TRIBUNA NOASTRA
anul 2 • nr. 20 - 21, aprilie -iulie  2000

 « Niciodata nu am reusit sa creez o casa la fel de frumoasa ca cele de la Muzeul Satului »

(Victor Simion)

« Sa cunosti ceva temeinic si sa faci ceva mai bine ca altii, sa-l faci cat mai bine, daca se poate, sa-l faci perfect. Sa fii un artist, un maestru. Lucrul tau sa se inchege cu armonia, sa devii autorul unei lucrari rotunde, complete si frumoase, al unui cosmos. » (Tudor Vianu)

Cuvantul « arhitectura » vine din latinescul « architectura », derivat, la randul lui, din greceste. Initial, el a devenit doar tehnicile folosite in constructii, deoarece arhitectii erau considerati mestesugari, artizani si nu artisti.

Sensul cuvantului s-a schimbat de-a lungul secolelor, acum referindu-se la tot ceea ce implica ridicarea unui edificiu, de la tehnicile folosite pana la respectarea echilibrului si proportiilor inerente in proiectarea lui.

Umanitatea nu poate evolua fara arhitectura, oamenii avand aceleasi nevoi, comparabile cu ale animalelor, precum castorii, ei trebuie sa isi protejeze familiile si bunurile materiale. Dar arhitectura raspunde si unor necesitati esetialmente umane. Diferentiindu-se de animal, omul isi satisface nevoi interioare, spirituale, descopera bucuria de a crea forme noi, de a armoniza materia cu spatiul, timpul, culorile, lumina si umbra, de a crea frumusete pura.

Format la aceeasi scoala ce a daruit lumii artisti geniali, de valoare universala, discipol si admirator al marelui arhitect roman DAN HANGANU, continuator al unei traditii arhitecturale recunoscute pe plan mondial, VICTOR SIMION imbogateste lume cu frumusetea arhetipurilor mostenite de la artizanii romani.

Nascuti la poalele muntilor, la Gemenea, la Campulung Muscel, intr-o familie in care arta si tehnica s-au armonizat perfect, cei sase frati SIMION au demonstrat lumii ca spiritul uman nu poate fi infrant, ci doar extins si purificat.

Lagatura cu pamantul si natura i-a marcat fiinta pentru eternitate, « blestemul » transformandu-se intr-o iubire inocenta, ca albastrul de Voronet, perpetua, esentiala conditiei de artist si de om.

Printre maestrii sai se numara o pleiada de profesori emeriti, doctoranzi ai unor universitati de renume ; prof. Gabriel Cristea si prof. Eugen Apostol, dar cel mai de seama dascal a fost si va ramane, dincolo de nefiinta, profesoara de desen din liceu, NAGHEL ELVIRA.

Victor Simion este unul dintre « copii adoptivi » al acelei inegalabile fiinte, spirit evoluat ce vegheaza de undeva, de sus, sufletele miilor de copii pentru care va ramane DOAMNA MAMA, avand vesnic dmiciliul in « Casa Sfintei Vineri ».

De opt ani pe meleaguri canadiene, Victor si Sonia Simion, impreuna cu cei doi fii, Teodor si Victoras, ne ofera un model de integritate, modestie, realism, tarie de caracter si, nu in ultimul rand, iubire si toleranta fata de fiinta umana, de acceptare si transcendere a destinului nostru in lume.

Cariera de arhitect a decurs « spectaculos » din punctul meu de vedere. Victor Simion este, insa, extrem de modest si exigent in descoperirea realizarilor sale.

A construi stadioane, Sala Sporturilor de la Targoviste, cabane, locuinte somptuase si extrem de originale, un hotel in Moreni, blocuri de locuinte.

Adept al « muncii fara retributie », a lucrat in Canada si fara bani, pentru a putea fi recunoscut in domeniul atat de competitiv si efemer al acestei arte.

Au urmat lucrari importante, printre care : un patinuar cu doua terenuri la Candiac in Montreal, cladirea Communaute Urbaine de Montreal, birourile pentru Compania GEBO, spitalul din Lakeshore, locuinte de diferite tipuri, fabrica de biscuiti CARVIN din lachine, in executie, un templu iudaic in Outremont.

A participat la concursuri, fiind astfel recunoscut pe plan local, iar ultima realizare este de o factura aparte, foarte aproape de sufletul sau : Biserica Missione Madre Dei Christiani, inaugurata in luna martie , in LaSalle.

Aceasta noua biserica este una dintre cele sapte lacasuri de cult construita pe insula in ultimii zece ani. La concurs au participat sapte firme de arhitectura, dintre care patru italiene, dar proiectul lui Victor Simion a castigat.

Stilul arhitectonic, intre modernist si traditional, atrage privirile trecatorilor.

Vara aceasta va fi terminata si clopotnita, un turn de 160 de picioare, ce va da un plus de maretie lacasului si ii va semnala existenta de la mare distanta. Materialele de constructie sunt granitul, cimentul, metalul iar forma ne aminteste de o corabie pe valuri. Stilul extrem de coerent, formele simple si clare, lipsa « zorzoanelor » inutile, economia de materie si culorile pastelate, ne reamintesc de postmodernism.

Biserica reprezinta o pasare stand in cuib.

In crestinism, porumbelul simbolizeaza Sfantul Duh, cu aripile larg intinse, ca pentru zbor. Aici pasarea este protectoarea puilor, a “cuibului”, in care acestia se aduna pentru rugaciune.

Intrarea e adapostita, protejata, ascunsa sub pieptul pasarii. Victor Simion a dorit ca aceasta intrare, prin simbolismul ei aparte, sa fie un loc de tranzitie, o deschdere subtila, o trecere fina intre realitate si spiritualitate.

La subsol, in sala comunitara, peretii au aceleasi rotunjimi, fiind in prelungirea celor exteriori ; pare a fi un apel la spiritul omenesc, o reamintire eterna a vechilor scripturi : PRECUM IN CER, ASA SI PE PAMANT !

Inundata de lumina pura, binefacatoare, datatoare de pace si energie infinita, biserica isi deschide « ochii » spre lume, comunicand dincolo de cuvinte, mesajul celest.

Cele « doua ferestre ingemanate, cu o cruce in mijloc », motiv regasit in arhitectura populara romaneasca, ne readuc sufletele si spiritele inapoi, la izvoare, acolo unde ne-am intrupat dintr-o limba si-o simtire, desfasurandu-ne apoi aripile intr-un zbor ce nu va avea sfarsit.