Ce se poate spune despre o fata frumoasa, mladioasa, diafana, cu un ten de fildes si plete blonde, Madona coborata printre noi din tablourile lui Rafael? Cum ai putea descrie in cuvinte un muzician si opera sa fara a-i asculta muzica ?

Jocul subtil si insidios al aparentelor ma soarbe intr-un vartej de impresii coplesitoare. Nu stiu nimic despre fiinta ce pare ca pluteste, in timp ce eu ma simt golita de ganduri, sugrumata de intrebari fara raspuns.

Caut in adanc ideea calauzitoare, respir adanc si, uitand tot ceea ce asi fi vrut sa stiu, ma las in voia intuitiei, lansandu-ma in universul fascinant, de neimaginat al unei vieti de exceptie.

A venit pe lume acum 26 de ani, la Bucuresti. Primii opt ani ai copilariei ii petrece in Germania, la Koeln si Stuttgard, impreuna cu parintii si sora ei, Mona.

Incepe sa « faca muzica » in primii trei ani de existenta, cantand la instrumentele de jucarie primite in dar.

La cinci ani, primul contact cu pianul se dovedeste a avea o mare influienta in viata ei, dar profesoara de pian simte ca sufletul copilei are nevoie de un prieten mai apropiat, de un instrument mai cald, « pe care sa-l tina in brate, aproape de inima ei ».

Asa ia nastere o mare iubire, simbioza perfecta dintre om si chitara, « casatoria in cer ». Marea calatorie initiatica a inceput. Urmeaza ani de cautari, copila devenita adolescenta este eroina concursurilor pe plan national.

 Festivalul International de la Sinaia o propulseaza pe scena internationala, Sinaia ramanand « centrul lumii », locul unde se intoarce in fiecare an, mereu acasa.

 Pe bancile liceului german din Bucuresti, Oana isi descopera o a doua pasiune : matematica.

Dar, cum calculele « mi se par neesentiale- rezolvarea problemei conotand », spune Oana, prima iubire invinge.

Hotararea Oanei este luata, cariera ei isi va lua zborul o data cu plecarea in Canada. La conservatorul din Montreal studiaza chitara clasica si va fi chiar pentru un timp profesoara. Iubind deopotriva muzica lui Bach, pe cea a lui Debussy, Beethoven, idolul ei va ramane, totusi, Lucille Barrios.

La 21 de ani, un ciclu de viata se incheie, lasand lucul altuia, evolutia ei ca artista si « coincidentele » purtandu-i pasii, inapoi, la Koeln, unde obtine o bursa de studii.

Europa, locul de convergenta al marilor talente, o gazduieste pe Oana vreme de cinci ani. La Paris, Barcelona, Londra, Amsterdam, din nou Koeln, Bucuresti, chitara prinde viata sub degetele-i maiastre, forta talentului reuseste sa « schimbe putin lumea », oferind oamenilor « momente de traire pozitiva, sinceritate si bucurie ». Muzica este poezia sunetului, oglinda a universului interior.

In cautarea perfectiunii si a propriului « eu », muzica este stimulentul, piatra de hotar, mijlocul subtil si sublim prin care Oana se regaseste pe sine, limbajul sferelor cu care comunica revarsand asupra-ne picurii de aur ai vesniciei. Munca Oanei imi aminteste de artizanii ce slefuiesc pana la perfectiune pietrele pretioase, scoase la lumina din intunecimile pamantului, de acei arhitecti ce dureaza cu ochii mintii minuni la care oamenii se raporteaza, contemplandu-si nemurirea.

Cu un suport moral de neanfrant, inconjurata de o familie minunata, plina de iubire infinita, neconditionata, pasii Oanei au fost feriti, calauziti mereu pentru ca talentul si forta ei creatoare sa gaseasca forma prin care armonia universala comunica cu noi. Intr-o romaneasca perfecta, lipsita de orice accent, Oana ma asigura ca nu se pot uita radacinile, limba, vechile iubiri.

« Acasa » va insemna intotdeauna Romania, dar si Canada, iar, de cinci ani, Europa, unde traieste acum singura, afirmand independenta pe care o manifesta toti tinerii catre maturitate.

E un cetatean al lumii, constient de unde vine, neviciat de glorie sau de bani, iubind viata mai presus de orice, apreciind fiecare clipa ca pe un dar de nepretuit.

« Iubirea este forta motrice, care duce la evolutie », capacitatea de a visa, de a fi in acelasi timp cu capul in nori dar cu picioarele pe pamant. Talentul este un dar divin. Viata, sub orice forma, o manifestare a Divinitatii. Iar omul, prin forta infinita a intelectului, este creatia sublima a unui univers perfectibil.

Inteleg si mai bine acest lucru ascultand povestea vietii Oanei, povestea luptei cu stavilele, mai numeroase pentru unii.

Revenind in Romania la sfarsitul lui ianuarie, Oana Gandrabur va face dovada adevaratei iubiri ce o poarta semenilor ei : va imbogati biblioteca muzicala a tarii cu lucrari de specialitate si cu compozitii proprii, folosind alfabetul Braille, pentru ca altii sa gaseasca ceea ce ei i-a lipsit.

Semanand lumina interioara si iubire, destinul isi invarte roata. In trecerea ei prin lume, fata cu soarele in suflet, ne reaminteste de paradisul pierdut de fiecare din noi, ea e dovada ca omul poate fi mai presus de toate vicisitudinile daca recunoaste scanteia divina ce ne-a creat si daca vrea sa o intretina.