Nu de mult am cumparat o carte postala…
Eram intr-o piata la Paris, unde printre multe tarabe de artizani si mestesugari care expuneau produsele artei lor, era si masa unui anticar, specializat in stampe si carti postale vechi. Cum subiectul acesta ma interesa, am inceput sa caut cu speranta ca voi da peste ceva interesant. Nici eu nu stiam ce se cheama "ceva interesant".
Si deodata mi-au cazut ochii peste o carte postala trimisa din Bucuresti. Era o imagine cunoscuta si totusi noua. Ateneul Roman… ce poate fi mai cunoscut, chiar daca imaginea data de aproape un secol! Dar in fata arhitecturii de la 1888, care marcheaza si astazi inima istorica a orasului, se inalta un monument… o coloana de piatra dominata de vulturul cu crucea in clont, simbol binecunoscut al Munteniei.
Nu mai vazusem monumentul acesta, desi aveam cateva carti postale reprezentand Ateneul Roman, de-a lungul a mai bine de un secol de existenta.
Cea mai veche imagine reprezenta parcul din fata Ateneului, taiat in plin mijloc de o alee pe care domni imbracati in "straie nemtesti" si cu palarii de paie, pareau ca se feresc de caldura soarelui, desi purtau vesta si haina neagra in plina vara. Era pe la 1900, si imobilul "Jockey Club"-ului si cafeneaua "High Life", pomenita deseori de Caragiale, mai dominau parcul Ateneului.
O alta imagine reprezenta acelasi parc pe la 1920. Se vedeau deja primele automobile-taxiuri in fata hotelului "Athenee-Palace", nu cel cu fatada de astazi, refacuta in anii `30, ci cel de la origine, din 1910. Masinile se amestecau inca cu birjele-taxiuri trase de un singur cal, pe care le-am cunoscut pana la sfarsitul anilor `50.
Cunosteam si diferite imagini ale Ateneului de dupa razboi. Mai intai fara medalioanele de pe fatada reprezentand pe regele Carol I, inconjurat de voievozii care au marcat istoria culturii romane, ca Matei Basarab si Vasile Lupu.
In fata colonadei, pe peluza verde, fugeau ca dupa o fantoma a trecutului "Alergatorii" lui Boucher. Aveai impresia ca-si luasera picioarele la spinare, urland: "Vrem sa scapam de aici cat mai repede!". Probabil ca presimteau ca intr-o noapte de Decembrie `89 un glont pierdut – cine a tras?, de ce a tras?, oare vom sti vreodata? – il va strapunge in plin piept pe unul dintre alegatori.
In fine, la inceputul anilor `60, a fost instalata in fata Ateneului, statuia lui Eminescu de Anghel. Ce scandal! Cum sa acceptam ca marele poet national sa fie reprezentat "in pielea goala"… sau aproape! Dar, pana una, alta, ma uitam cu mirare la cartea postala cu stampila postei din Bucuresti: 23 martie 1902. Mai jos, o alta stampila din Paris: 26 martie 1902.
In trei zile, cartea postala ajunsese de la Bucuresti la Paris!
Fara avion, fara "train à grand vitesse", fara T.I.R…Si astazi, dupa aproape o suta de ani, cu toata "tehnica avansata", cat face o carte postala din Romania pana in Franta?
Dar cel mai interesant era numele destinatarului: "M.Jules HETZEL pour Mlle. HETZEL".
Auzisem de multa vreme de celebrul editor Hetzel, cunoscut pentru publicarea cartilor lui Jules Verne in editii care si astazi mai fac admiratia bibliofililor din lumea intreaga. La fiecare licitatie pretul editiilor originale Hetzel inregistreaza noi recorduri. Oare cartea mea postala era adresata celebrului editor din a doua jumatate a secolului XIX si a carui urmasi au continuat activitatea pana la primul razboi mondial?
Am alergat imediat pe "rue Jacob", la adresa de pe cartea postala… Nici o indicatie… O casa veche ca toate celelalte din cartier… Oare nu voi gasi niciodata solutia problemei mele?
Ca de obicei, cand esti urmarit de o idee, o lumina apare pe neasteptate!
Trecand pe la Sevres, in autobus, remarc un afis anuntand o expozitie "Voiajele extraordinare" ale lui Jules Verne, in editura Hetzel.
Documentatia disponibila in expozitie, este clara. Pierre Jules Hetzel fondeaza casa lui de editura in 1837. In 1860, se muta pe "18, rue Jacob. Fiul sau, Louis-Jules Hertzel preia directia casei dupa moartea tatalui in 1886 si continua activitatea pana la 1912 cand o vinde editurii Hachette.
Fiica acestuia, Catherine Bonnier de la Chapelle, pe care scriitorul academician Poirot-Delpech a cunoscut-o fiind copil la Meudon Bellevue, unde familia Hetzel avea o casa la tara si care astazi este un muzeu al cartilor publicate de celebrul editor, trebuie sa fi avut vreo 20 de ani in 1902 cand primea carti postale din Bucuresti.
Ramane sa descoperim cine era acel M.Berger care ii scria, cu autorizatia tatalui, din Romania.
Dar asta, e o alta poveste…