TRIBUNA NOASTRA
anul 2 • nr. 22, august - septembrie  2000

A fost ora sapte, din ziua lui patru august al prapastiosului nostru milieniu 2000. Gratie cam artagosului roman George Balasu, directorul Campului romanesc din Hamilton, au poposit prin pustia emigratiei noastre, sase jurnalisti din Romania, mai exact doi de la ZIUA, patru de la ROMANIA LIBERA, plus doi universitari.

Deci, totul se intampla in ziua subliniata mai sus, la Casa Romana din Montreal.

Mesagerii romani au captivat auditoriul prin vastele cunostinte de romanism, prin autenticitatea informatiei referitoare la Romania noastra dusa de rapa, prin acele porunci moscovite, prin mercenarii comunisti care ne stranguleaza tara.

De fapt, intalnirea cu minunatii mesageri a fost superioara precedentelor, dar de la care, de data aceasta au lipsit reprezentantii Ambasadei si Consulatului.

Bineinteles, punctul meu de vedere poate fi discutabil sau, poate, contestat.

Ce mai tura-vura, mesagerii de la Bucuresti au hipnotizat audienta, demascand cotcariile de la Bucuresti.

Oaspetii din tara au trecut printer noi in vesminte de demnitate si au fost promti la toate intrebarile romanilor din sala.

As fi nedrept si m-as jena sa-mi pun semnatura sub cele scrise daca n-as spune ca pe parcursul dialogului si dupa aceea, la un vin, cafeluta sau prajitura, daca n-as afirma ca doamna Cornelia Scaiesteanu si domnul Alexandru Mihalcea, mai vechiul meu prieten dobrogean, au fost asaltati de semnele simpatiei. Pe acest prieten, domnul Mihalcea, l-am intrebat ce mai fac si cum o mai duc vreo cincisprezece prieteni de odinioara. Ei bine, mi-a raspuns, ascunzand o lacrima de pe sub fruntea lui de zimbru dobrogean,  ca “foarte multi dintre ei s-au suparat si s-au dus in cer..”

Un tip, suspicios de cand haul, m-a intrebat ca “ce si pentru cine scriu?”

-Pai uite, scriu despre oameni, despre romani, scriu despre serjurii de pe acasa sau despre nea cutare care arata cu degetul lumea in biserica si adesea le zice “diavolul”.

Adevarul este ca insul in cauza era trist.

Pacat, imi zice, schimband tonul, dar astazi lipsesc dintre noi foarte multi artisti si alti romani reprezentativi.

-Si ce daca?, ii raspund subtire, mai mult pentru a-l enerva.

-Pai asta e mai romane, ca si-au pus sacii in car si nu-I mai intereseaza Romania si romanismul…

Si s-a facut de ora vreo zece din seara.

Ca cea mai buna gazda a tuturor romanilor, preotul Petre Popescu a scos evlavios de sub patrafir o fituica si ne-a zis:”Astazi suntem onorati de prezenta a doi universitari din Romania si a unui grup de sase ziaristi. Prin prezenta distinsilor oaspeti la Hamilton si aici la Montreal, de inoada legaturile cu exilul, nu cu figuranti, ci cu adevarati romani, care incearca sa reprezinte adevaratele aspiratii romanesti.

Venind la Montreal, popositi pe un tarm intarit de credinta, popositi in ograda unei comunitati crestine si romanesti, vesnic indatorata in a-si pastra sufletul curat si inima neatinsa de compromisuri. Distinsi oaspeti, va primim si va imbratisam cu drag!”

Am redat doar o raza din chintesenta acestei istorice intalniri, invitandu-i la regrete pe cei care nu au fost prezenti la insemnatul eveniment….