In timpul lui Alexandru Ioan Cuza, dezvoltarea economiei era impiedicata de lipsa unei monede nationale. Pana in anul 1831, in Principatele Romane circulau peste 70 de monede straine, din aur, argint si cupru. Monedele de aur erau galbenul sau ducatul, apoi mahmudelele turcesti si rublele rusesti, iar printre cele de argint numaram talerul de diferite specii. Creitarul, piastrul, almaslacul, beslicul si altele.

In general, raportul de valoare se stabilea pe piata locala, in functie de valoarea reala a metalului si a titlului monedelor, dar si pe baza unor acte normative eventuale, emise in acest scop.

Potrivit cunoscutului profesor iesean George Zane, care a studiat economia Principatelor, in sistemul monetar romanesc functiona, inca din 1831, un etalon-LEUL- care era utilizat numai ca baza de calcul, neavand un corespondent real.

Filatelistii cu oarecare cunostinte stiu ca , de pilda, faimosul timbru supranumit « cap de bour » avea valoare exprimata in parale. Desi in anul 1860 s-a incercat inlocuirea denumirii de « leu » cu cea de « romanat », proiectul de lege respectiv nu a fost aprobat.

In aprilie 1867, sub regele Carol I , s-a votat legea pentru un sistem monetar nou si pentru fabricarea monedelor nationale, care a doptat denumirea de « leu » si impartirea lui in 100 de bani.

De-a lungul timpului, leul romanesc a devenit o moneda recunoscuta si apreciata in toata Europa, perioada sa de glorie situndu-se intre cele doua razboaie mondiale. Nu are rost sa mai vorbim de perioada comunista, cand bancnotele romanesti nu mai aveau alta valoare decat ca niste simple « bonuri de masa », drept care moneda si fusese poreclita popular « leu-tramvai ». Iata ca dupa 1989, ca urmare a haosului politic si economic creat in Romania, coroborat cu politica populista practicata, aceea de a tot mari salariile prin tiparirea de bancnote, masa monetara a crescut enorm, in vreme ce masa marfurilor oferite nu a sporit corespunzator, drept care leul s-a jigarit continuu, intrand intr-un proces de devalorizare accelerata.

« Dau un regat pentru un leu » , dar nici eu n-am un regat si nici leul nu mai exista decat ca unitate de calcul.

Situatie s-a schimbat dar si astazi, ca si acum 100 de ani leul se devalorizeaza, si devine mai mult o baza de raportare, de calcul.

Masurile de fiscalitate excesiva luate de Guvern prin majorarea accizelor, impozitelor si celorlalte taxe aferente au influientat si ele nivelul inflatiei si rata de schimb leu\dolar.

Daca facem o analiza succinta a corelarii gradului de depreciere a leului cu rata inflatiei, cu indicele de preturi, cu salariul mediu si cu salariul real din cursul acestui an, realizam ca o inflatie « zero » era posibila daca devalorizarea monedei nationale si fiscalitatea excesiva ar fi fost tinute in frau.

Nu putem nega nici faptul ca deprecierea leului a rezultat si din speculatiile valutare sub atenta “supraveghere” a BNR.

Trebuie sa amintim aici si falimentarea BANCOREX, care a produs si ea o gaura in bugetul Romaniei, cu implicatii directe asupra devalorizarii leului.

Pentru a compensa lipsa de supraveghere reala  si competenta a bancilor comerciale din perioada precedenta, Banca Natoinala s-a « trezit » si a trecut la masuri represive prin cresterea rezervelor minime obligatorii pentru bancile comerciale la 30 la suta din valoarea depozitelor in lei si la 20 la suta pentru depozitele in valuta. Este o masura restrictiva care va conduce nemijlocit la micsorarea disponibilitatilor pentru creditarea initiativelor economice si la o noua intarziere a relansarii economiei.

Pentru a mai « indulci » imaginea starii actuale a sistemului bancar romanesc, Mugur Isarescu spunea « Daca aveam finantare externa, poate discutam in cu totul alti parametri ».

Dreptate avea guvernatorul BNR, dar nu se poate merge la infinit in nadejdea finantarii externe. Faptul ca aceasta ar usura aplicarea politicilor interne de combatere a inflatiei si de diminuare a dobanzilor este real, dar principala problema ramane tot cresterea economica, fie ea si « zero » !. Fara un program pe termen mediu, coerent si competent, de dezvoltare a economiei, definind principalele directii de dezvoltare si mijloacele cele mai potrivite, nu putem vorbi de crestere economica si, implicit, nici de o stopare a declinului monedei nationale.

Iar fara investitii nu putem vorbi de o relansare a economiei, de cresterea productiei pentru export, de atragerea de devize in tara, in final de o revalorizare a leului.

Si poate doar atunci, monedele din metal, cu putere de cumparare azi, de-a dreptul ridicola, vor iesi din colectiile numismatilor si se vor intoarce in buzunarele noastre, facandu-le mai « grele » si la propriu, dar mai ales la figurat !