Reanimarea criticii literare si receptivitatea lui Mihai Eminescu, precum si revenirea fara contenire la tinutul operei publicistice si politice a poetului continua sa reprezinte pentru romani un drept moral, un punct de referinta. Pe aceeasi linie se inscrie si deschiderea oficiala a anului Eminescu 2000 cu prilejul celei de a 150-a aniversari a nasterii celui numit de N.Iorga : « Cel dintai scriitor roman care scrie catre toti romanii intr-un grai pe care romanii de oriunde il pot recunoaste ca al lor ».

In termeni cu totul generali s-au relatat imprejurarile in care s-a conturat inegalabila sa opera- arta poetica si lucrarile socio politice care au servit drept punct de plecare la stabilirea unor filoane explicabile pentru evolutia lor in timp, determinarea si inlantuirea lor cronologica. Noutatea care poate fi adusa astazi rezida in ideea de a judeca opera nu atat din perspectiva momentului istoric caruia ii apartine, de a o incadra in mediul spiritual in care s-a nascut, ci in contextul actual ce face posibila degajarea unei semnificatii inca valabile.

Fie ca l-am uitat, fie ca nu, pentru persistenta ce o vadeste firul de continuitate al scriilor sale in cultura si in politicianismul romanesc, Eminescu adesea salutat va fi. Dispretuitor al prezentului, a fost cel care si-a gandit epoca si i-a surprins criza intr-un spirit modern, descoperind nevoile sufletesti ale unor vremuri ce aveau sa vina.

Rasfoindu-i scriile, cercetatorii operei lui Eminescu si initiatii in acest fond pretios de idei ajung sa indreptateasca afirmatia lui Cioran :

« Eminescu este marea sansa a Romaniei- ne rascumpara toate greselile facute in fata oamenilor si a Lui Dumnezeu ». Deci iertati-ne , domnule Eminescu, greselile noastre !

Eminescu, desi avea capacitatea extraordinara « de a identifica maladiile sufletului romanesc » si drama acestuia, maladiile au ramas adancite in prapastia dintre generatii. Si asta pentru ca exista aceeasi dilema : mentalitatea romanului, care nu poate fi doar un accident romantic, ci este o fatalitate ereditara. Pentru a argumenta cele spuse sa ner gandim ca acum o suta de ani Gh. Asachi semna aceleasi tare politice si sociale ca si Eminescu acum 12o de ani ; relevanta o gasim in structura necoagulata la nivel politic a Romaniei, in stare de melancolie cruda si lipsita de orizonturi de astazi.

In speranta ca, atata timp cat operele lui Eminescu se vor gasi in toate mainile si vor continua sa se raspandeasca in numeroase traduceri, timpul, singurul, va impune asimilarea paradigmei eminesciene.

Prin urmare, intorcandu-ne de unde am plecat, sa ne amintim ca lasii au  initiat o colectie, « Eminesciana », sub ingrijirea regretatului critic literar Mihai Dragan, care s-a vrut un corpus exegetic de valoare opus avalansei de nonvalori ridicate de socialism. Dupa 1990, iesenii care gustasera lansari de carte si recitaluri de poezie cu nuante protestatare fata de agresivul cult al personalitatii, se aruncau avizi asupra traducerilor din opere europene si americane, indelung ravnite, sau asupra ziarelor sordide care « dezvaluiau » siruri de crime, unele culturale chiar. Totusi, din multimea combinatiilor posibile ale acestor forme modernde de comunicare « culturala », lasii si iesenii revin la statornicia acestui mit, poate si din datoria unui patriotism local si traditionalist, dar, mai ales, din ezitarea in fata valorilor contemporane asezate pe piedestaluri mult prea fragile.

In toate orasele mari, la Botosani, de pilda, acest an jubiliar a inceput foarte oficial, putem spune deasemenea, la Brasov, Bucuresti si Chisinau. Aspectul ceremonios se regaseste si la Iasi unde Biblioteca « Gh. Asachi » a organizat simpozionul « Receptarea poeziei lui Eminescu azi » prezentat de profesorul universitar Stefan Avadanei, precum si dezbaterea intitulata « Elemente noi in biografia lui Mihai Eminescu »- prof. Univ. Virgil Cutitaru. Acestea alaturi de manifestarile de la Casa de Cultura Studenteasca ori de la Muzeul Literaturii Romane, in colaborare cu Asociatia « Copii pentru copii », pe o linie deja cunoscuta a acestei adunari in care s-a dorit sa se simta vadit insemnatatea imprejurarii. Participantii sunt tot tributari vechiului ritual implinit intre conferentiar si ascultatori. Cadrul complex al operei lui Eminescu va ramane pentru majoritatea romanilor o oaza de lirism si filozofie, chiar si cu inevitabila contradictie a tinerimi menita sa piarda aceasta imagine de reper peren in favoarea unor valori concrete date de actualele domnii. Sa fie, oare, o generatie sortita nefericirii, ca si Luceafarul ?

As indrazni sa adaug, scuzandu-ma pentru aceasta personala pledoarie, dar convinsa de actualitatea lui Eminescu, pentru dumneavoastra prieteni si romani, sa ju dispretuim cele precedente si sa acceptam fiecare prin toti ceilalti experientele si adevarurile zilelor de azi ce poarta inca la tem,elia lor legendarul umanist al trecutului, eternul mit.

« De-avem sau nu dreptate,

Eminescu sa ne judece ! »