Decembrie 1989…

Lovitura de palat. Tiranul cade…camarazii i-au inchis gura cu gloante.

Tinerii, in elanul lor spre lumina, erau rapusi, scaldand in sange caldaramul orasului.

O parte din cei mai in varsta se ascundeau in case si subsoluri, tragand obloanele si zavorand usile.

Prin atmosfera incarcata de suflul mortii si scrasnetul tancurilor starbadea speranta si increderea celor multi.

Desarta speranta !

Dupa un deceniu, cea mai mare parte a populatiei se afla la limita existentei. Economic tara este in pragul falimentului. Sistemul de drept si cel administrativ sunt jalnice tentative de a impaca conceptiile marxiste cu aparentele unui capitalism schiop. La toate astea se adauga o poleiala  de vocabular neo-occidental si o pretiozitate gaunoasa  a discursului politic, al caror scop nu este decat acela de a tine auditorul in ceata.

In anii ’90, Romania era unica tara din Gulagul comunist ce nu avea datorii externe, acoperite si ele din suferinta unui popor intreg.

Investitorii straini incepusera sa tatoneze piata, dar politica amagitoare a lui « nu ne vindem tara », deprecierea voita a bazei de productie pentru a o lasa achizitionata de « capitalul autohton » a dus la grabirea si desavarsirea dezastrului economic spre care tara se indrepta de decenii.

« Capitalul autohton » nu era, de fapt si de fapt, decat o notiune fictiva. Aparenta lui a fost creata prin jefuirea bancilor de stat in vazul tuturor. Jefuirea a primit si o denumire quasi-oficiala : « inginerie financiara ». Denumire ce a intrat rapid in vocabularul curent al noii clase de ciocoi ce troneaza la Bucuresti.

Dupa regimul lui I-escu, care a pus bazele trainice ale degringoladei, a urmat cel al lui C-escu, bun purtator de stafeta pe drumul glorios spre prapastie.

Majoritatea investitorilor straini, mai mici sau mai mari ,care au incercat in mod onest sa intreprinda ceva in Romania, au esuat. Au fost victimile tertipurilor practicate fie sub  sub privirile complice ale Puterii, fie cu participarea directa a acesteia. Statistic au aparut mii de « societati mixte » unde partenerul strain era doar formal, pentru a se putea abuza de legea care scutea de impozite asemenea companii.

Vechi colaboratori ai regimului comunist, aflati in strainatate, au fost contactati de « noii oameni de afaceri » romani tot pentru a se crea aparentele unor cooperari economice avantajoase. Avantajoase pentru cine ? Aceasta catergorie de « investitori straini » sunt platiti pentru « serviciile » lor in loc sa contribuie la insanatosirea economiei romanesti !!!

Cine au fost – si sunt – intermediarii acestor afaceri de tip mafiot ? Serviciile secrete romanesti cu prelungirile lor din ambasadele si consulatele Romaniei. Si pentru a oferi o credibiliate nemeritata acestor oficii diplomatice, dar si pentru a se putea continua « activitatea » fara vreun control, intelectualii, oamenii de cultura, cu reputatia inca nepatata, dar naivi in felul lor, au fost pusi, ici-colo, in fruntea reprezentantelor oficiale.

S-a afisat o « deschidere » spre cei de afara si a inceput practicarea unor noi metode  de corupere a unor noi persoane cu oarecare notorietate in sanul emigratiei romanesti din Occident.

In locul unui sistem de legi echitabil, o mreaja de titluri pompoase si de restituiri preferentiale ale proprietatilor s-a intins peste cei care puteau, prin influienta lor, sa contribuie la promovarea imaginii unei Romanii « noi, democratice », a « statului de drept ». Dar sa contribuie si la imbogatirea protipendadei nou iesita la sosea.

Se bate multa moneda pe « imagine ». Banii contribuabilului roman, care ar trebui investiti in reforma, se irosesc pe subventionarea, fatisa uneori, dar mai des confidentiala, a unor mass-media din exterior care sa se faca ecoul propagandei guvernamentale. In Diaspora, ne gasim in situatia hilara in care indivizi cu « venituri » la nivelul saraciei dupa standardele occidentale, gestioneaza ziare sau alte forme de mass-media « din salariile lor ». Aceeasi politica de farsa si minciuna dinainte de 1990, dar intr-un decor diferit.

Persoanele de cultura care vin in fruntea unor oficii diplomatice, dar nu prea stiu diplomatie de stat, stiu, in schimb sa rascoleasca sentimente, sa vorbeasca despre suflet si inima. Sa stoarca lacrimi..iar noi, ca buni latini, ne prindem in joc si uitam, pentru moment, de foamea si suferinta fratilor nostri din Romania.

Uitam ca parintii si bunicii nostri, daca au depasit varsta la care puteau fi utili economic, sunt expusi unei distrugeri sistematice prin lipsa unei asistente sociale si medicale decente. Pensiile lor, cu totul derizorii, sunt platite in mare parte cu ce mai ramane din creditele institutiilor financiare internationale dupa ce gestionarii acestora si-au « facut plinul ». Iar tinerii, care nu vad nimic bun la orizontul spatiului mioritic, isi indreapta tot mai mult privirile spre Apus….

Dar toate astea sunt dramele unor generatii. Destinul poporului roman nu se poate opri aici. Putem si noi contribui la redresarea Romaniei, tara unde a ramas, orice-am zice, o parte din sufletul nostru. Dar nu prin cedarea in fata unor firmituri de la masa potentatilor, nu prin supunerea in fata unor santaje, nu prin cultivarea doar a interesului propriu. Acestea nu fac decat sa sprijine perpetuarea starii de lucruri existente.

Sa nu uitam ca Cel a carui Nastere asteptam sa o sarbatorim cu bucurie si care strajuieste sufletele noastre de doua mii de ani, a fost in felul Lui, un luptator.

Da ! Cel Mai Mare Luptator pentru Dreptate, Lumina si Iertare fara margine a fost El ! Iisus, Fiul Domnului !

Sa-l sarbatorim, dar sa-i si urmam exemplul !

SARBATORI FERICITE !!