai nostri.
|
|
