|
TRIBUNA
NOASTRA |
|
Nascut la 8 aprilie 1911, in Rasinarii Sibiului, EMIL CIORAN- alaturi de Noica, Zamfiropol si Ralea a fost inclus in programa analitica pentru calsa a XII-a, la capitolul eseisti, ceea ce inseamna o reconsiderare a intregii sale opere. Si-a inceput studiile la Sibiu, afirmandu-se inca din anii adolescentei, ca un impatimit lucid. Dupa terminarea Liceului Gheorghe Lazar se inscrie la Facultatea de Litere si Filozofie a Universitatii din Bucuresti, pentru “vagi studii de filosofie”. Il audiaza pe Nae Ionescu, “filosof pseudosocratic” si, dupa intoarcerea acestuia in India, pe Mircea Eliade-“idolul noii generatii” cu ale carui opere se familiarizeaza inca de cand studia la Sibiu. La 23 de ani isi facea debutul editorial cu “Pe culmile disperarii”, opera premiata in 1934 de Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri needitati- care-l recomanda drept un specialist in problema mortii- tema fundamentala a intregii sale opere, reeditata in 1990. A urmat in 1936 eseul “Schimbarea la fata a Romaniei” si apoi alte trei lucrari: “Cartea amagirilor”, “Lacrimi si sfinti” si “Amurgul gandurilor”. Din aceeasi perioada dateaza si “Indreptar patimas”, lucrare inedita. In 1937, se foloseste de o bursa de studii pentru a-si trece doctoratul in filosofie, iar in 1941 se va stabili definitiv in Franta, asimiland in profunzime limba franceza, cu nesabuita cutezanta-onorata prin opera- de a-i depasi pe scriitorii francezi… Din 1947, incepe a scrie in limba franceza, pregatindu-si cu migala prima opera in aceasta limba. Amintim ca deosebit de semnificativ pentru modul de a-si intelege devenirea si faptul ca, in 1988, autorul refuza premiul Paul Morand, in valoare de trei sute de mii de franci, oferit de catre Academia franceza… Pentru lectorul intregii sale opere, desfasurata pe o perioada de sase decenii se impune o uluitoare constatare:aceea ca Emil Cioran a ramas egal cu sine insusi, consecvent aceleeasi viziuni sumbre despre lume si viata: “Pentru mine-afirma acesta- tot ce este castig constituie concomitent o pierdere”. Daca, totusi se constata o schimbare calitativa, aceasta face parte din planul scriiturii, datorandu- se optiunii decise pentru limba franceza in care descoperea un nou topos al locuirii, urmarit de blestemul de a scrie frumos…. Exponent al unei lumi si al unei gandiri evanescente, Cioran este indubitabil ilustrarea unui caz. Eretic demoniac, bantuit de paradoxuri, existentialist incomod, mizantrop modern, Emil Cioran se indoieste de tot si de toate- chiar de propria-I indoiala. Fascinat de extreme, cultiva cu fervoare provocarea. Suferind de grandoare, se arata incapabil de a desavarsi ceva. Pozand in bufon al fatalitatii, in profet al disperarii, in apologet al regresiunii si disolutiei, acrediteaza ideea unui sceptic inutilizabil, pentru totdeauna implantat intr-un univers blestemat, in care-inafara de muzica- totul e minciuna, chiar singuratatea si extazul. Afirma paradoxal ca el insusi nu ar fi nimic… |