| |
Acest stravechi obicei al primaverii, este specific poporului roman si isi are
originea in credintele si practicile agrare.
Sarbatoarea lui are loc in prima zi a lui martie, cosiderata ca prima luna a
primaverii. La Roma, inceputul anului nou se sarbatorea la 1 martie, luna ce
purta numele zeului Marte, ocrotitor al campului si al turmelor, zeu care
personifica renasterea naturii.
In multe sapaturi arheologice din Romania s-au gasit martisoare cu o vechime
mai mare de opt mii de ani. Raspandit in toate provinciile tarii, martisorul
este pomenit pentru prima data de Iordache Golescu. Folcrolistul Simion Florea
Marian, relateaza ca, in Moldova si Bucovina, martisorul consta dintr-o moneda
de aur sau de argint legata cu un snur alb si rosu sau negru cu alb si purta
legat la mana stanga ori la gat. Il purtau copii, dar si fetele si tinerele
neveste.
Dupa credinta populara, firul alb, facea ca fata celei care-si legase
martisorul sa nu fie innegita de razele soarelui si sa ramana “alba precum
crinul si rumena ca trandafirul”.
Daca martisorul era purtat de un copil, acesta avea sa fie curat si sanatos ca
argintul si aparat de friguri, in timpul verii.
Purtarea martisorului trebuia sa respecte un anumit ritual. Copii il purtau
timp de 9 zile, pana la doua luni, dupa care snurul se lega de ramurile unui pom
ca sa rodeasca din belsug. De asemenea, era credinta ca portul martisorului face
ca acestia sa aiba noroc.
Tinerele il pastrau pana la sfarsitul lui martie, snurul urmand a fi pus pe un
trandafir, iar moneda data pe vin, pe paine alba si cas, pentru ca fata sa-i fie
alba, precum casul si rumena ca vinul, sa fie frumoasa si aleasa ca trandafirul,
rege al florilor.
In alte parti, martisorul se purta pana ce infloreau prunul, paducelul si
visinul, si atunci se atarna in ramurile acestor pomi, pentru ca fata ori
nevasta sa fie sanatoasa si frumoasa ca florile lor.
Demult, femeile si fetele purtau martisorul pana in ziua de 1 mai, de
altminteri cand cumparau cu moneda vin rosu, pe care il beau la umbra pomilor,
la iarba verde, cu cel li-l daduse, zicand ca in cursul verii nu le va mai parli
soarele.
|
|
