Romanii au avut intotdeauna constiinta faptului ca sunt acelasi neam, chiar daca hotare artificiale i-au obligat sa traiasca vremelnic despartiti unii de altii. In mersul firesc al lucrurilor s+a ajuns, pe la mijlocul secolului XIX, la ceea ce se cheama constiinta nationala. A fost meritul unor intelectuali de vaya ai vremii si, pe un alt plan, al scolii si bisericii, ca aceasta notiune sap fie amplificata. Mai mult, in cele doua principate romanesti coexistau structuri internationale identice. Iata tot atatea motive pentru care, incepand din jurul anului 1850 a inceput sa vibreze ideea de unitate nationala. Hora Unirii, odata aparuta, a insemnat mai mult decat un imn. Adunari publice, spectacole avand ca tema Unirea, o presa militand pentru aceasta cauza, toate aceste eforturi se intalneau in materializarea inaltului ideal: realizarea unui stat modern, dupa model occidental. A fost sa fie ca numele domnului Unirii, realizata prin contributia alesilor neamului, sa fie colonelul Alexandru Ioan Cuza, iar noul stat constituit prin unirea Munteniei cu Moldova, sa se numeasca Romania. Au trecut de atunci 142 de ani. Si, ca de fiecare data, pe 24 ianuarie, se cuvine sa ne amintim de aceasta zi simbol a existentei noastre care indeamna la fratietate si iubire de patrie. Pentru ca, fara a-ti cinsti cum se cuvine trecutul, nu poti sa construiesti prezentul si nici viitorul.